1. Aspecte generale

Fundația9 înțelege importanța confidentialității dumneavoastră și se angajează să păstreze transparența în privința tehnologiilor pe care le utilizează.

Prezenta politică cu privire la fișierele de tip „cookie” (denumită în continuare „Politică”) stabilește termenii și condițiile în care sunt derulate operațiunile de prelucrare și/sau transfer de date cu caracter personal prin intermediul tehnologiilor de tip „cookie” sau al altor tehnologii similare, în cadrul website-ului www.scena9.ro, și oferă informații cu privire la procedurile utilizate pentru protecția acestora, vizând în același timp prevenirea oricăror încălcări ale legislației aplicabile în materie.
Entitatea responsabilă cu prelucrarea și/sau transferul datelor cu caracter personal în acest sens este Fundația9 (denumită în continuare „Operatorul” sau „Fundația9”), cu sediul social în București, Sector 2, Strada Nicolae Filipescu, numărul 43, apartament 1, înregistrată la Registrul Asociațiilor și Fundațiilor cu nr. 3/08.03.2017.
Prezenta Politică a fost adoptată de Fundația9 în conformitate cu următoarele acte normative:

  1. Directiva UE 2002/58/CE privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice (Directivă asupra confidențialității și comunicațiilor electronice);
  2. Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, după cum a fost aceasta amendată prin Legea nr. 235/2015 („Legea nr. 506/2004”);
  3. Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE („Regulamentul General privind Protecția Datelor” sau „GDPR”), cât și orice alte regulamente aplicabile la nivel european sau local, adoptate în contextul GDPR.
 
  1. Ce sunt cookie-urile și tehnologiile similare?

Termenul „cookie” se referă la tehnologiile bazate pe principiul stocării și accesării de informații privind terminalul Internet (PC, laptop, tabletă) al utilizatorului („Dispozitivul”).
Fișierele cookie reprezintă fișiere de text care conțin cantități mici de informații care sunt preluate în Dispozitivul utilizatorului când acesta vizitează un site web, în măsura în care utilizatorul acceptă folosirea acestor fișiere.
Principala utilitate a fișierelor cookie este aceea de a permite unui website să recunoască Dispozitivul unui utilizator față de cele ale altor utilizatori ai website-ului. Acestea conțin informații care fac legătură între un utilizator al paginii web și un webserver (website-ul), permițând website-ului să memoreze acțiunile și preferințele utilizatorului pentru o anumită perioadă de timp, astfel încât să nu fie nevoie ca acesta să le reintroducă de fiecare dată când revine pe acel website sau când navighează de la o pagină la alta, având totodată scopul îmbunătățirii experienței pe website. Astfel, dacă un utilizator accesează acel website din nou, webserverul va citi informația stocată anterior.
Celelalte tehnologii de urmărire utilizate de Fundația9 functionează în mod similar cu cookie-urile și plasează fișiere de date de mici dimensiuni pe Dispozitivul utilizatorului sau monitorizează activitatea acestuia pe website pentru a permite colectarea informațiilor privind modul în utilizatorul navighează pe website-ul nostru. In continuare, atunci când în prezenta Politică se face referire la cookie-uri, sunt avute în vedere cookie-urile și/sau tehnologiile similare.

 

  1. Informații generale despre cookies

Informațiile prezentate în continuare au scopul de a aduce la cunoștință utilizatorului mai multe detalii despre natura, utilizarea și administrarea fișierelor cookie utilizate de site-ul www.scena9.ro.

In cazul în care aveți nevoie de mai multe informații și ele nu se regăsesc în prezenta secțiune, ne puteți contacta la contact@fundatia9.ro.

Fundația9 poate utiliza diferite tipuri de cookie-uri, precum:

  1. cookie-uri de sesiune: sunt stocate doar pe durata vizitei dumneavoastră pe website-ul nostru și sunt sterse de pe Dispozitivul dumneavoastră de îndată ce inchideți browser-ul;
  2. cookie-uri persistente: sunt salvate pe Dispozitivul dumneavoastră pentru o perioadă fixă de timp ulterior închiderii browser-ului și sunt utilizate în cazul în care noi (sau o terță parte) dorim să vă identificăm pentru o sesiune de navigare ulterioară.Utilizăm cookie-uri persistente pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră privind utilizarea website-ului nostru. Folosirea acestora presupune înregistrarea consimțământului dumneavoastră referitor la prezenta Politică. Cookie-urile persistente includ, de asemenea, cookie-uri ale terțelor părți, care pot fi utilizate în mod anonim pentru a proteja interesele utilizatorilor, în scopul transmiterii reclamelor personalizate către aceștia;
  3. cookie-uri proprii: sunt cookie-uri care aparțin Fundației9 și pe care Fundația9 le plasează pe Dispozitivul dumneavoastră;
  4. cookie-uri ale terțelor părți: sunt cookie-uri pe care o altă parte le plasează pe Dispozitivul dumneavoastră prin intermediul website-ului Fundația9; acestea includ cookie-uri din partea unor servici analitice externe care ne ajută să înțelegem modul de utilizare al website-ului nostru sau care sunt utilizate în scopuri publicitare sau de monitorizare.

In cele mai multe cazuri, fișierele cookie nu identifică în mod direct utilizatorii de Internet, ci Dispozitivul de pe care aceștia au accesat anumite pagini web.

 

  1. De ce ne permite legislația să prelucrăm fișierele de tip „cookie”?

Prelucrarea de către noi a cookie-urilor dumneavoastră se efectuează în baza unui temei legal. Conform legislației aplicabile, putem prelucra cookie-urile dumneavoastră sau tehnologiile similare, în baza următoarelor temeiuri:

  1. în baza prevederilor legale aplicabile, în cazul cookie-urilor strict necesare și în cazul cookie-urilor care au ca unic scop realizarea transmiterii unei comunicări;
  2. în baza consimțământului dumneavoastră, în cazul tuturor celorlalte tipuri de cookie-uri.

 

  1. Pentru cât timp vor fi cookie-urile stocate pe calculatorul dumneavoastră?

Durata de viață a acestor fișiere cookie poate varia semnificativ, depinzând de scopul pentru care sunt plasate și dacă este vorba despre un cookie „persistent” sau „de sesiune”.
Cu toate acestea, fișierele cookie pot fi șterse de un utilizator în orice moment prin intermediul setărilor browserului. Mai multe informații în legătură cu modalitatea în care puteți dezactiva sau șterge cookies se regăsesc mai jos, în sectiunea 12 privind gestionarea/ștergea cookie-urilor.

 

  1. Ce tip de informații sunt stocate și accesate prin intermediul cookie-urilor?

Cookie-urile stochează informații în fișiere text de mici dimensiuni, care permit website-ului să recunoască browser-ul. Serverul web va recunoaște browser-ul până la momentul expirării cookie-ului sau ștergerii acestuia.
Cookie-urile stochează informații importante, care îmbunătățesc experiența de navigare pe Internet.

 

  1. De ce utilizăm cookie-uri?

Website-ul www.scena9.ro folosește atât fișiere cookie proprii, precum și cookie plasate de terți pentru a furniza utilizatorilor o experiență mult mai bună de navigare pe site și servicii adaptate nevoilor și interesului fiecărui utilizator (precum personalizarea anumitor setări, cum ar fi limba în care acesta a vizualizat website-ul nostru).
De asemenea, putem utiliza cookie-uri pentru a colecta informații statistice privind utilizarea website-ului, în scopul de a îmbunătăți în mod continuu design-ul și funcționalitatea acestuia, de a înțelege modul în care vizitatorii noștri utilizează website-ul, precum și pentru a soluționa diferite aspecte legate de website.
Nu vom utiliza cookie-uri pentru procese decizionale automate sau pentru crearea de profiluri.

 

  1. Ce tipuri de cookie foloseste site-ul nostru

- Fișiere cookie analitice. Acestea ne permit să aflăm numărul de utilizatori ai website-ului nostru și modul în care aceștia se deplasează pe website atunci când îl folosesc. Acest tip de fișiere cookie are rolul de a ne ajuta să îmbunătățim modul în care funcționează website-ul www.scena9.ro, asigurând, spre exemplu, ca utilizatorii să găsească ușor ceea ce căuta. Toate informațiile colectate de acest tip de cookie sunt anonime (i.e. nu pot fi utilizate pentru a identifica persoana fizică și nu conțin date cu caracter personal precum nume sau adresa de e-mail) și au ca scop ameliorarea funcționării website-ului nostru. De asemenea, în scopul garantării protecției datelor cu caracter personal ale utilizatorilor, adresele IP sunt șterse periodic.
- Fișiere cookie funcționale. Acestea sunt folosite pentru recunoașterea utilizatorilor atunci când aceștia vizitează website-ul www.scena9.ro și ne permit personalizarea conținutului website-ului pentru a facilita navigarea utilizatorilor, prin care reținem preferințele acestora (spre exemplu, alegerea pe care au făcut-o pentru limbă sau dacă browserul lor folosește o anumită tehnologie). Toate informațiile colectate de aceste fișiere cookie au ca scop ameliorarea experienței utilizatorilor în folosirea website-ului.
Tabelul prezentat mai jos cuprinde o listă a fisierelor de tip „cookie” care ar putea fi folosite pe site-ul nostru, împreună cu informații relevante pentru utilizatori referitoare la fișierele de tip „cookie” folosite, după cum urmează:

 

Nume cookie Tip cookie Descriere Este necesar? Cine controleaza informatia  Perioada de expirare Tipul de informatie colectat
_ga Cookie de performanță și analiză Aceste cookie-uri sunt folosite pentru a colecta informații despre modul în care vizitatorii utilizează site-ul nostru.  da Google/Scena9 2 ani  Informații într-o formă anonimă, inclusiv numărul de vizitatori ai site-ului și paginile vizitate.
_gat Cookie de performanță și analiză sesiune
_gid Cookie de performanță și analiză 1 zi
ci_session Cookie strict necesar Înregistrează un ID unic care este utilizat pentru a genera date statistice despre modul în care vizitatorul folosește site-ul Web. Storează informații despre sesiune Scena9 sesiune
accord Cookie strict necesar Salvează informații referitoare la acordul utilizatorilor de a folosi cookie-uri  da 30 zile Acordul sau dezacordul utilizatorului cu privire la politica de cookies

 

  1. De ce sunt cookie-urile importante pentru internet?

Cookie-urile reprezintă punctul central al funcționării eficiente a Internetului, ajutând la crearea unei experiențe plăcute de navigare, personalizată în funcție de preferințele și interesele fiecărui utilizator. Interzicerea sau dezactivarea cookie-urilor poate duce la imposibilitatea de a utiliza anumite site-uri.
Interzicerea sau dezactivarea cookie-urilor nu înseamnă că nu veți primi publicitate online – ci doar că nu se vor mai putea urmări preferințele și interesele dumneavoastră, care rezultă din comportamentul dumneavoastră de navigare.
Exemple de utilizări importante ale cookie-urilor (pentru care nu este necesară autentificarea unui utilizator prin intermediul unui cont):

  1. oferte personalizate în functie de interesele utilizatorilor – reținerea parolei, preferințe de limbă (de exemplu, afișarea rezultatelor de căutare în limba română);
  2. furnizarea de publicitate care prezintă mai multă relevanță pentru utilizator;
  3. caracteristici de contorizare, optimizare și analitice – cum ar fi confirmarea unui anumit nivel de trafic pe un website, ce tip de conținut este vizualizat și modul în care un utilizator ajunge pe un website (exemple – prin intermediul motoarelor de căutare, direct de pe alte website-uri etc.).

Website-urile rulează aceste analize privind utilizarea în scopul îmbunătățirii site-urilor în beneficiul utilizatorilor.

 

  1. Ce facem cu datele colectate prin intermediul fisierelor de tip cookie?

Fundația9 nu transmite informații obtinute prin utilizarea de cookies în afara Uniunii Europene/Spațiului Economic European.
Fundația9 nu utilizează fișiere de tip „cookie” pentru procese decizionale automatizate, incluzând crearea de profiluri.

