Știi musafirul ăla care vin e la o cafea și rămâne până la cină? Cam așa și cu plantele invazive. Așa sună o campanie de informare despre speciile de plante străine invazive, făcută de Fundația Conservation Carpathia. Începând din 2020 și până în prezent, echipele fundației au intervenit pe văile râurilor din zona Munților Făgăraș – împreună cu voluntari și localnici au cosit, dezrădăcinat și tăiat plante invazive, încercând să le limiteze extinderea.
Dar ce sunt, mai exact, plantele străine invazive și de ce sunt o problemă? După cum le spune numele sunt plante non-native, care, odată introduse într-un habitat, îl „invadează”, răspândindu-se necontrolat. Sunt o problemă pentru că ajung să ocupe spațiu, făcându-le astfel concurență plantelor native. Cea mai celebră este probabil ambrozia, pentru că este și puternic alergenă, afectând milioane de europeni (printre care 2,5 milioane de români, după estimările asociației STOP Ambroziei).
Sigur, nu doar plantele invazive sunt o problemă, ci și animalele sau insectele care ajung în România de prin alte părți. Un raport al Platformei Interguvernamentale privind Biodiversitatea și Serviciile Ecosistemice (IPBES) arată că speciile invazive contribuie semnificativ la 60% din extincțiile globale de plante și animale, fiind unul dintre cei cinci factori cheie ai pierderii biodiversității la nivel mondial.
Fundația Conservation Carpathia a identificat până acum opt specii de plante străine invazive în sud-estul Munților Făgăraș, pe o lungime de peste 170 de kilometri pe Valea Dâmboviței, Râul Târgului, Valea Vâlsanului, Valea Doamnei și pe doi afluenți ai lacului Vidraru. Plantele identificate sunt: troscotul japonez, bunghișorul american, slăbănogul himalaian, napul porcesc, mărită-mă mamă, sânzienele de grădină (sânziene canadiene), slăbănogul cu flori mici și crinul portocaliu. Le poți vedea aici.
Anul trecut, când am scris mai pe larg despre speciile invazive, am vorbit și cu biologul Oliviu Pop de la Fundația Conservation Carpathia despre aceste plante, ce putem face noi pentru a le preveni răspândirea și de ce frumusețea unei plante poate fi înșelătoare.
Scena9: Cât de bine credeți că înțeleg oamenii că avem o problemă cu plantele invazive?
Oliviu Pop: Oamenii conștientizează această problemă, observă că o plantă pe care acum cinci-zece ani nici nu o cunoșteau ajunge să invadeze marginile drumurilor, ale râurilor și uneori grădinile – chiar dacă nu știu cum se cheamă planta și nu-și explică cum a ajuns aici. Vorbim, de exemplu, despre troscotul japonez, care inițial a fost cultivat ca plantă ornamentală în grădinile din România și Europa. Ea face flori foarte frumoase, are niște tulpini anuale care, dacă planta e bine îngrijită sau găsește sol bun, ajung chiar până la 3 metri. Tulpinile subterane pot ajunge chiar la 30 de metri lungime, pot să ocupe teritorii foarte extinse și atunci când se fixează într-o zonă este foarte greu să elimini. Ce am încercat în programele de conștientizare de la Carpathia, unde ne-am axat pe această specie a fost să le arătăm oamenilor și în teren: uite cum se răspândește, cum evoluează.
E o specie cu origine asiatică și în Asia nu are o dezvoltare așa mare, pentru că are dușmani naturali care o țin sub control. Însă totuși și acolo a pătruns în orașe și este administrată astfel încât să nu strice infrastructura. Majoritatea acestor specii de plante au pătruns pe continentul european fie din America, fie din Asia, și au fost aduse în general de grădinari pentru că sunt frumoase. Uneori au venit în mod accidental, cu produsele alimentare, cu semințele altor plante, cu diverse produse comercializate, aduse de la export sau pur și simplu pe roțile mijloacelor de transport.
Ambrozia este un exemplu de plantă ale cărei semințe au fost aduse împreună cu semințe de cereale. Încet-încet, s-a răspândit. Este o plantă străină care s-a aclimatizat, adică s-a obișnuit cu condițiile de mediu din țara noastră, iar apoi s-a naturalizat, adică a început să se reproducă singură și să producă urmași fertili. De obicei, cu plantele cultivate în grădini te chinui foarte mult să le înmulțești și nu se înmulțesc ele singure decât în cazuri extreme. Acesta se numește procesul de naturalizare, în care o specie începe să se înmulțească singură, fără ajutorul omului.
În zona de acțiune a Conservation Carpathia în primul an am găsit șapte specii străine invazive de plante. În al doilea an am descoperit încă una, încă două și tot așa. Sunt important de menționat și căile lor de pătrundere în habitatele naturale, care sunt în general de-a lungul drumului unde se aruncă deșeuri sau unde sunt transportate pe roți, pe copitele animalelor și marginile râurilor, unde localnicii de multe ori aruncă deșeurile pe care le scot din grădinile proprii. Și de acolo pornește invazia. Problema cu aceste specii străine de plante invazive o reprezintă faptul că ele elimină încet speciile de plante native. De exemplu, bunghișorul american, care poate fi confundat cu margareta noastră. El apare în general în pajiștile abandonate și, dacă nu se cosește în fiecare an, această specie se înmulțește foarte tare. Extinzându-se, elimină speciile rare, dar și speciile de plante cu valoare furajeră pentru animale, precum trifoiul sau păiușul. Bunghișorul american nu are valoare furajeră, pentru că are niște substanțe care nu-l fac plăcut pentru animale. Aici apare o pierdere foarte mare din punct de vedere economic pentru oamenii cu animale.
Dacă se face o construcție pe o zonă care a fost invadată de troscotul japonez, pur și simplu nu-l mai scoți. Dacă rămâne în pământ un fragment de rizom de rădăcină, el răsare și după câțiva ani. Am văzut online o fotografie cu această plantă răsărită în sufragerie, în spatele televizorului, iar proprietara întreba: Știe cineva ce e această plantă, că mi-a răsărit în casă prin podea? Sună apocaliptic, știu, dar asta asta se întâmplă.
Și ce ar trebui să facem ca să-l ținem sub control?
Am avut o acțiune de conștientizare și eliminare a lui în comuna Rucăr, de-a lungul unui râu. Dacă în 2019-2020, când am făcut primul inventar, nu era nici măcar un fir pe acel râu, acum invazia era pe câțiva kilometri până la pădure. Vă dați seama cât de repede a apărut și s-a dezvoltat. Și cu acest troscot mai este o altă problemă: atunci când apare pe malul râurilor, am observat că sub el au început să se usuce puieții de anin, care formează pădurile de-a lungul râurilor, care stabilizează malurile râurilor și ajută la absorbția apei care vine din viituri.
La noi, problema speciilor invazive fiind incipientă, nu a băgat-o nimeni în seamă, dar începe să fie din ce în ce mai gravă. La nivel european există o directivă cu privire la controlul acestor specii străine invazive și în această directivă se spune că toate statele membre au obligația să identifice și să inventarieze aceste specii de pe teritoriul național și să limiteze extinderea lor și, de asemenea, să interzică comercializarea lor ca plante ornamentale. Pentru ambrozie există niște reglementări, care se respectă mai mult sau mai puțin. Pentru alte specii, care sunt la fel de periculoase, care poate nu produc alergii, dar distrug habitatele, încă nu avem legislație națională.
Deci, în lipsa unei legislații care să încerce să limiteze pericolul, eu pot să-mi iau troscot japonez și să-l plantez în grădină dacă vreau.
Da, puteți să vă luați și să vă plantați în grădină. Și dup-aceea poate o să găsiți și sub pat. Campania noastră de conștientizare merge în primul rând prin satele din zona noastră de proiect și încercăm să le arătăm oamenilor care sunt aceste specii. Să le explicăm că nu este bine să le cultive în grădină și, dacă le cultivă, să încerce să scape de ele și să le înlocuiască cu alte plante naturale. O altă specie de plantă răspândită la noi este mărită-mă, mamă, care are flori înalte, ca un fel de floarea soarelui cu flori mai mici. O plantă superbă, pe care ți-e drag s-o ai în grădină, dar care a ajuns să facă invazii atât de puternice încât agricultorii au început să se plângă că nu fac față să scape de ea. A devenit ca un fel de buruiană de cultură.
Cât sunt de eficiente acțiunile de conștientizare și de de eradicare, cum a fost cea de la Rucăr?
Dintr-o singură acțiune, din două, din zece nu pot să rezolvi această problemă. Scopul nu îl reprezintă eliminarea lor, ci limitarea extinderii. Încercăm să facem tot posibilul ca acestea să nu evolueze pe altitudine, să nu ajungă și mai mult în pădure, în zona subalpină, unde sunt habitate și specii de plante vulnerabile care ar fi imediat afectate.
Scopul a fost în primul rând acela de conștientizare, de informare și de a le arăta oamenilor că, uite, se poate face ceva, încet, încet, dacă în fiecare zi când vedeți o plantă din asta o tăiați. Atenție la troscot japonez – nu trebuie dezrădăcinat, pentru că în rădăcina și tulpina subterană e balaurul cu șapte capete, tai unul și răsar șapte. În cazul troscotului, în țările vestice, în Anglia, unde este o invazie foarte puternică, fac săpături cu excavatoare, scot de acolo solul infestat și îl cern folosind aparate speciale. Au o aparatură care detectează fiecare fragment de rizom de la această specie, apoi pun la loc solul curățat și în el seamănă semințele speciilor native. Acolo infestarea e așa puternică încât, dacă o proprietate este infestată de această specie, valoarea imobiliară este considerată semnificativ scăzută.
Lucrurile acestea ne așteaptă și pe noi. Ceea ce vrem să facem este să prevenim acest lucru. Cea mai bună metodă de combatere a troscotului japonez o reprezintă tăierea tulpinilor, injectarea tulpinilor rămase cu ierbicid, astfel încât să distrugă planta până în rădăcină, ceea ce trebuie făcut în mod repetat. Dar când invazia aceasta este deja pe hectare întregi, cine poate să o facă? Asta e ceva ce poate fi făcut atunci când apar primele tufe, de cel mult 10 metri pătrați. Chiar dacă vorbim de o combatere chimică, care nu este agreată în ariile protejate și în mediul natural, pare că experiența țărilor vestice a arătat că este singura soluție. Degeaba o tăiem. E, de exemplu, o tufă în Brașov care pot să garantez că are 40- 50 de ani. Și în fiecare an a fost tăiată de două-trei ori pe an. Nu s-a dezvoltat foarte viguros, dar nici nu a dispărut de acolo. Anul acesta, dacă a fost ignorată, a umplut tot colțul ăla de grădină.
Tindem să judecăm plantele prin prisma estetică: e frumoasă, deci e bună și o vrem, nu e frumoasă, e buruiană, o scoatem. Cum credeți că putem să trecem peste frumusețea plantelor și să ne concentrăm pe rolul lor în ecosistem?
O plantă e frumoasă dacă nu îți face rău. Ca să fac o paralelă, și urzica e frumoasă și sănătoasă, dar dacă te bagi într-un pâlc de urzici, începi să plângi. Și la fel e și cu plantele astea. Sunt frumoase. Cel puțin mărită-mă, mamă este superbă. Dar dacă intri într-un câmp și vezi că acolo, în loc de cartofi, e numai specia asta, pe hectare întregi, îți pui întrebarea: e frumoasă, dar ce caută aici? Deci, repet, nu este vorba că a mai apărut o plantă frumoasă în pajiște, în pădure. Este vorba că aceste plante le distrug pe celelalte și afectează valoarea economică. Că asta îi doare pe oameni în general. Și ambrozia, după cum bine știți, produce probleme grave de sănătate.
Și, pe termen lung, ecosistemul și-ar găsi un echilibru? Ar începe să apară și aici rivali ai plantelor invazive, echilibrând astfel răspândirea lor?
Greu de greu de spus. Poate la un moment dat se va echilibra. Sau poate că nu. Cel puțin în cazul acestei specii de troscot japonez am văzut pe drum spre Sighișoara, spre Mediaș, hectare și hectare invadate și nu mai este nimic, nici o pajiște, nici o pădure. Este clar că acolo habitatul natural a dispărut.
Toate aceste probleme nu sunt conștientizate decât atunci când devin foarte grave, când nu se mai poate face nimic. Sau se poate face, dar cu costuri exorbitante. Americanii, de exemplu, au probleme cu niște specii invazive de plante, pe care la noi le găsești așa, una-două, cum e usturoiul sălbatic, Allium ursinum. E o plantă cu flori albe care mai apare prin pădure, are gust de usturoi, e comestibilă. La noi nu e foarte frecventă, la ei produce invazii extraordinare, acoperă solul pădurii în totalitate. Am avut grupuri de studenți la fundație, din America, care veniseră în programe de pregătire și tot mergeam cu ei pe teren și le arătam: uite, ăsta este bunghișorul american, care este de origine nord-americană, care e invazivă. O studentă americană m-a întrebat dacă toate relele din România vin din America. Și după aceea, foarte fericită, acea studentă găsește acel usturoi sălbatic și spune: Uite, asta din România face la noi dezastre, și voi sunteți de vină. În final, studenții au găsit mai multe plante de-ale noastre nevinovate, care în America sunt invazive și cauzează pierderi economice mari.
Pentru că, dacă înțeleg bine ce se întâmplă, la noi, făcând parte din ecosistem, planta are dușmani naturali și nu se înmulțește necontrolat, pe când acolo e alt ecosistem. N-are dușmani și își face de cap, ca să zic așa.
Sunt fel de fel de mecanisme: nu are dușmani naturali, are o putere mai mare de dezvoltare, colonizează terenurile goale. De aceea este bine și se recomandă în toate studiile de evaluare, atunci când se construiesc sau se refac drumuri sau clădiri să nu se lase multă vreme sau deloc solul decopertat. Să fie acoperit fie cu folii, fie cu iarbă nativă, pentru că acolo se pot instala aceste specii străine.
Avem aceste specii străine de care vorbim noi, care nu sunt specifice României, care pot să devină invazive și avem speciile naturale, care și ele pot să devină invazive, adică să se dezvolte foarte mult în anumite condiții, dar după se autoreglează. Vă dau exemplul urzicii, care se înmulțește foarte mult pe un teren pe care s-a pus gunoi de grajd și se formează un câmp de urzici, dar în timp se autoreglează.
Ce rol joacă schimbările climatice în toată povestea asta?
Pot să vă dau un exemplu. Știți că ambrozia este o plantă care, în general, este caracteristică zonelor de câmpie. Ea a început să urce la altitudine. Ultima oară am găsit-o la Fundata, județul Brașov, pe marginea drumului. Probabil că vremea mai caldă din ultima perioadă i-a permis. Chiar și transportul, turismul, și schimburile economice favorizează foarte mult dezvoltarea acestor specii.
Repet, vorbim de specii străine invazive. Nu înseamnă că a mai apărut o floare frumoasă, să spunem: Vai, ce bine! În loc să avem 100 de specii, avem 105. Este vorba că aceste specii fac rău. Mai sunt specii străine care au scăpat în natură și își văd de treaba lor, este o plantă ici, una colo. Atunci, da, poți să zici: Uite ce frumos! Dar cele invazive duc la distrugerile habitatelor, pierderi economice și afectarea sănătății umane.
E nevoie de implicarea factorilor de decizie și a administratorilor, prin realizarea unor legi și a unor norme clare pentru speciile invazive. Cum ar fi pentru troscot să existe obligația proprietarilor și administratorilor de terenuri să îl distrugă sau măcar să-l taie, că dacă se taie în fiecare an nu se mai răspândește atât. Tot pe partea asta de legislație este nevoie de interzicerea comercializării în magazinele specializate a speciilor cu potențial invaziv. Dacă vă uitați pe Valea Bârsei, Piatra Craiului, au apărut garduri vii din bambus. Deocamdată sunt frumoase, dar nu se știe ce se va întâmpla cu bambusul acela în viitor.
Fotografiile din acest material au fost realizate de Oliviu Pop și Fundația Conservation Carpathia.
