Este sâmbătă, ora 5 dimineața. Mă aflu lângă o baltă din inima Văcăreștiului, delta urbană din București, alături de mai multe persoane. E o dimineață din aprilie anul trecut. Nu e lumină încă. Stăm în liniște – nimeni nu spune nimic, iar după 10 minute, natura din jurul nostru începe să se dezmierde, păsările se întrec în cântec iar cerul începe să se lumineze. Stăm cu ochii închiși și ascultăm. Se aud zeci de voci de păsări într-un spectacol mai frumos decât l-aș putea descrie în cuvinte, totul pe fundalul grav, ca o vibrație joasă al orașului care, bineînțeles, nu se oprește nici sâmbăta la 5 dimineața.
Acel moment a rămas, un an mai târziu, unul special pentru mine. Natural, mă duce mereu cu gândul la orchestra de păsări din Grădina Cișmigiu — o mică oază pentru păsările din jurul nostru — loc care mi-a transformat primele trei luni la capitală într-un mare vis frumos. De sus, de pe acoperișul blocului unde îmi petreceam toate diminețile auzeam zilnic cântec de cinteză, pițigoi albastru, ciocănitoare, graur, guguștiuc, măcăleandru, cioară și mierlă. Eram fascinat cum în fiecare dimineață înainte de răsărit, natura se fălește cu glasu-i colorat.
Aș putea să mă opresc aici și să las imaginea asta să vorbească de la sine. Dar poate te întrebi: ce căutam, totuși, în Văcărești la 5 dimineața?
Mai devreme, tot în aprilie, în mijlocul unei ședințe la redacție, colega editoare Ioana Pelehatăi ne-a spus de „o sesiune de ascultare de înregistrări audio cu păsări urmată de o plimbare în Văcărești pentru dawn chorus (corul din zori)”. Era ceva complet nou pentru mine, și cum prind din ce în ce mai mare drag de concertele naturii matinale, n-am putut refuza.
Plimbările sonore au devenit în scurt timp cea mai perceptivă formă de meditație: un moment în care interesul față de stimuli vizuali, cognitivi sau de oricare alte tipuri e înlocuit de o disponibilitate totală dedicată auzului. În acest context, ocazia de a lua parte la o plimbare sonoră în Văcărești a venit ca o mănușă firească a extensiei acestei forme de ascultare.
Evenimentul a fost organizat de Semi Silent în colaborare cu Centrul Ceh din București, în cadrul Sonic Future Residencies, un program de rezidențe dedicat cercetării și creației în domeniul sonor.
Semi Silent e un proiect care creează un spațiu deschis și curios, unde încap atât artiști locali și internaționali, cât și oameni ca mine, care n-au nimic mai bun de făcut la 5 dimineața decât să asculte cântul păsărilor. Găsești online toate evenimentele pe care le propun publicului larg: ateliere, sesiuni de audiție, performance-uri live și discuții – unele în natură, altele în galerii sau în locuri neconvenționale.
Anamaria Pravicencu, directoarea artistică a proiectului, a organizat o audiție a lucrărilor lui Tomáš Šenkyřík — înregistrări de tot felul, de la ambianțe sonore din natura cehă la sunete de rana arvalis — urmată a doua zi devreme de o plimbare sonoră alături de el prin Parcul Natural Văcărești, la ora la care păsările își țin concertul de dimineață.
Tomáš are unul dintre cele mai improbabile și frumoase portofolii pe care le-am întâlnit: a fost etnomuzicolog la Muzeul Culturii Romilor din Brno, a cântat într-o trupă, apoi a trecut la compus muzică electroacustică, iar acum trăiește cu familia în Moravia de Sud, unde e și viceprimarul orașului Židlochovice. E membru fondator al rețelei Central European Network for Sonic Ecologies și al proiectului artistic Skupina, iar în prezent, îl preocupă sunetele mai fragile ale naturii, cele pe care nu le putem auzi „cu ochiul liber” și pe care uneori le ascultă și documentează începând chiar din spatele casei sale.
Preocuparea sa pentru sonorități subtile mi-a fost clară din plimbarea sonoră care a avut loc dimineața următoare, când, alături de Tomáš, Anamaria și un grup de aproximativ 15 persoane, am pătruns în beznă și liniște totală pe cărarea principală a Parcului Văcărești într-o călătorie a cărui scop era găsirea unui mod diferit de a asculta.
