Cristian Iftode este profesor la Facultatea de Filosofie a Universității București.
E greu de găsit azi un cuvânt care să producă mai multă polarizare socială decât „progres”. Recent, liderii Partidului Social Democrat au căzut chiar de acord să-l scoată din statutul lor. Care a fost însă traseul acestui concept în istoria gândirii?
„Expoziţia Dan Popescu”, găzduită la palatul Lahovary din București, aduce laolaltă mai mult de 500 de lucrări de la peste 40 de artiști români, cu promisiunea de a împărtăşi cu noi toţi istoria artei adunată în cei 21 de ani de existență a galeriei independente H’art. Un tur subiectiv prin expoziție, prin munca și mintea lui Dan Popescu.
Conferențiarul în filosofie Cristian Iftode scrie despre întâlnirea cu Peter Sloterdijk, unul dintre ultimii „grei” ai filosofiei, maestru al provocărilor subversive, ultimul moștenitor al lui Nietzsche.
Cum e posibil ca un om să facă ceva ce nu este în niciun fel palpabil în interesul său propriu, doar de dragul altora?
După un an de pandemie, introducerea în etică proaspăt publicată de Cristian Iftode e o unealtă de care avem nevoie mai mult ca oricând.
Într-o relaţie, celălalt trebuie să-ţi devină familiar, fără a-şi pierde misterul. Să devină mai bun, rămânând, însă, omul de care te-ai îndrăgostit. Un filosof trece în revistă definițiile contradictorii ale iubirii.
Prima lecţie stoică e, atunci, chiar aceasta: să înţelegem ce stă cu adevărat în puterea noastră să facem, în fiecare situaţie de viaţă.
După dezvăluirile despre abuzurile la care un coregraf își supunea elevele, un filosof dezbate mecanismele politice și sociale de control al corpului.
Temele temerile Bienalei de anul acesta au de-a face cu deşeuri şi încălzire globală, apocalipsă „reziduală”, incomunicabilitate în reţeaua digitală, amurgul civilizaţiei occidentale și primejdiile din cutia Pandorei AI.
E moralmente acceptabil să mai asculţi muzica lui Michael Jackson după ce afli că persoane care i-au fost extrem de apropiate îl acuză de pedofilie?
Sensul vieţii în societatea contemporană se poate, atunci, şi el exprima foarte simplu: să muncim ca roboţii şi să consumăm ca sparţii.
În jurul nostru vedem atâta mizerie, că pare aproape imposibil ca cineva să mai creadă, azi, că „frumuseţea va salva lumea”. Mai mult, ce înțelegem prin „frumos” s-a schimbat mult.
Cum se transformă frica de un celălalt generic (de pildă, Homosexualul), unul pe care îl crezi foarte diferit de tine, în ură? Mai întâi, e nevoie de o alimentare continuă a fricii.
Înainte de a ne întreba când, poate ar trebui să ne întrebăm dacă ne maturizăm vreodată.
Cum ne căutăm fericirea: plănuim la milimetru viitorul, în speranța unei experiențe perfecte, sau încercăm să ne bucurăm de viață chiar și atunci când nu bifează toate așteptările?
Uneori, eşti curajos, aparent, din întâmplare, și tocmai de aceea e atât de important să înţelegem că şi curajul se poate învăţa. Cum începem să-l formăm? Având îndrăzneala de a îndrăzni.
Cel mai sigur mod de a ajunge, cu toţii, o apă şi-un pământ este să ne credem, fiecare în parte, nu doar unici, dar şi speciali – indiferent ce am face.
Într-o vreme care refuză bibliografiile obligatorii, trecem cu vederea că mare parte din felul în care europenii înţeleg azi lumea se datorează textelor scrise de filosofii Greciei antice.
Doi filosofi și un critic de artă au mers împreună la o expoziție inspirată de „Exercițiile de stil” ale unui autor-cameleon.
Un dialog necesar cu cercetătoarele Amelia Bonea & Irina Nastasă-Matei, despre munca din spatele volumului „Negotiating In/visibility”, pe care l-au editat. Cartea e dedicată femeilor din inginerie, medicină și alte științe, ale căror contribuții importante au fost trecute cu vederea.
Am invitat patru autoare să vorbim despre lipsa femeilor din manualele de literatură română și despre efectele acestei absențe.
Despre forța unui protest istoric, cu Pamela Hogan, producătoare și regizoare americană care a documentat în Ziua în care Islanda a stat pe loc un moment decisiv pentru drepturile femeilor din Europa.
