Lista de citit / Călătorii

Un tur al vecinilor României în 6 cărți

de Scena 9, fotografii de Diana Cosma

Publicat pe 28 iulie 2022

Războiul recent din inima Europei ne-a făcut să ne întoarcem toți privirile spre Ucraina. Unii dintre noi abia am descoperit istoria, literatura și arta ucrainenilor, într-o perioadă în care zestrea lor culturală e amenințată cu distrugerea.

În contextul ăsta, la redacție ne-am întrebat: Cât de bine ne cunoaștem vecinii? Ce știm despre încercările trecute și prezente prin care trec oamenii cu care împărtășim granițe fizice? Am făcut un mic exercițiu de cunoaștere în lista de mai jos, unde ne-am ales fiecare câte-o carte din vecini, ca să-i înțelegem mai bine. Citindu-i pe ei, ne-am amintit de noi mici și mari, de trecutul care ne leagă și de luptele din prezent.

E o întâlnire pe care vrem să o împărtășim cu voi, în speranța că ne vom vedea unii pe alții cu mai multă claritate și empatie.


Cărțile ne-au fost oferite, ca de obicei, de prietenii de la Cărturești. Aici poți să vezi toate Listele de citit pe care le-am alcătuit cu sprijinul lor, iar aici găsești Raftul „Citit de Scena9”, cu recomandări din redacție.

Internat

de Serhii Jadan, traducere de Maria Hosciuc
Editura Cartier
2021

N-am crezut că pot să citesc cartea asta. M-am împotrivit vreo 10 pagini și aprox. o lună, pedalând cu greu prin zăpada murdară a primului război din Ucraina, prin aerul plin de fum și explozii. Dar am insistat, pentru că Serhii Jadan e un scriitor-cult în Ucraina, membru de trupă rock, poet, romancier, îl știu dintr-o poză din New York Times cu capul însângerat de Maidan, iar de când a început războiul îl urmăresc pe Insta cum documentează și sprijină rezistența din Harkiv. Romanul Internat e o călătorie în măruntaiele războiului din Donbas, în buzunarul hainei unui profesor de școală care pornește spre orașul sub ocupație ca să-și recupereze nepotul de la internat. Pe la pagina 20 nu mă mai împotriveam de mult, literatura m-a tras după ea și mi-a arătat ce n-am văzut de când sunt martorul războiului din vecini, sau mai degrabă ce n-am înțeles, povestea din spatele fotografiei, respirația din spatele știrii, groaza din spatele cuvintelor. Și chiar și blândețea din spatele groazei, cum n-ai crede c-ai mai putea găsi în orașul în care „era liniște și pustiu, de parcă toți se urcaseră în trenul de noapte și plecaseră”. (Luiza)

„Și au noroc cei care au scăpat, dar ce vor face cei care au rămas acolo, pe străzile bombardate? Ce va fi cu ei? Cine-i va lua de acolo? Ce-am făcut noi, strigă el fără să-și lase jos pumnii, i-am părăsit, am fugit, am lăsat orașul? Cum așa? Cine va răspunde pentru asta? Oleh, strigă el, Oleh, colegul meu, n-am apucat nici măcar să-l îngrop, n-am apucat să-l trag în zăpadă, a rămas ars într-o benzinărie. În mâinile cui l-am lăsat? Cine-l va scoate de-acolo? Cine? strigă el, și amenință cu pumnul norul de ploaie. Și tot așa până când cineva care venise mai târziu, făcându-și loc până la el, îi aruncă pur și simplu în față, taci din gură, ne e greu și fără vorbele tale.”

Tata mă citește și după moarte

Mihail Vakulovski
Editura Humanitas
2020

Pe coperta 4 a celui mai nou titlu semnat de Mihail Vakulovski, Tatiana Țîbuleac scrie că e o carte cu „multe înjurături și cruzime, dar și o duioșie aproape copilărească, specifică slavilor, care se împletește aici straniu cu scrisul românesc”. Mi se pare și firesc să se înjure mult, și pe rusește și pe românește, blea, și mi se pare și mai firesc că pasaje întregi în limba rusă rămân netraduse, opace pentru cititorul non-rusofon din România de astăzi. Pentru că asta e parte din țesătura copilăriei lui Vakulovski, iar în adevărata ei profunzime putem intra doar dacă avem biletul de trecere al ambelor limbi.

Dacă nu, rămânem, totuși, cu un iureș spumos, în care Gagarin se întâlnește cu Vîsoțki, Lenin cu Buratino, o lăptăreasă face noaptea baie în laptele de la colhoz, iar versurile strecurate prin proză sunt fie patetic-patriotarde, fie porcos-delicioase. Se joacă fotbal, se julesc genunchi, se naște fratele Săndel, se bea, se fumează, se bifează toate explorările vârstei de băiețeală din anii ‘70-’80, relatați din perspectiva băiețelului de-atunci, nu a adultului de-acum. Sunt ani ai estului, ai Moldovei, ai URSS de pe urmă - ai unei generații de bărbați care a crescut supusă unor cu totul altor termeni și condiții decât cei ce i-au urmat. Peste ani și memorie veghează tătelu, care în timpul vieții nu se sfiește să le spună celor doi fii ai săi lucrurile verde-n față; și care, după moarte, își citește cu siguranță fiul. (Ioana)

„Colea zice că învățătoarea le-a spus că Lenin e cel mai cunoscut om din lume, chiar mai popular decât lupul și iepurele din filmul cu desene animate Nu, zaeț pagadi!. Lenin blond și bucălat de pe steluța de octombrel, Lenin de pe tablourile de la intrare în grădiniță, școală, biblioteci, magazine, Lenin de pe socluri, Lenin din Abecedarul lui Grigore Vieru, Lenin din povești, istorii, poezii, române, picturi, desene, filme, cântece, bancuri. Când era mic, a stricat odată o cană, iar când a venit mamă-sa acasă și a întrebat cine a spart cana, el... a recunoscut. Lenin care-și recunoaște vina și Lenin care, ducându-se la un subotnic, cară cu oamenii simpli copacii tăiați ca să nu le fie frig copiilor oamenilor simpli. De ce capăt al copacului credeți că a apucat Vladimir Ilici? De capătul mai dinspre trunchi, firește! Pentru că Vladimir Ilici Lenin e cel mai puternic om de pe planetă, pentru că el a făurit Marea Revoluție din Octombrie, cea mai glorioasă revoluție din toate timpurile, în cea mai puternică și mai mare țară din lume - Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, revoluția care a adus hegemonia proletariatului, țara în care e și zi și noapte în același timp. (...)

- Știi care e diferența între socialism și capitalism? zice Serghei. În socialism omul e exploatat de om, iar în capitalism totul e invers.”

Marea Neagră. O istorie

de Charles King, traducere de Dorian Branea și Cristina Chevereșan
Editura Polirom
2015

Am început să citesc cartea lui Charles King înaine să plec la mare, undeva în sudul Bulgariei, și am terminat-o după ce m-am întors acasă. Fapt care m-a ajutat într-un fel să o receptez în feluri (și stări) diferite. Dacă în primă fază mi s-a părut cam aridă și „cuminte”, apoi mi-am dat seama că tocmai de asta aveam nevoie: de o carte serioasă, plină de informații & scrisă de un om care s-a documentat temeinic (King, istoric și profesor la Georgetown University, a scris, printre altele și A History of the Caucasus, Oxford University Press, 2008 și The Moldovans: Romania, Russia, and the Politics of Culture, Hoover Institution Press, 2000).  Spun asta pentru că țin minte că, atunci când mă duceam la mare cu ai mei, în copilărie și adolescență, Marea Neagră mi se părea că un soi de „lac”, ceva oarecum „provincial” ce ținea doar de noi, de România, de Venus, de Eforie Nord etc. Or când citești o carte ca asta, îți dai seama cât de complexă e de fapt istoria regiunii și cât de complicate sunt istoriile ținuturilor din jurul Mării Negre. O mare care face legătura între Balcani, Asia Centrală și Orientul Mijlociu și despre care s-a vorbit foarte mult în ultimele luni, de când a început Războiul din Ucraina. Recunosc că m-au interesat în mod special capitolele în care se vorbește despre Crimeea din perioada Ecaterinei cea Mare, sunt niște pagini fascinante, pe care însă nu le poți citi fără să te uiți prin lentila prezentului. (Ionuț)

„Naturalistul rus Peter Simon Pallas n-a avut multe de văzut atunci când, în anii 1790, a călătorit prin Noua Rusie. Orașe altădată falnice zăceau în ruine, și până și promițătorul port Sevastapol era cotropit de boală și invadat de viermi-de-corăbii, care produseseră un adevărat dezastru la bordul vaselor rusești. Odessa era un loc mizerabil, înecat în praf, iar Hersonul fusese părăsit din cauza epidemiilor care îl bântuiau.”

Street Without a Name. Childhood and Other Misadventures in Bulgaria

Kapka Kassabova
Portobello Books
2008

Cărți despre copilărie și adolescență în comunismul târziu al anilor ‘70-‘80 s-au scris destule, însă parcă niciodată așa. Kapka Kassabova — care s-a născut în Bulgaria, iar la începutul anilor ‘90 a plecat împreună cu familia în Marea Britanie și Noua Zeelandă — credea că e un simplu cetățean al lumii, ca atâția alții, și că și-a lăsat în urmă țara de origine. O întrebare pe care o primesc toți cei ajunși într-un loc nou a început să o pună pe gânduri: „De unde ești?”. „Cum poți să te cunoști cu adevărat, și cum poți să cunoști alte locuri și alți oameni, dacă nici măcar nu știi de unde ești?”. 

Așa că simte nevoia să se întoarcă. Nu o face nici cu superioritate, nici cu evlavie, și reușește să-și țină în frâu nostalgia după „paradisul pierdut” într-o țară care nu mai există în forma ei de-atunci. Drumul ei prin Bulgaria de-acum și prin propriul trecut înseamnă și noroaiele dintre noile blocuri, și vacanțele cu bunicii la Balcic, și grupările mafiote care-și dispută teritoriile cu focuri de armă. Bulgaria Kapkăi Kassabova e deopotrivă duioasă și nemiloasă, țara din fiecare dintre noi. (Vlad)

Notă: Citește și acest interviu ce pornește de la o altă carte a sa, Frontiera, tradusă recent la Editura Pandora M. 

„Portretul pe care îl schițez Bulgariei moderne — atunci și acum — este aproape întotdeauna personal și aproape niciodată măgulitor. Așa trebuia să fie dacă voiam să fiu sinceră față de vremurile în care am crescut și de vremurile în care Bulgaria crește astăzi. Și chiar am vrut asta. Frumusețea ar putea fi mai importantă pentru ego-ul țărilor, dar adevărul este mai important pentru mine.”

Grădina, cenușa

de Danilo Kiš, traducere de Ioan Radin Peianov
Editura Univers
2010

Aș fi foarte curioasă câți dintre cei care citesc acest text au auzit până acum de Danilo Kiš - un scriitor iugoslav născut pe teritoriul Serbiei de astăzi, în a cărui scriitură se întâlnesc influențele lui Joyce, Borges, Proust, Nabokov și Ivo Andrić; a cărui viață a fost o improbabilitate statistică a supraviețuirii (născut într-o familie de evrei, a fost botezat creștin ortodox la 3 ani, scăpând astfel de soarta tatălui său, deportat la Auschwitz); a cărui biografie dezvăluie un bărbat queer cu simpatii marxiste, amic cu Susan Sontag; al cărui stil puternic calofil, metaforic, relaxat în ce privește cronologiile, refuză cu încăpățânare noțiunea de narator creditabil, cât și granița dintre ficțiune și „realitate”; ale cărui cărți, în fine, au deschis discuția despre Holocaust, într-o Iugoslavie care ar fi preferat ca astfel de subiecte să fie trecute sub tăcere.

Eu nu auzisem, până să-l aleg întâmplător pentru rubrica de față, iar acum simt că trebuie să recuperez timpul pe care l-am irosit necitindu-l pe Kiš.

Grădina, cenușa (1965) e primul volum dintr-o trilogie compusă din Suferințe timpurii (1970) și Clepsidra (1972) și e puternic autobiografic - a spus-o chiar autorul într-un interviu pe marginea cărții. Tatăl lui Andi din roman poartă numele Eduard, la fel ca tatăl autorului. Ambii sunt inspectori de cale ferată, excentrici și cu ambiții publicistice. Ambii scapă la mustață din pogromul din Novi Sad. Ambii sfârșesc la Auschwitz și - la fel ca Andi, Kiš refuză să spună că tatăl său din realitate a murit. El pur și simplu a dispărut. Nu a fost persecutat din cauza religiei, ci din cauză că era genial. Grădina, cenușa e un roman înainte de vremurile lui, în care un copil folosește visarea lucidă pentru a-și ține traumele sub control, în care același copil asistă la masacre inimaginabile și în care, în cele din urmă, viața, cu toată senzorialitatea ei, continuă și în timp ce la orizont se prefigurează tragedii. 

Dacă asta nu e cartea care să ne îndemne să cunoaștem mai bine literaturile Europei Centrale și de Est, nu știu care e. (Ioana)

„A doua oară El mi s-a arătat în primăvara aceluiași an. Asta s-a întâmplat în felul următor. Zăceam într-un tufiș de lângă râu și pășteam măcriș, târându-mă în patru labe. Mirosul și culoarea ierbii, această stufoasă năvălire, treziseră în mine parte din panteismul și nebunia moștenite de la tata, voiam să simt că totul e în stăpânirea mea, la fel ca tatăl meu, cu inima, cu ochii, cu gura, cu pântecul. Transportat de această luxurianță, de atâta verde, cu gustul măcrișului pe limbă, cu mâzga balelor în colțul gurii, am simțit deodată cum în pântec îmi încolțește un nesănătos extaz - același sentiment pe care-l trezea în mine pielea pistruiată a Iuliei, triunghiul din ceafa ei, de sub cosițe, mirosul subsuorilor ei.”

Lumânările ard până la capăt

de Sándor Márai, traducere de Anamaria Pop
Curtea Veche Publishing
2021

Sándor Márai e cunoscut drept unul dintre cei mai buni scriitori de proză din Ungaria. Am ales să-l cunosc între paginile unui roman despre prietenie, care a fost scris și publicat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1942. Cartea e mai ușor de înțeles în contextul în care a apărut, o perioadă de violență generalizată, în care relația cu celălalt era încercată de instabilitate, moarte și trădare. Márai lasă deoparte acțiunea și construiește o lume a introspecției pornind de la povestea a doi prieteni din tinerețe care se regăsesc la maturitate. Legătura lor pare un pretext pentru autor de a-l întoarce pe cititorul contemporan cu el la teme universale, la care nu mai are confortul să se gândească, măcinat de lupta pentru supraviețuire în care te bagă un război. Contextul ăsta de început de secol 20 îl simți și-n limbaj, fraze uneori lungi, cu atenție stilistică la metafore. (Venera)

„(...) prietenia nu este o stare ideală. Prietenia e o lege umană severă. În vremurile de odinioară a fost cea mai severă lege pe care s-au clădit sistemele juridice ale marilor culturi. Această lege, legea prieteniei, a trăit în inima oamenilor dincolo de pasiune și egoism. A fost mai puternică decât pasiunea, decât vehemența deznădăjduită care unește bărbatul cu femeia; prietenia nu avea cum să cunoască amarul decepției, pentru că nu dorea nimic de la celălalt, prietenul putea fi ucis, dar probabil că nici moartea n-are cum să dezlege o prietenie care există încă din copilărie între doi oameni, amintirea acesteia continuă să trăiască mai departe în conștiința oamenilor, ca amintirea unei fapte eroice făcute în tăcere.”

Tema de gândire

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK