Pe Polymarket poți să pariezi pe orice: de la Oscaruri și nunta lui Taylor Swift până la războaie, lovituri de stat și, în 2025, chiar și pe alegerile prezidențiale din România. Trei tineri cercetători arată cum a ajuns o platformă de pariuri crypto să transforme viitorul într-un produs financiar.
Pe 20 martie s-a deschis în Washington D.C. The Situation Room, un sports bar populat de ecrane pe care rulează terminale Bloomberg, feed-uri live de pe X și canale de știri. Numit după așa-zisa cameră de criză din Casa Albă, barul e un pop-up care promite următoarea experiență: socializezi, bei o bere, pariezi pe fluctuațiile viitorului. Și chiar poți să pariezi pe orice: de la evoluția conflictelor din Orientul Mijlociu până la începutul războiului nuclear sau data nunții lui Taylor Swift. Barul e operat de Polymarket, compania din spatele celei mai mari piețe de predicții online.
Polymarket e o platformă care îți permite să pariezi pe evenimente viitoare, indiferent de relevanța sau frivolitatea lor. Altfel spus, transformă probabilitățile în active speculative, care inundă apoi spațiul public drept indicatori obiectivi ai unor realități posibile. Fondatorul companiei declara că, până când nu inventează cineva o bilă de cristal în care se poate citi viitorul, platforma ar fi „cel mai precis lucru pe care îl avem ca omenire”.
În ultimii ani, cotele de pe Polymarket au căpătat o aură de legitimate și în discursul public despre campaniile electorale din România, fiind văzute ca o alternativă viabilă la sondaje sau analiză politică. Chiar dacă autoritățile române au interzis platforma, aura ei profetică persistă. Am vrut deci să înțelegem și să explicăm cum funcționează, de fapt, aceste piețe de predicții. Anticipează ele mersul lucrurilor sau îl deviază? Și ce relație colectivă mai putem avea cu viitorul atunci când îl reducem la un teritoriu al speculei financiare?
Cum a devenit viitorul o bursă
În logica de funcționare a platformei, probabilitatea oricărui eveniment, oricât de grotesc, de tragic sau de trivial, poate fi transformată într-o ocazie de îmbogățire. Iar ce promite Polymarket este accesul facil la o piață cu adevărat liberă unde oricine poate câștiga tranzacționându-și predicțiile. Ce face această promisiune credibilă sunt inovațiile prin care platforma se diferențiază de casele de pariuri tradiționale. Spre deosebire de acestea, Polymarket permite utilizatorilor să parieze pe o gamă extrem de largă de subiecte, de la domenii tradiționale precum evenimente sportive sau politice la rezultatele unor competiții de Counter Strike, viața personală a celebrităților sau a doua venire a lui Isus Hristos. Această expansiune tematică este poate cea mai vizibilă dintre inovațiile sale structurale. Mai puțin evidente, dar la fel de relevante, sunt alegerile sale tehnice. Platforma caută să-și restrângă cât mai mult rolul de operator central: utilizatorii tranzacționează direct unul cu celălalt, iar probabilitățile evenimentelor rezultă din dinamica pariurilor în funcție de cerere și ofertă. Iar în absența unui arbitru care stabilește cotele, platforma promite „echitate și participare deschisă la nivel global”. Distribuția câștigurilor de pe platformă este, însă, amețitor de inegală. În medie, vasta majoritate a câștigurilor ajunge la doar 0,04% dintre utilizatori.
Polymarket funcționează pe baza unei infrastructuri blockchain, un registru digital descentralizat unde tranzacțiile sunt înregistrate public. Utilizatorii sunt, în mare parte, pseudonimi și pariază folosind stablecoins, criptomonede a căror valoare este strâns legată de dolarul american. Pariurile sunt structurate sub forma unor programe automate nesupervizate (smart contracts) care execută plățile, iar rezultatul unui eveniment este stabilit printr-un sistem deschis în care utilizatorii pot propune (și contesta) deznodământul, câștigătorii răscumpărându-și astfel pozițiile.
La momentul lansării sale din 2020, în plină pandemie, Polymarket părea un proiect marginal, însă a crescut masiv în ultimii doi ani atât ca fenomen economic, cât și ca relevanță și legitimitate socio-politică. Această evoluție a fost facilitată atât de extinderea și accesibilizarea tehnologiilor blockchain, cât și de creșterea veniturilor disponibile ale celor neafectați financiar de pandemie. La momentul scrierii acestui articol, volumul săptămânal al tranzacțiilor pe platformă se apropie de un miliard de dolari. Figuri precum Donald Trump Jr., fiul președintelui american, și Nate Silver, statistician și analist politic, se numără printre consilierii companiei, iar legăturile sale cu piețele americane de capital de risc (venture capital) sunt substanțiale. Compania și rivala sa, Kalshi, sunt ambele evaluate la peste 20 de miliarde de dolari, mai mult decât cea mai valoroasă companie românească după capitalizare bursieră, Hidroelectrica. Ceea ce până de curând părea un experiment la periferia economiei digitale devine o megaindustrie în sine, una care, după spusele lui Tarek Mansour, directorul executiv al Kalshi, caută să „financiarizeze totul și să transforme fiecare diferență de opinii într-un activ tranzacționabil”.
Mitul „înțelepciunii mulțimii”
Numai că visul financiarizării totale e camuflat de o misiune aparent nobilă: crearea unui barometru democratic și precis al opiniei publice globale. Polymarket se descrie, spre exemplu, drept „cea mai bună sursă în timp real de probabilități ale evenimentelor”. Compania a încheiat recent un parteneriat cu Substack care încurajează bloggerii să includă cotele piețelor de predicție în analizele lor, în timp ce contracte cu instituții reprezentative pentru media tradițională, precum CNN sau CNBC, facilitează citarea acelorași cote în cadrul programelor de știri drept estimări legitime ale probabilității diverselor evenimente. La o scară mai redusă, tendința este vizibilă și în România, unde publicații precum ProTV sau Libertatea au început să invoce cotele de pe Polymarket, uneori fără o contextualizare critică a modului în care acestea sunt produse.
Această percepție crescândă de legitimitate poate fi asociată cu climatul politic instabil al administrației Trump 2.0, care e favorabil proiectului, și, în general, cu Zeitgeist-ul: erodarea încrederii în sondaje, analiză politică tradițională și mai toate instituțiile pozitivismului științific. Însă principala sursă de legitimitate a platformei nu e reprezentată de acești parametri conjuncturali. Ei nu fac decât să catalizeze o mitologie mult mai veche, care e înscrisă în codul genetic al pieței de predicții: ideea că ar putea funcționa ca agregator precis al cunoașterii colective. Altfel spus, că, accesând „înțelepciunea mulțimii”, ar putea prezice viitorul. În realitate, alinierea cu tiparele trecutului, cu mainstream-ul politic al prezentului și cu potențialul de îmbogățire în viitorul apropiat transformă piețele de predicție în centre de influență și interes ale vieții publice.
În 2024, noaptea alegerilor prezidențiale din Statele Unite a părut că demonstrează abilitățile profetice ale Polymarket. Deși sondajele descriau cursa drept strânsă, platforma indica deja probabilitatea covârșitoare a victoriei lui Trump cu ore bune înainte de orice anunț oficial. Conform fondatorului său, chiar și echipa republicană ar fi aflat rezultatul final urmărind fluctuațiile platformei. Momentul a fost invocat ulterior ca dovadă că piețele online de predicții pot anticipa rezultate electorale cu mai multă acuratețe decât sondajele sau analiza politică. Și a ilustrat un crez al utilizatorilor fideli ai platformei: rezultatul a apărut mai degrabă ca o confirmare a unui deznodământ a cărui probabilitate fusese deja dezbătută și estimată cu acuratețe prin pariurile agregate ale utilizatorilor.
România intră în joc
Tumultul politic din România ultimilor doi ani a facilitat vizibilitatea unor evenimente domestice pe scena globală a piețelor de predicții. S-a pariat atât de mult pe rezultatul alegerilor prezidențiale din 2025 încât au devenit, temporar, cel mai popular eveniment de pe Polymarket. Investiții notabile au fost direcționate către George Simion, care a fost cotat drept favorit pe aproape întreaga perioadă dintre cele două tururi. Platforma a funcționat ca un indicator paralel aspru-criticatelor sondaje de opinie, cu cote care au fost preluate și popularizate în spațiul public de influenceri politici precum Andrei Caramitru sau Vlad Voiculescu.
Unele conturi au efectuat tranzacții mari sau extrem de frecvente, sugerând intervenții automatizate care mențineau sau împingeau cotele anumitor candidați. Un singur cont a pariat aproape un milion de dolari pe câștigul lui Simion. Încă nu este clar ce efect public pot avea asemenea intervenții financiare, mai precis dacă pot influența electoratul să voteze pentru un anumit candidat. Ele capătă însă un rol din ce în ce mai important în modul în care politicienii sunt reprezentați sau caută să-și legitimeze șansele în cursele electorale. De exemplu, în mijlocul campaniei pentru Primăria Bucureștiului, Ciprian Ciucu a descris Polymarket drept „o măsurătoare obiectivă, greu de manipulat”, insinuând că interzicerea platformei de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc chiar în preajma alegerilor ar fi fost motivată politic, întrucât „le stătea în gât” adversarilor săi. La momentul scrierii acestui articol, deși Polymarket a contestat legal decizia autorităților române, platforma a pierdut procesul în instanță, președintele ONJN declarând că o altă soluție „ar fi afectat grav eforturile statului român de combatere a pieței negre”.
Echivalarea interzicerii platformei cu cenzura politică e o mișcare recurentă printre susținătorii acesteia. În noiembrie 2024, după ce Polymarket a anticipat victoria lui Trump, locuința fondatorului platformei, Shayne Coplan, a fost percheziționată de FBI. Ulterior, Coplan a descris intervenția drept o încercare a administrației Biden „de a ataca companii pe care le asociază cu adversari politici”.
Pe deasupra, nimic nu garantează că platformele de predicții nu pot eșua spectaculos. La fel ca sondajele electorale tradiționale, utilizatorii Polymarket nu au reușit să anticipeze ascensiunea lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024. Cu o zi înainte de vot, platforma îl plasa pe primul loc probabilistic pe Marcel Ciolacu, iar la închiderea urnelor, pe 24 noiembrie, o indica favorită pe Elena Lasconi. Există exemple și dincolo de România: de la cazuri localizate precum alegerile senatoriale din Pennsylvania din 2024 până la episoade mai vizibile, cum a fost alegerea lui Robert Prevost, devenit ulterior Papa Leon al XIV-lea, în conclavul de anul trecut.
Asemenea eșecuri nu ar trebui să surprindă. Pariorii de pe Polymarket locuiesc în același macrounivers social ca restul lumii, și deci acționează în baza unor preconcepții comune. Profilul lor specific socio-economic – nativi ai spațiilor digitale nereglementate, familiarizați cu criptomonedele – poate implica o anumită distanță de ecosisteme de masă precum TikTok, care au jucat un rol decisiv în mobilizarea electorală. În plus, studiile arată că alegerile utilizatorilor reflectă adesea preferințe partizane directe, precum favorizarea unui anumit candidat, decât estimări imparțiale ale deznodământului. Văzut astfel, Polymarket își pierde din aura de barometru precis, devenind mai degrabă un loc de raliere politică, de diseminare și de legitimare a unor narațiuni mai mult sau mai puțin probabile.
Piața salvează situația
În februarie, Polymarket deschidea un magazin alimentar gratuit în New York, o trimitere la una dintre promisiunile de campanie ale primarului socialist Zohran Mamdani: reducerea costurilor de trai prin înființarea de magazine alimentare deținute de autoritățile locale. Însă conceptul de planificare redistributivă al lui Mamdani a fost întors pe dos de acest marketing stunt. După cum explică un anunț oficial al companiei de pe propriul Substack, magazinul gratuit al celor de la Polymarket operează invers: „Free groceries. Free markets” (Alimente gratuite. Piețe libere). Dincolo de marketing cinic, acest slogan face aluzie la venerabilele origini intelectuale ale noilor piețe de predicții.
Într-un eseu fundamental din 1945, economistul austriac Friedrich Hayek discută natura dispersată a informației în societate drept o problemă cu o singură soluție: o economie descentralizată în care piețele funcționează ca agregatori ai cunoașterii colective. Prețurile, spre exemplu, reflectă o formă de inteligență colectivă pe care o autoritate centralizată (statul în genere, dar mai ales în încarnarea lui sovietică de la vremea respectivă) nu o poate replica. Această logică hayekiană e complet naturalizată în economia contemporană, deci nu e de mirare că piețele de predicții mizează pe imaginea agregării eficiente și democratice de informații atunci când își justifică activitatea. Ce asigură calitatea cunoașterii produse astfel? Motivațiile economice ale utilizatorilor. O descriere oficială a Polymarket clarifică acest lucru: „stimulii economici [ai utilizatorilor] garantează că prețurile pieței se ajustează pentru a reflecta probabilitățile reale pe măsură ce participanți mai informați se alătură [piețelor]”. Altfel spus, atunci când suntem dispuși să pariem bani reali pe un rezultat, vom fi mai puțin mânați de reflexele noastre partizane, mai bine documentați și, în cele din urmă, mai sinceri în modul cum estimăm viitorul.
Prin urmare, platforma poate pretinde că monetizează expertiza utilizatorilor și că astfel oferă acces nu la opinii politice declarate, ci la poziții financiare care, privite dintr-o perspectivă macro, constituie o formă de „înțelepciune” a unor mulțimi motivate de o miză concretă (fiindcă au skin in the game). Însă, departe de a agrega democratic opinii egale din punct de vedere epistemic, platforme ca Polymarket reprezintă un sistem puternic stratificat, unde ceea ce contează nu este atât opinia participanților, cât resursele lor economice și cât de repede pot capitaliza pe date noi. Voci critice argumentează că asemenea piețe de predicții pot deveni un mod de a scurtcircuita procesul democratic și de a genera artificial consimțământ public. Nicăieri nu este mai vizibil acest risc decât în universul vast al pariurilor politice de pe Polymarket.
Practica pariului politic e veche de când lumea (are vreo cinci secole), iar reglementarea sa rigidă în a doua jumătate a secolului al XX-lea poate fi privită ca o excepție. În ultimele decenii, predecesori digitali ai Polymarket precum Iowa Electronic Markets (IEM), Intrade sau Augur au articulat, cu tehnologii mult mai modeste, aceeași promisiune de a accesa așa-zisa „înțelepciune a mulțimilor”. Însă mutarea proiectului în infrastructurile financiar-tehnologice complexe ale Polymarket schimbă cu totul parametrii acestuia. Utilizatorii platformei formează o pătură restrânsă și specifică de participanți, mult mai puțin reprezentativă pentru majoritatea populației decât în cazul eșantioanelor unui sondaj științific. Mai mult, nu toți utilizatorii tranzacționează în aceleași condiții: diferențele de capital și de acces la informație sunt deseori decisive, iar distribuția pariurilor (atât ca număr, cât și ca valoare) nu reflectă o mulțime omogenă. Volumele mari sunt concentrate în mâinile unui număr redus de utilizatori. Unii dintre ei folosesc strategii automatizate de tranzacționare (high-frequency trading) sau reacționează la informații care nu circulă public. Distribuția câștigurilor e, de asemenea, puternic inegală: majoritatea utilizatorilor pierd bani, în timp ce un grup extrem de restrâns încasează aproape tot.
Piețele de predicții moștenesc astfel viciile și virtuțile piețelor financiare clasice. Atunci când caută să anticipeze viitorul, participă la configurarea lui. Însă ce le distinge, în afară de mecanisme de reglementare? Modul cum produc legitimitate. După cum observă economista Kyla Scanlon, piețele clasice reacționează la evenimente, în timp ce piețele de predicții le autorizează, alimentând percepția generală asupra legitimității lor. Această consecință a mecanismului nu e foarte relevantă în cazul pariurilor despre cine va câștiga Oscarul, dar devine îngrijorătoare atunci când e vorba despre atacuri militare, spre exemplu. Ce înseamnă pentru o democrație că presa se referă la cotele piețelor de predicție ca la un verdict neutru asupra probabilității unor evenimente precum invazia unui alt stat suveran? Care sunt consecințele agilității cu care se mișcă piețele în a configura narațiuni publice despre diverse evenimente înainte ca instituțiile responsabile să apuce să reacționeze? Cum alimentează acest cult al financiarizării totale cele mai diverse fantezii anti-democratice, de la criptosferă la forurile decizionale ale noului imperialism american?
Știi și câștigi
Stratificarea utilizatorilor devine cu atât mai evidentă atunci când unii dintre aceștia par să știe suspicios de mult suspicios de devreme. În ultimul an, mai multe episoade au ridicat întrebări serioase despre măsura în care informațiile privilegiate sunt folosite pe aceste platforme (insider trading).
Unul dintre cele mai discutate cazuri care au amplificat suspiciunile este un episod de la începutul acestui an. Un cont anonim, creat recent, a plasat pariuri de peste 30.000 dolari pe înlăturarea de la putere a lui Nicolás Maduro până la finalul lunii ianuarie. Scenariul părea atunci extrem de improbabil, fiind cotat la doar 6,5%. La scurt timp după, administrația Trump a lansat operațiunea militară care a dus la capturarea președintelui Venezuelei, iar pariul contului anonim s-a transformat peste noapte într-un câștig de aproape jumătate de milion de dolari. Un scenariu similar s-a petrecut pe fondul atacurilor asupra Iranului de la finalul lunii februarie. Un singur utilizator a câștigat mai bine de jumătate de milion dolari mizând pe faptul că liderul suprem Ali Khamenei va fi înlăturat de la putere. Pariul a fost făcut cu câteva ore înainte ca bombardamentele americane și israeliene să îl ucidă pe Khamenei.
Un alt episod foarte discutat a fost cel al Premiului Nobel pentru Pace din 2025, când, cu câteva ore înainte ca laureata venezueleană María Corina Machado să fie anunțată oficial, pariurile pe Polymarket au crescut brusc în favoarea ei. Deși cota ei era inițial marginală, sub cea a lui Trump sau a Iuliei Navalnaia, aceasta a urcat accelerat, iar conturi noi de pe platformă au reușit să obțină câștiguri substanțiale din pariuri pe Machado. Oficialii norvegieni au deschis ulterior o investigație, suspectând o posibilă scurgere de informații sau chiar implicarea unui actor care a pariat în baza unor informații confidențiale.
Aceste episoade evidențiază o problemă fundamentală. Pe piețele financiare clasice, folosirea informațiilor confidențiale în scop de câștig personal este strict interzisă. În cazul piețelor de predicții online, lucrurile sunt mult mai tulburi. În unele jurisdicții, nu există reguli explicite care să interzică asemenea practici, deși evenimentele recente au condus la un anume grad de sprijin public pentru reglementarea lor. Pe deasupra, există voci în interiorul industriei și al mediului academic care susțin că insider trading ar putea contribui la acuratețea estimării unei eveniment pentru publicul larg, chiar dacă ar submina echitatea pieței pentru ceilalți pariori.
Problema este că devine din ce în ce mai dificil să separi predicția de intervenție directă. Dacă un eveniment poate genera profit imediat, dorința de a-l anticipa corect motivează inevitabil dorința de a-l influența. În martie, un jurnalist israelian a relatat că a primit amenințări cu moartea din partea unor utilizatori Polymarket, după ce un reportaj de-al său a influențat rezultatul unui pariu legat de un atac cu rachete iraniene din apropierea Ierusalimului. Pariorii au încercat să-l constrângă să își modifice articolul pentru a nu pierde sumele investite. Un episod mai recent din Franța sugerează aceeași logică: după ce utilizatori ai platformei au câștigat pariind pe o valoare ieșită din comun a temperaturii în Paris, autoritățile meteorologice au semnalat o potențială manipulare a datelor. Procesul de tragere la răspundere a celor care folosesc platforma ilicit este însă foarte complicat, având în vedere complexitatea tehnică a infrastructurilor construite pe blockchain. Reglementarea suplimentară nu ar fi deloc avantajoasă pentru Polymarket: tocmai opacitatea sistemului și pseudo-anonimatul pe care îl promite sunt avantajele competitive prin care aceasta se promovează.
Viitorul ca piață
În acest context, întrebarea nu mai este doar despre cum poate fi reglementată o platformă ca Polymarket sau în ce categorie juridică ar trebui încadrată (cazinou online, piață financiară sau infrastructură digitală hibridă?). Știm că răspunsurile variază deja: în Statele Unite, autoritățile au interzis platforma în timpul administrației Biden, încadrând-o drept o piață ilegală de instrumente financiare derivate – din aceeași familie ca notoriile derivative ale creditelor ipotecare caracteristice crizei financiare din 2007-8. Revenirea triumfală a lui Trump la Casa Albă a inversat situația. Astăzi, americanii pot din nou accesa Polymarket, chiar dacă la nivel global restricțiile se înmulțesc – inclusiv în România. În mod similar, state precum Franța, Belgia, Polonia sau Italia o consideră o platformă de pariuri nelicențiate. Devine din ce în ce mai clar că reglementarea este necesară pentru protecția consumatorilor și pentru limitarea posibilităților de insider trading, chiar dacă conduce la interzicerea platformelor. Dincolo de legalisme, însă, rămânem cu o întrebare mai cuprinzătoare: cine ajunge să „dețină” viitorul atunci când e transformat într-un domeniu acaparat de speculă financiară?
Aceste cadre din istoria foarte recentă a Polymarket pun sub semnul întrebării imaginea de tehnologie neutră de agregare a informației pe care o cultivă. Ceea ce apare cuantificat drept un procent probabilistic este de fapt rezultatul unui proces opac, în care opiniile se amestecă cu accesul inegal la resurse financiare și informaționale. Acest proces generează o stratificare epistemică de pe urma căreia beneficiază economic atât pariorii mari, cât și deținătorii platformei. Deținătorii de capital lichid ajung să ghideze atât evenimentele, cât și interpretarea lor; un proces descifrabil pentru mulți, dar aproape imposibil de reglementat la nivel național. Atunci când contextul financiar al fiecărui pariu se pierde, rezultatul final capătă o formă care doar mimează obiectivitatea: „zgomotul” din spatele tranzacțiilor dispare.
Nu e aleatorie centralitatea pariurilor pe teme militare și electorale. Ele transformă riscul financiar asumat de pariori în consecințe materiale suportate de cei despre și asupra cărora se fac predicțiile. Realitatea devine maleabilă sub presiunea crescândă a riscurilor financiare asumate de marii deținători de capital, ale căror intervenții dirijează evenimentele către validarea profețiilor lor financiare. Întotdeauna în detrimentul celor neimplicați, oricare ar fi rezultatul pariului. Astfel, viitorul încetează să mai fie un orizont al incertitudinii colective. Este redus la un produs financiar în care anticiparea și influența sunt traduse într-o nouă obiectivitate probabilistică. O obiectivitate care nu face decât să reproducă și să legitimeze actuala distribuție a puterii.
