Lumea noastră / Diversitate

FOTO Viețile oamenilor mici

de Scena 9

Publicat pe 9 noiembrie 2020

Începând de azi și până pe 12 noiembrie puteți vedea la galeria Mobius din București expoziția fotografului Adi Tudose, Umblând pe același Pământ ca tine.

Adi Tudose a documentat vizual și audio comunitatea oamenilor afectați de nanism din România. Intenția lui e, ca prin acest proiect, să formuleze un mesaj despre diversitate, despre acceptare și incluziune, despre frumusețe și încredere în sine, din partea acestei comunități, adeseori dezavantajată în toate aspectele vieții cotidiene. 

Artistul s-a documentat timp de doi ani în legătură cu subiectul - ce înseamnă să trăiești ca om mic într-o societate neatentă la nevoile multora dintre cetățenii ei -, apoi, în primăvara acestui an, s-a apucat de fotografiat. 

„Am ieșit din zona de confort cu acest proiect, pentru că înainte fotografiam mai mult pe străzi și nu îmi petreceam timp cu oamenii pe care îi fotografiam. De data asta mai întâi am stat la povești, ca să ne cunoaștem până să ajungem să facem fotografii.” Fragmente din poveștile pe care oamenii i le-au împărtășit în timpul documentării pot fi ascultate în colajul audio care însoțește expoziția. Colajul, semnat de Anna Florea și Șerban Ilicevici, e o colecție imersivă de momente și amintiri care te invită în intimitatea personajelor din fotografii.

Andra, unul dintre aceste personaje, își amintește cum în copilărie mama ei încerca să o protejeze de privirile oamenilor. „Când eram mică și mergeam în oraș, trebuia să fac pauze, că oboseam. [Mama] Se punea în fața mea, pur și simplu, ca un fel de scut, știi? Să nu se mai uite lumea la mine. Dar îi ziceam, nu te pune! Că da, nu se mai uită la mine, că ești tu în fața mea, dar nici eu nu mai văd.” 

Mai jos, îi puteți asculta chiar pe Andra și pe ceilalți protagoniști, ale căror povești de viață sunt urmărite în proiectul fotografic.

„Procesul de lucru în sine a fost unul într-adevăr special, deoarece am reușit să întâlnesc niște oameni minunați, cu care am legat o conexiune puternică și mă simt tare umil ca au acceptat să îi fotografiez,” povestește Adi Tudose. „Nu am vrut să pun accentul pe felul în care arată ei, ci pe ceea ce transmite fiecare în parte. Am vrut să fie clar că ei sunt conștienți de prezența mea, chiar procesul de fotografiere a presupunând o interacțiune apropiată între mine și ei.”

Expoziția Umblând pe același Pământ ca tine poate fi vizitată începând cu 9 noiembrie, de la ora 14.

Audio

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK