Atlasul Singurătății

Un proiect multimedia în care jurnaliști, artiști & specialiști explorează singurătatea Generației Z

Studii și relatări din media etichetează Generația Z - adică pe cei care au azi între 13 și 28 de ani - drept „generația singurătății”. „Singurătatea este o criză pentru toate generațiile, dar de fapt tinerii sunt generația cea mai singuratică”, spune economista Noreena Hertz, autoare a cărții Secolul Singurătății. O pledoarie pentru relațiile interumane. Contrastul dintre cât de conectați online sunt membrii acestei generațiii și cât de puține legături „reale” și profunde simt că au dincolo de ecrane ne-a pus cu atât mai mult pe gânduri. 

I-am vizitat în spațiul intim pe 12 dintre tinerii și tinerele Generației Z și am vorbit deschis despre singurătate. Am filmat mici ritualuri pe care le au când sunt doar ei cu ei, am înregistrat sunete ale solitudinii și le-am integrat în soundscape-uri muzicale. Am făcut fotografii cu camera obscură, care proiectează spațiul exterior al locuințelor în interior. Au ieșit texte, podcasturi, videouri & fotografii, tapetate cu analize de la un psihoterapeut și un antropolog, pe care le puteți urmări aici.  

„Atlasul Singurătății” este un proiect derulat de Patrupetrei în parteneriat cu Scena9 și beneficiază de două finanțări publice, din partea Administrației Fondului Cultural Național, respectiv a Centrului de Proiecte din Timișoara.

Parteneri

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK