Trendul analog, în diversele sale forme de manifestare, de la muzică pe vinil și fotografii pe film la scrisori în plic și tricotat, e tot mai popular printre tineri. Dar este el o formă reală de rezistență în fața ecranelor sau doar încă o estetică monetizată, care nu te scoate, de fapt, din online, ci doar te face să-l consumi altfel?
„E altfel când ai o revistă sau un plic în față, citești și ai un moment cu tine”, îmi spune Karina, 19 ani, studentă la Publicitate la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și fondatoarea platformei culturale în plic iunapologeticallyloveyou. „Poate fi văzută ca o scrisoare de dragoste, ceva ce poți să dai din suflet altcuiva. (...) Atunci când încerci să citești pe telefon nu ai timp, parcă orice altceva te distrage și uiți instant ce ai consumat.”
Proiectul, care adună într-un plic, număr de număr, poeme originale și ilustrații, realizate în colaborare cu artiști, stickere sau recomandări tematice (filme, muzică și cărți) a pornit în iulie 2025. „A plecat dintr-o dorință foarte mare de a face ceva cu mâinile mele” și de a promova „artiștii mici”, explică fondatoarea platformei culturale. „Îmi place să spun că e o mică galerie de artă.”
Karina își dorește să-i ofere cititorului un moment cu el, departe de orice notificare sau mesaj care ar putea să-l distragă dacă ar citi conținutul de pe telefon. Manifestul ei este să structureze totul sub forma unui răgaz de măcar 15 minute. Lucrează împreună cu prietenul ei, Robert, iar pe viitor vor să crească proiectul și să scoată în lume și o revistă. Numai că, într-o măsură sau alta, e nevoită să promoveze experiența asta fizică, analogă, de contact direct cu oamenii, tot pe rețele. Expunere pe care Karina o vede incomodă. „Atunci când sunt față în față cu oamenii, pot să îi fac să simtă ce simt eu și cât suflet pun”, povestește. „Mi se pare atât de complicat și de nelalocul lui să promovez pe Instagram un proiect care are ca scop să te scoată de pe Instagram.”
iunapologeticallyloveyou e unul dintre multele exemple ale trendului prin care tinerii se întorc la analog. Mișcarea încearcă să dea la o parte ecranele pentru experiențe fizice și nondigitale și a devenit un soi de rezoluție pentru 2026, împachetată ca o formă de rezistență în fața epuizării digitale și progresul din ce în ce mai obositor de urmărit al inteligenței artificiale. Unii Gen Z vor să înlocuiască rețelele social media și avalanșa de informații cu aparate foto pe film, cărți în format fizic, reviste pe hârtie, agende, jocuri de societate, viniluri sau casete.
Numai că, deși scopul e nobil, trecerea la analog ajunge să fie o alternativă rostogolită tot online – după cum explică și Karina. A apărut chiar și un tag pe TikTok pentru asta, #analog2026, unde creatorii de conținut se laudă cu opțiunile lor nondigitale și își scot traistele (analog bags) burdușite de cărți, agende sau jurnale.
Am pornit la drum cu gândul de a înțelege ce înseamnă trecerea la analog în zilele noastre și cum e, mai exact, privită această mișcare. Am povestit despre asta cu mai mulți tineri care au apelat, într-o măsură sau alta, la alternative analog, pentru a vedea ce înseamnă pentru ei trendul. Putem vorbi despre el ca despre o formă de rezistență în fața ecranelor? Îl putem pune pe seama unei nostalgii, chiar și față de un trecut netrăit? Devine, mai degrabă, o estetică monetizată, prin care online-ul e consumat altfel? Sau e un pic din toate?
Analog vs. digital
Trendul ocupă spațiu din plin pe platformele sociale. O căutare rapidă pe YouTube după analog trend deschide portalul spre videoclipuri care au și peste 40 de minute, atât de multe încât ți-ar trebui câteva zile bune ca să le poți urmări pe toate. Hashtag-ul #analog adună pe Instagram peste 17 milioane de postări, iar pe TikTok creatorii de conținut care promovează același trend ne țin lecții despre cum ar trebui să ne depărtăm de telefon, tot cu mâna pe el.
Telefonul nu mai e obiectul principal din geanta creatoarei de conținut Laura Coman, spre exemplu, care ne face câteva recomandări pentru a ieși din online și a începe să trăim. N-o mai fi îndesat printre lucrurile din geanta ei analog, dar e lângă ea și o înregistrează în timp ce ne dă sfaturi. În zilele noastre, deconectarea ajunge adesea să fie consumată tot online, unde poate fi folosită și ca instrument de branding personal și/sau monetizare.
În același timp, „oboseala digitală” la care face apel trendul analog este un fenomen cât se poate de real și documentat – ca și excesele care au provocat-o. În februarie 2025, folosirea medie zilnică a rețelelor sociale a fost de 141 de minute de persoană la nivel mondial, cu un strop în scădere față de 143 de minute în 2024. Întoarcerea la analog poate fi privită ca o tentativă de a recâștiga controlul pe care îl deține astăzi digitalul în viețile noastre. „Începem să reflectăm critic asupra consecințelor trăitului excesiv online”, îmi spune Laura Grünberg, sociologă și profesoară la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București. „Avem o istorie recentă a acestui trăit virtual, pe repede înainte, într-o realitate filtrată, cosmetizată, supravegheată, avem experiențe întrupate individuale și colective ale super-conectivității și virtualizării existenței noastre.” În același timp, încă ne negociem o relație decentă cu produsele de inteligență artificială care au dat buzna peste noi în ultimii ani, adaugă sociologa.
Când vorbim despre trecerea la analog, merită să facem și o distincție între generații, îmi spune Raluca Moșescu-Bumbac, doctorandă în antropologie la SNSPA, co-fondatoare și cercetătoare la Platforma Iscoada. Pe de-o parte, milenialii (n. cca. 1981-1996) văd această schimbare dintr-o perspectivă politică, o formă de adăpostire față de avansul inteligenței artificiale și a asistenților AI pe care trebuie să-i integrăm în viețile noastre. Conform cercetătoarei, milenialii nu vor să rămână la cheremul digitalului, ci să fie independenți de algoritmi, de marile companii tech, de supravegherea online. De cealaltă parte, Gen Z și Alpha (n. cca. 1997-2012, respectiv 2010/2013-2024) resimt o nostalgie față de o perioadă în care crizele politice și economice din lume nu erau atât de vizibile și discutate pe rețelele sociale, iar viața părea că are un ritm mai puțin accelerat. Tinerii caută și își imaginează un spațiu safe, peste care se adaugă nostalgia lor față de interacțiuni sociale nemediate de tehnologie, de momente în care telefoanele nu erau atât de prezente în viețile lor.
Nostalgia poate fi pusă pe seama unei componente ciclice, explică Grünberg. Conform sociologei, perioadele de mari transformări și frici colective sunt urmate de reacții de tip slow life, slow food, moda vintage, estetici și filosofii minimaliste de consum. „Vedeți nostalgia tinerilor față de comunism în general”, continuă sociologa. Aceasta se datorează uneori faptului că părinții lor tind să-și cosmetizeze istoriile de viață din comunism, o perioadă care a coincis cu tinerețea acestora. Însă în cazul tinerilor nu e vorba de o nostalgie de tip restaurativ, adaugă Grünberg – adică ei nu-și doresc să învie acel trecut. Mai degrabă, resimt nostalgia ca pe o sursă de confort și romantizează o perioadă pe care și-o închipuie lipsită de angoase și stres.
Ca exemplu de fenomen nostalgic colectiv recent, la începutul lui 2026 a luat avânt trendul 2016 – o întoarcere în timp cu zece ani, care ne-a adus mai aproape de muzica, tendințele online, estetica fotografiilor sau platformele sociale de atunci (care, prin comparație cu cele de acum, păreau mai „curate” în modul în care ne livrau informația). Aceeași nostalgie s-a înghesuit și pe platformele de video streaming, unde s-a lansat ediția aniversară de 20 de ani a serialului Disney pentru (pre)adolescenți Hannah Montana, dar și prin reels despre vremurile când elevii stăteau în fața televizorului înainte de școală sau așteptau vinerea ca să urmărească popularul talent show Dansez pentru tine.
O nostalgie paradoxală
„Nu știu să explic sentimentul, dar e și o nostalgie a unor vremuri pe care nu le-am trăit”, spune Călin, 26 de ani. „Sunt născut în 2000, deja nu prea mai asculta lumea la pick-up. Dar atunci când mi-am luat primele discuri era și pentru că mă simțeam un pic special. Cum totul în jur e mega digitalizat și tehnologizat se simțea un pic altfel, ca un aer proaspăt, să revii la ceva mai vechi”. Tânărul a început să-și cumpere viniluri acum cinci ani – colegul lui de apartament, care își cumpărase deja un pick-up, a primit cadou un al doilea și i l-a dăruit lui Călin.
Călin e meloman, are prieteni muzicieni și a avut mereu o înclinație în a asculta și deține muzică în format fizic. „Mai era elementul ăsta de ritual, de a lua discul, a-l scoate, a-l curăța, a-l pune pe pick up. Unii ar spune că e și o chestie de calitate – o simt și eu, dar nu e neapărat factorul principal”, îmi spune tânărul. Îl atrage imaginea de colecționar, dar nu neapărat pentru a avea „o colecție în sine – ci toată fuga asta după viniluri, să te duci la diverse târguri, să cauți ceva mai rar, care poate vine la sfârșit cu recompensa că ai găsit”.
Muzica analog este astăzi la mare căutare. La nivel global, piața discurilor de vinil a crescut cu 70% în ultimii cinci ani – doar în 2023, s-au vândut peste 50 de milioane de discuri. În videouri postate online, colecționarii își etalează investițiile în muzică sau se întrec în căutări prin magazine dedicate. Un alt exemplu de împletire între analog și digital este Bazar de muzică, un magazin din București cu o întreagă arhivă de viniluri, CD-uri și casete la mâna a doua, care funcționează și ca spațiu de evenimente, seri de socializare sau târguri, aducând oamenii laolaltă pentru a asculta muzică ca înainte de epoca streamingului. Cu toate că se concentrează pe analog, activitatea lor are priză și online.
Chiar la Bazar de muzică și-a descoperit și Călin pasiunea pentru a colecționa nu doar viniluri, ci și casete. Pe prima a luat-o când i-au picat ochii pe un walkman în magazin. I-a atras atenția o casetă care avea pe copertă doar un mare semn de exclamare, sub care scria „Atenție, manele”. Încă mai are walkman-ul, dar îl folosește doar când face curat prin casă. La scurt timp după achiziție și-a dat seama că romantiza cam mult ideea de a-l căra după el, într-un ghiozdan plin de casete pe care trebuia mereu să le schimbe.
Până acum, Călin a strâns aproximativ 70 de viniluri și 20 de casete din genuri diverse – rock, rock alternativ, jazz fusion, hyper pop sau jazz clasic. Îi e teamă să se gândească la cât a investit în colecție, cu toate că simte că e modestă, pe lângă prietenii lui care au și biblioteci întregi de viniluri. Se gândește, în schimb, că susține artiștii, mai ales că știe de la prietenii muzicieni cât de exorbitante pot fi costurile de producție.
A încetini un pic și a face mai puține lucruri
Tot din cauza acestor costuri, în 2008, compania Polaroid anunța că va sista producția filmului instantaneu, pe motiv că dezvoltarea accelerată a tehnologiei îi scăzuse valoarea și relevanța pe piață. Odată cu vestea, compania Impossible Project (în prezent Polaroid Originals), a început resuscitarea fotografiei instantanee, oficial din 2010, prin producerea de noi aparate și filme, bazate pe modelele clasice.
Le-a ieșit – vânzările de Polaroid au crescut rapid în ultimii ani, iar trendul fotografiei pe film s-a digitalizat la rândul său. Cererea de fotografii instantanee s-a extins datorită rețelelor sociale și a sentimentului comun de nostalgie al cumpărătorilor, majoritatea dintre ei cu vârste între 18 și 35 de ani. Hashtag-ul #polaroidphotos de pe Instagram adună aproape 28 mii postări, iar #filmisnotdead peste 130 mii. De-acolo n-a mai durat mult ca estetica să fie preluată de AI, care generează fotografii în care adepții își pot îmbrățișa artiștii preferați sau pe ei înșiși când erau copii.
„Odată cu AI-ul, simt să opun un pic de rezistență, măcar pentru mine, și să prețuiesc un pic mai mult arta de a face o fotografie”, spune Amalia, 26 de ani. E ca și cum ai avea puține haine, dar scumpe și de care ai grijă, decât să-ți cumperi în fiecare zi lucruri din plastic.” Pentru ea, pasiunea pentru fotografie pe film a început pe când nu era chiar atât de la modă. La 16 ani și-a cumpărat și developat primele filme, și îi plăcea că putea să facă fotografie profesionistă mai accesibil. La acea vreme găsea aparate funcționale și la 10 lei, iar filme își cumpăra din second hand-uri. Amalia a reluat de curând experimentarea pe film, iar acum încearcă să își găsească o stilistică și să o trateze ca pe o artă și un exercițiu în sine, ca și cum ar urma să facă o expoziție, de exemplu. Îl privește și ca pe un soi de manifest pentru că face și peste 50 de fotografii pe zi cu telefonul și odată cu asta simte că pierde din esența pasiunii ei. „E o suprasaturație de informație în ultima vreme și, mai ales, de informație vizuală care nu doar că e foarte obositoare, dar îmi strică plăcerea”, îmi povestește Amalia.
Amalia* simte că popularitatea analogului a crescut mai degrabă din inerție și rațiuni estetice superficiale, încurajată de aplicațiile de smartphone care imită imaginea pe film, transformând-o într-un simulacru – DazzCam, de exemplu, este o aplicație de editare foto care promite filtre vintage, inspirate din moda anilor '80. În același timp, spune că trecerea la analog poate deschide apetitul tinerilor față de alternativele nondigitale. „Poate din 15 tineri care fac asta, unul dintre ei o să caute mai departe și o să înțeleagă un mecanism din spate, o să aibă disciplina asta de a fi mai atenți cu ce fac”, crede tânăra. „Despre asta e vorba, despre a încetini un pic și a face mai puține lucruri și mai calitativ.”
Vânzările de camere pe film au crescut în ultimii ani, parțial și pentru că generațiile tinere văd fotografia analog ca pe o alternativă la perfecțiunea și performativitatea digitală. Sau, după cum spune Miruna, 25 de ani, eșecurile și imperfecțiunile fotografiei pe film sunt tot farmecul acestei tehnici – o țin în suspans, o ajută să fie mai ancorată în lumea fizică, în realitate. Ea a început prin a se juca cu aparatele vechi ale mamei ei, chiar dacă nu prea înțelegea cum funcționează, apoi a primit un aparat de la partenera ei și spune că a stricat cam jumătate din primele ei role de film.
În același timp, indiferent cât de mult ar încerca să se îndrepte spre analog, Miruna nu crede că va renunța total la social media – deși a schimbat smartwatch-ul pe un ceas analogic, ca să nu mai primească notificări non-stop, chiar pe mână, încă are telefonul la ea tot timpul. Obișnuiește să-și păstreze fotografiile și în format digital, iar dacă le postează tot online ajung. Pentru ea, fotografia pe film e mai degrabă o intersecție între analog și digital.
Tot Miruna punctează și dificultățile analogului. Pe lângă faptul că poate fi un hobby costisitor pentru un tânăr, developarea nu este mereu accesibilă, în special când ne raportăm la orașe mici – astfel că telefonul câștigă din nou.
Privilegiul de a trece la analog
Discuția despre digitalizare trebuie ancorată și în tema inegalităților sociale, cum întoarcerea la analog a devenit, mai degrabă, o alegere conștientă a unui stil de viață. „Unii autori vorbesc de «lux experiențial»: asculți muzică pe viniluri, faci poze cu aparate de fotografiat vintage. Cei pentru care digitalul este normalitate sunt și cei care nu au neapărat nevoie de social media pentru a găsi și testa oportunități, au alternative culturale, sociale, comunitare la îndemână”, mai spune Laura Grünberg. „Pentru unii din ei, trecerea la analog ține de dobândirea unui capital simbolic, face parte dintr-un soi de elitism cultural în sensul lui Bourdieu. Deci da, «switch-ul» acesta de la digital la analog este o alegere, un experiment, o formă de rezistență culturală a celor privilegiați din perspectiva asta. Este, pe fond, un privilegiu să vrei să treci la analog.”
O soluție la astfel de bariere de clasă ar putea fi modelele comunitare de activități offline, precum cele din Irlanda, povestește Raluca Moșescu-Bumbac. Acolo, adulți cu copii se retrag în sate, unde își pun resursele la comun pentru a fi independenți de tot ce înseamnă informație online. Inițiativele nu au apărut doar din dorința de trăi cât mai sustenabil, cu grijă față de mediul înconjurător, ci și pentru a conserva informația în biblioteci analogice. De pildă, membrii comunității aștern în scris instrucțiuni despre cum construiesc diverse obiecte sau cum se croiesc hainele.
În oglindă, există antreprenori care nu vor să renunțe la profit odată cu renunțarea la social media, așa că-și transformă afacerea într-un... podcast online despre viața off the grid. Paradoxul devine încă o dată evident: e din ce în ce mai greu să separi online-ul de off-. „Găsești tot mai des informații online despre cafenele fără conexiune Wi-Fi, cluburi unde mergi să socializezi față în față sau să citești împreună cu alții în liniște, locuri unde te aduni să croșetezi. Sunt promovate online tabere de detox digital”, spune Laura Grünberg. „Toate aceste anunțuri fac vizualizări, creează meme, aduc bani unora, informații altora. Se monetizează, deci, și deconectarea. Asta e, suntem într-o societate de consum.”
Orice formă de merch poate fi o sursă de venit
Tot sociologa Laura Grünberg avertizează și împotriva riscului de a înlocui „bula digitală cu bule anti-tehnologie, dar tot în bule să trăim”. O astfel de bulă ar putea fi considerată categoria celor care renunță la smartphone. Mișcarea online Bring Back BlackBerry, de exemplu, cere aducerea înapoi pe piață a popularelor telefoane de la începutul anilor 2000. Ai putea crede că, într-o epocă în care mare parte din munca noastră se află (și) pe telefon, dorința e absurdă. Te-ar contrazice, însă, cei peste 100.000 de posesori și utilizatori ai Light Phone III, lansat în primăvara lui 2025. Modelul e un dumb phone, adică un telefon cu funcții limitate, creat tocmai pentru a elimina scroll-ul excesiv și a reveni la folosirea strict necesară. Light Phone III are, de exemplu, o funcție de direcție, un soi de Google Maps care nu-ți arată harta în sine, ci te direcționează vocal, și o cameră pe care nu vezi instant câte poze faci, ci doar după ce conectezi telefonul la un calculator.
Printre acei 100.000 de oameni s-ar putea număra în curând și Dan, 30 de ani, programator și muzician. Are în gând să investească într-un dumb phone, după ce și-a dat seama că ajungea să-și consume pe rețele timpul pe care încerca să-l salveze pentru alte activități.
Dan este basist în trupa Plant din 2021, care a scos până acum două LP-uri pe vinil și un EP pe casetă. Crede că pentru toți artiștii, nu doar cei la început de drum, orice formă de merch poate fi o sursă în plus de venit. Ei folosesc merch-ul pentru a reinvesti apoi banii în muzică. „Am ales mediile complet analog, pentru că, eu cel puțin, le văd ca pe o formă de detașare și de ritual – a asculta muzică fără a folosi un ecran. Asociez CD-ul cu statul la calculator, iar statul la calculator cu făcutul de mai multe chestii odată”, povestește Dan. „Un album scos fizic mi se pare că îl simți altfel, simți că e pe Pământ, că lași ceva în urmă, că rămâne ceva.” În sleeve-ul ultimului vinil pe care l-au lansat au inserat o filă cu versurile melodiilor și niște artwork suplimentar, tocmai pentru a fi mai aproape de cei care îi susțin.
Dan are, la rândul lui, o colecție de muzică analog, dar una modestă, pentru că recunoaște că, preț de o bună perioadă de timp, a asociat acest hobby cu consumerismul. Fotografia, în schimb, îl pasionează, așa că a investit într-o cameră pe film și mai multe aparate Polaroid. Interesul i-a apărut în 2022 când a văzut un astfel de aparat la un apropiat și i s-a părut suficient de interesant cât să-și cumpere și el unul. Ce l-a ținut aproape de noua lui pasiune a fost tot trupa. Dan a început un mini-proiect în care documentează parcursul Plant, cu care face câte o fotografie pe lună. „Avem deja un teanc destul de mare de fotografii cu noi și, când nu am ce face, iau teancul ăla și mă uit și îmi aduc aminte: Ah, uite ce am făcut în septembrie 2024.”
Între exploatare pentru profit și igienă digitală
Pe lângă evidenta valoare emoțională pe care o poate aduce întoarcerea la analog, la scară mare, trendul poate să și susțină ciclul capitalist, în loc să-l combată. Când brandurile și artiștii mari adoptă strategii de repoziționare pentru a răspunde noii nevoi de obiect fizic a publicului lor țintă, efectul este comodificarea tendinței. Lego, de pildă, a lansat gama „retro nostalgia”, prin care reconstituie jocul PAC-MAN, modele vechi de console PlayStation sau aparate Polaroid. Serialul Netflix Stranger Things a readus în topuri melodii din anii 1980 de la Kate Bush, Metallica și Prince, printre alții. Festivalul Nostalgia exploatează an de an estetica anilor ’90-’00 pentru a-și marketiza evenimentul. Analogul devine astfel o nouă modalitate de diferențiere, bună de exploatat pentru profit.
„Brandurile vor monetiza rapid nostalgia, în cazul acesta revenirea la analog. Vor relansa produse vintage ca produse premium”, explică Laura Grünberg. „Vedem deja lucrurile acestea în reclame, la rafturi, în campanii: accent mai mare pe experiențele fizice, tactile, pe revalorizarea imperfecțiunii (produse marketate ca nefiind perfecte), în spiritul nevoii de nefiltrare a realității.” Îmbrăcat sub forma distanțării de ecrane, trendul poate conduce și la supraconsum. Creatoarea de conținut Mara Manoliu, de exemplu, folosește scuza trecerii la universul analog pentru a face reclamă la o platformă de fashion și cumpărături online.
Dincolo de aspectele mercantile, trecerea la analog poate fi, totuși, și un prim pas către o mai bună igienă digitală. „A nu fi mereu disponibil (online), a fi greu de găsit, pot deveni azi semne de disciplină, putere, autocontrol”, explică sociologa Laura Grünberg. „Și dacă cochetăm cu analogul doar pentru că e la modă acum în cercul nostru de prieteni, nu ne strică mici pauze de la avalanșa informațională online. Dacă facem chiar asumat cure de detox digital ne demonstrăm măcar nouă capacitatea de a ne gestiona mai bine timpul.”
„Cred că este un strigăt”, adaugă și Raluca Moșescu-Bumbac. „Cred că e mai mult decât un detox digital, care înseamnă două-trei zile. Ajungem la aceste grandma hobbies, anume să împletești, să croșetezi, să faci cuvinte încrucișate, integrame. Cred că în zona asta s-ar îndrepta, înspre a muta multe dintre activitățile online, în compania celorlalți. Despre a integra în viața de zi cu zi activități care presupun a sta departe de toate ecranele.”
Mișcarea asta e cu atât mai relevantă într-o lume a rețelelor sociale polarizante, care induc emoții intense, livrate de algoritmi netransparenți, prin care încearcă să-ți influențeze deciziile. Peste toate astea se adaugă și stratul de incertitudine produs de imaginile și textele generate cu ajutorul inteligenței artificiale, din ce în ce mai sofisticate și care fac tot mai dificilă distincția între real și sintetic. Într-un context în care suntem măcinați de crize globale, insecurități economice, instabilitate informațională, plus urmele lăsate de pandemie în viața socială, tot mai multe țări deja nu mai tratează siguranța online a copiilor și adolescenților drept prioritate, ci ca pe o urgență.
