Timp de câțiva ani, i-am însoțit pe urmași ai legionarilor la comemorări și parastase, am stat de vorbă cu lideri și cu membri ai comunităților adunate în jurul unor figuri importante pentru mișcarea fascistă locală. Am vrut să înțeleg cum reconciliază memoria rudelor pe care le admiră pentru lupta anti-comunistă și rolul acestora într-o grupare bazată pe ideologie extremistă, care a folosit violența armată în societate. În același timp, am urmărit cum ideile pe care le promovează aceste grupări neolegionare au căpătat ecou din ce în ce mai mare în societate. La sfârșitul anului trecut, România era cât pe ce să aibă un președinte fascist. Trei partide extremiste au intrat în Parlament, iar peste câteva zile. ne întâlnim la alegerile prezidențiale cu alți candidați de extremă dreapta. Cum am ajuns aici?
În acest prim episod al seriei „Urmașii”, mergem la parastase, lansări de carte și conferințe cu teme legionare organizate în ultimii ani și îi cunoaștem pe câțiva dintre cei care duc mai departe moștenirea grupării extremiste.
Argument
Copii și nepoți ai legionarilor cinstesc în fiecare an în spațiul public amintirea înaintașilor lor. Ei cuprind toate vârstele și sunt activiști, studenți și profesori universitari, angajați ai instituțiilor publice sau chiar foști legionari care au supraviețuit închisorilor politice. Pe toți îi leagă o viziune comună despre strămoșii lor, pe care îi consideră modele ale moralității și eroi naționali, care au îmbinat religia creștin-ortodoxă cu naționalismul. Când vorbesc despre ei, omit însă faptul că aceștia au fost implicați activ într-una dintre cele mai sângeroase mișcări din istoria recentă a României. Cei morți au fost transformați simbolic în icoane, iar legionari precum Valeriu Gafencu, Constantin Oprișan, preotul Calciu Dumitreasa sunt numiți „sfinți ai închisorilor”. În februarie 2025, Biserica Ortodoxă Română a canonizat 16 noi sfinți, dintre care trei au fost legionari.
Cele mai importante organizații neolegionare local duc, de câțiva ani, o luptă în spațiul public pentru memoria și reabilitarea legionarilor de acum un secol. Fundația „Ion Gavrilă Ogoranu” și Asociația „Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei” sunt fondate de rudele de sânge ale unor membri cu funcții importante în Mișcarea Legionară. Ogoranu a fost membru în Frățiile de Cruce și a participat la rebeliunea legionară din 1941, timp în care legionarii au jefuit, torturat și omorât evrei. În perioada în care Mișcarea Legionară a format guvernul cu Ion Antonescu, Puiu a activat ca militar în batalionul de gardă al mareșalului, apoi s-a întors împotriva acestuia și a participat la rebeliune, în slujba de comisar de poliție legionară la Constanța. Aceste ONG-uri organizează de ani buni conferințe, lansări de carte, drumeții, parastase, vizite educative cu elevi în fostele pușcării comuniste și tabere de supraviețuire în munți pentru adolescenți și tineri. Până anul trecut, au făcut parte și din programul „Școala Altfel”.
Legionarii contemporani îi pomenesc pe cei din trecut fără să le menționeze funcțiile politice în structura ierarhică a Mișcării sau din timpul guvernării mareșalului Antonescu. Legiunea Arhanghelului Mihail, Garda de Fier sau Totul pentru Țară – nume folosite de-a lungul timpului de Mișcarea legionară – a fost responsabilă pentru numeroase violențe studențești antisemite, asasinate politice, jafuri ale sinagogilor, atacuri și ucideri în rândul evreilor. Pentru rude și simpatizanți, înaintașii legionari sunt eroi, pentru istoricii ghidați de fapte sunt actori cu putere de decizie, care au compus filiala locală a fascismului european de la începutul secolului trecut și au pus bazele Holocaustului românesc.
