Miguel Gane este unul dintre cei mai citiți poeți contemporani din Spania și America Latină.
Originar din satul Lerești, județul Argeș, Miguel locuiește la Madrid din 2002. Este dublu licențiat, în Drept și Administrarea Afacerilor și are două masterate (Proprietate intelectuală și Avocatură).
A devenit cunoscut prin volumele sale de poezie, vândute în zeci de mii de exemplare în Spania și mai multe țări din America Latină (Con tal de verte volar, 2016; Ahora que ya bailas, 2018; La piel en los labios, 2020; Ojos de Sol, 2022; Puedes hacerme lo que quieras, 2023; Roma ardiendo y tu bailando, 2026), iar versurile sale au ajuns simboluri ale mai multor mișcări feministe în țări din întreaga lume.
Foarte bine primite de public au fost și primele sale romane, Cuando seas mayor (2019) și Alguien a quien querer (2025), precum și cartea pentru copii Algo más que el bosque (2024). La Alice Books i-a mai apărut romanul Când o să te faci mare (2025), în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari.
„Când o să te faci mare este un roman de auto-ficțiune biografică. Povestește prin vocea unui copil de 9 ani, cu inocență, trecerea unei familii din România, dintr-un sat, din satul meu Lerești, către o țară – Spania, în cazul acesta, și un oraș precum Madrid. Se joacă cu diferența asta de trecere de la sat la oraș și în același timp de la o cultură la altă cultură”, a declarat Miguel Gane, pentru Digi24.
Uite ce spune scriitorul și despre noua sa carte de poezii Albastru: „Albastru este un loc nepopulat, nelocuit de vreun trup viu, un spațiu vast în care totul stă să fie construit, în care totul stă să fie născut. Albastru este primul pământ, dar și ultimul: prima dată când se iubește, când se sărută, dar și când se pierde. Albastru este începutul unui drum și este, totodată, cât s-a parcurs până acum. În Albastru, totul vrea să se așeze încet, încet, sub un cer senin, ca o poezie care știe unde să atingă, unde să doară, unde să vindece.”.
Citește o poezie din volum.
Fotbalist
Nu există astâmpăr în poezie.
Tu chiar te așteptai
la seri de lectură liniștite,
la o viață domoală ca un râu,
la o scriitură impecabilă,
la inspirație din senin?
Nu există astâmpăr în poezie,
pentru că versul nu vine din nimic,
ci din mișcare,
din glod, din mânjire,
din trezirea cu fața la cearșaf,
din infernul de zi cu zi,
din chinul îndoielii,
din întrebarea fără răspuns,
din floarea ce nu-i floare,
dar ar vrea să fie.
Vine din mintea ce nu știe
să se mai oprească,
din mânia cuibărită în degete,
din trăitul cu gândul la viitor.
Nu există astâmpăr în poezie.
Dacă asta credeai,
ar fi trebuit să te faci fotbalist.
Fotografie principală preluată din arhiva Fortepan / Kovács Márton Ernő.
