Arte / Generația 9
Un poem pe săptămână: Emma Warg
Zona nouă
„ai putea spune că partea de jos/ a feței mele este complet distrusă când nu zâmbesc/ prin urmare râd mult și des.”
Zona nouă este o revistă de artă și cultură, editată de un grup de tineri scriitori din Sibiu.
„ai putea spune că partea de jos/ a feței mele este complet distrusă când nu zâmbesc/ prin urmare râd mult și des.”
„Și cineva a reușit să se spargă, să aducă/ cu el mirosul de magneziu, și e acolo, în mandarinul coroziv/ al tractorului care tușește fum, brăzdând câmpuri de caramel sărat”.
„Scăparea mea din liniște/e absența inversată/în compania altora./Sosirea mea e intermediată/din întunericul din care îți scriu.”
„La naiba cu generația în care m-am născut!/ M-am obișnuit să te ating pe ecran și să îmbătrânesc brusc.”
„Deconstruiește-mă/ Eu/ (cu atitudinea mea tolerantă în fața realității)/ Sunt un fel de perfecțiune”.
„cântă beth gibbons. iarba e verde ca crucile farmaciilor și puiul la grătar e portocaliu de la condimente.”
Un poem-rețetă: supă de nap, morcov și ghimbir pentru cea despre care Camus a spus că va influența gândirea Europei postbelice.
Daniel Bailey spune: “if i want to wear a coat made from unicorn fur, then i will”. Noi îl credem pe cuvânt.
Punk și poezie pentru muzicieni și comedianți, direct de la Manchester.
„scări desfăşurate la infinit, precum o discuţie despre politică”
„sunt la prima mea bătaie / cu bulgări de anul ăsta / vreau să-ți spun”
Lumea se prăbușește, hai să citim niște poezie.
Restauratorii care țin în viață obiectele valoroase din muzeele României lucrează în condiții proaste, care ridică riscuri pentru sănătatea lor. Amestecuri de substanțe chimice folosite în laboratoare nerenovate, cu dotări insuficiente, înseamnă boli pe care legislația deficitară nu le recunoaște ca boli profesionale.
Lucrătorii culturali din România semnalează o ruptură tot mai adâncă între discursul despre valoarea culturii și realitatea din instituții. Salariile mici, expunerea la riscuri profesionale și lipsa perspectivelor alimentează un sentiment de abandon sistemic. Am vorbit cu restauratori, muzeografi, cercetători, actori și regizori, despre munca lor și noile măsuri ale guvernului, motivate de austeritate,
Timp de nouă ani, CNDB a trăit cu speranța că va avea în sfârșit un loc doar al său. Au existat bani, proiecte, avize, dar nu și destulă voință politică.