„A fost foarte interesant momentul în care giganții tech, CEO de la companiile astea mari, au zis că ei nu le dau copiilor lor telefoane și nici acces la social media până la 15 ani”, spune Raluca Moșescu-Bumbac. „Când o elită de genul ăsta declară că în cele mai intime decizii, care țin de copiii și familia lor – cei cărora le doresc binele cel mai mult – i-ar ține departe de ecrane, îți pui întrebări. Deja nu mai e o chestie de elite, de clase, ci pur și simplu este o chestie de siguranță națională.” Rămâne, însă, de văzut, cum poate fi ea adresată concret. La început de februarie au apărut și în spațiul public românesc discuții despre interzicerea sau limitarea accesului minorilor sub 16 ani la rețelele sociale, prin introducerea conceptului de majorat online, deja implementat în Australia. În paralel, în Regatul Unit, rigurozitatea noii legi de verificare a vârstei pentru acces la platforme s-a transformat într-o formă de cenzură pentru utilizatori, cărora li s-a restricționat inclusiv accesul la zone inofensive ale internetului.
E complicat să ne imaginăm o lume mai puțin online, în vremuri în care ne îndepărtăm cu greu de notificări sau informații, iar telefoanele ne-au devenit extensii, de care mulți dintre noi se plâng continuu. „Zilele trecute, o prietenă mi-a povestit că fetița ei de opt ani a întrebat-o de curând ce e o scrisoare. A încercat să îi explice și în final cea mică i-a zis: «Am înțeles, un fel de telefon din hârtie»”, povestește Laura Grünberg.
Dar oare nu pot scrisorile să fie chiar una dintre soluții? Karina, fondatoarea proiectului de artă în plic iunappologeticallyloveyou, și-a luat inspirația de la bunica ei – tipografă și colecționară de timbre, prin care încerca să eludeze cenzura din perioada comunistă și să descopere arta din afara României. Ani mai târziu, Karina simte la rândul ei că trăiește o formă de cenzură, de data asta împinsă de algoritmi, și o combate chiar cu scrisori – despre nostalgie, teamă sau conexiune, printre care strecoară uneori ceai sau ciocolată –, decorate cu timbre create de mâinile ei.
Poate că, în cea mai bună variantă a lor, inițiativele analog sunt mijloace care ne ajută să respirăm un pic. Sau poate că sunt doar pârghii de care ne agățăm în vremuri complicate.
P.S.: Câteva recomandări analog
Cum alternativele analog au început să fie la mare căutare, proiectele și evenimente offline care vin în completarea dorinței de interacțiune în lipsa unor ecrane sunt tot mai diverse. În București, spre exemplu, au crescut în popularitate localurile în care poți să te strângi cu prietenii și să joci board games (jocuri de societate). La Snakes&Wizards, de pildă, poți rezerva o masă pentru Catan, Monopoly sau Remi. Alte variante ar fi cluburile de carte, al căror număr este în continuă creștere în ultimii ani, cum e Books, tea & more, înființat încă din 2014, Clubul Cărțile Denisei, organizat de librăria Humanitas din București, sau Lecturile Insomniacelor din Cluj care promovează autoarele contemporane. Evenimente care te dezlipesc de telefon se găsesc și la Gen femei, inițiativă feministă creată de tinere, care te invită la ateliere de poezie, scriere creativă și colaje sau te scot la un prânz feminist în care să-ți faci noi prieteni alături de care să discuți despre egalitate de gen, de pildă. Ăia cu poezia adună și ei oameni la seri de muzică, poezie și open mic-uri. Reading Corner este la rândul său o inițiativă prin care oamenii se întâlnesc în locuri din București și pur și simplu citesc în compania celorlalți, fiecare cartea lui.
*Amalia ne-a rugat să dăm mai departe anonim povestea, pentru a-i proteja identitatea.
