Publicat pe 12 octombrie 2020

După mai bine de jumătate de an de pandemie, artiștii & lucrătorii culturali independenți sunt în continuare zdravăn afectați de schimbările impuse de măsurile de siguranță. Teatre și cinematografe închise, din ce în ce mai puține evenimente și, implicit, colaborări offline, concerte anulate și simțitor mai puțini oameni în librării, sunt doar câteva dintre semnele noului peisaj cultural, care înseamnă și mai multă instabilitate pentru autori și organizatori. În fața acestei crize, care nu e doar locală, destui dintre cei aflați în poziții de decizie ridică încurcați din umeri sau îi îndeamnă pe artiști să-și caute altă meserie, fără să înțeleagă că ceea ce numim artă nu e un hobby. În contextul ăsta, din ce în ce mai mulți creatori sunt nevoiți să explice lucruri elementare, cum ar fi Art is work / Cultura este muncă, mesaj pe care l-au preluat la fotografiile de profil.

Deși, ca spectatori / privitori / ascultători / cititori etc. ne-am obișbuit cu o abundență de conținut gratuit, e important să ne amintim cu toții implicațiile faptului că arta presupune muncă. Creatorii bunurilor culturale care ne fac lumea mai bună și ne limpezesc realitatea au nevoie de susținere, cu atât mai mult într-o perioadă teribil de fragilă și tulbure. Am privit în jur și am făcut o mică colecție de gesturi prin care ne putem exersa solidaritatea cu artiștii, jurnaliștii și scriitorii pe care-i urmărim. Lista e însă doar un punct de pornire: voi ce ne recomandați?

Pre-comandă Barem identitar, un volum colectiv de la Black Button Books

E de-abia octombrie, dar uite un cadou perfect de Crăciun, pentru oameni predispuși la (auto)reflexivitate. Cartea asta, în curs de apariție, pornește de la cea mai complicată întrebare simplă: Ce e identitatea? Răspund artiști, sociologi, activiști și jurnaliști, care abordează problema din direcții dintre cele mai variate. Identitatea etnică, cea sexuală, migrația, genul, îmbătrânirea, afecțiunile psihosociale sunt toate aici. E important să ne gândim cum ne gândim la identitate, dacă vrem să demontăm prejudecățile care acționează asupra lumii în care trăim. În plus, dacă dai banii pe cartea asta, susții și cel mai curajos proiect editorial de la noi, editura independentă Black Button Books. Cartea costă 25 de lei.

Cumpără cel mai nou număr al revistei Kajet (sau orice alte cărți și reviste de la Dispozitiv Books

Una dintre cele mai mișto librării de la noi se află pe Popa Tatu nr. 20, aproape de parcul Cișmigiu din București. La Dispozitiv Books (despre care am povestit aici cu cei doi fondatori), fiecare carte e un mic univers pe hârtie, care te invită în lumea ideilor despre filosofia sexualității, feminism, arhitectura care a revoluționat gândirea secolului 20, dar și povești personale, jurnalism gonzo și reviste de artă underground. Printre preferatele noastre se numără revista Kajet Journal, care tocmai a ieșit în lume cu cel de-al patrulea număr, în care peste 30 de autori explorează conceptul de periferie. Cel mai nou Kajet, o ditamai călătoria intelectuală și vizuală, costă 70 de lei. Pentru cei mai precauți cu măsurile de siguranță, Dispozitiv Books are și un magazin online.

Captură din documentarul „On A Clear Day You Can See the Revolution From Here”

Ia-ți bilete la film documentare online, la Astra Film Festival 

Ne e dor de călătorit și de cinematografe pline, în care rulează filme noi, care te pun pe gânduri. Așa că, firește, ne e foarte dor de Festivalul de Film Documentar Astra din Sibiu, de Sibiu toamna și de toți prietenii cu care ne întâlneam pe-acolo. Din fericire, avem ce face ca să ne mai alinăm dorul. În perioada 16-25 octombrie, Astra aduce 41 de filme din programul festivalului online (10 din competiția „Voci emergente ale documentarului”,10 din competiția „Europa centrală și de Est”, 10 dintre cele mai apreciate filme din ediția care s-a desfășurat în aer liber și 11 din arhiva de aur a festivalului.) Costă 2 euro să vezi un film și 20 de euro dacă te înhami la toate.

Fă-ți abonament digital la Decât o Revistă

Nu-i o treabă deloc ușoară să faci jurnalism de încredere și de cursă lungă, iar criza pe care pandemia a generat-o în rândul ecosistemelor din arte, jurnalism & co face misiunea cu atât mai complicată. Cei de la Decât o Revistă, unul dintre cele mai longevive și consistente proiecte de jurnalism independent din România, au început o campanie să-și dubleze numărul de susținători, ca să poată trece cu bine peste instabilitatea acestei perioade. Pentru 15 lei / lună sau 150 de lei / an, susținătorii primesc un abonament digital la DoR, care nu aduce doar acces la povești zdravăn documentate, ci și la o întreagă comunitate. 

Cumpără albumul Schițe pentru Alice - după Lewis Carroll, al Adei Milea, de pe Bandcamp

Dacă vinilurile optzeciste cu Alice în Țara minunilor, în variantă cântat-psihedelică, îți spun ceva, atunci clar o să fii curios / curioasă să asculți ce-a meșterit Ada Milea cu povestea asta care pare mereu nouă. În 17 piese nou-nouțe, Ada ne aruncă printre meduze, domnul Omidă, regina țicnită și cățelul uriaș, cu același umor și simț al jocului de-a cuvintele cu care ne-a obișnuit până acum. Costă 7 euro să descarci tot albumul (în care am depistat deja câteva earworms de toată frumusețea), creat în jurul unui spectacol jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. Dacă nu vrei să-l cumperi pentru tine, poți să-l faci cadou. 

Cumpără-ți cărți de poezie nouă de la OMG Publishing

Dacă ești deja cititor / cititoare de poezie, poți merge direct să arunci un ochi la cărțile publicate de editura asta mică, dar foarte efervescentă. Dacă nu ții minte când ți-ai cumpărat ultima oară o carte de poezie, poate că toamna asta melancolică e momentul perfect pentru întâlnirea cu unii dintre cei mai buni și curajoși poeți tineri de la noi. Pe câțiva dintre ei, îi poți chiar asculta citindu-și câteva poeme, în micul experiment pe care l-am încercat împreună cu OMG. Mai mult, două dintre volumele publicate aici, Sputnik în grădină, a lui Gabi Eftimie, și Fotocrom Paradis, a lui Deniz Otay, au fost de curând premiate la Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatură scrisă de femei.

Ia-ți bilete la Maratonul de Teatru Independent Bucharest Fringe

Pandemia a lovit din plin teatrele, în special pe cele independente, așa că e cu atât mai important să contribuim cu fiecare ocazie la supraviețuirea acestor spații. Săptămâna asta, la Bucharest Fringe, ediția cu numărul zece, se pot vedea online (și foarte puține offline) o mulțime de spectacole, care oferă o idee despre diversitatea în teatrul independent de la noi. Le găsiți pe toate în Program, unde se află și lista de artists talks, unde publicul poate intra în dialog pe Zoom cu artiștii pe care sunt obișnuiți să-i cunoască doar pe scenă. Abonamentele pentru o zi costă 50 de lei, dar se pot cumpăra și bilete separat, pentru fiecare spectacol în parte.