Publicat pe 19 iunie 2020

După două luni de izolare, orașele revin încet, încet la viață, cu tot cu unele dintre vechile și până nu demult banalele obiceiuri. Cum ar fi ieșitul la bere, licoare care, cel puțin pe timp de vară, hidratează din plin toate straturile societății. Măsurătorile arată, de pildă, că în 2018 în lume s-au băut aproape 190 de milioane de kilolitri.

După ce am fost la câteva terase de cartier, ca să vedem cum fac față pandemiei și care mai sunt subiectele de dezbatere, aruncăm un ochi spre berile artizanale, care în ultimii ani au început să apară, din ce în ce mai numeroase, pe rafturide magazine și pe mese de berării craft. Am vrut să înțelegem mai bine alchimia din spatele procesului prin care se face bere artizanală, așa că am găsit un pasionat de experimente cu malț și hamei și l-am rugat să ne inițieze.

Lucian Călărașu are 40 de ani și în timpul liber experimentează cu rețete de bere, pe care le adună sub eticheta „Delabucurești”.