Unul din trei bucureșteni spune că traficul este cea mai mare problemă a orașului lor, arată un sondaj recent. „Trafic” este însă un cuvânt cuprinzător, iar cei care-l invocă pot fi: 1. șoferi supărați că n-au încă o bandă sau încă un pasaj la dispoziție și 2. pietoni intoxicați de gazele de eșapament sau înghesuiți de mașini la tot pasul. Unora traficul le întinde nervii, celorlalți le umple plămânii.
Din 1990 încoace, mai toți primarii Bucureștiului par să fie văzut doar prima categorie, cea a șoferilor nervoși, și au încercat să-i intre în grații cum au putut: au asfaltat tot ce se putea, au trecut cu vederea faptul că trotuarele și scuarurile au fost transformate în parcări, au invitat practic mașinile să ocupe orice centimetru pătrat în care putea pătrunde o roată.
Orașul a ajuns să găzduiască 1,7 milioane de mașini, adică 0,7 mașini pe cap de locuitor, pe aceiași metri pătrați dintotdeauna. O ecuație imposibil de rezolvat chiar și pentru cel mai pro-șoferi primar. În plus, au apărut mai multe inițiative civice care luptă activ pentru un oraș al oamenilor. Așa se face că, în ultimii ani, administrațiile au trecut — de voie, de nevoie — la o altă strategie: au început să elibereze trotuarele din centru cu ajutorul stâlpișorilor și au trasat tot mai multe dungi albastre pentru parcări cu plată lângă borduri. Bucăți din oraș au început să fie închise în weekend pentru mașini și au devenit spații de plimbare sau pentru evenimente.
Am vorbit despre cum ar trebui să continue transformările acestea cu locuitori, autorități, urbaniști, antreprenori și reprezentanți ai unor organizații ce pledează pentru un oraș al oamenilor.
