Film / Seriale

Cele mai bune seriale din 2019

De Scena 9

Publicat pe 30 decembrie 2019

Toți de la Scena9 suntem consumatori avizi de seriale, așa că am făcut o listă cu ce ne-a plăcut mai mult anul acesta. Unele sunt serii lansate chiar în 2019, altele sunt mai vechi, dar au produs sezoane noi în ultimele 12 luni.

Cu subiecte ca discriminarea rasială, dezastrul de la Cernobîl sau negarea abuzurilor sexuale, serialelele din 2019 au fost extrem de curajoase și au acordat un interes foarte mare temelor sociale și politice. 

1. When They See Us (miniserie Netflix, 4 episoade) 

2019 a stat, pentru obiceiurile mele de consum serializat, sub două semne: al miniseriilor și al (non)ficțiunilor despre crime & dezastre. (Pe ambele criterii, mențiuni onorabile se acordă pentru Chernobyl, Seven Seconds, foarte recentul Don’t F*** with Cats și, la categoria seriale, pentru Mindhunter și Unbelievable, despre care au scris colegii mei.)

Toate cele de mai sus mi-au stors sufletul, au pus umanitatea la microscop și i-au identificat cangrenele și, undeva în subtext, au vorbit despre istorii sociale, nedreptate, lipsa privilegiilor ș.a.m.d. Însă niciunul n-a făcut chestiile astea pentru mine precum When They See Us. E bazat pe poveștile reale a cinci adolescenți afroamericani anchetați în cazul (celebru în epocă) violării unei femei care făcea jogging în Central Park New York. Incidentul a șocat națiunea, pentru că a fost prezentat de mass-media drept complet arbitrar - cinci tineri săraci recurg la violență ca să se distreze. Așa fac ei, săracii de culoare. Nu știu mai bine. Sunt niște brute needucate.

La serie m-am uitat și mi-a venit să urlu. Ancheta și procesul se desfășoară ca un bulgăre rostogolit la vale de nedreptăți, jumătăți de adevăr, contorsionate să se pupe cu narațiunea construită de procurori, și abuzuri împotriva unor tineri al căror singur păcat era că se adunaseră cu gașca în parc în seara greșită. N-o să dau spoilere - puteți să aflați singuri dacă cei cinci tineri sunt sau nu condamnați. Dar o să spun că femeia care a creat seria, cineasta afroamericană Ava DuVernay face un tur de forță aici, cu regia și scenariul miniseriei - ceea ce s-a văzut și în potopul de nominalizări și premii primite de When They See Us. (Ioana Pelehatăi)

2. Big Little Lies (sezonul 2), HBO 

Am descoperit serialul ăsta în primul meu concediu singură, astă-vară, când aveam nevoie de o plajă și niște soare ca să mă adun. M-a prins din prima povestea din orașul mic cu viețile lui complicate desfășurate în paralel. Mai multe femei povestesc despre lipsa de sinceritate, abuzurile și frământările pe care le au în relațiile intime. Cum reacționează comunitatea restrânsă la problemele private ale oamenilor? Se preface că nu s-a întâmplat nimic. Până când un bărbat moare la o petrecere, doi iubiți pe ascuns fac un accident de mașină, o bunică își dă propria noră în judecată pentru custodia copiilor. Dacă îți plac actorii Nicole Kidman, Zoe Kravitz sau Meryl Streep, atunci cu atât mai mult vei vrea să urmărești serialul până la capătul celui de-al doilea sezon apărut anul ăsta. (Venera Dimulescu)

3. Mindhunter (sezonul 2), Netflix

Dacă primul sezon din Mindhunter mi s-a părut foarte bun, sezonul doi mi se pare excepțional. Filmul continuă tot cu agenții FBI Holden Ford și Bill Tench, alături de profesoara Wendy Carr, cei care pun bazele unei unități de științe comportamentale din cadrul FBI, în anii '70. În sezonul anterior era prezentat tot procesul prin care era formată această unitate, pornind de la o serie de interviuri pe care agenții FBI le făceau cu diverși criminali în serie. Era captivantă povestea și chiar amuzantă în toată bizareria aia în care se povesteau atrocități pe un ton cât se poate de senin. Dar abia în această nouă serie, creatorii Joe Penhall și David Fincher intră mai adânc în subiect, totul devine mai întunecat, mai dens și mai lasciv. Focusul e pe niște crime rasiale care au avut loc la începutul anilor 80 în Atlanta, și unde victimele erau copii. E foarte inteligent și felul în care creatorii serialului deconstruiesc metodele de profiling discutate în primul sezon, ajungând astfel să pună în discuție tocmai temeiul lor științific. 

Doar primele trei episoade din acest sezon sunt regizate de Fincher, dar amprenta lui se simte peste tot. Ca și în Zodiac (2007), Fincher știe să te țină chiar și prin cele mai banale scene, niciun cadru nu pare de umplutură și totul are un rost în crearea tensiunii. Suspansul nu ține aici doar de poveste, ci în primul rând de atmosferă & imagine, iar Fincher, după cum se știe, e maniac când vine vorba de detalii. Chiar și dacă ar filma un ceasornicar în atelierul lui, sunt convins că i-ar ieși un mic thriller.

Am auzit voci care spun că e sezonul doi e nesatisfăcător și că rămâne în aer. N-am simțit deloc asta, mai ales că  Mindhunter e un proiect amplu (Fincher promitea că vor fi cinci sezoane) care îți cere să iei o pauză, să faci un pas în spate și să vezi tabloul mare. (Ionuț Sociu)

4. The Sleepers, (miniserie HBO, 6 episoade)

În 2019 am lăsat-o mai moale cu serialele, m-am dedulcit mai ales cu Fleabag și The Marvelous Mrs. Maisel (mai mult râs, mai puțină tensiune) și am încheiat anul glorios cu miniseria produsă de HBO Europa despre prăbușirea comunismului în Cehoslovacia. Un fel de le Carré plasat în Praga, The Sleepers e povestea unui cuplu de disidenți care se-ntoarce în țară cu puțină vreme înainte de Revoluția de catifea și cade în plasa Securității și-a serviciilor secrete străine. Spionaj ca la carte, geopolitică abilă, actori excelenți, portrete nuanțate de securiști și opozanți, un pic de neverosimil, un strop de melodramă și multă ceață, până spre final, când se limpezesc lucrurile. L-am tot recomandat prietenilor, mai ales în perioada asta când se fac 30 de ani de când am schimbat un regim politic cu altul și încă nu știm exact cum s-a făcut transferul de putere. The Sleepers are, în sensul ăsta, niște sugestii destul de deștepte. (Luiza Vasiliu)

5. Fleabag (sezonul 2), pe Amazon Prime Video

Anul ăsta n-am prea avut timp de seriale, dar tot am vânat câteva momente pentru câteva dintre slăbiciunile mele clasice: ultimul sezon din Game of Thrones (care, în ultimii opt ani, a fost cu siguranță cea mai intensă dintre experiențele mele în materie de seriale), un sezon nou de Bojack Horseman și unul de Povestea slujitoarei (cam redundant și cam prea Greu de ucis, dar cu pasaje bune). Dintre descoperiri, notez în agenda finalului de 2019 Fleabag - sau, mai bine zis, numele lui Phoebe Waller-Bridge, creatoarea seriei în care și joacă rolul principal, și una dintre cele mai sclipitoare minți pe care le-am cunoscut în ultima vreme prin ecran. Deși îmi displac seriile din familia comediilor romantice, Waller-Bridge a reușit să transforme genul ăsta, astfel încât să mă captiveze cu umor negru minunat, cu întâmplări banale și întorsături originale, din care strălucesc eșecuri, vulnerabilități, dorințe și răbufniri înduioșătoare. Luptătoare hiperactivă și neobosită împotriva clișeelor, Waller-Bridge a primit la 30 și puțin de ani un Emmy pentru Fleabag. Sunt curioasă ce amprentă o să-și lase anul viitor în scenariul celui mai nou James Bond, al cărui coautoare este. (Andra Matzal)

6. Unbelievable, (miniserie Netflix)

După ce am terminat de văzut seria Unbelievable, realizată pornind de la o investigație jurnalistică din 2015, primul meu gând a fost că ar trebui proiectat și vizionat în toate secțiile de poliție de la noi. Nu ar strica să îl vadă nici procurori sau judecători, mai ales cei care confundă violurile în care sunt implicați minori cu acte sexuale consimțite. Și sunt mulți. 

Unbelievable ne arată cum o experiență cât se poate de reală și brutală, ca violul, poate fi totuși negată de autorități și familie laolaltă. Ne demonstrează cât de ușor se poate distruge adevărul unui om când vine vorba de abuz sexual; cât de repede se propagă neîncrederea în victimele violurilor; cât de mari sunt traumele prin care trec aceste persoane, nu doar în urma abuzului fizic în sine, cât și prin agresiunea ulterioară a celor care constitute cercul de putere și au în mâna lor capacitatea de a-ți face dreptate, dar care îți neagă dreptul la ea.

În același timp, Unbelievable îți arată că e suficient uneori să existe o mână de oameni încăpățânați și cărora le pasă, ca să schimbe mersul lucrurilor, și în final, ca să determine schimbări și în alții. Concluzia mai puțin optimistă a serialului e că pe cât de ușor se perpetuează greșelile într-un sistem, pe cât de greu se reformează sistemele. (Diana Meseșan)

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK