Personaje / Ca Noi
Doamna Lazăr. Episodul 5 din seria „Ca noi”
Mihai Gavril Dragolea
Aflată aproape de final, doamna Lazăr se gândește la natură. Ea își urmează cursul indiferent de istorie.
Aflată aproape de final, doamna Lazăr se gândește la natură. Ea își urmează cursul indiferent de istorie.
Și-a cumpărat un cal care îl ajută la treabă, s-a căsătorit, a făcut un copil. Povestește despre el cu ușurință, ca și cum n-ar fi mare lucru. Cele mai importante amintiri și le-a tatuat pe piele.
Singură, dar înconjurată de animalele de care are grijă, doamna Rodica spune că alege izolarea. Oamenii și politica au dezamăgit-o.
Un scurt portret al unui bărbat împăcat cu singurătatea, care își dorește să rămână în amintirea oamenilor ca un om bun.
„Ca Noi” este o serie de scurte documentare-portret regizate de Mihai Gavril Dragolea despre ce le e drag unor oameni cărora viața nu le-a dat multe, dar care au reușit.
Cercetătorii avertizează de ani întregi că nivelul apelor subterane din nord-estul României este în scădere. Autoritățile reacționează cu întârziere, iar discrepanța dintre rural și urban îi împinge pe localnici într-o luptă pentru accesul la cea mai de bază resursă a vieții.
Un interviu cu antropologul Liviu Chelcea despre apa de la robinet și cea îmbuteliată, water grabbing și conflictele legate de apă.
Un interviu cu Bogdan Iancu, cercetător în antropologie, despre secetă, sisteme de irigații din trecut și prezent și competiția pentru apă.
Håkan Tropp, expert în politici legate de apă, vorbește despre rolul diplomatic al apei, în vreme de pace sau de război, de ce nu o valorificăm ca resursă și cum putem media riscurile legate de dispariția ei.
O fostă uzină de apă din Timișoara își deschide porțile pentru vizitatori și ne invită să ne gândim la relația noastră cu apa, patrimoniul industrial și modul în care vorbim despre toate acestea.
După invazia totală a Rusiei în Ucrainei, habitatul natural al Deltei Dunării a fost amenințat atât de război, cât și de creșterea traficului naval, redirecționat către această zonă. Acest reportaj analizează impactul, dar se uită și la soluțiile la care lucrează atât ucraineni, cât și români, pentru a proteja Delta.