Labubu e micul monstru zâmbitor ce se agață de tine, fie că vrei, fie că nu. E pufos, smotocibil, scump (în toate sensurile), polarizant de drăgălaș. Pare venit de nicăieri, pus în poala noastră colectivă de aceeași mână invizibilă care (sanchi) ar regula sistemele contemporane de valori și dorințe.
De-abia ce îmi trecuse brainrotul, că m-am și labubuit. În timp ce prin hypermarketurile RO au început să apară jucării de pluș Tung Tung Tung Sahur, Tralalero Tralala, Cappuccino Assassino et al, un nou monstruleț și-a făcut loc în inimile și feed-urile noastre. Un agent patogen provocator de cute aggression: Labubu. Cu ochii săi mici și sclipitori, zâmbet maladiv și hăinuță pufoasă cu urechi, e mai flocoșibil și mai user-friendly decât cei de dinaintea sa. Doar că de data asta dopamina nu mai e moca, ci pe bani.
În continuare, câteva lucruri pe care le-am aflat privind adânc în ochișorii de cristal al labubu-ului:
1. Labubu e fată
Labubu apare prima oară în seria ilustrată The Monsters (2015-2017) a autorului Kasing Lung. Ea trăiește într-un ținut fermecat alături de alte personaje precum Mokoko, Pato și Spooky. Inspirația principală a fost mitologia nordică. Labubu e o tricksteriță mică și fioroasă, care face doar ce îi place. Intră adesea în conflict cu Zimomo, liderul tribului de monstruleți. Noroc că îl are alături pe Tycoco, iubitul ei gotic-scheletos: împreună, nimic nu le stă în cale. Asta știu de pe TikTok și din videourile animate de pe YouTube. Mi-ar plăcea să citesc cartea, The Monsters Trilogy (2021), dar nu se găsește nicăieri. E o raritate bibliofilă a cărei obscuritate a stârnit reacția fanilor: sunt deja câteva petiții adresate autorului, editurii și companiei chinezești Pop Mart care cer retipărirea ei.
2. Labubu e mic
Dintr-un personaj de sine stătător, Pop Mart a creat un adevărat regn multicolor de monstruleți mici și pufoși gata de folosit ca breloc, de agățat la ghiozdan sau pur și simplu de ținut în brațe în timp ce adormi. Nimic nou. Când eram mic, era la modă Tamagotchi – un ou mic cu ecran monocrom în care trăia o creatură care murea dacă nu aveai grijă de ea, trebuia s-o hrănești și să te joci cu ea – și mai târziu Furby – figurina de pluș cu ochi bulbucați și cioc de pasăre care începea să vorbească dacă te simțea în preajmă. (Țin minte că după ce m-am plictisit de ea am cazat-o la bunică-mea și săraca tresărea de fiecare dată când începea să răcnească stihia mică cu senzor.) Și să nu uităm de Pokémon (Gotta catch’em all!) sau de Teletubbies (creepy doll-like monstrosities care mă făceau să plâng de fiecare dată când apăreau la TV).
Însă faptul că pe Labubu îl poți purta cu tine îi conferă un statut aparte. Devine un companion. Nu îți moare în brațe (ca Tamagotchi), dar te obligă să ai grijă de el în alte feluri. Nu degeaba TikTok-ul e plin de tutoriale despre cum să-ți întreții labubu-ul (skincare routine, nightly routine, maintenance). Astfel, labubu prinde viață. Când cineva observă că labubu-ul tău s-a întors cu fața spre geanta de care e agățat, nu-ți spune „Vezi că ți s-a răsucit labubul!”, ci „Aww, your labubu is so shy! Kawaii desu ne! ^.^”
3. Labubu e legiune
Sunt mulți labubu, foarte mulți labubu. În magazine, pe tarabe, în chioșcuri, în tramvaie și mai ales prin școli. Labubucureștiul e plin. Nu ai scăpare. Dai de ei și în casă, la TV, în feed, până și în cele mai boring grupuri de Whatsapp sau Teams se găsește cineva să pună un sticker sau un link cu labubu. Și evident că reacțiile sunt cât se poate de polarizate. You either love them or hate them. Dar în mod cert nu-i poți ignora.
4. Labubu e ragebait
E suficientă reacția lui Maurice Munteanu (care le numește păpușele lobotome :O) pentru a vedea ce pot scoate din noi monștrii ăștia mici. Și e amuzant cât de în serios te poți lua (sau te poți preface că te iei) cu labubu-ul tău. Fiecare model are numele său specific în funcție de culoarea blănii: Love (roșu cu roz), Loyalty (roz neon și galben), Serenity (verde-albăstrui), Happiness (portocaliu), Hope (albastru în degrade), Luck (albastru și violet), Sea Salt Coconut (albastru deschis), Lychee Berry (roz), etc. Faptul că îți poți comanda accesorii confecționate de către branduri reale (la prețuri exorbitante) este și mai uau. Într-un fel, ideea de a-i face styling labubu-ului tău este simultan slay și lolzy. Poți lua parte la contemporaneitate, dar să și faci mișto de ea. Eat your cake and have it too.
5. Labubu e demonic(?)
Labubu e mema materializată, scoborâtă din ecranul ordinatorului și grefată de tine for all to see. Agățându-ți labubu-ul de geantă sau ghiozdan, poți bucura/enerva oameni acum și in real life. Și, așa cum se întâmplă cu orice memă, îți poți aduce aportul.
Există threaduri întregi cu teorii și conspirații labubuistice. Preferata mea e cea care spune cum Labubu nu e decât manifestarea insidioasă a unui demon din mitologia asiriană și babiloniană numit Pazuzu (incidental, sau nu, și numele demonului din filmul The Exorcist, r. William Friedkin, 1973). Conform Wiki, acest demon ar avea „o față destul de canină, cu ochi anormal de bulbucați, un corp solzos, un penis cu cap de șarpe, ghearele unei păsări și, de obicei, aripi.” Bănuiesc că de la ochii bulbucați a pornit asocierea. Până și South Park a intrat pe fir, cu un episod recent în care copiii din oraș fac ritualuri satanice cu labubu. O_o Poate de asta un utilizator și-a rugat preotul să-i binecuvânteze labubu-ul cu apă sfințită din cristelniță – să-l scape de Pazuzu.
Alte teorii amuzante sunt acelea cum că fiecare labubu ar avea înăuntrul său echipamente de spionaj sau că ar fi de fapt o ființă vie (this last one might be true).
6. LaUWU
Labubu e cute. Depășește nivelul obișnuit de cuteness. E smotocibil și alintabil. Posedă ceea ce teoreticienele culturale Amy Ireland și Maya B. Kronic numesc, în cartea lor Cute Accelerationism (2024), „o drăgălășenie care ne pare problematică, o întâlnire imanentă, o constrângere care ne-a aruncat în fața unor fenomene care nu aveau sens și ale căror vectori indicau în afara tuturor coordonatelor cunoscute. Drăgălășenia este o idee care poate fi cunoscută numai prin participare, un obiect problematic = XOXO” (1). Drăgălășenia aceasta e „adesea descrisă ca o confuzie copleșitoare sau paradoxală între două puncte de dispariție extrem de importante ale dorinței, îngrijirea și agresivitatea, drăgălășenia povestită ca weird tale a unui fenomen de flip-flop care combină ce e mai bun cu ce e mai rău din animalul uman [...]: regulatorii suprasolicitați care reprimă sentimentele excesive, dorințele suprastimulate și apoi frustrate, grija și protecția care debordează în agresivitate și viceversa” (17). De aici și cuteness aggression-ul. Figura, cu ochii bulbucați și dințișorii ascuțiți la vedere, trezește ceva în noi. E un actor pervers și polimorf al unei economii libidinale. Triggeruiește cele mai lăuntrice pulsiuni. În cele din urmă, pentru a deveni parte din noi. (How to make urself a UWU? Get a LABUBU!)

7. Labubu e păcănea
Până și felul în care sunt marketați Labubu trezește aceleași pulsiuni ca păcănelele. Atunci când îți cumperi unul, nu știi de fapt ce fel de labubu vei primi, fiindcă vin împachetați într-un blind box (un ambalaj opac). Iarăși, nimic nou. În tradiția japoneză exista deja fukubukuro sau cutia norocoasă, pe care o poți achiziționa din diverse magazine în preajma Anului Nou. De obicei are preț redus și o cumperi în speranța că există șansa să găsești înăuntru ceva valoros, deși de cele mai multe ori te trezești dând banii pe ciurucuri.
Compania Pop Mart nu e prima care a adoptat tehnica asta. La fel a fost și în cazul stickerelor cu Pokémon din cornurile Chipicao (unul dintre motivele pentru care am fost un copil chubby a fost dorința sinceră de a completa albumul ăla – pe care, funnily enough, nu l-am mai expediat prin poștă cum ar fi trebuit, ci l-am păstrat – doar muncisem pentru el :)) ) și al ouălor Kinder cu surprize, despre care Slavoj Žižek are o ipoteză cum că, de fapt, surpriza nu rezidă nici în jucărie, nici în învelișul de ciocolată, ci în promisiunea plăcerii pe care obiectul ți-o dă când îl cumperi. La fel e și cu labubu.
Pentru a-ți crește șansele de a nimeri labubu-ul pe care îl vrei, poți cumpăra seturi de câte șase jucării. Adaugă în această loterie și faptul că anumite pachete conțin labubu speciali / de colecție (1 din 72, cică) și ai toate șansele să-ți prăjești iremediabil receptorii de dopamină. Am stat seri întregi pe TikTok uitându-mă hipnotizat la blind unboxing videos. Zeci de mii de clipuri în care diverși oameni se filmează deschizând pachet după pachet.
8. Labubu nu-i Lafufu
Deși seamănă. Lafufu e numele colocvial dat tuturor fake-urilor care există pe piață. Fake-uri de asemenea chinezești, dar suficient de diferite încât să nu poată fi atacate legal (sau mă rog, ceva pe acolo). Îmi dau seama că până acum am văzut aproape exclusiv Lafufu. Explicația e simplă. Arată aproape la fel, dar costă infinit mai puțin. Evident că în feed sunt zeci de videouri care te învață cum să identifici falsurile (urechile sunt mai distanțate, li capul se rotește, culorile nu sunt atât de vibrante și lipsește codul QR de pe etichetă, bla bla). Magazinele și tarabele din Labubucurești sunt pline de lafufu. Aceleași priviri poznașe, aceeași drăgălășenie maladivă.
În această perioadă instabilă de #austeritate, întrebarea nu mai e dacă într-adevăr vrei sau nu un labubu, ci dacă ți-l permiți. Cineva mi-a spus că (tocmai de aia) și-a dat comandă de labubu din Republica Moldova, unde se vând mai ieftin. Piața neagră (la)bubuie, după cum reiese și din acest material CNN. Numai în luna iunie forțele de ordine din China au confiscat aproximativ 46.000 de fake labubu. (Nu există pe lume plăcere mai mare decât vânătoarea de lafufu zglobii! La-la la-la-la! Fu-fu fu-fu-fu!)
9. Labubu e statut (și decadență)
Labubu ca bling-bling și status symbol a fost popularizat de Rihanna, Dua Lipa, Kim Kardashian, Lalisa „Lisa” Manobal, Rosé, Naomi Osaka, David Beckham sau Lady Gaga (once a little monster, always a little monster!). Până și pe mormântul lui Marx a apărut în mod miraculos unul roz. Este labubu-ul suprema marfă capitalistă? Discuțiile sunt încă ongoing.
Oricum ar fi, cea mai scumpă figurină s-a vândut la licitație pentru 1.08 mil yuan (aproximativ $150,000) în iunie 2025. Cam tot atunci, un set de labubu realizat în colaborare cu trupele muzicale Seventeen și Sacai s-a vândut cu peste $300.000. „I have the one and only 24 Karat gold Labubu” se laudă într-un video o creatoare de conținut, în timp ce ne arată labubu-ul ei din aur. Și netul e plin de videouri cu diverși oameni flexându-și figurinele încrustate cu pietre prețioase (ca țestoasa din Huysmans, lol). Asta deși, tehnic vorbind, dacă nu sunt realizate de către sau în colaborare cu Pop Mart atunci sunt lafufu, toată ziua.
10. Sistemul Labubu
De departe videourile mele preferate sunt cele în care oameni costumați în labubu se rup pe manele pe litoral. Mizanscena e mereu aceeași. Cineva filmează secvența asta ireală cu un instrumentist asudat arpegiind de mama focului în timp ce în prim plan animatorul costumat în labubu dă din șolduri și trimite bezele celor care se uită de pe margini. Mai mereu camera se mișcă din cauza râsetelor celor care filmează. Și, de fiecare dată, videoul e mult prea scurt. Simt că m-as putea uita ore întregi (și am făcut-o).
Însă nu doar animatorii se îmbracă în labubu. Activiști pro-LGBTQ+ s-au costumat la diverse marșuri pride sau la protestele ICE out of LA. Și, recent, am văzut că un labubu pro-rus a fost deținut de către autoritățile de ordine în Republica Moldova. Labubu ca marcă incandescentă a prezentului.
Labubuială infinită
Există ceva extrem de pur, dar în același timp neliniștitor, în continua accelerare a culturii contemporane. În faptul că microtrendurile se schimbă de la o zi la alta. Și că (aparent) nu există nicio cale de a anticipa ce va bubui sau nu. Faptul că o jucărie pufoasă chinezească a acaparat lumea întreagă ne-a luat prin surprindere (deși au existat voci care trimiteau în direcția asta).
În orice caz, e clar că labubuiala ain’t here to stay, mai mult ca sigur peste o lună-două coșurile de gunoi vor fi pline de figurine pufoase multicolore. (That’s the way the cookie crumbles!) Asta nu înseamnă că o să-mi arunc vreodată labubu-ul lapis lazuli. Yeste parte din mine <3.