În afara bulei / Politică

Lecții pentru Centenar, cu Adrian Năstase

de Vlad Odobescu, fotografii de Adi Tudose

Publicat pe 21 ianuarie 2018
  • Fostul premier a dezbătut, cu invitați de seamă, rolul Culturii în aniversarea Marii Uniri, ocazie cu care s-a enervat puțin. 

  • Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a anunțat că instituția va finanța cu 150 de milioane de lei peste 2.000 de proiecte culturale de tot felul în acest an.

Soarele de ianuarie se reflectă în ochelarii fumurii ai unui tânăr cu sacou și ceas prins cu lanț la vestă, în timp ce intră în curtea Casei Titulescu. Înăuntru, la etaj, luminează ramele fotografiilor cu președintele Fundației Europene Titulescu, Adrian Năstase, alături de Recep Erdogan, Silvio Berlusconi, Vladimir Putin sau Bill Clinton. Lumina asta dă un pic de viață și tablourilor de pe pereți, dar curând o să lase locul candelabrelor de care atârnă cristale. Casa asta ca un muzeu e locul de joacă al lui Năstase: aici, lumea i se adresează cu „Domnule președinte”, iar el le zice celorlalți, după caz, „Domnule Ambasador”, „Domnule colonel” sau „Domnule general”. 

E o seară mai specială la Fundația Titulescu, așa că acuși o să ia loc pe-un scaun pus în fața unei săli pline și-o să zică și „Domnule ministru”. La dezbaterea „Rolul Culturii în Aniversarea Centenarului” vor participa ministrul Culturii și Identității Naționale Lucian Romașcanu, reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe cu Însărcinări Speciale pentru Centenar Bogdan Mănoiu, secretarul de Stat pentru Culte Victor Opaschi și academicianul Răzvan Theodorescu. Seara se va încheia cu un scurt recital al pianistului Matei Bucur Mihăescu. 

Gazda și invitații întârzie, însă, puțin, prilej pentru cei din sală să schimbe opinii pe teme de politică externă, nu neapărat actuale, rupte în fragmente. „...Și a zis: «Fraților, ăsta vrea să arunce la coș socialismul!»”, izbucnește un bătrân, aplecat peste scaunul unuia mai potolit. Își face apariția și epigramistul Aculin Levitzchi, fost Aculin Tănase, care-și scoate jobenul și paltonul, dar rămâne cu fularul alb peste vesta albă și papionul alb. Se așază undeva pe rândul al treilea și scoate din geantă patru exemplare din volumul său, „Un joben pe Calea Victoriei”. Când dispare câteva clipe, cineva din public confundă cărțile sale cu niște broșuri și-și însușește un exemplar. Aculin Levitzchi recuperează cartea și-l ceartă discret pe neisprăvit: deschide volumul la primele pagini și-i arată dedicația ce începe cu „Excelenței Sale…”. „Și dacă nu era semnată, nu se face!”, îi bate el obrazul și se așază la loc.

Adrian Năstase

Scaunele se îngrămădesc, parfumurile se-amestecă, vocile se ridică. Apare colonelul Mircea Dogaru - organizator de proteste pe vremea lui Traian Băsescu - și se așază lângă geam. Colegul meu de scaun se oprește din lectura unui articol din ziarul Certitudinea - publicație ce-l are drept „coordonator editorial și moral” pe Mihai Eminescu - pentru a-l saluta călduros pe generalul Mircea Chelaru, mare pasionat de daci și conspirații, ce tocmai a intrat. „Uite-așa ne mai adunăm”, îi zice el în timp ce dau mâna.   

***

Intră Adrian Năstase, însoțit de invitați. Fostul premier poartă un costum albastru cu o tunică desfăcută peste cravata roz, prilej pentru colegul de scaun să remarce că are și el o asemenea îmbrăcăminte, dar n-a mai purtat-o de 15 ani. Adrian Năstase ne anunță că va fi un an plin la Fundație. „Am considerat că este de datoria noastră să ne implicăm, în măsura în care va fi posibil, în realizarea unor activități care să marcheze Centenarul, care să promoveze, să explice, să consolideze unele dintre ideile legate de activitățile premergătoare sau ulterioare Marii Uniri. Să încercăm să prezentăm dinamic, cât mai complex, unele dimensiuni care pot fi utile în activitățile viitoare. Există un proiect amplu de activități, poate nu suficient coordonate, foarte multe inițiative. (...) Unul dintre elementele care a dus la realizarea unității naționale, la crearea națiunii române e dimensiunea spirituală, culturală. Dimensiunea culturală reprezintă elemente pe care va trebui să le reiterăm.” Sunt deja sute de cuvinte care se împing unul pe altul prin vocea sa calmă, pentru a fi absorbite apoi de pânzele tablourilor, de pereții vechi, de urechi venerabile. Vorbește Adrian Năstase, fost premier, fost președinte de partid, fost locatar al penitenciarelor din Rahova și Jilava, dar ceea ce zice nu contează cu-adevărat. Important e că are în față un public, iar pe scaunele din stânga și din dreapta - oameni ce încă ocupă funcții. 

Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, începe cu o mică paranteză legată de fragilitatea funcției sale: „Nu știm ce-o să se întâmple, politica locală e destul de învolburată”. Actualitatea politică invadează, odată cu vorbele astea, sala tăcută. Oricât ar vrea să se țină departe de subiectele astea, lui Năstase nu-i iese. Într-un editorial publicat miercurea trecută pe blogul personal, fostul premier a comentat pe un ton împăciuitor scandalul recent încheiat în PSD. „Aniversarea Centenarului Marii Uniri oferă un prilej excepțional – acela de a construi proiecte politice bazate pe unire și pe solidaritate”, le-a transmis el foștilor colegi. Năstase a simțit pe propria piele unde poate duce lipsa de unitate a Partidului. În 2006, după ce-a început să fie cercetat pentru corupție, a fost forțat să renunțe la funcțiile în partid. 

Alături, Romașcanu - copil al Partidului, senator PSD din 2016 - continuă să vorbească despre el însuși. Orice-ar urma, Romașcanu se arată „recunoscător complexului de fapte care m-au determinat să fiu ministru”. În legătură cu activitățile pentru acest an, începe prin a se scuza un pic, deși nu-i chiar vina lui: șirul de 25 de miniștri în 27 de ani „a dus la niște sincope”. „Nu e vorba de bucuria cuiva de a rămâne ministru, dar cultura ar avea nevoie de continuitate”, crede el. „Odată ce-am preluat responsabilitatea [Centenarului] la Ministerul Culturii, ne-am transformat și în cea mai accesibilă țintă pe agenda publică. Este evident că Ministerul Culturii este un facilitator. (...) Responsabilitatea este într-adevăr a noastră să mobilizăm resursele, dar este și a actorilor culturali să își ia foarte în serios misiunea în anul Centenar”. 

Termeni ca „patriotismul” și „dragostea de patrie” au devenit cuvinte desuete, care trebuie înviate anul ăsta, mai spune el. Gesticulează larg cu mâna stângă, cea fără de microfon: „Suntem un neam care trebuie să asigure pentru următoarele sute de ani ceea ce ni s-a asigurat nouă de cei care ne-au precedat”. Concret, o să fie peste 2.000 de proiecte culturale de tot felul, organizate de fundații, asociații și instituții publice din toată țara finanțate cu 150 de milioane de lei, bani de la buget: concerte, sărbători câmpenești, dezveliri de monumente, lansări de carte. Câte-un pic din fiecare. 

Năstase urmărește discursul cu capul dat ușor pe spate. Se joacă cu degetele mari în poală. „Eu cred că dincolo de greșelile pe care le facem, dincolo de scăpările pe care le-avem, lucrurile sunt totuși sub control și vom putea ieși cu capul sus. Ce-mi doresc e să facem totul cu dragoste de țară, cu calm. Ne dorim să fie un element sărbătoresc”, spune Romașcanu. O să fie mai multe informații pe site-ul Centenarului, dar site-ul nu-i încă gata. Speră să devină accesibil înainte de sfârșitul Centenarului.

În continuare, Năstase vorbește despre rolul lui Nicolae Titulescu în desăvârșirea Unirii. Înființată de fostul premier în martie 1991, fundația ce poartă numele marelui diplomat a găzduit sute de evenimente precum cel de azi. Unele, precum conferința despre corupție din 2011 a fostului europarlamentar Adrian Severin, pe-atunci cercetat pentru corupție, au făcut valuri în presa vremii. Cele mai multe s-au șters, însă, imediat ce candelabrele sălii de conferințe s-au stins. Sunt ritualuri ce-l țin pe Năstase activ și-i hrănesc orgoliul rănit de condamnări și trădări. 

În clipa asta, din postura de fost ministru de externe, i se adresează lui Bogdan Mănoiu, responsabilul cu Centenarul din cadrul MAE, și-i cere o prezentare consistentă a Marii Uniri în afara României: „Deci practic [ar trebui] o conferință pe care s-o organizăm în Franța - sigur că domnul Mănoiu este aici, sunt convins că va activa oficiul nostru diplomatic de la Paris pe această idee”. Mănoiu îl ascultă respectuos, de la două scaune distanță. 

Lui Năstase îi place să fie ascultat. Dintre cei 100 de ani pe care-i împlinește România, patru i-a petrecut sub domnia lui. Adrian Năstase n-a fost, însă, un conducător oarecare: a asigurat tranziția dinspre nomenclatura anilor ‘80 către baronii și baroneții de după 2000 și a făcut-o cu o mână de fier înmuiată ocazional în miștouri. A împărțit fărâmele de putere către mai-marii județelor, iar acestea s-au transformat în averi și au hrănit polul de putere de la Palatul Victoria. Țara s-a mai zvârcolit, dar până la urmă s-a supus, pentru că știe și ea de vorbă bună și-i plac oamenii cu prestanță. 

„Unii gânditori susţin că, în esenţa existenţei sale, singura dimensiune pe care o percepe conştiinţa omului în realitate este cea a timpului trecut: prezentul se petrece în fiecare clipă, iar viitorul încă nu a avut loc; după cum alţi înţelepţi subliniază că singura raţiune umană ar fi capabilă să construiască pentru viitor”, rostea Năstase în 2002, cu ocazia unei comemorări, în limbajul său de esență tare. Se poate zice că Adrian Năstase modelează încă România din bucăți mari de trecut. 

***

Năstase se uită în stânga sa, la secretarul de stat pentru Culte, Victor Opaschi. Acesta din urmă se scuză că trebuie să plece în vreo 20 de minute la un alt eveniment, dar se aruncă într-un bilanț al instituției pe care-o conduce „din 1912… 2012, mă scuzați”. Se laudă că a sprijinit, între altele, comunitățile de Noua Zeelandă și Australia. Năstase ascultă ușor pierdut, ușor iritat și își plimbă privirea prin sală. Exasperat, îl întrerupe la un moment dat pe Opaschi: „Vezi să nu întârzii dincolo”. Opaschi nu se supără, pentru că zice că are onoarea să fie prieten cu Năstase din 1971. 

Victor Opaschi

E rândul lui Răzvan Theodorescu, fost ministru al Culturii și un apropiat al lui Ion Iliescu, care vorbește despre „necesitatea revizitării naționalismului ca doctrină pozitivă”, dă un citat din Titulescu, după care se laudă că a convins Consiliul General al Municipiului București să reașeze statuia lui I.C. Brătianu în rondul de la Universitate. Pentru ca și alte proiecte să prindă contur, speră ca „domnul Romașcanu să mai fie prezent și în guvernul…”, și se apleacă ușor către ministru: „Cum se numește doamna?”. Trage speranță că oamenii politici vor face ce trebuie făcut anul ăsta. Subliniază că se referă la „oameni politici, nu de stat, că de stat nu avem”, iar Adrian Năstase îl aprobă cu o mișcare elegantă din cap. 

 

Audio

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK