Ca multe dintre conceptele cu care operăm azi și noțiunea de rasă a însemnat ceva diferit de-a lungul timpului. Cartea O istorie culturală a rasei, apărută la editura Mega, explorează tocmai cum s-a schimbat și transformat conceptul de rasă de-a lungul istoriei, din Antichitate şi până în prezent.
Seria cuprinde şase volume reunite în care cercetători dintr‑o gamă largă de discipline academice abordează nu doar realităţile istorice, culturale şi filozofice ale rasei, ci şi estetica acesteia, funcţiile literare şi reprezentările sale. Printre autorii prezenți se numără de exemplu Sarah Derbew sau Joseph Skinner, academicieni specializați pe istoria rasei în Grecia Antică, sau Denise Kimber Buell, care a scris despre rasă și creștinismul timpuriu.
Volumul este coordonat de Marius Turda, profesor la Universitatea Oxford Brookes și directorul Centrului de Studii Umaniste Medicale al aceleiași universități. Membru al Societății Regale a Istoricilor din Marea Britanie și al Asociației Americane de Psihologie, a fost și directorul fondator al Institutului Cantemir de la Universitatea Oxford. Publicațiile sale recente includ În căutarea românului perfect. Specific național, degenerare rasială și selecție socială în România modernă (2024, 2025; ed. engl. 2026) și Race and National Character in Hungary, 1880s 1940s (în curs de apariție). Este editorul seriei CEU Press Studies in the History of Medicine și editorul general al colecției A Cultural History of Race, publicată de Bloomsbury în șase volume în 2021.
Citește prefața volumului O istorie culturală a rasei, scrisă de Marius Turda.
O istorie culturală a rasei documentează lunga istorie a conceptului de rasă, din Antichitate şi până în prezent. În cele şase volume reunite în această serie, cercetători dintr‐o gamă largă de discipline academice abordează nu doar realităţile istorice, culturale şi filozofice ale rasei, ci şi estetica acesteia, funcţiile literare şi reprezentările sale. Pentru a surprinde elasticitatea rasei ca noţiune, este necesar să călătorim în timp, prin perioade istorice şi prin spaţii geografice diferite, să examinăm texte şi imagini, pătrunzând ţesătura multistratificată a culturii, a ştiinţei şi a politicii.
Privit pe o scară temporală amplă, conţinutul dens şi bogat nuanţat al istoriei rasei este abordat intersecţional, cu înţelegerea relaţiei complexe a rasei cu alte concepte, precum genul, religia, clasa şi naţiunea. Având în vedere aceste vaste teritorii ale cunoaşterii, demersul de a armoniza atâtea aspecte diferite ale istoriei rasei nu reprezintă o sarcină uşoară. Pe lângă medierea dintre tradiţiile locale ale rasei şi cadrul lor transnaţional, O istorie culturală a rasei evidenţiază întrepătrunderi, rupturi şi mutaţii. În acelaşi timp, diverse tradiţii naţionale sunt analizate dintr‐o perspectivă globală, iar astfel, pretinsa lor unicitate este pusă sub semnul întrebării. Este important să înţelegem lunga istorie a rasei nu doar prin referiri la evenimente din trecut, ci şi prin prisma rasismului sistemic actual.
Abordarea moştenirii sclaviei, a imperialismului, a colonialismului şi a genocidului – şi nu doar a traiectoriei istorice generale a rasei – este un alt aspect important al acestei lucrări colective. Conceptul de rasă nu poate fi separat de însăşi terminologia care a fost folosită de‐a lungul istoriei pentru a descrie şi a clasifica oamenii şi nici nu poate fi eliminat din proiectele de dominaţie, de subjugare şi de opresiune. Asemenea proiecte au fost motivate politic, aprobate de guverne şi de organizaţii economice şi culturale şi, frecvent, promovate de către savanţi şi oameni de ştiinţă. Pe măsură ce aderarea la o viziune rasială asupra lumii a devenit mai explicită şi mai formalizată în cultură, în ştiinţă şi în politică, capacitatea sa de convingere s‐a extins. Cercetători, politicieni, artişti, filozofi şi poeţi au fost animaţi de ideea de rasă. Ei au creat o impresionantă construcţie rasială care, din păcate, a dăinuit până în secolul al XXI‐lea.
O istorie culturală a rasei oferă perspective critice asupra paradigmelor tradiţionale de gândire referitoare la acest concept. Ea reflectă atât schimbarea metodologiilor din cercetare, cât şi nevoia de a ne angaja public pentru a critica influenţa normativă a rasei în producerea diferitelor forme de cunoaştere. Totuşi, aceasta nu este doar o simplă istorie culturală a rasei, ci şi o încercare hotărât analitică de a disloca rasa din poziţia de preeminenţă intelectuală pe care a ocupat‐o timp de secole, respectiv de a scoate la iveală concepţiile, credinţele, valorile şi practicile rasiale care au fost folosite de‐a lungul istoriei pentru a face distincţii între grupuri de oameni pe baza culorii pielii, a religiei, a originii sociale şi etnice, a sexului şi/sau a abilităţilor intelectuale.
Conceptul de rasă s‐a manifestat în moduri variate în epoci diferite, însă a avut întotdeauna atât susţinători, cât şi detractori. Acceptarea rasei nu a fost întotdeauna universală. Ea a fost, frecvent, întâmpinată cu suspiciune şi, de multe ori, respinsă. Opoziţia faţă de transformarea ideii de rasă într‐un principiu de guvernare a vieţii politice, un fel de gândire „anti‐rasă” – dacă putem să o numim aşa –, a apărut în numeroase sfere ale activităţii umane, cu precădere în domeniul religiei şi în cel al ştiinţei.
În secolul al XIX‐lea şi, mai ales, în secolul al XX‐lea, atrocităţi îngrozitoare, în special Holocaustul nazist, au discreditat conceptul de rasă, erodându‐i strânsoarea tentaculară asupra discursului şi a realităţilor sociale şi politice. Cu toate acestea, ideea de rasă în sine a supravieţuit până în primele decenii ale secolului al XXI‐lea, continuând să influenţeze vieţile a milioane de oameni prin raportare la atributele lor biologice, la tradiţiile culturale şi la experienţele istorice.
Deşi evoluţiile din genetica umană, mai ales în a doua parte a secolului al XX‐lea, au demolat complet orice pretenţie de respectabilitate ştiinţifică însuşită de rasişti, dezbaterile actuale despre „editarea” genomică arată cum anume ideea de rasă continuă să influenţeze viziunea contemporană asupra lumii, dar cu noi informaţii ştiinţifice. În mod surprinzător, finalizarea Proiectului privind Genomul Uman, de exemplu, a stimulat unele încercări de a defini un concept de rasă care să fie credibil ştiinţific.
O istorie culturală a rasei este mai mult decât oportună. Ea oferă nu doar îndrumare academică pentru specialişti, ci şi – la fel de important – o critică nuanţată şi provocatoare a istoriei rasei şi a rasismului în general. Aceste şase volume se bazează atât pe o cercetare amănunţită şi pe o reflecţie academică riguroasă, cât şi pe experienţa trăită de cei care au scris textele incluse aici. Această strategie reprezintă un moment critic pentru analiza modului în care nenumărate presupuneri şi atitudini înrădăcinate în gândirea rasială, respectiv în ideologia sa toxică, rasismul, continuă să afecteze lumea noastră.
Pentru a înţelege trecutul şi prezentul ideii de rasă, în toate reprezentările sale variate, este esenţial să putem numi şi elimina simbolurile discriminării, ale nedreptăţii, ale abuzului şi ale violenţei împotriva femeilor, a persoanelor cu disabilităţi, a persoanelor de culoare, a populaţiilor indigene şi a altor comunităţi marginale. Orice lucrare despre istoria rasei trebuie să expună, fără echivoc, daunele extraordinare care au fost provocate de gândirea, teoriile şi practicile rasiste.
Deşi nu este exhaustivă, această istorie culturală a rasei oferă, totuşi, numeroase exemple istorice şi posibilităţi de interpretare pentru oricine doreşte să se pună la curent, într‐un mod accesibil, cu problemele rasei şi ale rasismului ce caracterizează lumea de astăzi. Atât împreună, cât şi separat, aceste volume reevaluează tradiţii istorice, paradigme ştiinţifice şi agende politice promovate de‐a lungul istoriei, din Antichitate până în prezent. La fel de important, perspectiva şi structura acestor 6 volume sunt animate de spirit critic şi de angajamentul faţă de o cercetare şi o atitudine antirasiste. Scopul principal este acela de a găsi un echilibru între detaşarea academică, empatie şi participarea directă la conversaţiile actuale despre decolonizare, „albitate”, antirasism şi „antiţigănism” – conversaţii care în România sunt încă incipiente.
În secolul al XXI‐lea, se presupune că rasa – conceptualizată ca o categorie fundamentală a civilizaţiei europene şi occidentale – a fost deritualizată epistemologic, depolitizată şi, ideal, eliminată din spaţiul public. Dar, vedem cum, combinată cu o retorică agresivă a protecţionismului naţional şi a etnicităţii, rasa continuă să contureze probleme regionale, naţionale şi internaţionale legate de imigraţie, accesul la educaţie şi la sisteme de sănătate, dar şi cele despre egalitatea de gen şi protecţia comunităţilor etnice marginalizate. Europa şi, de fapt, întreagul sistem geopolitic care porneşte de la valorile europene continuă să fie profund rasializiate la nivel social, cultural şi politic.
Amplă ca întindere şi detaliată în analiză, această istorie culturală a rasei pe care o propunem cititorilor români este, prin urmare, profund ancorată în dialogurile actuale despre rasă şi rasism. Ne aflăm într‐un moment de reevaluare globală. Războiul dintre federaţia Rusă şi Ucraina şi cel dintre Iran, pe de o parte, şi Israel şi Statele Unite ale Americii, pe de altă parte, dovedesc cât de important este să perseverăm în credinţa că ceea ce facem ca oameni contează. Desigur, continuarea implicării academice şi a societăţii civile în activismul antirasist este, de asemenea, una esenţială, şi nu doar pentru a înţelege deciziile politice luate astăzi, ci şi pentru a ajuta generaţiile viitoare să înveţe lecţiile din trecut.
Fotografie preluată via Pexels.
