De peste 20 de ani, în măruntaiele unui Leviatan compus din cărămidă, oțel și material uman, s-au fabricat mai mult de 250.000.000 de anvelope pentru automobile. În același timp, prin hornuri, au fost eliberate fumuri, smoguri și noxe. Mașinăriile care produc anvelopele sunt mânuite de angajații și angajatele din Timișoara în căutarea unui trai mai bun. Leviatan zis Continental Automotive Products SRL a apărut de nicăieri în nordul Timișoarei, iar oamenii locului au fost invitați să se lase înghițiți de acesta. În pântecele său aveau să ajute la producția de anvelope pentru automobile și să găsească traiul mai bun. Invitațiile au fost trimise de Homunculuși, purtătorii de cuvânt ai companiei. Ce nu li s-a spus oamenilor este că, dacă petreci prea mult timp învârtind manivelele stomăcelelor infinite ale Leviatanului, descâlcindu-i intestinele și încâlcindu-le la loc, n-o să te mai poți întoarce acasă. Dacă porți tot timpul asupra ta mănunchiul de intestine, care trebuie descâlcit și pe urmă încâlcit, conform manualului de utilizare, n-o să te mai poți despărți de el. Iar fiecare drum ți se va înfățișa sub forma mănunchiului de intestine, astfel încât, doar mergând, te vei întoarce de fiecare dată în locul de unde ai pornit. Au fost numeroase cazuri de angajați și angajate care, crezând că se întorc acasă, se trezeau tot în Vintrea Leviatanului. În astfel de situații nu e nimic de făcut, iar purtătorii de cuvânt ai companiei, Homunculușii care locuiesc în cutia craniană a Leviatanului, resping acuzațiile că mănunchiul de intestine provoacă adicție și recomandă ca familiile persoanelor angajate să se mute cu ele în Vintre, în cubicule special amenajate, numite cubicule Family.
La început, au fost fabricate în jur de 3.000 de anvelope zilnic, numărul acesta crescând odată cu dezvoltarea proceselor evolutive ale Leviatanului și înmulțirea numărului de Homunculuși, ajungând la 40.000 de anvelope produse zilnic, dar și fumuri, smoguri și noxe, care au evadat din adâncurile companiei prin hornurile sale, poluând nordul Timișoarei. Din cauza diverselor jocuri politice și a neputinței Primăriei, oamenii din Timișoara au ajuns să fie foarte nemulțumiți de felul în care au abordat autoritățile problema poluării, ajungându-se chiar și la proteste de-a lungul timpului.
Ce știm despre acest parasitus urbanus apărut de niciunde, care și-a înfipt tentaculele în scoarța orașului, promițând noi locuri de muncă și eliminarea accidentelor rutiere? Homunculușii vorbesc despre valori și obiective mărețe – o lume fără accidente pe șoselele Timișoarei, prin echiparea automobilelor cu anvelope, care vor face ca frânele să se petreacă automat, anvelopele putând mirosi un accident înainte ca acesta să se petreacă. Păcat că Leviatanul Continental nu produce și plămâni care să respire aerul înainte ca acesta să se petreacă, sau atunci când lipsește cu desăvârșire, pentru că aerul din nordul orașului – Calea Lipovei, Pădurea Verde, Ștrandul UMT - este irespirabil, deși s-au investit mii de EURO în sisteme de tratare a emisiilor olfactive. De-asemenea, s-au folosit filtre de purificare, iar Primăria a plantat copaci în jurul fabricii și a instalat aparate de măsurat calitatea aerului, care arată mereu că Leviatanul nu poluează. Carevasăzică, ce-i deranjează, de fapt, pe oamenii Timișoarei este mirosul. Da, problema, din punctul de vedere al Primăriei și al Homunculușilor, este nasul timișorenilor. Iar asta cu toate că medicii de familie au raportat o creștere semnificativă a bolilor respiratorii din cauza poluării. Deși nu este singura sursă de poluare din oraș, cea mai nocivă, în opinia mea, cel puțin pentru spirit, fiind cea produsă de mediile conservatoare, adevărul e că Leviatanul Continental este un dezastru pentru plămânii timișorenilor.
În urmă cu vreo trei ani, după ce avusese loc incidentul cu ceața care acoperise Timișoara, am avut un vis. Se făcea că aud niște zgomote ciudate venind din balcon, ca un fel de fâsâit persistent, întretăiat de o respirație chinuită, de parcă venea din străfundurile pământului. M-am dus în balcon și am văzut o creatură vărgată, din cap până-n picioare, cu alb și negru, ca un fel de ocnaș. Fâsâia din toți porii, care semănau cu niște cratere, dar erau de fapt guri, și le-am văzut mișcându-se în același timp în momentul când creatura începuse să vorbească. Mi-a zis – Mă numesc Conty, mascota companiei Leviatan Continental SRL, și colecționez vocile oamenilor. Le pun în plămânii ăștia pe care-i vezi. Atunci am văzut că în jurul ei erau numeroși plămâni de toate mărimile, iar Conty îi târa după sine prin intermediul unor lanțuri legate de picioare. Conty mi-a zis că vocile noastre nu ne aparțin. Demult, pe o planetă îndepărtată, într-o zi oarecare, ființele care o populau nu s-au putut opri din strănutat. Nimeni nu știa ce provocase criza de strănut, mai ales că nimeni nu strănutase înainte. Era pentru prima dată când strănutau. Strănutaseră zile în șir, pe urmă luni, pe urmă ani. Ultimul strănut l-au expediat atât de puternic încât și-au strănutat vocile până-n stele. Și dincolo. Vocile au călătorit mult timp pierdute în spațiu, până când au căzut pe Pământ, atrase probabil de gravitație sau de muțenia oamenilor. Și așa au dobândit oamenii darul vorbirii. Care nu era un dar, ci o eroare de evoluție. Iar Leviatanul Continental este un emisar al acelor ființe; scopul său este crearea fumului, care să le răpească vocile oamenilor, nicidecum fabricarea anvelopelor, care este un efect secundar al producerii fumului. Conty mi-a mai spus că vocile care au ceva important de spus, vocile care pot chema Revoluția nu vor fi colecționate, ci amuțite. Ce este Revoluția? l-am întrebat eu atunci pe Conty. Revoluția este să nu-ți pierzi vocea, mi-a zis Conty și pe urmă și-a îndesat mâna în gura mea și mi-a amuțit vocea și m-am trezit sufocându-mă.
Pe stradă puteam auzi oamenii cum strigă unii la alții frânturi de cuvinte. Nu pentru că nu le pot articula, m-am gândit eu, impresionat de visul pe care l-am avut, ci pentru că au spus ceva important, au vrut să cheme Revoluția, și nu mai au vocea întreagă. Atunci mi-am dus mâna la gură și am stat așa un timp, de teamă să nu-mi pierd vocea, pentru că mi se părea că aveam ceva important de spus, ceva Revoluționar. Am început să mă gândesc la lucruri banale – azi e azi, iar după azi vine mâine. Dar următorul gând m-a trădat: Iar după mâine vine Revoluția. Oh, nu, mi-am zis, și imediat mi-am dus și cealaltă mână la gură și pe urmă picioarele, căzând în fund pe covor.
Știam că nu sunt singurul. Existau atâția ca mine, cu mâinile și picioarele la gură, în locuri corupte de diverse forme de poluare, stând în fund. Temându-se să nu cheme Revoluția și astfel să le fie amuțită vocea. În minte mi-a apărut imaginea Leviatanului Continental dezasamblat și transportat, bucată cu bucată, în afara Timișoarei, lângă groapa de gunoi. Deși nu îmi era ușor, având două mâini și două picioare la gură, am zâmbit. Am dat din cap și am zâmbit. Un zâmbet nebunesc. Mă rostogoleam pe covor. Mă pregăteam pentru Revoluție.
