Publicat pe 28 iunie 2019

După ce 200 de oameni ne-au arătat biblioteca lor, i-am invitat pe cititorii Scena9 să ne spună ce carte bună citesc în acest moment. Am organizat pe pagina noastră de Facebook un concurs împreună cu Editura Humanitas Fiction, la care am primit vreo două sute de răspunsuri. Împreună, compun o listă foarte variată de recomandări: de la cele mai noi cărți de Houellebecq și Cărtărescu, până la Bacovia și Huxley, de la poeți clasici, la autori de non-ficțiune abia publicați. Am selectat dintre răspunsuri câteva care să deseneze tocmai diversitatea asta, din care ne putem inspira atunci când nu mai știm ce să citim. Am luat în calcul doar răspusurile care conțineau și o fotografie a cărții, ca să prindem cu coada ochiului și câte puțin din diversitatea cititorilor și-a drumurilor lor: avem cărți citite în liniște acasă sau care ne izolează de trafic, cărți citite pe balcon sau într-o pauză printr-un colț de natură, cărți împrumutate de la bibliotecă sau volatil-electronice, cărți care au drept companie cafele, flori sau pisici, ori cărți care te absorb așa tare, că nimic din jur nu mai contează. Le mulțumim tututor celor care ne-au împărtășit din lecturile lor și tuturor spor la citit în continuare!

P.S. Lista completă de titluri se găsește în comentariile la această postare.

citită de Cătălina Stoian
citită de Constanța Păduraru (de la bibliotecă)
citită de Radu George
citită de Alina Agavriloaie
citită de Monica Liuță
citită de Anca Petrescu
citită de Andreea Drăgan
citită de Diana Maria Cobzaru
citită de Sergiu Strungaru
citită de Raluca Patrolea
citită de Di Tout
citită de Alexandra Solomie
citită de Andrea Mureșan
citită de Iulia Dromereschi
citită de Miky Bozgoiu
citită de Flori Toader
citită de Arthur Bodnar
citită de Mihail Tamba
citită de Manuela Stănica
citită de Mirela Dumitriu
citită de Sandra Deaconu
citită de Diana Roșca
citită de Teodora Tucă
citită de Maia Ștefănescu
citită de Patricia Necula
citită de Vlad Dumitru
citită de Irena Alexandra Drăgan
citită de Raluca Manolescu
citită de Bogdana Simina Voican
„Dumnezeul lucrurilor mărunte”, de Arundhati Roy, citită de Viviana Gheorghiu
citită de Alexandra Sava
citită de Diana Baltag
citită de Adina Frank
citită de Christian Nistor
citită de Arun Baras
citită de Octavian Constantin
citită de Diana Baltag
citită de Oana Georgescu
citită de Ioana Cristiana Șerban