Inspirați de bunicii, tații sau unchii lor, despre care cred că au pus umărul la o societate mai curată, demnă de mântuire, unii urmași vor să atragă tinerele generații în lupta cu un nou dușman colectiv. Acesta, spun ei, vine din Occident și amenință tradițiile românești și morala creștină. Pe acest dușman îl numesc „noul comunism”, „sexo-marxism” sau „sorosism”, concepte inventate de conservatori și ultranaționaliști pentru a discredita mișcările pentru drepturile omului.
Din 2018 documentez prezența unora dintre urmașii legionarilor în spațiul public românesc. Am fost la comemorările și parastasele lor, am stat de vorbă cu membri activiști, dar și cu participanți. Am observat că, dincolo de mărturiile despre suferința din închisorile comuniste, prelegerile ținute de invitații acestor evenimente sunt deseori ocazii pentru a învrăjbi publicul împotriva unor grupuri de oameni sau idei cu care nu sunt de acord, în timp ce așază în prima linie a istoriei criminali de război și extremiști, sub cupola luptei anticomuniste. Deși luptătorii din munți și cei care au murit în închisorile comuniste nu au fost numai legionari, urmașii încearcă să revendice mișcarea pentru rudele lor. Istorici, profesori, preoți și, mai nou, politicieni de toate vârstele vin la aceste evenimente și fac apologia curentului fascist local de la începutul secolului trecut. Trasează un arc până-n prezent când, spun mulți dintre ei, se simt la fel de victimizați de „ideologia drepturilor omului”.
Narațiunile de respingere a celor care nu se integrează în viziunea lor despre normalitate și identitate românească erau împărtășite inițial în cercurile închise ale simpatizanților legionarilor. Însă ascensiunea la putere a partidului extremist Alianța Pentru Unirea Românilor a deschis ușa pentru noi adepți care împărtășeau idei similare, dar nu aveau curajul să le exprime public. Chiar dacă nu are susținerea tuturor naționaliștilor, acest partid a devenit o portavoce pentru normalizarea extremismului direct din Parlament. Senatorul AUR Sorin Lavric vorbește cu admirație în spațiul public despre legionarii din trecut, iar liderul AUR George Simion și-a ținut nunta după modelul comandantului interbelic Corneliu Zelea Codreanu. La alegerile parlamentare din 2024, partidul extremist AUR a ieșit pe locul doi la nivel național. Tot atunci, alte două partide extremiste, Partidul Oamenilor Tineri și S.O.S. România, au intrat în parlament. Societatea a fost la un pas să aibă și un președinte fascist, pe Călin Georgescu, care a pus și el umărul la normalizarea legionarismului în spațiul public.
Deși evenimentele dedicate figurilor legionare au loc de mulți ani în România, autoritățile s-au autosesizat pentru prima oară pentru comemorarea fostului lider legionar, Corneliu Zelea Codreanu, abia la sfârșitul anului trecut, la Tâncăbești. Pe 17 aprilie 2025, opt persoane au fost trimise în judecată, pentru că, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, au făcut salutul nazist, au purtat articole de îmbrăcăminte specific legionare ori au fluturat tricolorul „cu semnul fascist simbolizând superioritatea rasei albe”. Urmează procesul.
Ca să înțelegem cum am ajuns aici, am reconstruit o parte din drumul care leagă mișcarea legionară din perioada interbelică, de prezentul în care unii urmași duc mai departe ideologia ei, într-o serie de trei articole ample.
Un salut nazist într-o zi de vară
La mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, 24 iulie 2022 pare o duminică obișnuită. Preoții încep slujba devreme, iar oamenii se așază la coadă în curtea generoasă, ca să aprindă lumânări pentru cei vii și cei morți.
Pe la 10, însă, mai mulți bărbați îmbrăcați în negru încep să mărșăluiască pe potecile mănăstirii, agitând tricolorul. Nu pare să le stea nimic în cale, nici măcar arșița care a trecut de munții Făgăraș încă de la primele ore ale dimineții. Se opresc în fața unei cruci, unde alți bărbați voinici întind o masă cu pâine împletită, vin și candele roșii. Întind tricolorul pe iarbă și în brațele oamenilor așezați pe două coloane: de-a stânga crucii stau cei în costum popular, de-a dreapta cei ce poartă ochelari de soare fumurii și tricouri negre. Pe ele scrie ULTRAS, alături de logo-ul „Uniți sub tricolor”, o grupare de suporteri ai fotbalului fondată de liderul partidului extremist AUR, George Simion, implicată deseori în scandaluri și violențe pe stadioane. Pe câteva dintre steagurile lor flutură chipurile legionarilor Ion Gavrilă Ogoranu și Valeriu Gafencu, foști membri ai grupurilor de tineret din Mișcarea Legionară.
Așa începe, după aproape 80 de ani, parastasul de comemorare a rezistenței armate anticomuniste ce a avut loc la sfârșitul anilor ‘40, la adăpostul munților Făgăraș. După instaurarea primului guvern comunist, condus de Petru Groza, oameni cu orientări politice diferite, printre care și legionari, s-au înarmat și s-au ascuns în munți, ca gest de nesupunere civilă față de noul regim politic. Noii guvernanți căutau să pedepsească pe toți cei care au făcut parte din partide cu un sistem de idei diferit de cel stalinist sau pur și simplu nu erau de acord cu noua politică de stat. Cele mai aspre sentințe date de justiția comunistă erau pedeapsa cu moartea și munca silnică pe viață. Evenimentul istoric e marcat începând din 2011 în fiecare vară de urmași ai unor legionari cu funcții importante.
Mișcarea legionară a fost responsabilă, alături de mareșalul Ion Antonescu și armata română, pentru asasinarea și persecutarea minorităților etnice, rasiale și sexuale, după modelul Partidului Nazist. Între 280.000 și 380.000 de evrei români și ucraineni și în jur de 11.000 de romi au fost uciși în teritoriile ocupate de români, ca soluție finală adoptată de administrația condusă de mareșal. Profesorul Raul Hilberg, cel care a fondat ramura academică a studiului despre Holocaust în lume, a spus despre România că „nicio țară, în afară de Germania, nu s-a implicat în masacrarea evreilor la un asemenea nivel”.
2022 este, însă, anul când la aceste parastase observ o prezență numeroasă din partea parlamentarilor și primarilor din actuala societate democratică. Cât timp sfințesc preoții bucatele la masă, politicienii depun coroane cu flori în numele celor comemorați: un reprezentant liberal al Consiliului Județean Brașov – vicepreședintele Șerban Todorică, Sorin Constantin Mânduc – fost primar al Făgărașului și membru actual al Fabricii de Pulberi, companie de stat producătoare de explozivi, doi senatori – Sorin Lavric (AUR) și Marius Toanchină (PSD) –, patru primari și un viceprimar ai localităților dimprejur. La omagiu face prezența și presa locală – directoarea Ziarului Monitorul de Făgăraș, Lucia Baki, și colegul de redacție, Iosif Baki, alături de care face reclamă și laudă în fiecare an aceste parastase.
La finalul ceremoniei, preoții și politicienii se risipesc prin mulțime. În timp ce din boxe se aud versurile Ca o lacrimă de sânge, / A căzut o stea, / Drum de foc și biruință / Pentru Garda ta, bărbații și femeile în coloanele alb-negru execută salutul nazist și din mâinile lor se ridică un acoperiș simbolic deasupra crucii de la poalele munților. „Hai, mă, ce? Ți-e frică?”, își dojenește o femeie bărbatul că nu ridică mâna. Deși gestul acestui salut e ilegal în România, ridică și el mâna ca-n anii ‘30, când primul comandant al legionarilor saluta poporul, sau ca-n 1940, când Mișcarea Legionară forma guvernul și sărbătorea victoria alături de diplomații germani.
După parastas, îl cunosc pe Toma Tătaru, pe atunci student la Facultatea de Istorie, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Cu o zi în urmă, își prezentase lucrarea de licență despre rezistența anticomunistă a studenților legionari din Munții Bacăului, în Aula Academiei Ortodoxe, un spațiu dedicat conferințelor ce aparține mănăstirii Brâncoveanu din oraș. Despre Mișcarea Legionară spune că a citit prima oară când avea zece ani, într-o carte care o cataloga drept teroristă. „Erau atât de virulenți încât îți puneai un semn de întrebare”, spune el, după ce ne așezăm pe o bancă, la umbră. Toma Tătaru, care are astăzi 25 de ani, este de câțiva ani președintele Ligii Studenților din Iași și unul dintre cei mai tineri vorbitori de la parastasul de la Sâmbăta de Sus. E înalt și uscățiv și poartă un tricou negru cu figura fostului legionar Ion Gavrilă Ogoranu, sub care scrie „lupta continuă”. A început să citească mai mult și a văzut că rezona cu ideile promovate de legionari, pentru că, spune el, erau religioși și au luptat împotriva dictaturii comuniste. „Dacă tot se vorbește urât de ei în spațiul public, de ce să nu se vorbească și frumos?”, s-a gândit tânărul.
Toma Tătaru spune că are 17 înaintași care au făcut pușcărie politică în comunism, dintre care patru au fost legionari. Descrie cu precizie fiecare grad de rudenie și-și reconstituie arborele genealogic în cele mai mici detalii. Despre rudele legionare povestește cu mândrie că au fost liderii unor grupuri regionale, numite cuiburi, sau ale organizațiilor de tineret – Frățiile de Cruce. În discuția noastră îl amintește pe Constantin Oprișan, una dintre rudele sale și cel care a condus Frățiile la nivel național, inclusiv în timpul violențelor și jafurilor comise de legionari la rebeliunea din 1941. A murit, ulterior, în pușcărie. „Având sufletul de copil la momentul acela, nu puteam să nu empatizez cu victimele [comunismului]”, își explică Toma Tătaru simpatia pentru legionarii arestați.
Primul contact cu poveștile rudelor încarcerate l-a avut prin memorialistica de detenție pe care a citit-o la Mănăstirea Diaconești, care producea și vindea cărți pe acest subiect. Printre edițiile îngrijite de personalul mănăstirii se numără memorii ale unor foști deținuți politici legionari sau cărți pentru copii, în care, printre altele, „un băiețel cu suflet viteaz alege moarte martirică pentru neamul său”.
Toma justifică violența legionarilor portretizându-l pe liderul Horia Sima drept un conducător neisprăvit. După perioada „bună” a Mișcării Legionare, sub aripa protectoare a lui Codreanu, la conducere a venit Sima, care s-a aliat cu mareșalul Ion Antonescu, sub conducerea căruia a avut loc Holocaustul. Împreună au format statul național-legionar, care a durat 138 de zile și a cuprins unele dintre cele mai violente episoade din istoria noastră recentă. Toma vorbește admirativ despre Frățiile de Cruce, organizațiile de elevi și studenți înființate de Codreanu, unde se antrenau generații viitoare de soldați, și-l scoate pe Sima țap ispășitor. „Când vine Horia Sima, el elimină regulile și au posibilitatea să vină toți borfașii [în frății]”, explică el. Pentru rebeliunea legionară dă vina pe comuniști deghizați, despre care spune că a aflat dintr-o sursă – deși se laudă că verifică orice informație din trei surse.
Liga Studenților, ONG ce reprezintă drepturile studenților de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și pe care Toma o conduce, îl are ca președinte onorific pe Silvian Emanuel Man, un tânăr înfocat care spală de ani de zile imaginea fasciștilor sub umbrela rezistenței anticomuniste. Acum doi ani, Man vorbea despre „sfinții închisorilor” la emisiunea lui Mihail Neamțu. Pe lângă problemele interne din universitate, Liga se mai ocupă cu cercuri de lectură și lansări de carte, unde adesea sunt reabilitați foști membri și preoți ai Mișcării Legionare. Prețuiesc în mod deosebit legătura cu biserica și asociațiile studențești creștine, precum Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România, care are filiale în mai multe orașe din țară. Liga mai are o filială la Cluj și alta în Basarabia.
„Astăzi trăim cu drepturile omului și suntem ignorați și uitați”
„Este groaznic să crești fără tată”, spune Zoe Rădulescu, fiică de legionar, născută în închisoare, în perioada în care regimul stalinist abia se instala la București. „În satul în care am crescut, copiii nu mai aveau tați. Toți bărbații erau în pușcărie”. Își povestește copilăria într-o sală mare a hotelului Curtea Brâncovenească din Constanța, unde are loc centenarul nașterii lui Gogu Puiu, polițist legionar și conducător al unei grupări de rezistență armată anticomunistă din regiune. E martie 2018, iar slujba e ținută de arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, alături de Corul Arhiepiscopiei Tomisului. La final de 2024, Teodosie a fost sancționat de BOR pentru că a făcut propagandă politică pentru candidatul extremist Călin Georgescu și dictatorul rus Vladimir Putin și a fost implicat în numeroase dosare penale pentru cumpărare de influență, luare de mită și corupție.
De pază la eveniment stau membri ai organizației naționalist-creștine Frăția Ortodoxă, cu câte-un tricolor mare în mâini, și actorul Dan Puric. Curtea Brâncovenească are la rândul ei un istoric lung de găzduire a unor evenimente ce încurajează, mai direct sau mai subtil, ura față de anumite categorii de persoane. În 2019, apare ca organizator al Marșului pentru Viață și al conferinței cu titlul: „Lupi în blană de oaie: De ce moartea se pretinde viață? Educație sexuală (pornografie, ideologie de gen), sănătate reproductivă (avort, contracepție), identitate de gen (LGBT, homosexualitate).
Ajunși la maturitate sub dictatură, copiii legionarilor spun că au fost discriminați. Maria Trifan (89 de ani), invitată adesea la parastasele din munții Făgăraș, susține că a pierdut două locuri de muncă pe motiv că era rudă de legionar – la o întreprindere ce opera hărți militare în București și o fabrică de scule. Maria e o apariție elegantă, îmbrăcată toată în mov, cu plete grizonante prinse în coc, iar în piept are emblema Gărzii de Fier. Tatăl ei, Traian Trifan, a fost prefect al Brașovului în timpul guvernului național-legionar condus de generalul Ion Antonescu, alături de președintele legionarilor de atunci, Horia Sima. A petrecut 16 ani în închisoare după Rebeliunea Legionară, una dintre cele mai sângeroase momente ale Mișcării. Pe o bancă din curtea mănăstirii de la Sâmbăta de Sus, Maria povestește în 2019 că, după eliberarea tatălui, toată familia a avut domiciliu obligatoriu și viața lor era atent urmărită de Securitate. „Sunteți nemaipomenită, dar aveți un mare defect: autobiografia”, își amintește reacția unuia dintre șefi către personal la o fabrică de scule. De la un alt loc de muncă spune că a fost pusă să-și dea demisia. În prezent, Trifan este pensionară.
Crede că România trebuie condusă de români pursânge, nu ca fostul rege Carol al II-lea, care a ales sexul în locul politicii cu „scroafa de jidancă care i-a dat și în față și-n spate” (Elena Lupescu, n.r.). Fostul prefect legionar e astăzi omagiat în ziarul Patriarhiei, Lumina, iar cartea lui de memorii a fost lansată la editura Mănăstirii Petru Vodă, cu ajutorul fiicei. Aceasta își amintește cu plăcere vorbele frumoase pe care tatăl i le spunea despre Zelea Codreanu, pe care-l cunoscuse în carne și oase. „Era un bărbat foarte frumos și avea o priză la public cum nu se poate”, crede femeia despre liderul legionar, despre care spune că nu a comis niciun rău. „Violențele s-au făcut după moartea căpitanului. De rău n-a vorbit pe nimenea.”
După Revoluție, Elena Puiu-Sechila, președinta Asociației „Gogu Puiu și haiducii Dobrogei”, despre care vom vorbi pe larg în cel de-al treilea episod al seriei, spune că s-a simțit și ea discriminată ca nepoată de legionar, de profesorul de istorie din liceu. „În clasa a 12-a riscam să nu intru în bac”, povestește despre momentul în care profesorul și-a schimbat atitudinea față de ea.
„Lupul și-a schimbat numai părul. Dacă în trecut ne închideau după gratii, astăzi trăim cu drepturile omului și suntem ignorați și uitați. După gratii ajungeai să gândești, îți păstrai credința. Azi e mult mai rău”, spune în 2019, la Sâmbăta de Sus, Galina Răduleanu, fostă psihiatră și deținută politic în anii ‘60, care participă aproape în fiecare an ca vorbitoare la parastase de comemorare a figurilor legionare. „Să fie oare libertatea post-decembristă mai constrângătoare decât cizma comunismului?”, întreba retoric în 2016, la o lansare de carte cu memoriile lui Corneliu Zelea Codreanu, la librăria Mihai Eminescu din centrul Bucureștiului. În filmarea din 2016 povestește că tatăl său, preot, a fost și el un simpatizant al legionarilor. Cartea a apărut la editura Sânziana, coordonată de Florin Dobrescu, vicepreședintele Fundației Ion Gavrilă Ogoranu.
Mărturiile copiilor întăresc rolul de victimă al legionarilor și îi așază pe aceștia în rândul eroilor care și-au sacrificat viața pentru un ideal al țării. Mândria personală se suprapune cu un soi de mândrie naționalistă pentru contribuția familiei la formarea istoriei.
Urmașii legionarilor nu sunt singurii care vin la parastasele rudelor lor. Cât timp am documentat prezența urmașilor legionarilor în spațiul public, am întâlnit oameni care căutau un loc unde să se simtă conectați la o lume făcută din convingerile lor.
În 2018, la întoarcerea de la o comemorare din Constanța, l-am cunoscut pe Dragoș. Avea pe atunci 32 de ani și lucra într-o multinațională din București. Dragoș e primul simpatizant legionar pe care l-am auzit că vorbește despre problemele tinerelor generații – depresia și stresul. După el, soluțiile ar fi mai multe repere morale și mai multă disciplină. Nu crede că oamenii trebuie să fie agresivi ca înainte, dar simte că pe vremea aia oamenii își țineau cuvântul, erau „mai bărbați". În urmă cu zece ani îl întâlnise pe nepotul lui Codreanu, Nicador Florea Codreanu, la asociația lui, Acțiunea Română. Îi plăcea prezența de soldat a nepotului, rece și dură. Dar erau prea radicali. „Veneau mulți frustrați care trăiau într-o lume romantică a anilor ‘30. Ziceau că vor să împuște oameni. Acuma nu mai merge să te lupți cu revolverul”. Acolo l-a cunoscut pe vicepreședintele Fundației „Ogoranu, Florin Dobrescu, care i s-a părut „mai responsabil”, și de atunci îl urmează la comemorări.
În 2019, la Sâmbăta de Sus, am întâlnit un sas (60 de ani) care povestea că a dat șpagă în perioada comunistă ca să poată emigra în Germania. Mai târziu, printre străini, a simțit nevoia să se lege de trecutul său din țară și a găsit pe net site-ul Fundației „Ion Gavrilă Ogoranu”. Nu s-a înscris ca membru, dar cotizează cu bani și participă la evenimentele lor de comemorare.
În 2022, l-am cunoscut pe Nelu (54 de ani), un agent de pază la o școală din Cluj. Simte că printre urmașii legionarilor îi e locul, mai ales după divorțul de soție, despre care spune că l-a înșelat. Crede că emanciparea femeilor de după Revoluție e doar un joc de putere pentru sex, bani și influență. Scrie romane și poezii și spune despre sine că e un luptător anticomunist.