După ce am găsit un loc bun, lângă o baltă mai mare, am stat și am ascultat.
De câțiva ani ascult canalul de field recording de pe NTS Radio — o emisie de înregistrări și creații sonore care, deși inițial a părut doar un fundal calm pentru lectură, s-a dovedit cu timpul a fi o ușă deschisă către o practică sonoră cu o disciplină proprie. Vara trecută, participând la un atelier condus de artistul Stéphane Marin, am înțeles că field recordingul presupune un proces de compoziție riguros. Am vorbit pe larg despre importanța ascultării active, practica de reorientare totală a atenției către sunet într-un interviu disponibil aici.
Experiența asta în Văcărești – un „tur ghidat” al sunetelor – a fost o oportunitate rară de a înțelege, printr-o practică colectivă, ce înseamnă să asculți natura, în loc să o auzi doar ca pe un fundal sonor. Am încheiat cu un spectacol al pescărușilor răzători (Larus ridibundus), pe care îi poți auzi în parc pe tot parcursul anului.
Eram curios să cunosc mai bine un polimat ca Tomáš. L-am invitat să îmi răspundă la câteva întrebări, pentru a descoperi cum și-a construit acest parcurs, cum reușește să-și împace atâtea pasiuni și să aibă timp pentru toate.
Vlad Hodrea: Aș vrea să-mi vorbești despre orașul tău natal. Descrie peisajul sonor al locului de unde vii și, în general, al Moraviei de Sud.
Tomáš Šenkyřík: Peisajul sonor al orașului meu e foarte important pentru mine. Când mă trezesc, primul lucru pe care-l aud este cum cartierul meu prinde viață. Moravia de Sud este un loc destul de unic, cu pădurile ei de luncă și mlăștinoase, dar, din păcate, și cu zgomote produse de oameni, cum ar fi mașinile. Ce iese în evidență în orașul meu sunt grădinile mici. Aceste grădini sunt vitale, pentru că terenurile agricole din jurul orașului s-au degradat – ceea ce a dus la dispariția multor păsări și insecte. Acum aceste grădini sunt principala sursă de sunete naturale, în special cântece de păsări, și reprezintă un soundscape (peisaj sonor) tipic al zonei.
Sigur ești bine conectat cu natura din jurul orașului tău.
Da, sunt cu adevărat conectat cu natura, și încerc să reflectez acest lucru în modul în care lucrăm în grădina noastră – împreună cu soția și copiii, facem totul cu grijă. Vrem să auzim păsările și să vedem insectele în grădina noastră, de aceea evităm substanțele chimice. Plantăm arbuști și copaci, lăsând natura să-și facă treaba. Nu folosim produse chimice pentru a proteja plantele și fructele, preferăm o abordare naturală. Cred că e foarte important ce faci în grădina ta. De exemplu, dacă ai copaci bătrâni, aceștia pot îmbogăți peisajul sonor. Acești copaci bătrâni aduc mai multă viață în grădină și sporesc bogăția sunetele din jurul tău. Poți chiar să auzi păsări precum ciocănitoarea pestriță mare (Dendrocopos major).
Ai menționat pierderea insectelor și păsărilor din cauza insecticidelor și pesticidelor. Ce se poate face pentru a proteja natura, care sunt pașii de luat pentru a conserva biodiversitatea și pentru a preveni pierderea diversității peisajului?
Cred că e esențial să lucrăm cu biotopuri (habitate naturale care se susțin singure) mici și să creăm spații verzi între câmpurile mai mari. Gestionarea apei în jurul acestor zone este, de asemenea, vitală. Încercăm să readucem peisajul nostru la starea lui naturală, dar nu e vorba mereu despre proiecte mari sau suprafețe vaste. Poți crea mici „insule” între câmpuri, iar acest lucru poate schimba drastic atât peisajul vizual, cât și peisajul sonor. În orașul meu, am norocul să fiu într-o poziție care îmi permite să influențez astfel de proiecte – mici bălți sau mlaștini, biotopuri și plantarea copacilor în preajma lor. Eforturi precum acestea pot aduce natura înapoi și pot face diferența.
Îmi amintesc de la sesiunea de ascultare Păsări din jurul nostru de la Centrul Ceh, în timpul sesiunii de Q&A, ne-ai povestit despre inițiativa din orașul Židlochovice de a restaura un habitat umed. Mi-ar plăcea să aflu mai multe despre acel proiect, ar putea să fie ceva ce am putea implementa în România pentru a reda viață naturii.
Da, acum avem două proiecte de amenajare. Primul datează din 2013 și a fost destul de dificil de implementat. Oamenii din orașul nostru natal au fost inițial împotriva ideii, în principal din cauza preocupărilor cu privire la țânțari. A fost neașteptat și dificil să avem de-a face cu această opoziție. Cu toate acestea, proiectul s-a dovedit a fi un succes. Ceea ce ne-a ajutat a fost faptul că am reușit să obținem finanțare europeană pentru această zonă, acoperind întregul cost. Acest sprijin financiar a fost un argument puternic pentru a convinge comunitatea, deoarece nu a afectat fondurile locale.
Primul proiect este acum finalizat, iar din 2013 am dezvoltat ceva între un parc și o pădure, cu mulți copaci și arbuști. În prezent, oamenii iubesc acest loc - copiii se joacă acolo, adulții își plimbă câinii. Unul dintre cele mai importante rezultate a fost îmbunătățirea semnificativă a climatului din acea parte a orașului. Înainte aveam o mare problemă cu praful din aer, în special din cauza activităților agricole și a utilizării substanțelor chimice, dar acum situația s-a îmbunătățit drastic.
Acum, problema asta a fost rezolvată - aerul este mai proaspăt, temperatura a scăzut puțin și nu mai există praf. Oamenii sunt foarte mulțumiți de rezultate. E interesant că atunci când am început să lucrăm la un al doilea proiect, mult mai mare - de aproximativ zece ori mai mare, acoperind în jur de un kilometru, comunitatea ne-a sprijinit încă de la început. Doi miniștri din guvernul ceh ne-au vizitat și ne-au spus cât de impresionați au rămas. Ei consideră că proiectul este o mare sursă de inspirație pentru orașele și satele din apropiere, nu numai aici, ci în întreaga Moravie. Acest proiect nu se referă doar la refacerea mediului umed; am reintrodus, de asemenea, un meandru natural în râul pe care l-am modificat, îndreptat și adâncit artificial pentru a controla inundațiile sau pentru agricultură. Atunci când râurile curg drept ca autostrăzile, apa se scurge prea repede, însă prin refacerea meandrelor, contribuim la menținerea apei în peisaj, ceea ce este vital pentru pădurile din zonele inundabile.
Și presupun că acest proiect necesită muncă constantă și întreținere.
Da. Pădurile inundabile au nevoie de apă pe tot parcursul anului.
Sunt curios cum se leagă acest subiect al ecologiei de field recording, din moment ce lucrezi și în această direcție.
Cred că atunci când înregistrezi sunete în natură – fie că este vorba despre păduri sau mlaștini – devii cu adevărat conștient de schimbările ecologice. Poți auzi diferențele, cum e atunci când anumite specii dispar brusc din cauza schimbării nivelului apei, de exemplu. În timp ce înregistrezi, este normal să începi să te gândești la mediul tău în termeni de ecologie. Mă bucur că pot avea o anumită influență asupra acestor probleme în orașul meu, deși nu prea am timp să mă implic activ în grupuri de ecologiști. Încerc totuși să colaborez la anumite proiecte atunci când pot.
Ecologia acustică studiază modul în care sunetul — fie el natural sau generat de activitatea umană — influențează ființele vii și mediile în care trăiesc. Nu e vorba doar despre reducerea zgomotului sau conservarea liniștii, ci despre reconfigurarea relației noastre cu lumea acustică. Ce tipuri de sunete permitem să domine spațiile noastre și ce voci — umane sau non-umane — ajungem să dăm deoparte în acest proces? Ecologia acustică devine o formă de grijă: pentru sistemul nervos, dar și pentru istoriile, prezențele și ritmurile care fac identitatea unui loc. Ne invită să ascultăm politic și poetic — să înțelegem, de exemplu, cum un huruit de autostradă poate semnala atât infrastructură, cât și inegalitate, sau cum absența cântului păsărilor poate reflecta un dezechilibru ecologic. În această logică, modelarea acustică a un spațiu înseamnă a-l modela etic.
Pare că deja faci multe pentru ecologia orașului tău și a zonei înconjurătoare, ceea ce este fantastic.
Da, de exemplu, când am lucrat la cel de-al doilea proiect, am luat în considerare și poluarea fonică. Am creat o barieră fonică folosind solurile din zonă și a fost foarte interesant că am avut ocazia să vorbim cu localnicii despre ecologia acustică. Le-am explicat cum traiul într-un loc cu zgomot redus poate avea un impact pozitiv asupra sistemului nervos și a stării generale de bine.
Poluarea fonică este un subiect foarte sensibil pentru mine, așa cum poate ai experimentat pe propriile urechi, Bucureștiul poate fi destul de zgomotos uneori.
Da, locuiesc într-un oraș mic și sunt foarte mulțumit de locul unde suntem. În fiecare seară, ascult Oecanthus pellucens, greierele italian de copac. Este o insectă mică și produce acest sunet frumos prin stridulație (frecându-și aripile sau picioarele între ele ca să scoată sunet), un fel de bâzâit continuu care durează toată noaptea și pe care îl poți auzi cu adevărat pentru că locul este foarte liniștit.
Cred că aveți și voi sate și peisaje foarte frumoase. O fată pe care am cunoscut-o în București, la Centrul Ceh, mi-a povestit despre tradițiile voastre folclorice și despre toate satele frumoase, unde sunt sigur că poți găsi și niște peisaje sonore uimitoare.
Spune-mi mai multe despre proiectul tău, Soundscape.
Chiar ieri mă gândeam la actualizarea site-ului meu. Nu prea am avut timp să fac înregistrări noi, dar plănuiesc să lucrez la asta.
Acest site este o hartă sonoră a Moraviei de Sud. Inițial, am vrut doar să cartografiez sunetele din regiune, care părea mică, dar pe măsură ce am început, mi-am dat seama că este o zonă destul de mare și complexă. Este interesant cum propria ta grădină poate părea un spațiu vast atunci când te concentrezi asupra peisajului său sonor.
Pentru mine, grădina mea este ca un laborator de sunet, unul foarte frumos. Moravia de Sud ca regiune este incredibil de diversă și poți observa schimbări în peisajul sonor în diferite zone. De exemplu, se poate auzi diferența dintre locurile de joasă altitudine de lângă confluența râului Morava și Munții Carpați Albi, de altitudine mai mare, care se află la aproximativ 700 sau 800 de metri deasupra nivelului mării. Aceste medii contrastante creează peisaje sonore foarte diferite - de la păduri de luncă la păduri tipice.
Înregistrez aceste sunete, documentând specii unice anumitor părți ale Moraviei de Sud. Unul dintre cele mai satisfăcătoare lucruri este să știu că elevii și copiii folosesc harta sonoră pentru a învăța, și se gândesc la legătura dintre sunet și spațiu. Mă face fericit să văd că oamenii interacționează cu ea.
Se pare că pentru tine pădurea de luncă este unul dintre cele mai importante locuri în care să asculți și să găsești multă diversitate sonoră.
Da, cred că pădurile de luncă sunt probabil printre cele mai fascinante zone din țara noastră din punct de vedere al biodiversității. Ele pot fi comparate cu pădurile tropicale prin complexitatea lor. Aceste păduri sunt cruciale nu numai pentru biodiversitate, ci și ca subiect ecologic, în special din cauza preocupărilor legate de nivelul și gestionarea apelor subterane.
Pădurile inundabile sunt, de asemenea, spații incredibile pentru explorarea sunetului. Textura, umiditatea și reverberația lor naturală le fac perfecte pentru studierea și captarea peisajelor sonore. Reverberația, în special, joacă un rol esențial în modul în care percepem sunetul, oferindu-i o bogăție și o profunzime greu de găsit în alte medii.
Pentru cititorii care se gândesc să înceapă propriul drum în field recording, poți să ne povestești puțin despre cum a început totul pentru tine?
A fost o perioadă foarte frumoasă când am început înregistrările pe teren. După ce mi-am terminat studiile, am lucrat la Muzeul Culturii Romilor, axându-mă pe etnomuzicologie. A fost o perioadă fascinantă pentru că muzeul era încă la început, iar eu aveam libertatea de a alege echipamentul pentru proiectele noastre, adesea finanțate prin granturi europene. Era prin anii '99-2000 și am început să colaborez cu Eva Davidová, o cunoscută cercetătoare romă. Am început să vizităm așezările romilor din Slovacia, o experiență fascinantă pentru mine. Mulți romi în vârstă ne-au împărtășit povești despre Holocaust și muzicieni romi tradiționali, în timp ce eu le înregistram cântecele și poveștile.
Pe atunci foloseam MiniDiscuri (un format portabil de stocare audio, popular în anii ’90–2000, folosit mai ales pentru înregistrări de teren), iar mie mi se păreau foarte convenabile pentru că puteam începe să înregistrez rapid, iar calitatea sunetului era chiar decentă. Atmosfera din așezările de romi era magică – oamenii cântau în curțile lor cu păsările ciripind și copiii jucându-se în fundal. Când am ascultat în studio mai târziu, mi-am dat seama cât de bogate și pline de viață erau înregistrările în comparație cu mediile controlate din studio, unde totul părea mai constrâns. În acea perioadă am început să înțeleg semnificația naturii și a peisajului sonor din jurul nostru.
După ce am părăsit muzeul în 2008, am vrut să mă concentrez pe înregistrarea mediului meu înconjurător. Dar când am început să caut echipament, am fost șocat de prețuri. A fost frustrant la început, dar am găsit modalități de a împrumuta echipament și am economisit treptat. La început, am fost adesea dezamăgit de rezultatele obținute atunci când foloseam microfoane ieftine, mai ales când încercam să captez sunete de la distanță, cum ar fi păsările. Zgomotul era copleșitor, iar claritatea la care speram nu era acolo. Cu timpul, însă, am reușit să-mi îmbunătățesc echipamentul și să mă dedic cu adevărat field recording-ului.
Pentru cei care abia încep cu field recording și s-ar putea să nu aibă acces la echipament sau la mai multe informații în afară de citirea acestui articol (și poate ascultarea unor înregistrări) - ce sfat le-ai da la început de drum?
Cred că, în zilele noastre, există o mare oportunitate de a obține echipamente de calitate la un preț accesibil. Pentru cei aflați la început de drum, le-aș recomanda să verifice grupurile de pe Facebook sau să citească interviuri cu field recordists. Un punct de plecare ar putea fi microfoanele Uši create de Jonáš Gruska. Sunt super!
În ceea ce privește echipamentul, un recorder decent cu microfoane externe chiar îți poate îmbunătăți experiența. De asemenea, recomand cu tărie folosirea unor căști de calitate, esențiale pentru o ascultare precisă, cum ar fi Sennheiser HD 25. Odată ce ești pregătit, cheia este să asculți profund. Alegi un loc care rezonează cu tine, îți conectezi căștile și te cufunzi în mediul înconjurător. Este util să te miști încet - stânga, dreapta - astfel încât să poți observa schimbările subtile din câmpul stereo și să te conectezi cu adevărat la peisajul sonor din jurul tău.
Mulțumesc mult! Dacă mai dorești să adaugi ceva...
Voi menționa doar un singur lucru pentru moment. Sunt foarte încântat pentru că sunt pe cale să lansez un proiect la care am lucrat cu violonista, artista sonoră și prietena Manja Ristić. (îl poți asculta aici)
Albumul pe care l-am înregistrat împreună conține propriile field recordings – atât ale mele, cât și ale ei – și am colaborat împreună la mixare și producție. Sunt în mod special fericit că am reușit să-l finalizăm, având în vedere că amândoi am fost foarte ocupați. Am făcut totul prin mailuri și prin schimburi online, încărcând fișiere pe serverele noastre și compunându-le în felul ăsta. Este incredibil cum poți să faci un album așa, online. E o experiență frumoasă.
Fotografie de deschidere: Petre Fall
