Foto / Vacanță
Vacanțe din arhive
Ioana Cîrlig
Pentru că e luna vacanțelor am scotocit prin arhivele Fortepan, Azopan și Shorpy după poze cu timp liber și călătorii.
Pentru că e luna vacanțelor am scotocit prin arhivele Fortepan, Azopan și Shorpy după poze cu timp liber și călătorii.
Un reportaj video 360, care explorează lumea turiștilor români care aleg cazarea mobilă, pe patru roți.
În miezul vacanței de vară, am scotocit prin amintiri și am scos la suprafață cele mai nereușite vacanțe din viețile noastre.
I-am invitat pe cititorii noștri să ne arate ce carte bună le-a ținut companie în ultima vreme.
M-am născut și am crescut în 2 Mai. Când te-ai născut la malul mării, e clar că vara nu e rost de plecat.
Cam cum a fugit Gheorghi Erofeevici, doar într-o direcție, fără întoarcere, fără scăpare, la fel s-a dus și copilăria mea, felul ăla de copilărie cu felul ăla de vacanțe și bucurii.
M-am născut în Mănăstirea Neamț și până la patru ani am trăit într-o casă călugărească, un loc straniu, tot numai pădure și Dumnezeu.
Am trăit mulți ani în Maroc și apoi în Mozambic, unde tata a supervizat culturi de floarea soarelui și bumbac.
Vacanța de vară e perfectă pentru cărți groase pe care n-avem timp să le citim în restul anului. Ficțiune străină și românească, poezie, literatură pentru copii, de toate. Pa și la gară.
Restauratorii care țin în viață obiectele valoroase din muzeele României lucrează în condiții proaste, care ridică riscuri pentru sănătatea lor. Amestecuri de substanțe chimice folosite în laboratoare nerenovate, cu dotări insuficiente, înseamnă boli pe care legislația deficitară nu le recunoaște ca boli profesionale.
Lucrătorii culturali din România semnalează o ruptură tot mai adâncă între discursul despre valoarea culturii și realitatea din instituții. Salariile mici, expunerea la riscuri profesionale și lipsa perspectivelor alimentează un sentiment de abandon sistemic. Am vorbit cu restauratori, muzeografi, cercetători, actori și regizori, despre munca lor și noile măsuri ale guvernului, motivate de austeritate,
Timp de nouă ani, CNDB a trăit cu speranța că va avea în sfârșit un loc doar al său. Au existat bani, proiecte, avize, dar nu și destulă voință politică.