În primul rând, ninge în martie. În a doilea rând, săptămâna asta e Festivalul One World - am adunat cel puțin 7 documentare pe care să le vezi - , ceea ce înseamnă că te poți refugia liniștit într-unul dintre cinematografele din oraș (cică la Pro e cam frig când nu e plin, așa că ia-ți la tine un pulovăr în plus). În al treilea rând, programul cultural al primăverii continuă netulburat. Pe lângă deschiderea oficială a unui nou spațiu cultural al primăriei, condus de soția ministrului culturii (wink-wink), mai avem: jazz avangardist în Control, discuții despre proză scurtă și Junot Díaz, un nou spectacol la Macaz, de data asta despre istoriile alternative și narațiunea Marii Uniri de la 1918, o lectură a câtorva dintre cei mai importanți poeți contemporani din România, două discuții despre arta contemporană și multe altele:
Jazz de avangardă și proză scurtă, de la Luiza
Mary Halvorson's „Code Girl” la Jazz Nouveau, Control Club, luni, 19 martie, de la 20.00
Luni seara, în Control, mințile de exploratori neobosiți ai jazz-ului contemporan de la Jazz Nouveau aduc cel mai nou proiect al unei chitariste avangardiste. Și când zic avangardistă, zic genul de muzician pe care-l invită John Zorn să cânte la un matineu la Village Vanguard în New York. Mary Halvorson are deja vreo 30 de albume și o grămadă de colaborări, inclusiv cu Marc Ribot și Yo La Tengo. Presa de specialitate vede-n ea viitorului și, dacă-ți pleci urechea aproape de chitara ei, s-ar putea s-auzi și tu același lucru. Vine în Control în formula de quintet, cu trompetistul Ambrose Akinmusire și vocalista Amirtha Kidambi. „My Mind I Find In Time” e prima piesă de pe albumul Code Girl - ascult-o pe Bandcamp ca să te convingi că vrei să mergi diseară la concert. Sună a Joanna Newsom privind pământul dintr-o rachetă care se îndreaptă spre Marte. Iar aici Mary îți spune care-i treaba cu improvizația:
Bogdan Alexandru Stănescu și Marius Chivu despre proză scurtă și Junot Díaz, Londophone, joi, 22 martie, de la 19.30
Proza scurtă, multă vreme o rudă mai nebăgată în seamă a romanului superstar, revine din nou în atenția cititorilor (așa ar suna o știre la o televiziune culturală cu rating-uri bubuitoare). Ce vreau, de fapt, să zic, e că editura Black Button a scos două volume superbe de proză scurtă ale unuia dintre cei mai inventivi scriitori contemporani, pe numele lui Junot Díaz. Și că alți doi scriitori la fel de contemporani, Bogdan Alexandru Stănescu și Marius Chivu, se întâlnesc joi, 22 martie, ca să vorbească despre cum se scrie și cum se construiește lumea conținută în câteva pagini. Poți cumpăra cărțile la fața locului. Despre una dintre ele, Uite-așa o pierzi, am scris că e „un fel de educație sentimentală în mijlocul sărăciei, al violenței, al speranței și-al oamenilor veniți în America să-și caute Visul”. Citești-o ca să ne spui dacă am avut dreptate sau nu ;)
Un spectacol-serial care deconstruiește narațiunile despre Marea Unire, de la Ionuţ
Altă istorie nu se putea scrie, MACAZ - Bar Teatru Coop., Bucureşti, 23-25 martie
#Centenarul care se serbează în 2018 e un bun prilej pentru shoturi noi de sirop naţionalist şi pentru misitificări legate de Marea Unire din 1918. Dar şi pentru eforturi de deconstruire a evenimentelor din jurul ei. Un astfel de exemplu e serialul „Marea Unire pe şleau” găzduit de Scena9, iar unul mai nou este un serial de teatru găzduit de MACAZ. Acesta oferă persepective alternative la istoria oficială privind contextul, urmările și semnificațiile evenimentelor din 1918, şi o face în trei episoade: „Altă istorie nu se putea scrie!", „N-a fost războiul nostru” şi „Răzvrătiţii”. Primul se joacă săptămâna asta, de vineri „până duminică, şi-şi propune să deconstruiască naraţiunile dominante asupra evenimentelor din 1918 - perspectiva naționalistă, care susține necesitatea intrării în război pentru realizarea unirii, respectiv perspectiva imperialismului, care consideră unirea, cel puțin în parte, drept agresiune imperială”, scriu organizatorii. „De asemenea, spectacolul își propune să discute despre puncte de vedere marginale sau nepopulare asupra evenimentelor din 1918, în special despre efectele primului război mondial asupra majorității populației." Până atunci, două citate teaser din ambele tabere:
„Așteptam de peste două veacuri un ceas și ceasul venise. Pentru acest ceas am trăit întreaga noastră viaţă naţională, pentru el am muncit şi am scris, am luptat şi am gândit. Și când ceasul a venit, am cerut cinstit, cu arma în mână, cu jertfa a tot ce aveam, unirea!” - Nicolae Iorga, „Memorii”
„România a dus un război imperialist. Obiectivele erau clare: acapararea de noi teritorii și căutarea de piețe noi, de brațe ieftine de muncă. Izbucnirea Primului Război a fost pentru clasele exploatatoare un prilej de a-și rotunji averile. Înzestrarea armatei a dus la afaceri strălucite pentru burghezia română.” - Mihail Roller, „Istoria R.P.R.”
O lectură de poezie și-o lansare de DVD de colecție, de la Ioana
Vorpal & friends: o anticameră la Ziua Poeziei, Cărturești Verona, București, marți, 20 martie, de la ora 19.00
Să lansezi o colecție de poezie contemporană în 2016 a părut, la fel ca lansarea unei edituri independente, cu afinități feministe, un pariu dement. Dar Svetlana Cârstean a acceptat pariul Editurii Nemira, de a coordona colecția, în care au apărut titluri de Ștefania Mihalache, Florin Dumitrescu, Cosmina Moroșan și Elena Vlădăreanu. La Verona vin să citească și să discute despre poezie, împreună cu câțiva dintre cei mai titrați tineri poeți contemporani: Andrei Dósa, Diana Iepure, Vlad Moldovan și Teodor Dună. Mergeți să-i vedeți, ca să vă convingeți că definiția pe care o dă Svetlana Cârstean Vorpalului e cât se poate de nimerită: „Vorpalul e arma absurdă, dar eficientă și impecabilă, care apare în poemul Jabberwocky din Alice în Țara oglinzilor. (...) Dacă Vorpalul e o armă în mâna cuiva, autor sau cititor, e doar pentru că poezia însăsi e un nonsens tranșant, tăios ca o lamă perfect ascuțită, adesea frumos, adesea incomod (...).”
Lansare DVD Sahia Vintage IV: Documentar și comandă politică, ARCUB, joi, 22 martie, de la ora 18 la 20
DVD-ul îl am deja acasă, l-am cumpărat de la One World, bineînțeles. L-am luat pe de-o parte pentru că știam că n-o să pot să ajung la lansare, iar pe de altă parte, pentru că abia așteptam să văd selecția de filme din volumul patru, realizată ca de-obicei de extraordinara Adina Brădeanu. Mai e și o temă mega-provocatoare: comanda politică, iar evenimentul promite o discuție despre relația univocă dintre documentar și ordinele date de politruci, prin prisma contextelor de producție. Sunt extrem de curioasă ce imagine va construi discuția, pentru că, din înțelegerea mea (superficială) a fenomenului propagandistic în România dinainte de 1989, multe astfel de filme nu-și atingeau scopul în rândul păturii urbane; cu toate astea, sunt convinsă că unele aveau efect în mediul rural și, în același timp, altele au ajuns să fie reinterpretate și fetișizate în contextul actual, al ascensiunii culturale a stângii în rândul tinerilor intelectuali români. Complexe treburi, să nu ratați lansarea!
Două discuții importante despre arta contemporană, de la Andra
Vorbim foarte puțin despre arta contemporană în România, de mers s-o întâlnim în muzee și galerii, nu prea mergem, ceea ce, până la urmă, ajunge să însemne că nu cunoaștem aproape deloc arta care trăiește în jurul nostru. Ba mai mult, că ne temem de ea. Așa se face că o foarte mare parte a publicului posibil ajunge să spună „Nu înțeleg arta contemporană”, deși probabil a întâlnit-o de foarte puține ori sau niciodată. Tocmai de-asta, m-am bucurat să găsesc săptămâna asta două discuții despre arta contemporană, din perspective diferite:
Arta contemporană și extremele ei, POINT, București, 21 martie, ora 19.30
Cristian Iftode, conferențiar la Facultatea de Filosofie a Universității din București, pe care-l puteți citi și pe Scena9, va vorbi la POINT despre arta contemporană în „rezervațiile” culturale, în spațiul public și în circuitul pieței, despre rolurile ei în rotițele unei societăți și pârghiile pe care le pune în mișcare. De asemenea, Cristian anunță că vrea să lămurească un pic o altă întrebare improtantă: „Orice este expus într-o galerie sau un muzeu e în mod automat artă?” Cel puțin pentru partea asta, musai de mers la conferință. (Biletul costă 35 de lei.)
ArtSavvy cu Irina Moreno, Galeria Mobius, București, 23 martie, ora 19.00
Aceasta va fi primul eveniment dintr-o serie nouă de întâlniri prin care Galeria Mobius încearcă să împrietenească un public din ce în ce mai larg cu arta contemporană. Invitata va fi Irina Moreno, care studiază la Sotheby's Institute of Art și care va vorbi despre cum se construiește valoarea de piață a unei lucrări. E musai de urmărit, mai ales dacă dilemele-astea legate de treimea artă-libertate-bani v-au dat cel puțin o dată bătăi de cap teoretice, și dacă v-ați întrebat cum ajunge un artist să aibă o anumită cotă de piață. (Biletul pentru conferință costă 100 de lei.)
Muzică de pe canapea și dintr-un club de jazz, de la Diana
Kepler not Kopernikus - live pe canapea + video release, Club Control, marți, 20 martie, ora 21:00
Inițial a fost trupa Karpov not Kasparov, formată din doi tipi care se jucau cu un sintetizator vintage și tobe. Mai apoi, cei doi și-au dat seama că ar fi păcat să nu experimenteze și cu vocea. Așa s-a născut proiectul lor nr.2, Kepler Not Kopernikus, alter ego-ul lor cosmic în limbaj hipsteresc, unde au mai cooptat și alți prieteni. Marți seara Kepler Not Kopernikus cântă în Control. Concertul va fi live pe canapea, așa scrie în prezentare, deci putem spera că cei cinci vor aduce o canapea pe scenă. Dacă nu sunteți ținuți în casă de vreo răceală, mergeți să-i vedeți și să-i ascultați!
Concert Mathias Heise Quadrillion (DK), JazzBook, marți, 20 martie, ora 20:30
JazzBook e unul dintre puținele locuri din București în care poți intra în orice zi din săptămână și să nimerești la un concert de jazz. Pentru mine e un sentiment mișto să știu că există măcar un loc de genul în orașul în care stau. Marți seara o să concerteze Mathias Heise Quadrillion, o trupă de jazz-fusion din Danemarca. Media de vârstă din trupă e de doar 24 de ani, ceea e ce oarecum surpinzător pentru o trupă de jazz (sau cel puțin pentru reprezentarea pe care o am eu despre trupele de jazz). Ascultându-i, am avut un pic impresia că sunt patru copii super talentați care cântă muzică de oameni mari. (Artist Support: 40 lei)
Imagine main: Henry Farrer, „Winter Scene in Moonlight”, 1869, din colecția Metropolitan Museum (care-i digitalizată și la liber ;)