 

  1. Drepturile utilizatorilor website-ului

Potrivit legislației aplicabile (inclusiv a GDPR), fiecare utilizator care accesează website-ul și ale căror date cu caracter personal sunt prelucrate, au următoarele drepturi:

  1. dreptul de a obține din partea Operatorului o confirmare că se prelucreaza sau nu date cu caracter personal care îl/o privesc și, în caz afirmativ, acces la respectivele date și la informațiile prezentate în prezenta Politică;
  2. dreptul de a obține de la Operator rectificarea datelor cu caracter personal inexacte care îl/o privesc;
  3. dreptul la ștergerea datelor cu caracter personal;
  4. dreptul la restricționarea prelucrării;
  5. dreptul de a primi datele cu caracter personal care o privesc și pe care le-a furnizat operatorului, precum și dreptul de a transmite direct aceste date unui alt operator;
  6. dreptul de a se opune prelucrării datelor cu caracter personal în scop de marketing direct;
  7. dreptul de a-și retrage consimțământul;
  8. dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv crearea de profiluri, care produce efecte juridice sau afectează în mod similar utilizatorul;
  9. dreptul de a face plângere la Autoritatea Naționala de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal dacă există îngrijorări cu privire la modul în care sunt prelucrate datele.

 

  1. Cum puteți gestiona sau șterge/renunța la fișierele cookie?

Utilizatorii pot controla și gestiona cookie-urile în diferite moduri. Puteți dezactiva fișierele cookie activând din browser opțiunea care permite refuzul setărilor tuturor sau anumitor fișiere cookie.
In cazul în care acceptați utilizarea tuturor cookie-urilor, aceasta va permite să utilizați toate funcțiile website-ului, fără restricții. Vă rugăm să rețineți faptul că înlăturarea sau blocarea cookie-urilor poate avea un impact negativ asupra experienței dumneavoastră ca utilizator și este posibil ca anumite părți ale website-ului nostru să nu mai fie accesibile în totalitate. In cazul în care blocați utilizarea tuturor cookie-urilor, cookie-urile proprii și cele ale terțelor părți vor fi dezactivate, Fundația9 nu poate șterge cookie-urile terțelor părți. Pentru a șterge cookie-urile terțelor părți, puteți accesa setările browser-ului dumneavoastră.
Chiar dacă utilizatorii dezactivează unul sau mai multe fișiere cookie analitice, este în continuare posibil să folosim informații colectate de aceste fișiere cookie înainte de dezactivarea lor, însă vom înceta să folosim fișierele cookie dezactivate pentru a colecta în continuare informații.
Utilizatorul are posibilitatea de a seta opțiunile browserului Dispozitivului pentru ca aceste cookie-uri să nu mai fie acceptate sau se poate seta browserul să accepte cookie-uri de la un site anume.
Setările care oferă posibilitatea dezactivării/ștergerii fișierelor cookie se găsesc de regula în „opțiuni” sau în meniul de „preferinte” al browserului Dispozitivului utilizatorilor. Concret, pentru a modifica opțiunile fișierelor cookie ale website-ului www.scena9.ro, utilizatorul poate accesa meniul „Options” („Opțiuni”) sau pe cel „Preferences” („Preferințe”) al browser-ului.
Pentru a înțelege aceste setări, următoarele linkuri pot fi folositoare. Altfel, utilizatorii pot folosi opțiunea „ajutor” a browserului pentru mai multe detalii.

Cookie settings in Internet Explorer

Cookie settings in Firefox

Cookie settings in Chrome

Cookie settings in Safari

 

  1. Securitate și probleme legate de confidențialitate.

In general browserele au integrate setări de confidențialitate care furnizează diferite nivele de acceptare a cookie-urilor, perioada de valabilitate și ștergere automată după ce utilizatorul a vizitat un anumit site.
Utilizatorul trebuie să se asigure că browserul este mereu actualizat.
Cookie-urile sunt instalate prin intermediul solicitării emise de un web server către un browser (de exemplu Internet Explorer, Google Chrome, Opera, Mozilla Firefox, Safari etc.) și sunt complet pasive – nu cuprind software, viruși, spyware și nu pot accesa informațiile stocate pe hard drive-ul utilizatorului. Cookie-urile nu sunt alcătuite din fragmente de cod, astfel încât acestea nu pot fi executate și nici nu pot auto-rula. 
Totuși, cookie-urile pot fi utilizate în scopuri negative. Având în vedere că acestea stochează informații cu privire la preferințele dumneavoastră și istoricul de navigare al utilizatorilor, atât pe un anumit site cât și pe alte site-uri, cookie-urile pot fi utilizate ca o formă de Spyware.
Tinând cont de faptul că prin intermediul cookie-urilor informațiile sunt transmise în mod constant între browser și website, în ambele sensuri, în cazul în care o persoană neautorizată interceptează fluxul de date, informațiile stocate în cookie-uri pot fi interceptate. Deși este vorba de situații rare, aceasta se poate întâmplă în cazul în care browser-ul se conectează la server prin intermediul unei rețele necriptate (de exemplu o conexiune WiFi nesecurizată).
Alte atacuri în care se utilizează cookie-uri implică setări încorecte ale cookie-urilor pe servere. In cazul în care un website nu solicită ca browser-ul să utilizeze doar canale criptate, persoanele neautorizate pot utiliza această vulnerabilitate pentru a induce în eroare browser-ul, astfel încât să trimită informații prin canale nesecurizate. Aceste informații sunt ulterior utilizate de persoane neautorizate în vederea accesării diverselor website-uri.
Este important să fiți atenți atunci când alegeți cea mai bună metodă de protecție a datelor dumneavoastră cu caracter personal.
In general, browser-ele au integrate setări de confidențialitate, care asigură diferite niveluri de acceptare a cookie-urilor, valabilitate și ștergere automată ulterior vizitei unui anumit site de către un utilizator. Vă oferim în continuare câteva sfaturi care vă pot ajuta să gestionați cookie-urile fără efort.
Cu o înțelegere clară a modului de operare a cookie-urilor și a beneficiilor pe care acestea le aduc, puteți lua măsurile necesare de securitate astel încât să puteți naviga cu încredere pe Internet. Pentru a asigura protecția datelor dumneavoastră, vă rugăm să luați în considerare următoarele măsuri:

  1. personalizați setările browser-ului dumneavoastră privind cookie-urile, pentru a reflecta un nivel confortabil al securității privind cookie-urile;
  2. în cazul în care partajați accesul la calculator cu o altă persoană, puteți avea în vedere setarea browser-ului astfel încât datele individuale de navigare să fie șterse de fiecare dată când închideți browser-ul; aceasta este o modalitate de a accesa site-uri care plasează cookie-uri și șterg orice informații cu privire la vizitatori atunci când închideți sesiunea de navigare;
  3. instalați și actualizați în mod constant aplicațiile dumneavoastră anti-spyware;
  4. multe dintre aplicațiile destinate identificării și prevenirii spyware includ identificarea atacurilor asupra site-urilor; în acest mod se previne ca browser-ul să acceseze website-uri care ar putea exploata vulnerabilitățile browser-ului sau descărca software periculos;
  5. asigurați-vă ca browser-ul dumneavoastră este întotdeauna actualizat; multe dintre atacurile care au la bază cookie-uri se realizează prin exploatarea punctelor slabe ale versiunilor mai vechi ale browsere-lor.

 

  1. Informații suplimentare și detalii de contact

Acest website este deținut și operat de Fundația9.
In cazul în care aveți nevoie de mai multe informații și ele nu se regăsesc în prezenta Politică sau în secțiunea de Termeni și condiții de utilizare a site-ului www.scena9.ro ne puteți contacta la
contact@fundatia9.ro.

 

  1. Amendamente ale prezentei Politici privind Cookie-urile

Fundația9 își rezervă dreptul de a modifica Politica privind Cookie-urile atunci când este necesar conform prevederilor legale sau ca urmare a modificărilor aduse website-ului sau în alt mod în care Fundația9 consideră necesar. Fundația9 va informa utilizatorii în privința modificărilor și a datei la care acestea intră în vigoare, în special prin publicarea unei notificări pe website.
Prin urmare, vă recomandăm călduros să vizitați pagina noastra cu regularitate, pentru a va informa cu privire la orice actualizări aduse prezentei Politici.

 

Ultima actualizare: 27 mai 2021