Douăsprezece trupe de teatru, opt zile de festival, crush-uri, nopți la cămin, un magazin non-stop și un theme song cu refren despre panică. De 27 de ani, I.D. Fest Bacău aduce împreună adolescenți care descoperă teatrul și oameni care se întorc în fiecare vară în locul unde au crescut.
Deschiderea Festivalului Național de Teatru Tânăr „I.D. Fest”, care-a avut loc pe 19 august anul ăsta, a fost cea mai gălăgioasă la care am asistat vreodată. Era agitație în fața Teatrului Municipal „Bacovia” din Bacău, pe holul plin de palmieri realizați artizanal și în sala principală. Toată lumea se saluta cu toată lumea și vorbeau unii peste alții, de parcă nu le ajungea timpul să-și povestească tot ce li se întâmplase de ultima dată când s-au văzut. După ce s-a umplut sala, dansatori cu ghirlande hawaiene la gât au dat startul festivalului, pe o melodie din Teen Beach Movie – foarte în ton cu tema tropicală a ediției, care își propunea să „întârzie toamna cât mai mult și să dezghețe vara”, după cum avea să-mi spună mai târziu cineva din organizare.
Aplauzele nu s-au oprit pe tot parcursul dansului, iar în timpul prezentărilor trupelor participante în festival, douăsprezece la număr, din toată țara, se auzeau țipete și chiuieli din public după fiecare nume. În sală, unii se ridicaseră în picioare, alții aplaudau zgomotos, unii fluierau. O energie pe care n-o poți avea decât în anii de liceu. Entuziasmul acestor oameni, pe care nu-i cunoșteam încă, mă copleșise. Fără să-mi dau seama, pășisem într-un alt tărâm.
Eu sunt ieșeancă, dar mama e din Bacău. Când eram mică, nu se punea problema să nu ne petrecem verile în orașul ei natal, alături de bunici și restul familiei. Știu parcurile și străduțele din centru pe de rost. Însă, de când verile au devenit din ce în ce mai pline și ocupate, n-am mai fost – până vara asta, când am descoperit I.D. Fest.
Nu mai auzisem de festival, deși e un eveniment cu greutate pentru liceeni și tineri adulți, băcăuani și nu numai. I.D. Fest, aflat în 2026 la a 27-a ediție, se desfășoară în fiecare vară la Teatrul Municipal „Bacovia”, organizat de Asociația Ingenious Drama. În cadrul festivalului, trupele de teatru de liceeni participă, pe parcursul unei săptămâni, la training-uri ținute de profesioniști și își prezintă piesele de teatru în fața unui juriu. Deși festivalul include și un concurs, care premiază spectacolele și trupele participante, rolul juriului este mai mult de a oferi feedback constructiv după fiecare spectacol, pentru a ajuta actorii să își șlefuiască talentul.
În Bacău există patru trupe de teatru tânăr, neafiliate vreunui liceu. La ediția I.D. Fest din 2026 au mai participat trupe din București, Pitești, Botoșani, Timișoara, Brașov și Buzău, plus spectacole invitate, realizate de profesioniști.
Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău are locuri limitate, așa că anul acesta doar 30 au fost rezervate pentru spectatori din afara evenimentului. Spectacolele sunt gratuite, iar festivalul nu s-a confruntat vreodată cu săli goale sau lipsă de participanți.
Conform unui sondaj făcut de echipa de organizare, I.D. Fest este mai cunoscut la nivel național decât local, pentru că mulți participanți ajung să continue cu studii în artele spectacolului: „Profesoara Mihaela Sîrbu de la UNATC mi-a spus că într-o grupă (la Actorie, n.r.) avea 75% dintre studenți tineri trecuți deja prin I.D. Fest”, îmi povestește Cristi Neacșu, președintele festivalului.
Nucleul echipei de organizare e format din 15 oameni, cu vârste cuprinse între 22 și 30 de ani, plus încă vreo 50 în alte roluri, împărțiți pe departamente. Toți se implică voluntar. Voluntarii liceeni, care se ocupă cu de toate, de la comunicare la logistică și decor, sunt recrutați din septembrie, la începutul anului școlar.
Pentru bobocii din Bacău, voluntariatul la I.D. Fest e modul principal de socializare la începutul liceului. În clasa a XII-a, voluntarii părăsesc festivalul, pentru a se concentra pe Bacalaureat și admiteri, lăsând loc unor voci, fețe și inițiative noi. Abordarea asta, în care voluntarii dau mereu ștafeta mai departe, reușește să consolideze o comunitate veche, dar și să lase loc de schimbare și adaptare.
În prima zi a festivalului, am fost la un tur ghidat al Teatrului Bacovia, care ne-a purtat în culise, prin camerele tehnice, în tâmplăria și costumeria clădirii. Pe parcursul turului, am început să vorbesc cu o fată – nici măcar n-am apucat să ne spunem cum ne cheamă, dar, în schimb, ea mi-a povestit despre experiența ei cu festivalul. Până la pandemie, era un voluntar nelipsit din organizarea I.D. Fest. Apoi a venit Bacalaureatul și a plecat la facultate în alt oraș. Mi-a zis că se gândește la zilele petrecute cu voluntarii și actorii ca la cele mai frumoase momente din anii ei de liceu, și că pe atunci, și voluntarii din Bacău, stăteau la cămin alături de actori. „În acele opt zile, nu știai ce zi a săptămânii e.” Partea ei preferată din festival e theme song-ul – a fost încântată să afle că printre multele tradiții I.D. Fest care nu au apus se numără și melodia ediției. Versurile ei numesc întotdeauna trupele participante și spectacolele lor, iar refrenul conține cuvintele „panică, panică, panică”, pe care prezentatorii le folosesc înaintea fiecărui spectacol, ca să atragă atenția participanților. Tot refrenul are și un joc de cuvinte: „Am o idee: I.D., I.D.”
Am intrat în culisele I.D. Fest, unde vorbit cu câteva personaje cheie ale unuia dintre cele mai iubite festivaluri de teatru tânăr din țară. Am avut conversații lungi și emoționante, despre nostalgie, comunitate și ce înseamnă să iubești cu-adevărat atât ceea ce faci, cât și oamenii alături de care o faci.
Eva Cosac, actriță: „E importantă comunitatea, pentru că doar așa ajungi să descoperi frumusețea meseriei”
Unii participanți la festival își continuă drumul în actorie, iar apoi revin peste ani la festivalul din Bacău în calitate de traineri. A fost și parcursul Evei Cosac, care vine la I.D. Fest din liceu, de când făcea parte din trupa bucureșteană de teatru Brainstorming. Are 25 de ani, a absolvit actorie la UNATC și lucrează de trei ani la Bacău, tocmai datorită anilor petrecuți la I.D. Fest în liceu: „Dacă nu mergeam la I.D. Fest în toți anii de liceu, nu cred că m-aș fi gândit să vin aici. Am simțit că ceva mă leagă de teatrul ăsta și am zis măcar să-mi încerc norocul aici. Și-așa sunt foarte puține posturi libere pentru actori.” Tot de trei ani, Eva se întoarce la festival ca trainer, iar anul acesta s-a ocupat pentru prima dată singură de o trupă de liceeni.
Eva îmi povestește cu ochi sclipitori de zilele ei în Brainstorming și amintirile de la I.D. Fest: „La festival mi-am trăit adolescența. Erau zece zile fără părinți, în care stăteai cu prietenii din trupă sau pe care nu i-ai mai văzut de anul trecut într-un cămin imens, și problema voastră cea mai mare e un posibil feedback negativ de la juriu sau să nu fii băgat în seamă de crush-ul din cealaltă trupă. Stăteam cu fetele și vorbeam înainte să ne culcăm de chestii precum: De cine ne mai îndrăgostim? De cine ne mai place, pe cine mai comentăm înainte să ne culcăm? Ce ne facem dacă nu vorbește cu mine? În fiecare seară ne distram.” Ea consideră și că, pentru liceeni, festivalul este un mod bun de a vedea spectacole din mai multe colțuri ale țării. „Jucam și spectacolul nostru și ni se părea că e cel mai important lucru să jucăm spectacolul ăla. Energia care se crea între noi, discuțiile pe care le purtam și fel de fel de obsesii nevinovate pe care le dezvoltam mi-au format cu totul experiența.”
Evei îi place să vadă cum se schimbă lucrurile la I.D. Fest și este unul dintre motivele pentru care revine. Îi cunoaște din copilărie pe majoritatea organizatorilor și i se pare fascinant să vadă cum au crescut, și ea, și ei, unii alături de alții: „Doamne, cine și-ar fi imaginat că o să ajungem în pozițiile astea?” Mi-a spus că, odată ce pasiunea devine job, e ușor să uiți de ce ai început să faci ceea ce faci. Revenirea la festival în calitate de trainer a ajutat-o să-și amintească întocmai asta: „E foarte interesant să vii ca trainer, ca om care nu mai participă și care e mult mai mare, pentru că vii cu altă poziție. Parcă nu-ți vine să crezi că nu mai faci ce fac ei acum. E foarte interesant și emoționant, în același timp, și îmi place foarte mult că îmi reamintesc așa.”
Eva își vede meseria de actriță ca pe o muncă de echipă și subliniază nevoia de comunitate pentru tinerii actori, pe care I.D. Fest o împlinește. „În meseria asta ne place să spunem povești. Poveștile sunt bază aici. Și atunci, când altcândva să faci rost de niște povești, să le asculți, să le spui, decât atunci când ești înconjurat de oameni? Oameni care îți plac și care te intrigă, oameni interesanți și mișto, cum se găsesc aici. De aceea cred că e importantă comunitatea, pentru că doar așa tu ajungi să descoperi frumusețea meseriei și să înțelegi că e mereu în relație cu cineva.”
Deși vine de atâția ani la festivalul din Bacău, Eva spune că abia anul acesta și-a ieșit din zona de confort: a fost primul ei an ca trainer singură. Mi-a povestit de un mic spectacol, pus în scenă de câțiva dintre traineri la ediția din 2026. Era despre iubire și parcursul lor în teatru. S-au jucat pe ei mici, în clasele primare, trecând apoi prin etapele importante ale vieții, până la decizia, luată în liceu, de a-și construi o carieră în teatru. Fiecare dintre trainerii-actori avea câte un monolog, pentru care a intrat pe scenă cu o poză la începutul drumul în teatru – în copilărie. Ultimele repetiții i-au adus pe majoritatea în lacrimi. „Poate chiar e vorba de o energie care se creează aici. Așa ajungi să legi foarte multe conexiuni, toată lumea e foarte deschisă, știe unde vine.”
Mara Bălăiță, prezentatoare: „Asta mă ține legată de I.D. Fest – am unde să mă întorc”
Mara Bălăiță (23 de ani) s-a mutat de un an în Copenhaga pentru studii, dar a crescut în Bacău și în comunitatea I.D. Fest, și spune despre eveniment că „e ca un purgatoriu. Nu știi ce oră e, ce zi e, ce se întâmplă, faci un pic abstracție de oamenii din exterior. Pur și simplu pierzi noțiunea timpului și doar ești.”
Trupele sunt cazate la căminul Colegiului „N.V. Karpen” din Bacău, iar Mara mi-a povestit de magazinul non-stop, Selena, aflat în apropierea căminului și care, pe perioada festivalului, devine magazinul desemnat al I.D. Fest: acolo se întâlnesc tinerii dimineața, înainte de ateliere, acolo se adună seara înainte de stingere, și acolo fug rapid în pauzele dintre activități. „Dacă aș fi din afara festivalului și aș fi din Bacău, nu m-aș duce niciodată acolo. Dar e chestia comunității, un inside pe care doar noi îl înțelegem.”
Anul acesta, Mara a fost una dintre cei doi prezentatori ai festivalului. Nu joacă teatru și nici nu vrea o carieră în domeniu. Atunci, m-am întrebat, ce o face să revină ca voluntară la festival de teatru în fiecare vară? Și așa am ajuns la cheia întregului eveniment.
Mara a dat de festival în clasa a VIII-a, când s-a dus la un spectacol de comedie prezentat în cadrul I.D. Fest de trupa Atelierul de Teatru din Botoșani. Când a intrat în clasa a IX-a, se făceau recrutări pentru voluntarii ediției din următorul an, iar ea a primit oportunitatea să se implice. În liceu, a fost voluntară în departamentul de redacție al festivalului, iar asta a ajutat-o să se ghideze către studiile la Facultatea de Media și Jurnalism. I.D. Fest a ajutat-o, spune ea, să se construiască. „Pe lângă că eram foarte timidă, nu vorbeam cu absolut nimeni. Nu aveam o identitate. Mi se pare că festivalul și oamenii m-au format foarte mult.”
Deși a mai fost implicată și în alte proiecte, în timpul liceului și al facultății, spune că n-a regăsit nicăieri altundeva creativitatea, programul plin și emoția resimțită la I.D. Fest. Iar ea crede că asta se datorează tocmai spiritului de voluntariat din spatele evenimentului: I.D. Fest nu are o echipă plătită și, deși aspectele birocratice sunt gestionate de adulți în echipă, conceptul este întru totul format, construit, realizat de adolescenți, ceea ce-l face, pe bune, un festival de tineri pentru tineri. „Cred că are un farmec ușor imperfect și real în natura lui”.
Mara a rămas implicată de opt ani încoace. Pentru ea, ingredientul principal e sentimentul de apartenență. „Mai ales dacă te muți în afară, e foarte ușor ca tânăr să simți că nu aparții unui loc și să te simți foarte pierdut. Și cred că și asta mă ține legată de I.D. Fest, am unde să mă întorc.” În fiecare august, ea și grupul ei de prieteni revin la Bacău. „Ajutăm de dimineață până seara”, indiferent dacă vin din Copenhaga, Strasbourg sau Londra. E ceva ce mi-au spus, din perspectiva opusă, și câteva voluntare de anul acesta – adolescentelor li se părea fascinant să vadă oameni mai mari, care au crescut împreună la liceu și care încă petrec timp împreună ca adulți. „Mă uit la prietenii pe care mi i-am făcut tot prin I.D. Fest, și mă gândesc că aș vrea să ajungem și noi ca ei”, mi-a zis una dintre tinere.
Cristi Neacșu, președintele festivalului: „I.D. Fest nu ar trebui să fie despre un anumit moment, ci despre o experiență full”
Cristi Neacșu, jurist de meserie, la Strasbourg, e implicat în organizarea festivalului de 10 ani. A făcut parte din trupa de teatru ACT din Bacău în liceu, a fost voluntar, coordonator al departamentului de advertising, de voluntari, iar acum este președintele festivalului. „Nu prea îmi plăcea să fiu în grupuri mari, să vorbesc, să iau decizii”, mi-a spus Cristi, când l-am întrebat cum l-a influențat I.D. Fest. „Și acum, uite că fix asta trebuie să fac.” Printre responsabilitățile lui se numără coordonarea echipei, organizarea finanțelor, sau crearea programului artistic alături de traineri și de teatru. A ales să rămână alături de I.D. Fest datorită atmosferei. „Comunitatea care se creează în jurul festivalului, bucuria pe care o simți în cele zece zile de festival, fie ca participant sau organizator. Energia aia vine și te umple tot anul.”
În 2020, el s-a ocupat de logistica unui I.D. Fest mai neconvențional, desfășurat pe timp de pandemie. Odată ce s-au ridicat restricțiile, trainerii festivalului au făcut un turneu în orașele trupelor selectate ca participante la acea ediție au ținut workshop-uri conform regulilor de distanțare socială. Cristi subliniază că e important ca evenimentul să continue în ciuda obstacolelor, pentru că așa își asigură existența, lungă de 27 de ani. „Genul ăsta de festival de teatru tânăr se bazează pe o comunitate care se schimbă de la generație la generație, care trebuie să se mențină conectate între ele. Dacă ai un an pauză, cred că e suficient să pierzi legătura asta.” Prietenii cei mai buni ai lui Cristi sunt foștii colegi de trupă și echipa din spatele festivalului.
L-am întrebat de ce crede că unele trupe se întorc an de an. Mi-a vorbit despre impactul pe care îl lasă festivalul, de la ediție la ediție – spectacole, traineri, evenimente și experiența în care se coagulează toate ingredientele astea. „Din punctul meu de vedere, și pentru trupe, și pentru invitați, I.D. Fest nu ar trebui să fie despre un spectacol pe care l-ai văzut sau despre un anumit moment, ci despre o experiență full pe care ai trăit-o pe parcursul celor opt zile aici, care sunt unice de la an la an.” Fiecare ediție vine cu tema, melodia și programul ei special.
Horia Suru, co-fondator și președinte al juriului: „Nu cred că tinerii nu mai merg la teatru, cred că majoritatea tinerilor nu știu că pot merge la teatru”
„Dacă aș vorbi de relația mea cu teatrul, nu m-aș mai opri”, îmi spune Horia Suru, președintele juriului I.D. Fest și unul dintre fondatorii festivalului, când îl prind la o terasă din Bacău, după o conversație lungă de feedback cu una dintre trupele participante în ediția actuală și o cină întârziată. Pe lângă faptul că este un regizor de teatru multipremiat, Horia este unul dintre artiștii, pe-atunci liceeni, la inițiativa cărora a pornit festivalul cu 27 de ani în urmă – au creat atunci, prin forțe proprii, o ocazie de a-și expune arta. Pe lângă o lipsă de spațiu fizic în care să își prezinte spectacolele, Horia a simțit un gol în domeniul teatrului – nu existau multe festivaluri de teatru, mai ales pentru tineri. Festivalul voia să reprezinte o deschidere a publicului către teatru, și un spațiu sigur, construit de tineri pentru tineri. De-atunci, revine an de an la Bacău pentru a lua pulsul talentului tânăr.
Un lucru ce nu s-a schimbat la festival în toți acești ani de activitate este echipa de tineri voluntari pe umerii, ideile și eforturile cărora se sprijină evenimentul. Astăzi, însă, spre deosebire de începuturi, echipa festivalului are și o ierarhie, departamente, și o organizare bine pusă la punct. „Noi nu știam nici că ne trebuie un buget, știam că o să găsim niște camere pe la teatru după ce o să ne milogim de ei și că ne împrumută sala mare câteva zile”, povestește Horia. „Nu înțelegeam cum funcționează lucrurile primele ediții.” Horia îmi povestește de cât de diferit merg lucrurile acum, comparativ cu începuturile poveștii I.D. Fest. „Pe atunci, te duceai la bibliotecă să-ți cauți text pentru o piesă. Sunai la teatre, poate vorbeai cu părinții unor colegi mai bine conectați și puteai ei să obțină un manuscris, așa, pe sub mână. N-are nicio legătură ce era atunci cu ce e acum.” Într-un fel, schimbările petrecute între timp, reflectă povestea mai amplă a societății. „Ăsta nu e un lucru rău sau bun, așa se dezvoltă lumea. Și teatrul are datoria să se adapteze și să țină pasul.”
Acum, voluntarii I.D. Fest încep munca din septembrie, cu 11 luni înainte de festival, pe diferite departamente, fiecare cu un anumit coordonator, și pun cap la cap o temă, o melodie a ediției, un buget și o listă întreagă de sponsori. Iar, pe parcurs, festivalul s-a extins. A avut ediții organizate în aer liber, cu proiecții de film, cu diverse evenimente conexe sau pe străzile Bacăului, dar la bază mereu a rămas teatrul.
La un moment dat, după atâția ani petrecuți în juriu, Horia a început să cunoască tinerii actori care reveneau la festival, iar unora să le observe parcursul îndeaproape. Juriul încearcă mereu să ofere feedback constructiv, dar este la latitudinea fiecărui actor dacă își dorește să îi înregistreze sau nu, iar aici, spune regizorul, apare diferența între participanții ce vor o carieră în teatru și cei ce nu. Cei doritori să își formeze bazele unei cariere vin cu tot felul de întrebări: Unde să meargă la facultate? Ce se cere de la mine? La ce ar trebui să mai lucrez, dacă vreau să continui? Există și sesiuni de feedback la care se plânge, și de fericire și de tristețe: „Ambele sunt bune. Înseamnă că ceva a rezonat cu tine, că ești implicat, că îți pasă.”
L-am întrebat pe Horia dacă simte că a reușit ce și-a propus cu I.D. Fest. „A ieșit mult mai mult decât speram. Nu aveam nicio speranță ca un festival făcut de atâția copii și aproape niciun adult să reziste pe piață și să schimbe atâtea generații. Organizatorii de astăzi n-au nicio idee cine le-a făcut treaba acum 10, 15, sau 20 de ani. Și faptul că totuși fac asta e cea mai mare realizare care există.” Deși foarte mândru de tineri, Horia nu le-ar spune asta: „Mai mult îi cert decât îi laud.” Și-a propus în anii trecuți să se retragă din juriu și din festival, și crede că ediția aceasta ar fi ultima la care participă, pentru că vrea să lase loc tinerilor profesioniști, poate mai ancorați în vremurile pe care le trăim: „La anul, poate mă retrag, dar cum mi-a fost atât de greu să mă despart de festival, cine știe? Poate că mai vin. (...) S-au schimbat generațiile. Nu cred că adolescenții trebuie să lucreze cu moși și babe, au nevoie de cineva care vorbește aceeași limbă cu ei.” Consideră că este important să faci loc generațiilor noi, mai ales pentru a le oferi oportunitatea să se descopere, un lucru pe care Horia simte că l-a făcut din plin prin I.D. Fest.
După spusele lui, Horia, cultura în România are nevoie de o diversitate de oameni și de perspective, pentru a evita ca discursul său să fie acaparat de o mână de actori. Iar I.D. Fest poate fi un model, fie și pentru ce a plantat în orașul în care are loc de aproape trei decenii. „În Bacău ai deja patru trupe de teatru de liceeni, adică ai aproximativ 200 de tineri care fac teatru singuri, fără afilierea unui liceu. Au început să repete în parc, apoi la scările de la Ateneu, apoi au căutat o organizare care să le meargă.” Însă, spune regizorul, tinerii au mereu nevoie de susținere din partea instituțiilor, „pentru că nu poți avea cultură fără comunitate”. Iar dacă în orașele mari există diversitate la teatru, lucrurile nu stau deloc la fel de bine în rural. Tinerii de acolo „trebuie să călătorească până în cel mai apropiat oraș cu teatru, să plătească un bilet pe care nu și-l permit, și să bată drumul înapoi. Deși există ONG-uri care organizează turnee de teatru prin țară, acestea sunt din ce în ce mai puțin posibile fără o susținere adevărată din partea Ministerului. Nu cred că tinerii nu mai merg la teatru, cred că majoritatea tinerilor nu știu că pot merge la teatru.”
Horia vede un viitor bun pentru I.D. Fest, cât timp festivalul rămâne ancorat în realitate și adaptabilitate ca până acum: „Nu poți să faci teatru fără să fii conectat la societatea în care trăiești. De la an la an, cei din organizare își fac propunerile lor: ce trebuie schimbat, îmbunătățit, adus, care sunt trendurile. Festivalul cred că trebuie doar să existe. Generează tot timpul materie umană, oameni de teatru și spectatori de teatru.”
