Arte / Generația 9

Un poem pe săptămână: Gašper Torkar

De Zona nouă

Publicat pe 6 aprilie 2017

Prietenii de la Zona Nouă ne oferă în fiecare săptămână un poem tânăr tradus de ei. În această serie îi mai puteți citi pe Mira GonzalezCrispin BestMarko PogacarJohn Cooper ClarkeDaniel BaileyRebecca TamasAnna HalbergKatja Perat şi Diogo vaz Pinto.

Gašper Torkar (1992) este un poet şi producător muzical din Ljubljana, Slovenia. În 2013, a debutat cu Podaljšano bivanje la editura LUD Literatura. Face parte din echipa editorială a revistei IDIOT și compune muzică alături de grupul de teatru DivinaMimesis. Momentan lucrează la a doua lui carte de poezie.

Poemul de mai jos a fost publicat în numărul 2/2016 al revistei Zona nouă.

***

Tot ce știu e întunecat, liniște fixată în argilă. Ce a fost e mestecat la nesfârșit: un bătrân lovindu-și câinele cu trei picioare. Și tot ce va veni: împrăștiat prin toate posibilitățile, toți ochii lumii noastre care scapă, obosiți de toate modurile diferite de a privi înapoi, gâturile rupte.
În toate orașele de pe planetă pe care le-am vizitat am găsit mai mulți oameni nu atât de diferiți de mine, de alteritatea mea. Dacă îmi dezvălui singurătatea, o dezvălui în același timp și pe a lor? În zilele și în nopțile și în toate luminile dintre ele am urmărit schimbarea perspectivelor din toate coluțrile grădinii ăsteia de statui și străzi cu oameni în spatele zidului ei. Când îi așezi împreună strălucesc cu verdele arămiu al ochilor mei închiși. Și nu te supăra pe mine dacă mă complac în trecerea singuratică a timpului. Nu e frica mea de tine, ci dragostea mea strictă. Și când aparenta absență crește, tăcerea intolerabilă se destramă. Strigătul de după zid, zgomotul de sirenă venind din depărtare.

Scăparea mea din liniște
e absența inversată
în compania altora.

Sosirea mea e intermediată
din întunericul din care îți scriu.

Aș vrea ca toate cuvintele astea să fie de rămas bun. Nu de tine, ci chiar de rămasul bun. De asta nu mă vei găsi în ochii mei. De asta nu mă vei găsi în ochii tăi. Cerințele mele sunt gravate în praful de zinc pe care corpurile îl pasează de la unul la altul. E tot ce sunt capabil să fac. Dacă mă gândesc mai bine: ar fi putut destul de ușor mult mai puțin.

Traducere din limba engleză de Vlad Pojoga

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK