Adina Popescu aduce o listă cu (aproape) tot ce poți face în săptămâna 5-11 februarie în București sau în țară.
Prima săptămână din februarie vine cu aerul ăla de început de capitol: încă e frig, încă e puțin gri afară, dar orașul începe să se miște (după primul salariu din an). Sunt seri care cer concerte în săli mici, expoziții care se văd pe lumină scăzută, filme de văzut în săli de cinema și care îți rămân în cap mai mult decât ar trebui.
Începem mai timid – am strâns aici ce pare că merită timpul tău săptămâna asta, puțin dincolo de mainstream, predominant din București, dar cu mici evadări și prin alte orașe.
BUCUREȘTI
EXPOZIȚII / ARTE VIZUALE și SCRISE
Recomandările săptămânii vin din zone foarte diferite: comunitate și activism, natură urbană, istoria rockului, avangardă și cultură digitală. Un mic tur prin felurile în care arta își caută publicul azi.
5 FEB / Heavy Yard
întâlnire comunitară organizată de ONG-ul Vulgar, unde lansează și ghidul creat special pentru București: „Un spațiu pentru noi toate: comunitatea safică și mișcarea feministă".
Până pe 10 FEB (pe bază de programare) / Calciu Space (în cadrul Atelierelor Scânteia)
Expoziția Rana, Golul și Angoasa examinează felul în care simbolurile vizuale pot deveni atât teritorii ale apropierii, cât și ale excluderii.
Până pe 10 FEB / CDRF (Centrul de Resurse în Fotografie)
Habitat: Infraroșu - Alex Busuioceanu explorează natura sălbatică a Bucureștiului și a împrejurimilor prin intermediul fotografiei în infraroșu.
7-8-11 FEB / 10:00 / Mina Museumes
Amplified – dacă îți place chitara în muzică mai mult decât trebuie, show-ul ăsta imersiv te scoate la plimbare prin istoria rockului și prin toată energia unei culturi care a schimbat lumea. E făcut de o echipă premiată cu Emmy și Golden Globe și adună la un loc peste 1.000 de imagini rare, secvențe video, coperți Rolling Stone și muzica a sute de artiști.
Din 6 FEB / mAre (Muzeul de Artă Recentă)
Ștefan Bertalan. În ritmul lumii — O retrospectivă curatoriată de Bernard Blistène, Director onorific al Centrului Pompidou. Bertalan nu e doar „un nume din manual”, ci o figură-cheie a avangardei neo-experimentale din Timișoara. Cofondator al Grupului Sigma în anii ’60-’70, a conectat arta cu știința, arhitectura și ecologia, deși era constrâns de o decadă mai deloc deschisă experimentului.
Au și multe tururi ghidate.
Până pe 1 MAR / ARCUB
TAG - The Art of The Game, o expoziție-proiect care explorează legăturile dintre artă, tehnologie și creativitate interactivă, aducând împreună artiști, designeri, gameri și publicul larg într-un dialog viu despre cultura digitală de azi. Vine la pachet cu jocuri și ateliere.
LIVE
Concerte care nu sunt neapărat despre zgomot, ci despre prezență și momentele alea în care simți că ai nimerit exact unde trebuia. Bine, mai puțin apocalipsa de la Quantic.
5 FEB / Uzina
FOMYO (indie-pop, folk) – e cam cel mai nou proiect al lui Andrei Hațegan, pe care sigur îl știi din The Amsterdams sau We Singing Colors.
5 FEB / Control
JURJAK - Lansare Single, „Zeița Fără Nume” (blues, alternative folk) – Artist multi-funcțional și o piesă despre iubire pierdută între vis și realitate.
5 FEB / Zadar
Forgive me father for I will synth – Un sintetizator în mâinile fiecăruia sună altfel. Aici sunt doi și un toboșar care se joacă.
6 FEB / Control
Shkoon (DE/SYR) (Live Arab Electronica) – un duo care unește două lumi și două culturi (Germania-Siria) prin sunet - folclor arab și electronică occidentală.

6 FEB 18:00 / Quantic
Punk Apocalypse Festival: Pârnaie, Martalogii, Brainwasher şi Slicer.
Pentru cine are nevoie să își scuture nervii de peste săptămână, intră la fix valul nou de punk de la noi. Preferatele mele sunt numele biletelor, cred că e foarte contextual Control Judiciar.
7 FEB | 17:00–21:00 / Art-An-Te
The Artist’s Journey – Poe-try Immersive Night – Recital de poezii acompaniat de muzică live
8 FEB / 19:00 / Control
SWORDS - Spoken Word Sessions S4E1
Invitați: Mihail Vakulovski, Daniela Luca și Irina Francisca Ion, moderator Cosmin Perța. Performance-urile vor fi completate de un set audio-vizual de Iulian Morar.
9 Feb / 19:00 / Sala Dalles
JOWEE OMICIL quartet la Jazz Fan Rising (Gospel, hip-hop, vodoo, tobe africane)
PARTY
5 FEB @ Pamela
Opening party Feed the Flame festival
6 FEB / Control
Tommy Four Seven, Romansoff, Thomas Rob (techno, electronic) – Tommy Four Seven e pe scena techno de vreo 20 de ani, așa că o să auzi de la drive-ul clasic de club până la groove-uri futuriste care te prind din mers.
7 FEB / 18:00 - 06:00 / Forge
Supersanity x Closer Milano – party-performance. 12 ore de techno puse într-un context de arte vizuale, design de spațiu, dadaism și stickere pe camera telefonului. Comunitățile techno locale se reunesc din nou, într-un spațiu sigur pentru diverse minorități.
7 FEB / Manasia
Slumber Party cu nvmore & bauhaos – O selecție de muzici create strict de către femei, de la riot grrrl la PJ Harvey și Rosalía. Sau cum zic ele, “girlhood e un spectru”.
7-8 FEB / Expirat
Feed the Flame - festival de dans – Dance battles și improvizație, iar tot festivalul gravitează în jurul waacking-ului, un stil născut în cluburile disco și crescut în comunitățile LGBTQIA+ ca formă de exprimare, afirmare de sine și libertate pe ringul de dans.
TEATRU
Teatrul săptămânii nu e despre confort, ci despre idei care te zgâlțâie un pic. De la Shakespeare pus lângă algoritmi la drame psihologice, familie și viața online, ai de unde alege.
7 FEB / 19:00 / Teatrul Masca
Macbeth.0
Dacă vrei să vezi un Macbeth pus în scenă puțin diferit, poți încerca asta - e teatru alternativ, cu video și un cor performativ, te bagă direct într-un prezent super mediatizat și îți pune în aceeași propoziție Shakespeare și algoritmi. Vezi o cronică a spectacolului aici.
8 Feb / 19:00 / Teatrul Dramaturgilor Români / sala Iosif Naghiu
DECAMERON 135666
Într-un lagăr de concentrare, o echipă de actori execută sub teroare cel mai important act artistic din întreaga lor carieră: jocul supraviețuirii. Așa sună oficial. Neoficial, se combină nudul cu politicul, motiv pentru care și recenziile sunt cel puțin polarizate. Ah, da, spectacolul este 18+.
9 Feb / 18:30 / TNB / Sala Atelier
Frumoasa călătorie a urșilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt - spectacol produs de Asociația Centrul European al Artiștilor Basarabeni.
9 FEB / 19:00 / ARCUB
Bazinul de Nord vorbește despre corectitudinea politică, moralitate, despre moștenirea nefastă a sinuciderii adolescenților și despre vină. Avem un Șerban Pavlu și ne bucurăm că încă-i plac dramele psihologice.
10 FEB / 17:00 / Metropolis
Părinți
E o poveste de familie cu care poți relaționa rapid, dacă nu-ți dă direct cu aritmie. Copil în anii 80-90 fiind, înțeleg foarte bine cum aceeași poveste te face să râzi, dar și să se strângă pielea pe tine. Dramatizare după Romanul omonim al Dianei Bădica apărut la Editura Polirom
11 FEB / 19:00 / Excelsior
Dark Play - foarte greu să mai găsești locuri la Excelsior, dar am reușit la acest spectacol și mai aveți și voi șanse. Sper să fie mai mult decât o-altă-piesă-despre-viața-online, pentru că de pe vremea mIRC-ului anonimatul digital a devenit și mai periculos.
CLUJ-NAPOCA
5 FEB / Atelier / CONCERT
SHKOON I TRACES Live [Warm-up & After party w/ BéTé] - un duo care unește două lumi și două culturi (Germania-Siria) prin sunet - folclor arab și electronică occidentală.
6 FEB / Booha Bar / PARTY
Groove Salad - groovalicious vibes
7 FEB / Booha Bar / PARTY
Poliglot - electronice din underground
11 FEB / Atelier / CONCERT
Marquis Collective - Lansare Album Metamorphosis. Fusion jazz și un concept premiat la Mittelyoung Awards, Italia.
TIMIȘOARA
6 FEB / Aethernativ / PARTY
Berlin Division - DJ set, muzici electornice cu versuri
CRAIOVA
6 FEB / 19:00 / Teatrul Colibri
Richard 3.0 după Shakespeare - O montare minimalistă, modernă, tulburător de actuală.
CONSTANȚA
8 Feb / 19:00 / Teatrul pentru Copii şi Tineret Constanţa „Căluţul de mare“ / CONCERT
JOWEE OMICIL quartet la Jazz Fan Rising (Gospel, hip-hop, voodoo, tobe africane)
IAȘI
5-6-8 FEB / Mina Museum
Matisse & Van Gogh - expoziție imersivă
Klimt & Kandinsky - expoziție imersivă
FILM
E genul de săptămână în care filmul devine un refugiu bun. Filme de festival, producții locale sau în locuri alternative, preferatele publicului și un documentar despre cum se schimbă locurile uitate atunci când comunitățile se activează și le dau din nou sens.
București
5 Feb / 17:00 / CDRF
Harold Feinstein: Last Stop Coney Island (R. Andy Dunn)
Harold Feinstein a fost genul de fotograf care a știut să prindă New York-ul în momentele lui mici și reale, cu oameni, gesturi și fragmente de viață care par banale până când le vezi prin ochii lui.
6 Feb / 18:30 / Cinema Atelier la Maison Creativ
18:30 — 20:15 – Proiecție de film Lost in Translation (r. Sofia Coppola)
20:15 – 21:30 – Atelier creativ & cocktail
7 Feb / 16:00 / Institutul Cervantes
Reclaiming Post-Industrial Futures - A Retrospective Film
Proiecție și discuție pentru artiști, organizații culturale și civice, pasionați de patrimoniu, reprezentanți ai comunităților locale. Totul pornind de la rezidențele artistice din 2025 organizate de către EUNIC România și ONG-uri locale.
8 Feb / 17:00 / Cinema Atelier la Maison Creativ
17:00 – Proiecție de film Past Lives (r. Celine Song)
19:15 – Atelier creativ & cocktail
Și în țară, și în București
Catane (Comedie, Dramă, r. Ioana Mischie)
Fraudă colectivă ca strategie de supraviețuire în România. Are doza aia de absurd care se potrivește prea bine cu ce se întâmplă în țară, iar faptul că apar nume pe care le cunosc din Baia Mare într-un film pornit dintr-un scenariu de licență UNATC, ajuns apreciat de presa internațională, mă bucură.
Baia Mare, Bacău, București, Cluj-Napoca, Iași / 7 Feb - Apollo111 Cinema
Insula (Thriller, r. Jan-Ole Gerster)
Când Challengers și White Lotus s-au întâlnit într-un alt film cu tenis, tensiune sexuală și-o dispariție.
Bacău, Botoșani, Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Iași, Sf. Gheorghe, Sibiu, Timișoara, Zalău
Sentimental Value (Dramă, r. Joachim Trier)
Nu vă zic de premii și nominalizări, dar chiar ți-o dă la sentiment cu discuții purtate poate prea târziu, într-o familie disfuncțională. De văzut mai ales dacă ai un frate sau o soră.
București, Arad, Botoșani, Brașov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Galați, Iași, Miercurea Ciuc, Ploiești, Sibiu, Timișoara / 7 Feb - Apollo111 Cinema / 11 Feb - Cinema Europa / Pitești - Cinema Trivale
No Other Choice (Comedie neagră, Thriller, r. Park Chan-wook)
Îl recomand fără să fi văzut trailerul - vreau să mă surprindă complet când ajung în cinema. Dar încă n-am găsit un film de-al lui care să mă dezamăgească.
București, Pitești, Timișoara / Pitești Cinema Trivale/

Nuremberg (DocuDramă, Istoric, Thriller, r. James Vanderbilt)
Experiența regizorului (a lucrat la Hollywood, inclusiv la scenariile pentru The Amazing Spider-Man) nu schimbă faptul că filmul ăsta e ancorat în istorie, nu în universul Marvel. Gurile rele zic altceva.
Timișoara: 5 FEB - Cinema Timiș, 7 FEB - Cinema Victoria, Alte orașe
Exit 8 (Horror, Mister, Thriller, r. Genki Kawamura)
M-am amuzat de acest review: „Bărbații sunt inutili, eu aș fi evadat în 5 minute.” Mi-e clar că acest joc al percepției va stârni controverse.
Pitești / București Cineplexx și Movieplex / Elvire Popesco / 6 Feb - Apollo111 Cinema
/ 6 Feb - Cinema Europa / 8 feb - Apollo111 Cinema. Prin țară Cinema City sau pe Independența Film
Sirât (Dramă, R. Oliver Laxe)
Dacă asculți muzică electronică și toate nominalizările primite nu te conving, poate mergi pentru coloana sonoră.
5 FEB / 20:30 / cinema Studio
Fotografie prelută din arhiva Fortepan / Mészöly Leonóra.





