Pe 18 septembrie se deschide la Cluj-Napoca Fundația Plan B, pe care cofondatorul său, Mihai Pop, o descrie ca „un spațiu muzeal” și „o mică instituție. Relaxată, dar cu un program bine definit”. Acesta va fi deschis publicului în Casa Bogdánffy, o clădire cu peste 200 de ani de istorie, ce capătă o nouă viață după aproape un deceniu de restaurări. Plan B va avea ca focus practica unor artiști care nu sunt neapărat valorizați de piața de artă și teme care cer timp și reflecție, dincolo de miza comercială a unei galerii. Cu câteva zile înaintea inaugurării, am vizitat muzeul aflat încă în plin șantier.
Zeci de oameni lucrează simultan în diferite zone ale clădirii vechi de vreo două sute de ani. Se fac ultimele finisaje, se reglează detaliile tehnice, iar echipa expoziției montează lucrările de artă. Unele dintre ele se află deja pe pereți, înfoliate, în timp ce alte încăperi, aproape goale, încă își așteaptă arta. În stradă, sculptura monumentală a artistului și scenografului Adrian Ganea tocmai a fost descărcată și urmează să fie amplasată. Printre muncitori, ambalaje, unelte și lucrări încă împachetate, începe însă să se contureze muzeul pe care îl vizitasem, în 2019, doar ca proiect.
Ultima dată când intrasem în acest spațiu, cu șapte ani în urmă, una dintre încăperi oferea cadrul pentru expunerea lucrării „The Last Agora”, realizată de artistul Radu Oreian. O pânză de mari dimensiuni explora felul în care memoria reconstruiește trecutul, transformând amintirile fragmentare ale copilăriei într-un peisaj abstract. Pentru a ajunge în fața picturii, trebuia să parcurgi un coridor întunecos, într-un spațiu încă nerenovat, în care tencuiala și praful de pe jos intrau direct în dialog cu textura și atmosfera lucrării.
Pe atunci, casa era mai mult un spațiu fantomatic. Un mic palat din barocul târziu, aflat pe strada Avram Iancu, colț cu strada Republicii, despre care știam că urma să devină sediul Fundației Plan B și un viitor spațiu dedicat artei contemporane. Proiectul era atunci doar o promisiune: aici urmau să fie prezentate expoziții ample și colecții de artă, într-un program construit mai degrabă după logica unui mic muzeu decât a unei galerii.
„Vrem ca acest loc să devină echivalentul unui mic muzeu al colecțiilor de artă, nu neapărat echivalentul unei galerii de artă”, declara în 2019 Mihai Pop, cofondator și director executiv al Fundației. Vorbea atunci și despre nevoia de a oferi un context critic și istoric mai amplu unei scene artistice românești, unul în care valorile să fie privite și dincolo de vizibilitate sau de succesul lor imediat pe piața de artă.
Mihai Pop a absolvit Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca și este cofondator și coordonator al Galeriei Plan B, înființată la Cluj în 2005, împreună cu pictorul Adrian Ghenie. Din 2008 coordonează și Galeria Plan B din Berlin, reprezentând artiști vizuali pe scena internațională. În toți acești ani, Plan B a devenit o prezență constantă în circuitul internațional al artei contemporane, participând la târguri importante precum Art Basel, Frieze London, FIAC Paris sau The Armory Show New York. Mihai Pop a fost, de asemenea, implicat în proiecte internaționale și a curatoriat, în 2015, Pavilionul României la Bienala de Artă de la Veneția.
Fundația Plan B și Galeria Plan B, care se împarte astăzi între Berlin și Cluj, au mize și istorii diferite, și chiar o altă identitate vizuală. Dar toată experiența acumulată de acest nucleu hrănește miza Fundației, care există juridic din 2006.
Șapte ani după ce Mihai Pop lansa în aer planurile viitorului spațiu, m-am reîntors la Casa Bogdánffy, cu câteva zile înainte de deschiderea oficială. Clădirea de patrimoniu, ridicată în secolul al XIX-lea, a fost achiziționată în 2016 de către artistul Adrian Ghenie, parte din nucleul de artiști din jurul Plan B, și a intrat în administrarea Fundației, pentru a fi transformată într-un spațiu dedicat artei contemporane. După un amplu proces de consolidare, restaurare și amenajare, care a durat aproape zece ani, Casa Bogdánffy se deschide publicului ca sediu al Fundației și muzeu privat.
Programul Fundației Plan B începe cu expoziția Inaugurare, deschisă între 18 septembrie și 22 noiembrie 2026. Expoziția reunește 23 de artiști din România și din străinătate, ale căror lucrări intră în dialog cu diferite zone și straturi ale Casei Bogdánffy, într-un demers construit în jurul ideii de inaugurare.
„Strategia noastră de a rămâne împreună”
Apariția acestui nou loc pe harta spațiilor culturale de la noi are, pentru Mihai Pop, nu doar o motivație legată de istoria recentă a scenei artistice clujene, ci și una personală. În poveste intră experiența acumulată în anii de glorie a Fabricii de Pensule și destrămarea acestui proiect colectiv important, în urma căreia apare o întrebare stăruitoare: ce rămâne după dispariția unui astfel de loc?
În 2009, Fabrica de Pensule din Cluj coagula artiști care nu aveau ateliere, galerii sau spații de expunere, și asociații fără loc de activitate care căutau stabilitate. În scurt timp, a devenit o revelație pentru scena de artă din România. Printre artiştii care au activat la Fabrica de Pensule, se numărau mulți din jurul nucleului Plan B, care deveneau tot mai consacrați în afara țării. Adrian Ghenie, Șerban Savu, Ciprian Mureșan, Victor Man, Mircea Cantor, Marius Bercea, Mircea Suciu sau Cristian Rusu sunt câțiva dintre ei. În scurt timp, Fabrica a devenit unul dintre cele mai semnificative spații independente de producție și de difuzare a artelor vizuale și performative din România. Începutul sfârșitului pentru Fabrica de Pensule a fost în 2016, când a trecut printr-o scindare, din care au rezultat mai multe entități juridice.
„Fabrica de Pensule a lăsat urme adânci”, povestește acum Mihai Pop. „De unde să mai ai resurse de energie și de încredere pentru a face ceva de tipul acesta, mai ales cu o investiție financiară atât de mare? Singurul răspuns poate fi dorința de a sta împreună, de a nu ne izola”, explică Mihai.
Astfel, Fundația Plan B a devenit, spune Pop, „strategia noastră de a rămâne împreună. Ești dator față de tine însuți și față de prietenii tăi și de o lume care greu se construiește. E vorba, de fapt, de o admirație reciprocă, de prietenii strâns legate și de a menține legătura cu generația ta. Doar așa poți să comunici cu generațiile anterioare și cu cele care vin după tine. Ai nevoie de un vehicul să pui în faptă. Și acesta este locul. Din perspectiva generației noastre, Fundația Plan B este un loc care ne permite să dialogăm în continuare, deși întregul a fost spart în mai multe cioburi. Aveam nevoie de un loc în care să ne regăsim”.
Instituția pe care urmăresc s-o construiască în Casa Bogdánffy, va fi, în definiția lui Pop, „un spațiu muzeal” și „o mică instituție. Relaxată, dar cu un program bine definit”. Un spațiu privat, dar deschis publicului, fără miza comercială a unei galerii. După o muncă de aproape trei decenii, în care s-a ocupat de Galeria Plan B și de proproiecte dezvoltate la Fabrica de Pensule, Mihai Pop spune că a rămas mereu cu nostalgia după primii săi ani ca galerist, când curatoria programul Galeriei Ataș, de la Universitatea de Artă și Design din Cluj. Chiar dacă spune că acel moment a fost lipsit de vizibilitate, „a fost un exercițiu util, pentru că era lipsit de miză. De miză financiară, de miză de succes, de nevoia de vizibilitate de acum pe care o cere vârtejul pieței.” O parte din el și-a dorit tot timpul să revină la ceva eliberat de presiunea financiară de a vinde arta, ci doar de a o pune în circuit și dialog cu oamenii.
„Un decalaj brutal”
Expoziția inaugurală reunește artiști din generații și contexte foarte diferite, de la nume ale artei conceptuale, precum Piero Manzoni, până la artiști români contemporani precum Ciprian Mureșan, Șerban Savu, Larisa Sitar sau Adrian Ganea. Chiar în exteriorul clădirii, „la stradă”, este instalată sculptura monumentală din beton a lui Adrian Ganea, o reinterpretare a „Porții Progresului”, obiect oferit în perioada comunistă lui Nicolae și Elena Ceaușescu de o fabrică de mobilă și redescoperit de artist într-o fotografie din colecția istoricului de artă Mihai Oroveanu. Realizată în colaborare cu Ofelia Corbu, specialistă în materiale și rețete de beton ecologic de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, lucrarea readuce în prezent, într-o formă nouă, un obiect și simbolistica epocii din care provine. În ziua vizitei noastre, lucrarea tocmai era descărcată și montată în locul pe care urma să îl ocupe în expoziție.
Pentru curatorul permanent al Fundației Plan B, Mihnea Mircan, care a structurat programul expozițional pentru următorul an, revenirea la Cluj aduce în prim-plan și o contradicție a orașului.
„Pentru mine, Clujul este un oraș talentat, dar caracterizat de un decalaj brutal între cantitatea de talent pe cap de locuitor și locurile unde practicile și proiectele artistice singulare pot fi expuse și discutate, ” crede Mihnea, care la începutul anilor 2000 a fost curator la Muzeul Național de Artă Contemporană din București. A urmat experiența la Kunsthal Extra City, una dintre cele mai importante instituții culturale independente din Antwerp, și un doctorat în practică curatorială în Melbourne, Australia. După părerea lui, Fundația nu își propune să rezolve singură lipsa spațiilor artistice din Cluj, ci e mai degrabă o piatră de temelie către o rețea de spații culturale tot mai consolidată.
Pentru Mircan, noul sediu al Fundației Plan B se află undeva între muzeu și kunsthalle. Are reflexele instituționale ale unui muzeu privat, dar își propune să rămână conectat la oraș și la proiectele pe care echipa Fundației le va considera relevante. Este o poziționare importantă într-un Cluj care a devenit cunoscut pe plan internațional prin artiștii săi, dar în care infrastructura pentru prezentarea și discutarea artei contemporane nu a crescut întotdeauna în același ritm.
„Ce se află la fundația Fundației?”
După mai multe sesiuni pe șantierul de restaurare a casei, Mihnea Mircan a ales să transforme însăși inaugurarea spațiului în subiectul central al expoziției de deschidere. Pietrele, fundațiile, straturile și texturile casei l-au dus pe Mihnea la imaginea pietrei de temelie și, mai departe, la o întrebare exploratorie: Ce se află la fundația Fundației? De aici, „Inaugurare” a devenit mai mult decât titlul primei expoziții. Este o cercetare asupra inaugurării „ca temă, ca atitudine, ca operațiune, ca gest și ritual colectiv”.
De pe treptele baroce de la intrare, vizitatorul intră direct în spațiile în care mai demult se aflau apartamentele palatului, astăzi transformate în săli de expunere. Deși clădirea nu este una de mari dimensiuni, succesiunea încăperilor și deschiderile dintre ele creează perspective foarte ample. Într-una dintre sălile mai mici se află, de exemplu, alături de câteva tablouri, una dintre machetele realizate de artistul Șerban Savu pentru proiectul său de la Bienala de Artă de la Veneția, din 2024. Acum, că lucrările sunt montate pe pereți, observa Mihai Pop în timpul vizitei, încăperea pare deja mult mai generoasă.
Răspunsul pe care expoziția îl propune în spațiu este că inaugurarea nu este un substrat material pe care e așezat ceva, ci un gest, un performance. „Eu declar, eu promit, eu iubesc, eu inaugurez. Toate acestea nu există în realitate, ci sunt eficiente și creează realitate prin faptul că sunt enunțate. E un act de limbaj peformativ, care nu descrie o realitate validată în lume, ci e o energie declanșată prin limbaj și care creează noi adevăruri”, explică Mircan.
Curatorul Fundației Plan B spune că expoziția de inaugurare ascunde, de fapt, o mică autobiografie secretă. „Sunt mulți artiști ale căror lucrări m-au obsedat într-un mod sănătos de-a lungul timpului, lucrări fundamentale pe care le reîntâlnesc și pe care le-am mai expus. Sunt și artiști cu care mă întâlnesc pentru prima dată, sau artiști pe care i-am putut comisiona să facă lucrări special pentru deschiderea noastră. Cum este Adrian Ganea, un artist multivalent, foarte promițător, din Cluj, sau Larisa Sitar o sculptoriță care locuiește la București, Jean-Luc Moulène, un artist francez cu care am o relație de colaborare îndelungată și alăturarea în ultimul moment a lui Philip Metten un artist din Antwerp, care a creat proiectul cafenelei noastre”, explică Mihnea Mircan despre selecția de lucrări care s-a ramificat foarte organic.
Cafeneaua Fundației, concepută de artistul belgian Philip Metten, urmează să fie finalizată pe parcursul următoarelor săptămâni. Va fi simultan o funcțiune a clădirii și o lucrare din expoziție care va avea propriul vernisaj la momentul potrivit: o inaugurare care se produce chiar în interiorul unei expoziții despre inaugurare.
„Am vrut să arătăm o istorie vie a clădirii”
Departe de a fi doar un spațiu inert, Casa Bogdánffy, cu toată istoria pe care o cuprinde în ziduri, devine ea însăși parte din experiența vizitatorilor din noul spațiu. Clădirea a fost construită la începutul secolul al XIX-lea de nobilul armean Antal Bogdánffy, un pasionat de ruine, așa cum erau mulți romantici ai vremii. Parcela, cumpărată în 1811 ca investiție imobiliară, integra în subsol amprenta structurilor defensive ale orașului. Întâlnirea între Zidul Medieval și gridul casei e un unghi care îmbină istorii diferite. Mai târziu, casa a intrat în patrimoniul familiei cardinalului Iuliu Hossu, iar după ce familia a fost expropriată, a fost împărțită între 20 de apartamente. După retrocedare, clădirea a fost vândută către alți antreprenori, iar în urmă cu zece ani a fost achiziționată de artistul Adrian Ghenie.
Transformarea Casei Bogdánffy într-un spațiu pentru artă contemporană a fost un proiect de arhitectură cum puține există în România, spune arhitectul Attila Kim. Acesta își amintește că primele discuții au început în 2015, anul în care a fost arhitectul Pavilionului României la Bienala de la Veneția, unde artistul Adrian Ghenie prezenta proiectul Darwin's Room. Din 2016, când a fost cumpărată de Ghenie, clădirea a avut parte de numeroase scenarii, până să ajungă la forma în care o găsim astăzi.
Punctul de plecare al intervenției a fost, paradoxal, acela de a face cât mai puțin. În momentul preluării clădirii, o parte dintre lucrările de consolidare structurală și tâmplăriile exterioare fuseseră deja realizate, însă în loc să înlăture ceea ce găsiseră și să înceapă un proiect complet nou, arhitecții au decis să păstreze intervențiile existente și să adauge strict ceea ce era necesar pentru ca imobilul să poată funcționa ca spațiu muzeal. Această decizie a definit întregul proiect. Casa a fost restaurată astfel încât diferitele sale vârste să fie vizibile cât mai uniform.
În subsol au fost păstrate fundațiile vechilor structuri defensive, iar în curte o bandă de piatră marchează traseul fostului zid al orașului. Tot în curtea casei a fost plantat și un frasin, ales de Attila Kim pentru coroana sa aerisită, cu frunze rare, care lasă arhitectura și vechiul turn la vedere.
În interior, acolo unde nu era nevoie de suprafețe adaptate pentru expunerea lucrărilor, zidăria din piatră și cărămidă au rămas aparente. La recepție, de exemplu, pot fi citite în același perete zidăria din piatră, cărămida și intervențiile ulterioare din beton. În loc să fie ascunse în spatele unui finisaj impecabil, diferențele sunt lăsate să vorbească despre transformările prin care a trecut imobilul. „Pentru cine vizitează clădirea, de fapt clădirea în sine este un exponat,” spune Attila Kim. „Poți să studiezi, alături de lucrările de artă, istoria clădirii, observând toate straturile.”
Poate cel mai spectaculos se vede această filosofie în vechiul turn integrat în casă. Bastionul, care oferă singurul acces spre zona de mansardă, a fost în sine tratat ca un exponat. „Era important să introducem o scară care nu se sprijină pe istorie. În momentul în care intri în bastion, scara devine un exponat al prezentului, într-un cadru foarte vechi, de secol XIV-XV”, precizează arhitectul. Scara te duce, precum un vârtej, pe terasă, astfel încât urcarea prin turn devine o experiență în sine.
Pereții albi pe care vor fi expuse lucrările de artă reprezintă un strat nou și sunt concepuți tocmai pentru a putea fi recunoscuți ca atare. Nu ating tavanul și sunt despărțiți de zidurile istorice printr-un rost de umbră. Sunt structuri ușoare, reversibile, care pot fi demontate fără să modifice substanța veche a casei. Intervențiile contemporane sunt marcate printr-un limbaj comun: metal, sticlă, tâmplării și detalii care nu încearcă să imite elementele istorice.
Attila Kim vorbește despre adăugarea unui „strat de secol XXI” peste toate celelalte straturi ale clădirii. Un strat necesar, dar nu definitiv, care este suportul pentru artă.
Belle vue și mahalaua de la marginea Cetății
Vizitatorul poate observa zidurile, golurile de tragere și urmele diferitelor perioade, înainte de a ajunge la nivelurile de unde se deschide perspectiva asupra orașului. Mai sus, o suprafață vitrată, amplă, permite observarea structurii de lemn a acoperișului, tratată la rândul ei aproape ca o lucrare. „Tot procesul renovării a fost un permanent joc între « casa-exponat» și « casa care expune»,” arată Attila Kim. „Arta are nevoie de pereți, lumină și condiții muzeale, dar, în același timp, casa refuză să dispară în spatele lucrărilor pe care le găzduiește.”
La ultimul nivel, terasa deschide o perspectivă surprinzătoare asupra orașului, cu acoperișurile, turnurile și vechiul zid al Cetății în fundal. Din acest unghi, într-o zi cu cer albastru senin, te simți ca într-un templu grec la malul mării. În podul clădirii vor funcționa birourile Fundației Plan B și tot acolo sunt planificate lansări de carte, discuții publice, performance-uri și alte evenimente. „Programul este conturat deja pe următoare perioadă, pentru că știm ce ne dorim de la acest loc și ce temperatură să-i dăm”, explică Mihai Pop, în calitate de director executiv al Fundației.
Attila Kim vede proiectul actual ca pe o concluzie temporară în istoria Casei Bogdánffy, un proiect de arhitectură contemporană gândită astfel încât o generație viitoare să o poată îndepărta fără să piardă ceea ce exista înainte. „Intervenția noastră asupra casei a fost ca un gest artistic, o tușă, o interpretare. Oricine va putea da la o parte tot ce am făcut noi și va regăsi clădirea în stadiul în care noi am găsit-o. Nu am alterat povestea clădirii, am marcat un moment în timp”, a mai spus arhitectul.
Transformarea casei într-un spațiu muzeal a însemnat inevitabil și renunțarea la o parte din ceea ce fusese înainte. Noile pardoseli, pereții adaptați expunerii, sistemele de securitate, de ventilație și dezumidificare sau traseele destinate publicului au pregătit clădirea pentru noua sa funcțiune. Pentru Mihai Pop, însă, rămâne o legătură puternică cu locul de dinaintea acestei transformări. În timpul pandemiei, Mihai povestește că obișnuia să vină în încăperile încă neamenajate pentru a ordona arhiva Fundației, iar casa ajunsese „un fel de arhivă desfășurată”. „Mi-e dor de anii petrecuți aici”, spune el despre perioada în care spațiile aveau încă un aer fantomatic.
Spațiile expoziționale ale Fundației Plan B pot fi vizitate începând cu 18 septembrie. Expoziția „Inaugurare” va fi deschisă până pe 22.11 2026 și include lucrări de Radu Abraham, Ioana Bătrânu, Alex Bodea, Erik Bünger, Jonathan van Doornum, Adrian Ganea, Fabien Giraud & Raphaël Siboni, IRWIN, Sanja Iveković, Jill Magid, Piero Manzoni, Fabio Mauri, Philip Metten, Jean-Luc Moulène, Ciprian Mureșan, Navid Nuur, Miklós Onucsán, Șerban Savu, Larisa Sitar, Lucy Skaer, Mona Vătămanu & Florin Tudo. Din programul video, creat împreună cu Cinema ARTA, fac parte lucrări de Noor Abed, Simon Dybbroe Møller, Daphné Heretakis, Sasha Litvintseva & Beny Wagner, Jean-Daniel Pollet, Mary Reid Kelley & Patrick Kelley și Ben Rivers.
Programul expozițional continuă, în decembrie 2026, cu proiectul „Horia Bernea: Asumarea radicală a văzului”, curatoriat de Magda Radu și Ștefan Sava (Fundația Horia Bernea), urmat, în aprilie 2027, de expozițiile personale ale artiștilor Danae Io, Camille Blatrix și Dan Beudean.