„Sfinții închisorilor vor să le luăm locul”
Prelegerile și parastasele la care participă toți acești oameni au rolul de a comemora și de a întări un statut de victimă a legionarilor, dar în același timp ele mai fac ceva: conturează portretul unui inamic colectiv. Pe lângă comuniști, al căror corespondent contemporan sunt „sexo-marxiștii”, „progresiștii” sau „sorosiștii”, minoritățile etnice și sexuale sunt cele care, în ochii lor, poartă greutatea amenințării în societatea contemporană. Unii dintre vorbitorii invitați acuză chiar că minoritățile etnice erau de partea agresorului în comunism, iar comuniștii ar fi încercat un genocid cu românii etnici. „Iudeo-bolșevicii se ascundeau sub masca luptei de clasă, luptau ca să distrugă elita etniei române, iar cei mai mari patrioți erau legionarii”, spune fostul profesor universitar Corvin Lupu, când îi vine rândul la parastasul din 2019 de la mânăstirea Brâncoveanu, și gesticulează cu palmele întinse. Corvin Lupu era atunci profesor la Facultatea de Științe Socio-Umane de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, în cadrul departamentului Relații Internaționale, Științe Politice și Studii de Securitate, unde era și membru în comitetul științific. De asemenea, semnează în revista rezerviștilor Serviciului Român de Informații.
De la același departament vine și profesorul Tiberiu Costăchescu, un alt vorbitor care portretizează legionarii drept victime și minoritățile agresori. „E o modă acum în a ne adresa unii altora cu limbajul așa numit corect din punct de vedere politic. Eu nu am făcut-o și n-o s-o fac vreodată”, zice el, la Sâmbăta de Sus, tot în 2019. Are privirea ațintită către public, dar nu se uită în ochii nimănui. „Eu mă adresez cu un limbaj creștin, cu limbajul acestei țări în care etniile poate au suferit și ele, dar marea majoritate a celor care au trebuit să îndure durere și jertfă au fost românii”. Costăchescu a fost prefectul Sibiului timp de un an, în perioada în care Victor Ciorbea era prim-ministru, apoi ambasador al României în Zimbabwe și Zambia. Între timp, cei doi profesori au ieșit la pensie și nu mai au ore la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
„Noi n-am asuprit pe nimeni. N-am creat cu bună știință rău altora. Noi am fost asupriții”, spune și primarul comunei Șinca Nouă pe vremea aia, în 2022, Dumitru Flucuș – politician care a migrat de la PNL la AUR – și mai pune o cărămidă la negarea crimelor secolului trecut. Fostul primar se mai laudă că, timp de 12 ani, s-a întâlnit regulat cu elevi și le-a povestit despre cuiburile legionare locale.
Anul trecut, la inițiativa prefecturii București, Inspectoratul Școlar al Municipiului București a interzis activitatea în școli a celor două ONG-uri de urmași ai legionarilor, din cauza promovării „unor activități și mesaje specifice ideologiei de extremă dreapta”. Prelegerea care trebuia să aibă loc în sălile de clasă, în 2024, a avut loc la sediul Fundației „Ion Gavrilă Ogoranu”, unde au fost invitate și câteva dintre cadrele didactice care le-au înlesnit accesul la copii. Cristina Tudose, una dintre profesoarele participante, mulțumește gazdelor și apoi recită o strofă din Îndemn la luptă, poezie scrisă de Radu Gyr, declarat oficial criminal de război:
„Înfrânt nu ești atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ți-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunțările la vis.”
„Să fim în acțiune și rugăciune!”, o completează Alexandrina Mihail, o altă profesoară, fondatoarea Mișcării pentru Pace care militează, printre altele, pentru ieșirea României din NATO.
Prelegeri dedicate tinerilor, ce au menirea să le spele imaginea legionarilor și să-i prezinte drept modele morale, au loc în continuare în instituții publice și nu sunt inițiate doar de urmașii legionarilor, ci și de preoți și cercetători extremiști.
În martie 2025, în sala I.C. Brătianu a Centrului Metropolitan de Educație și Cultură din București, ce aparține de Primăria Capitalei, a avut loc conferința „Tinerii din închisorile comuniste, un model de rezistență morală”. Trei legionari din secolul trecut au fețele pe afiș: Gafencu, preotul Calciu Dumitreasa și Ioan Ianolide. „Familia românească este extrem de atacată astăzi de divorțuri, pseudo-întâlniri, concubinaje. Nu mai vorbesc de alterările bărbat cu bărbat și femeie cu femeie, care au pretenții să fie familie”, le spune preotul Tudor Peiu celor aproape două sute de tineri care au umplut sala până la refuz. „Trebuie să căutăm starea care ne va duce spre jertfă” – acesta este antidotul lui la consumerismul și comoditatea din ziua de azi.
Evenimentul a fost organizat de asociația naționalistă Neamunit și pagina „Sfinții închisorilor”. În acte, Neamunit are în componență foști și actuali funcționari publici precum Matei Damian, directorul Direcției Generale Urbanism și Amenajarea Teritoriului din Primăria Capitalei și fost susținător al Coaliției pentru Familie, sau Vlad Miriță, fost tenor la Opera Națională București. Soția președintelui Aurelian Surulescu, Aurelia, a fost juristă la Autoritatea Rutieră Română.
Scriitorul și teologul Danion Vasile, care își lansează la același eveniment o carte despre legionarii văzuți drept martiri, își începe discursul cu versuri din „Crezul” de Radu Gyr, iar tinerii se ridică în picioare cu convingerea că aud crezul rostit în biserică. Vasile strânge în mână o cruce mare, din lemn. „Supereroii pe care îi cunoaște biserica bat orice supererou din povești. Să nu ne lăsăm seduși de virusul corectitudinii politice. Să avem o atitudine demnă și dârză, chiar dacă ajungem la închisoare!”, strigă el. „Sfinții închisorilor vor să le luăm locul, nu doar să-i cinstim cu parastase!”.
Cântărețul de hip-hop Sișu, cunoscut pentru activitatea în cadrul trupei La Familia, al cărei principal hit este „Tupeu de borfaș” și care în 2003 a fost arestat pentru trafic de droguri, e și el invitat. Spune că a ajuns aici mânat de legionarii Valeriu Gafencu și Radu Gyr. El compară țara cu un copac care a dat roade în interbelic și le-a lăsat să putrezească în închisori.
Unii dintre acești „sfinți” omagiați nu erau însă niște simpli creștini care mergeau la biserică și credeau în Dumnezeu. Ei susțineau cu vorba sau cu fapta, mai explicit sau mai voalat, o mișcare politică bazată pe ură și violență. Preoții și fasciștii, precum și preoții fasciști, au fost primiți cu brațele deschise după Revoluție de către BOR, doar pentru că au luptat împreună împotriva comunismului, un regim sub care toate cultele religioase au avut de suferit. E important să ne amintim, crede istoricul și cercetătorul Adrian Cioflâncă, că „intrarea în mișcarea legionară a fost, în perioada interbelică, și a rămas și astăzi un act de voință individuală. Spre deosebire de perioada comunistă, în care toți indivizii au fost absorbiți forțat în partidul-stat și în organizațiile de masă controlate de PCR, apartenența la mișcarea legionară a fost și a rămas o opțiune personală. Cine face parte dintr-o organizație extremistă și promovează idei antisemite alege să facă acest lucru.”
Aproape un secol mai târziu, propaganda legionară e încă vie și intens susținută de istorici, cercetători și profesori revizioniști care au grijă să normalizeze mesaje și personaje fasciste în rândul tinerelor generații, chiar din sălile de curs sau printr-o viață culturală activă, cu lansări de carte și conferințe.
Citește următoarele două episoade din seria „Urmașii”:
