Recomandări / Timp Liber

Ce facem săptămâna asta? 6-12 septembrie

De Scena 9

Publicat pe 6 septembrie 2021

Odată cu toamna am găsit noi motive să ieșim din case. Ți-am pregătit o listă proaspătă cu idei despre cum să-ți petreci orele libere săptămâna asta.

PS: Ziua de miercuri e campioană la cultură.

Noaptea Literaturii Europene, București, Calea Victoriei, sâmbătă, 11 septembrie, de la 18.30 la 21.30

Deși programul cultural al anului s-a dat peste cap din motive de pandemie, suntem în plin sezon de festivaluri și nopți albe - sens în care, sâmbăta asta, Calea Victoriei din București e animată de muzee, institute culturale și scriitori. Dacă poposești în seara respectivă în patru puncte de pe artera principală a centrului capitalei (respectiv la Muzeul Național al Literaturii Române, Librăria Humanitas Kretzulescu, Muzeul Național de Istorie a României și Piața Odeon) ai toate șansele să asculți fragmente din romane noi. Autorii vin din Grecia, Ungaria, Franța, Germania, România, Polonia, Cehia și Belgia, iar de citit vor citi Ada Navrot, Peter Sragher, Eliza Păuna, Bogdan Albulescu, Lari Giorgescu, Moni Stănilă - totul cu un performance bonus de Sofia Zadar. (Ioana)

O întâlnire cu un scriitor maghiar + un vernisaj, miercuri, 8 septembrie, Institutul Liszt București, ora 19.00

O discuție cu scriitorul Forgách András, autorul romanului „Dosarele mamei mele”, apărut în colecția „Anansi. World Fiction”, Editura Pandora M (traducere de Andrei Andrei Dósa). Întâlnirea de miercuri este însoțită și de un vernisaj al unei expoziții realizate de fratele scriitorului, Forgács Péter; expoziție ce pornește tot de la trecutul familiei și de la  descoperirea făcută în urmă cu câțiva ani și care stă la baza romanului - faptul că mama autorului fusese informatoare a regimului Kádár. La vernisaj şi prezentarea de carte, Iulia Popovici şi Bogdan-Alexandru Stănescu vor dialoga cu scriitorul maghiar, moderatoare fiind Alina Purcaru. (Ionuț)

Vernisaj: Cazul actual al unor tineri artiști români, Atelierele Malmaison, București, miercuri, 8 septembrie, de la orele 19:00

O mână de artiști români, născuți în perioada premergătoare Revoluției - anii ‘80-’90 -, te așteaptă să le cunoști lucrările și frământările de tineri profesioniști. Unii dintre ei își expun ideile în galerii internaționale, alții s-au oprit la spațiul natal. Cu toții au nevoie ca arta lor să fie privită, mai ales în perioada asta, când și ei se luptă, ca noi toți, cu o criză globală. Vernisajul e în miezul săptămânii, iar intrarea e gratuită. (Venera)

O instalație de sunet interactivă despre pierdere și doliu, Rezidența BRD Scena9, București, miercuri, 8 septembrie, de la orele 19:00

La acest vernisaj de miercuri veți găsi o colecție de experiențe arhivate multimedia de la oameni care au fost nevoiți să se confrunte cu o pierdere dureroasă în viețile lor, fie că e vorba de un celălalt apropiat, de un obiect care și-a găsit un sens în rutina de zi cu zi sau de harta planurilor personale din viitor. În contextul pandemiei, pierderea și doliul devin pretexte noi pentru întâlnirea dintre artă și tehnologie. (Venera)

foto cover: Ioana Cîrlig

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK