La 30 de ani poți suporta o zi toridă: transpiri și mergi mai departe. La 70, însă, dacă ai probleme cardiace, locuiești singur, nu-ți permiți aer condiționat și stai la ultimul etaj, aceeași zi îți poate amenința sănătatea și chiar viața. Pe măsură ce România îmbătrânește, iar verile devin tot mai fierbinți, diferențele dintre cei ce se pot proteja și cei ce nu pot devin tot mai importante. Cum ne pregătim pentru ele?
„Rezistăm, rezistăm, n-avem ce face”, îmi spune domnul Constantin (72 de ani), când îl întreb cum a făcut față căldurii vara asta. E a doua zi de septembrie, suntem în București, în apropiere de parcul Titan, iar afară încă sunt 30 de grade, deși e deja ora 17 și soarele a început să se domolească. În aer se simte o zăpușeală care te face să vrei să bei cât mai multă apă și să te miști cât mai puțin. Constantin a ieșit cu Sara, cățelușa lui în vârstă de 14 ani, și stau împreună pe bancă la umbra unui copac. E cald, dar nici în casa lui nu-i chiar răcoare. Stă la etajul patru din patru și nu are aer condiționat – doar un ventilator pe care-l pornește din când în când. „Nu ies afară la orele când e cald, am grijă. Simt așa, o apăsare, uneori, dar e bine, n-am leșinat niciodată”.
E o poveste comună printre vârstnicii cu care am vorbit vara asta despre climă, căldură și încălzirea globală. Toți stau mai mult în casă, încearcă să se răcorească cum pot și merg înainte, poate uneori șontâc. Unii o fac singuri, cu o rețea de sprijin minimă, iar alții apăsați și de povara greutăților financiare.
Cu toții simțim pe propria piele efectele schimbărilor climatice, de la verile mult mai calde la frecvența semnificativ crescută a fenomenelor meteo extreme. Dar într-un fel resimți trei zile consecutive cu temperaturi de 40 de grade la 30 de ani și altfel la 70; într-un fel când ești sănătos, altfel când ești bolnav și încă o dată altfel dacă ai un aer condiționat în casă sau doar un ventilator. E valabil și pentru fenomenele extreme de climă, precum furtunile, secetele sau ploile torențiale. În ultimii patru ani, doar canicula a ucis peste 200.000 de persoane în Europa. Cum temperatura va continua să crească în următorii ani, iar fenomenele extreme vor deveni tot mai frecvente, acest număr va spori, iar diferențele în modul în care facem față se vor accentua și ele. Vârsta va continua să fie unul dintre cei mai mari diferențiatori. La fel ca mai peste tot în Uniunea Europeană, și în România populația îmbătrânește. În prezent, persoanele de peste 65 de ani reprezintă 20,5% din populația țării, iar numărul e în creștere. Cum se îmbină aceste două realități – criza climatică și îmbătrânirea populației – și cum se influențează una pe alta? Cum fac față vârstnicii României în prezent? Cât de pregătiți suntem să sprijinim oamenii de peste 65 de ani în fața noilor provocări climatice? Pe final de vară, am stat de vorbă cu seniori, medici, climatologi și ONG-iști, în încercarea de a afla răspunsuri.
Sănătatea, vârsta și schimbările climatice
„Mie mi s-a întâmplat – nu așa, să cad de tot, dar să nu mai pot să respir, să simt o respirație înceată”, îmi povestește o femeie de 68 de ani. „Am mai multe probleme de sănătate și astea fac mai greu de dus căldura”, mi-a spus și Constantin. „Am probleme, așa că nu ies din casă”, mi-a zis Maria, în vârstă de 72 de ani.
Un studiu din Scoția arată că populația de peste 85 de ani este cea mai afectată de căldura extremă. Cele mai multe persoane ucise de valuri de caniculă precum cel din 2011 de la Londra sau cel din 2003 din Franța aveau peste 65 de ani. Pe măsură ce schimbările climatice continuă să se accentueze, ne putem aștepta ca mortalitatea în exces legată de valurile de căldură să se tripleze între 2030 și 2050. „Valurile de căldură nu o să fie decât mai intense și mai dese”, întărește și climatologul Alex Trandafir. Iar acestea nu mai au loc doar în timpul verii, ci încep să apară mai devreme, din primăvară, și să dureze mai mult, până în toamnă. Suntem în prima jumătate a lunii septembrie și încă avem coduri portocalii de caniculă și zile cu 35 de grade.
„Corpul bătrânilor e un pic diferit față de cel al tinerilor, adică automat capacitatea lor de termoreglare scade”, explică Diana Savencu, medic gerontolog.
De la naștere până la moarte, corpul nostru e susținut de mecanisme de gestionare a căldurii. Nu am supraviețui altfel – am muri la primele modificări de temperatură, în sus sau în jos, care ne-ar destabiliza temperatura internă normală de 36-37 de grade. Cel mai important astfel de mecanism de gestionare a căldurii este transpirația, „acest sistem intern de aspersoare”, care ne stropește pielea cu apă și ne răcește sângele, ca să împrumut metafora autorului Jeff Goodell.
Dr. Natalia Pătrașcu, medic primar, cardiolog și specialistă în medicină internă, explică ce se întâmplă cu corpul atunci când temperatura de afară crește – peste 32 de grade, să zicem, adică peste pragul de caniculă. „Sistemul cardiovascular trebuie să se adapteze, în sensul că la căldură vasele de sânge se dilată, pentru a favoriza eliminarea excesului de căldură pe care îl primește organismul. Prin aceleași reacții vazomotorii este activată și transpirația – pierdem lichide și pierdem minerale.” Practic, continuă medicul, ce are de făcut inima pe termen scurt este să asigure că circulă destul sânge în organism, iar asta o face să bată mai repede. „Pulsul nostru crește. Tensiunea arterială, de asemenea, variază – în principiu, mai degrabă scade la o expunere acută la căldură.”
Odată ce îmbătrânești, însă, transpiri mai puțin și inima îți funcționează mai greu oricum, cu atât mai mult la un tur de forță cum poate fi o zi de caniculă. „Vorbim de o categorie de vârstă care e deja în bună măsură afectată de boli de inimă – de cardiopatie ischemică, de hipertensiune, de aritmii, cum este fibrilația atrială –, peste care vin toate aceste modificări adaptative care, în acest caz, pot agrava disfuncțiile preexistente.” În fiecare an, bolile cardiovasculare sunt responsabile pentru cele mai multe decese la nivel global. O metaanaliză a mai multor studii medicale arată că, în timpul unui val de caniculă, există o creștere cu 15% a mortalității persoanelor cu boli cardiovasculare, riscul crescând în cazul persoanelor vârstnice.
În plus, explică cardioloaga Pătrașcu, și medicamentele pe care le iau bătrânii pot contribui la modul în care organismele acestora răspund la căldură extremă. Unii iau tratamente antihipertensive pentru controlul tensiunii. Vara, tensiunea scade adesea, iar vârstnicii se deshidratează. O altă clasă de medicamente frecvent utilizate și recomandate de ghiduri pentru controlul tensiunii arteriale este cea a diureticelor, care pot accentua deshidratarea și, ca atare, pot influența negativ funcționarea rinichilor, deja afectați la bătrânețe.
Tot de la vârstă, adaugă Pătrașcu, senzația de sete este mai puțin prezentă, chiar dacă nevoia de apă rămâne cel puțin la fel de importantă. „Este vorba de o tocire a unor receptori ai organismului, care nu mai indică la timp creierului că este nevoie de o hidratare corespunzătoare. Și atunci, de aici o conștientizare și mai redusă a nevoii de a bea apă.”
„Insuficiență cardiacă. Am și diabet, am avut și accident vascular. Nu vă spun”, îmi povestește Maria Rădulescu, o femeie de 78 de ani cu care vorbesc într-un mic rond de verdeață în apropiere de strada Mântuleasa. E început de septembrie, dar suntem la orele amiezei și soarele încă arde. Femeia a ieșit afară doar pentru că trebuia să se vadă cu cineva, altfel spune că nu iese niciodată la orele astea, tocmai ca să se protejeze. Acasă e bine, zice ea, pentru că are aer condiționat. „Dacă n-aș fi avut aerul condiționat, muream.”
„Nu mi s-a făcut rău, pentru că am căutat să nu mi se facă”, îmi spune doamna Lidă, când o întreb dacă suferă din cauza căldurii. Cu ea vorbesc într-o dimineață de final de iulie. Stăm pe o bancă incomodă în Tineretului, e abia 10:30, deci încă nu e atât de cald încât să fie deranjant, dar în două ore soarele va fi destul de dogoritor cât să provoace cu ușurință o insolație. Ne vedem devreme și pentru că e mai înțelept din punct de vedere al temperaturilor, dar și pentru că doamna Lidă are un drum la medic după. Are un anverism la urechea stângă și insuficiență venoasă, are o artroza de genunchi. Se deplasează greu și problemele motorii au făcut-o chiar să cadă dintr-un autobuz. Pe lângă asta, este și hipertensivă.
Ca femei, doamna Rădulescu și doamna Lidă sunt oricum mai afectate de schimbări climatice, iar vârsta nu face decât să accentueze greutățile. Însă dificultățile transcend genul. Problemele de inimă, deshidratarea, senzația de sete scăzută, problemele cu rinichii, la care uneori se adaugă și mobilitatea scăzută (care poate lungește orice drum prin soare), fac verile caniculare pur și simplu mai greu de dus pentru bătrâni. În practică, asta înseamnă fie un disconfort accentuat, fie probleme mai grave. „Căldura poate produce amețeli, cefalee, încetinire a gândirii, chiar până la pierderea coordonării, convulsii și comă”, explică gerontologa Savencu.
Dacă vezi o persoană vârstnică pe stradă în timpul caniculei, recomandarea Dianei Savencu este să intri în vorbă cu ea, să te asiguri că e bine și, dacă are nevoie, s-o ajuți să ajungă la umbră sau la un loc unde se poate răcori. Unele farmacii de exemplu au și dozatoare de apă și un scaun unde oamenii pot sta să-și regleze temperatura.
Dacă vezi că îi este rău, are probleme cu respirația, du-o la umbră. Umezește un șervețel cu apă și tamponează-i fața, fă-i vânt și ajut-o să bea încet. Dacă se simte confortabil cu asta, ajută-o să ajungă acasă sau la un punct de răcoare. Dacă nu își revine sau starea i se agravează, sună la salvare.
Ce subliniază Diana ca fiind foarte important este să nu ignorăm bătrânii în timpul verii și să fim proactivi în a-i ajuta. „Mai important e să îi băgăm în seamă, să vedem că au nevoie și să le oferim ce au nevoie. Să avem ochii deschiși la nevoile lor.”
Căldura e unul dintre pericolele imediate pentru vârstnici, dar nu e nici pe departe singurul. Furtunile tot mai dese și fluctuațiile de presiune atmosferică care le însoțesc pot duce și ele la o stare de rău. O altă vârstnică de 68 de ani cu proteză la picior, descrie senzațiile pe care le are înainte și în timpul furtunilor: „Simt că mi se umflă toată măduva. Sunt și un pic confuză, merg mai dezechilibrat. Am o stare de rău și dureri.”
Apoi, în afara marilor orașe, fenomene ca inundațiile, alunecările de teren și incendiile de vegetație pot afecta disproporționat bătrânii cu mobilitate mai redusă. Le e mai dificil fizic, financiar și psihologic să plece din calea dezastrelor naturale, și apoi rezistă mai greu până vine salvarea, iar asta se vede în situații tragice, cum a fost uraganul Katrina, când cele mai multe victime au fost în rândul seniorilor. Incendiile de vegetație adaugă și ele riscuri pentru sistemul respirator al bătrânilor, deja supus dificultăților asociate cu vârsta.
„În practică, în spital, încercăm să învățăm noi, dar la conferințe nu se vorbește atât de mult cum aș dori eu să se vorbească despre cum sunt afectați bătrânii de schimbări climatice”, îmi spune medicul gerontolog Diana Savencu. Nu crede că sistemul medical românesc este pregătit să facă față numărului tot mai mare de îmbolnăviri asociate cu schimbările climatice, dar consideră că e de datoria medicilor tineri, precum ea, să-l pregătească.
În lipsa unor programe naționale dedicate și gândite strategic, ce pot face doctorii este să-și avertizeze pacienții să se protejeze mai bine, iar pacienții să ia măsuri individuale de protecție. „Evit să ies din casă la amiază”, „am mereu apă la mine și un evantai”, „când îmi e foarte cald pun șervețele umede pe mine”, mi-au povestit vârstnicii cu care am stat de vorbă.
Sănătatea, vârsta și problemele financiare
„Eu întotdeauna sunt realistă și mă motivez singură, îmi zic. E vară, tre’ să fie așa. E luna lui cuptor, dar trebuie să fie așa”. Mică de înălțime și puțin aplecată de spate, cu părul șaten aranjat într-un permanent, sprâncene tatuate și bijuterii de aur, la 79 de ani, Elena Lidă nu se lasă de viață. Spune bancuri obraznice, își vizitează mama de 92 de ani și îți dă sfaturi de viață dacă-i ceri.
A lucrat ca îngrijitoare de copii, a făcut curat în avioane, inclusiv în elicopterul lui Ceaușescu, și a fost și prospector geolog. După Revoluție câștiga bine și avea un apartament central, unde locuia cu băiatul, însă la sfârșitul anilor ’90 a intrat în probleme cu banii și, ca să dea înapoi niște datorii, a trebuit să vândă locuința. Nu și-a mai revenit financiar niciodată.
În total, doamna Lidă a muncit 34 de ani și are o pensie mică, de 1.980 de lei, din care plătește și îngrijirea medicală a fiului ei, într-un centru din Italia. Era la muncă acolo când a avut o criză medicală care l-a lăsat incapabil să muncească și să se îngrijească o vreme. Acum e ceva mai bine și speranța doamnei Lidă e să-l aducă înapoi în România, să fie cu ea. Între timp, femeia se descurcă cum poate: dă meditații, îngrijește de copiii vecinilor, își vinde din lucruri la colțul străzii, încearcă să supraviețuiască.
În apartamentul de nici 50 de metri pătrați din Rahova unde locuiește s-au adunat multe obiecte, parcă dintr-o altă viață: haine, gablonțuri, jucării de pluș, medicamente, o poză cu fiul ei în Italia, când era sănătos. Chiria e 800 de lei și 500 de lei utilitățile, fără căldură, pentru că blocul nu e racordat. Are un boiler pentru apă caldă, un calorifer pentru iarnă și un aer condiționat pentru vară. Le folosește cu zgârcenie, ca să nu-și încarce factura de curent electric, care ajunge oricum la aproape o treime din venituri.
Primește o masă caldă de la o biserică cu cantină socială și singurele fructe pe care le mănâncă, în afară de o banană pe zi, pentru potasiu, vin de acolo. „Nu îmi permit. Există ani când eu nu am gustat fructe, în afară de banane.” Nici sucuri nu-și permite, deși îi plac. O dată și-a permis o plăcere și și-a luat un baton ROM, dar nici pe-ăla nu l-a mâncat tot. L-a împărțit cu copiii unei vecine.
Vara îi e greu să gătească, pentru că aragazul încălzește mult prea tare apartamentul și i se face rău. „Simt, așa, capul mai greu. Transpir. Curge apa pe aici. Uite-așa se duce, uite-așa. Câteodată am și bătăile la inimă mai mari.”
Unul dintre indicatorii care arată cât de bine vei face față la schimbările climatice este situația financiară. Când îți permiți un aer condiționat, o vacanță prin locuri cu mai multă răcoare, medicamente și mâncare potrivită, căldura e mult mai ușor de dus. Dar sărăcia și alte vulnerabilități te pot afecta în multe feluri. În 2017, în Statele Unite, Uraganul Irma a lăsat zona Hollywoodului fără curent două zile. Temperaturile de afară nu erau extrem de ridicate – în jur de 30 de grade –, însă a fost suficient pentru ca 12 bătrâni dintr-un azil să moară de insolație, unii dintre ei având temperatura corporală de 42 de grade. Un alt exemplu: penele de curent, tot mai frecvente din cauza supraaglomerării rețelei (în mod ironic și din cauza sistemelor de climatizare), dezafectează frigiderele, ceea ce face ca mâncarea perisabilă să se strice. Un bătrân aflat în sărăcie va avea de ales între a nu mai mânca sau a mânca un aliment alterat, când trupul lui e deja vulnerabil.
Aproape un sfert dintre vârstnicii din România sunt expuși riscului de sărăcie, cu 6,5% peste media europeană. Măsurile de austeritate și scumpirile din ultimul timp îi afectează profund pe bătrâni. Înghețarea salariilor din sistemul medical pune și mai multă presiune pe un sistem pe care vârstnicii se bazează constant, la fel cum o face și amânarea sau reducerea unor programe sociale de stat. Și scumpirile sunt greu de dus: costul coșului minim aproape s-a dublat, în timp ce pensiile au rămas aceleași.
„Îi dau drumul aerului condiționat cinci minute, zece, apoi îl închidem sau schimbăm un pic atmosfera, că altfel nu, nu poți să stai”, îmi povestește Maria, cu care am vorbit în zona Mântuleasa. Din cauza condițiilor materiale precare, ea și mulți alți vârstnici sunt forțați să aleagă între confortul termic și mâncarea de pe masă, medicamente sau alte cheltuieli necesare. Poate situația ar fi mai suportabilă cu sprijinul familiei sau al comunității, dar, de multe ori, nici acestea nu există.
Singurătatea, bătrânii și schimbările climatice
Să ne întoarcem la Constantin, vârstnicul pe care l-am întâlnit pe o bancă în Titan, unde locuiește la ultimul nivel al unui bloc cu patru etaje. Îmi spune că nu-i e greu să urce scările până acasă, în schimb Sara, cățelușa lui de 14 ani, e prea bătrână pentru asta și trebuie s-o ia în brațe. A găsit-o când era pui și se adăpostea la uzina unde lucra el. O iubește tare mult. „Se spune că câinii ajung să ia însușirile stăpânilor, că seamănă”, îmi spune. Ei doi cum seamănă? „E ascultătoare, e cuminte”, o mângâie cu drag, iar Sara închide ochii fericită, apoi sare în fața lui și dă din coadă. E atât de bătrână încât tremură toată, dar e, fără îndoială, un câine fericit. „Doar pe ea o mai am, suntem doar noi doi.”
Dacă legătura dintre sănătatea și situația financiară a vârstnicilor și modul în care aceștia răspund la schimbările climatice e intuitivă, cea cu singurătatea nu e la fel de evidentă, dar există.
Valentin Georgescu, director executiv al Asociației Niciodată Singur - Prietenii Vârstnicilor, explică că un om care are un sistem de sprijin poate cere mai ușor ajutor la nevoie. În plus, e înconjurat de alții care pot trage un semnal de alarmă.
Numai că schimbările climatice accentuează, la rândul lor, izolarea vârstnicilor.
„Pe căldura asta e cel mai bine să nu ieși afară, mamă. Te închizi în casă și stai”, îmi explică doamna Maria când o întreb cum se protejează de căldură. O face asta să se simtă mai izolată? „Păi normal, că nu am pe nimeni cu care să vorbesc. Vorbesc cu televizorul.”
„Pentru ei e foarte important să iasă din casă. Ei bine, când vine canicula, importanța asta nu scade și vor ieși din casă”, explică Georgescu de la Niciodată Singur. De asta vedem uneori seniori afara la ore în care soarele arde. „Hai să ne uităm puțin la dimensiunile singurătății și o să vedem ce le trebuie să iasă din casă. Nu au cu cine să vorbească. Am vorbit de foarte multe ori cu casiere de la diverse magazine care spun că au vârstnicii lor abonați la o poveste, care vin mai mult pentru discuție decât pentru cumpărături.”
Niciodată Singur lucrează prin mai multe programe tocmai la ameliorarea acestui sentiment de singurătate. Asociația din România face parte dintr-o federație pornită în Franța și tot din Franța a venit și interesul pentru modul în care fac față vârstnicii la caniculă. În 2003, în urma unui val de căldură care a ucis mii de persoane, Franța a înțeles că trebuie să facă ceva pentru a-și proteja populațiile vulnerabile.
ONG-ul românesc a realizat un studiu care arată că trei din cinci seniori care locuiesc în mediul urban din România se confruntă cu singurătatea, iar un senior din patru are un grad de socializare foarte scăzut, ajungând să vorbească cu cel mult o persoană în decursul unei luni. O treime dintre vârstnicii din mediul urban nu beneficiază aproape deloc de sprijin moral și practic.
Mai mulți factori au dus la situația actuală: slăbirea relațiilor familiale și comunitare, creșterea speranței de viață, migrația (mulți dintre copiii acestor vârstnici sunt în străinătate și, deși unii poate îi ajută financiar, contactul social cu familia e sporadic). Dar, adaugă Georgescu, în țări precum România, fenomenul foarte accentuat al izolării bătrânilor are legătură și cu percepții populare și o înțelegere proastă a presiunilor financiare de către populația adultă. „De-aia nu avem bani, că plătim pensii”, parafrazează directorul Niciodată Singur această preconcepție – care, în lipsa unor eforturi de contracare din partea statului sau a mass media, ajunge să modifice felul în care interacționăm cu vârstnicii. „Sunt sigur că ai auzit lucruri ca: N-am loc de bătrâni în autobuz când eu trebuie să mă duc la muncă; de ce merg încet? Orice e legat de vârstnici devine un inconvenient”. Din conversațiile lui cu seniori, Georgescu a rămas cu ideea că mulți dintre ei se confruntă cu lipsa de respect – li se vorbește urât pe stradă și simt lumea ca pe un loc amenințător, care nu e pentru ei. „Nu vreau să vorbesc, doamnă, că oricum noi, pensionarii, suntem doar masă de manevră, să zică la televizor că din cauza noastră se întâmplă toate, să ne mintă și să ne ia pensia”, mi-a răspuns o femeie când am întrebat-o dacă vrea să vorbim despre schimbările climatice pentru acest articol.
Când se simt prost tratați, explică Georgescu, vârstnicii internalizează această atitudine, iar asta îi afectează. „Te face mai puțin dispus să ieși din casă, mai puțin dispus să trăiești. Îți ia, bucățică cu bucățică, din stima de sine în fiecare zi, când vezi că și pe stradă și la magazin și în familie oamenii te tratează astfel.”
Niciodată Singur încearcă să schimbe mentalitatea conform căreia vârstnicii sunt o povară asupra sistemului social, spune Georgescu. Au două programe principale: centrele comunitare și programul de vizitare a vârstnicilor la domiciliu. Primul se adresează seniorilor mai degrabă mai activi, iar cel de-al doilea atât persoanelor greu deplasabile, cât și celor pentru care o formă de interacționare mai intimă este mai confortabilă. „Paradoxul e că, atunci când un bătrân e foarte singur, nu va dori poate să interacționeze atât, deși nevoia există.”
Pe doamna Lidă am cunoscut-o prin Gabriel Mihai Achiriloaie, voluntarul Niciodată Singur care o vizitează și o ajută cum poate. „Nu știu ce m-aș face fără el”, îmi spune femeia. Gabi a ajuns să o cunoască pe mama femeii, în vârstă de 92 de ani, să-i știe problemele, s-o ducă în parc, fie în excursii organizate de cei de la Niciodată Singur, fie pe cont propriu, și uneori la medic, când nu poate merge singură. Când doamnei Lidă îi e greu, se gândește: „Zic că poate nu e așa, poate există o cale, trebuie să fie, trebuie. Trebuie să existe un Gabi”.
Și pentru Gabi întâlnirea a fost fortuită. Bărbatul are 38 de ani și face voluntariat de la începutul anului. E un tip curios, prietenos, genul care sare imediat să te ajute. Lucrează în construcții și a ajuns la Niciodată Singur după ce, într-o zi la muncă, a ajutat o vârstnică singură, căreia i se făcuse rău în apartament. Spune că atunci s-a gândit prima dată ce înseamnă să fii singur la bătrânețe și s-a întrebat cum poate să ajute.
Potrivirea cu doamna Lidă a fost imediată, sunt amândoi curioși și vorbăreți. „E modelul meu. E incredibil cum reușește să se descurce. Nu știu mulți tineri care ar putea să facă ce face ea.” De la 1 ianuarie, Gabi spune că și-a schimbat viața – și-a dat demisia de la job și lucrează ca consultant, iar planul este să înceapă să studieze asistență socială și sociologie, ca munca lui cu seniorii să fie și mai de impact. „Când ești tânăr ți-e frică să privești bătrânețea în ochi. O vedem, dar nu o înțelegem, nu? Te cuprinde sentimentul acela de nemurire, că ție nu ți se poate întâmpla nimic și că este un drum foarte lung până ajungi la bătrânețe. Dar, inevitabil, toți ajungem acolo.”
Gabi își ajustează activitățile cu vârstnicii în funcție de anotimp și de vreme. Vara îi e mai greu, pentru că canicula nu îi permite să iasă cu doamna Lidă în parc decât seara – și chiar și atunci se resimte disconfortul termic. Toți voluntarii Niciodată Singur mi-au spus că au în minte să verifice dacă beneficiarii lor sunt bine pe caniculă, dacă au răcoare în casă, beau apă și evită căldura, deși nu o fac neapărat cu gândul că vârstnicii sunt o populație vulnerabilă la schimbări climatice.
Cu seniorii care vin la centrele de zi e altă poveste. La centrul din zona bucureșteană Mântuleasa, aceștia pot face yoga, cursuri de pictură, de educație media, pot juca remi, interacționa și citi (biblioteca a fost organizată din donații, de către o beneficiară care a fost bibliotecară. Acolo am abordat în mod direct schimbările climatice cu un grup de doamne. Le-am întrebat cum se protejează de caniculă atunci când ies afară vara, dar și despre zodii, relații, greutatea de a-ți găsi un rost după pensie și cât de important este să rămâi activ. „Nu o să obțineți de la noi în interviu că suntem devastate și îngrozite”, îmi spune o doamnă cu părul scurt, tăiat modern. „Că ce rău e că suntem în vârstă și că nu mai putem. Noi și când nu mai putem, mai putem.” Apoi doamnele mi-au povestit că, la început, unele dintre ele nu credeau în schimbări climatice – sau mai degrabă aveau impresia că exagerează presa, că au mai fost furtuni și caniculă și înainte. Dar, pe măsură ce anii treceau, iar valurile de căldură și alte fenomene extreme deveneau constante, mi-au spus că niciuna nu se mai îndoiește acum de schimbarea de climă. Au rămas, în schimb, cu credința că mass-media accentuează alarmarea populației, ceea ce nu le încurajează să urmărească știrile pe subiect.
Găsesc aceeași atmosferă și la noul centru comunitar din Kaufland Pallady. Spre deosebire de centrul de la Mântuleasa, la acesta vârstnicii nu trebuie să se înscrie ca să devină beneficiari, ci pot pur și simplu să intre pe ușă. Când am ajuns acolo, într-o miercuri după-amiază, se juca remi intens la mai multe mese.
„Deci lipești 1 acolo, și cu 10 de la tine fac formație – și, uitați, am intrat ultima și ies prima”, spune doamna Valeria, în timp ce construiește o ofensivă la remi și câștigă jocul. La 82 de ani, cu un set de bijuterii perfect asortat și un inel cu trandafir mov pe deget, îmi povestește că centrul e o adevărată binecuvântare, pentru că-i permite să rămână activă și îi dă un loc unde să mai iasă din casă. Constantin, 79 de ani, partenerul ei de remi, îi dă dreptate. La centru fac dansuri moderne, citesc și socializează.
Pe drum spre la centru se protejează de căldură având mereu apă la ei, evitând să iasă din casă în mijlocul zilei și folosind cu moderație aerul condiționat. Ca mai toți vârstnicii cu care am vorbit, sunt îngrijorați de schimbările climatice, dar n-ar spune că e prea sus pe lista de frici. „Suntem și noi la fel de nemulțumiți și îngrijorați ca toată lumea. Dar noi am mai trecut prin multe. Venim din două secole grele și am trecut și prin mai mari greutăți, și prin mai mici. Avem un psihic care acceptă multe”, îmi spune Valeria.
Centrele funcționează și ca puncte de răcoare – adică vârstnicii pot intra pur și simplu să se răcorească, să bea apă și să-și tragă sufletul. Niciodată Singur a realizat și o hartă a acestor puncte de pe tot cuprinsul României. „E foarte simplu. Noi am început să comunicăm la scară largă că vrem să existe această rețea. Entitățile care rezonează cu ideea ne scriu, iar noi îi integrăm în hartă și le trimitem stickerele de care au nevoie”, spune Georgescu. Pentru a înființa un punct de răcoare este nevoie să ai un loc cu temperatură decentă, apă și spații unde oamenii se pot așeza. „Nu-ți trebuie un mare spațiu de activități. Să poți să-i oferi un spațiu în care să stea, un scaun unei persoane care trece pe stradă și are nevoie să bea un pahar cu apă și să se răcorească puțin.”
E un sistem eficient, dar nu poate rezolva singur problema. „Limitările soluției sunt că nu e un efort centralizat și unitar. E un efort al organizației noastre și depinde de bunăvoința celor care participă, dar depinde, din păcate, și de ignoranța celor care nu”, explică Georgescu, directorul Niciodată Singur. Într-un fel, asta se poate spune despre toată munca asociației. Deși ceea ce fac este important și îmbunătățește considerabil viața vârstnicilor, un ONG nu poate ține locul statului sau unor programe naționale dedicate.
Orașul, bătrânii și schimbările climatice
Pe soții Iliescu i-am cunoscut chiar vizavi de parcul IOR. Ea are 73 de ani, el 75 și de câțiva ani s-au mutat în afara orașului. Acolo le place că e liniște și fac față mai bine la căldură, pentru că e altfel când ai natura aproape. Le lipsește viața socială din oraș, dar când mai vin în Capitală nu regretă decizia. Au locuit amândoi într-un bloc de lângă Parcul IOR și se știu de mici, au fost vecini. „Am și contribuit ca elevi la liceu, la construcția (parcului, n.r.). Când văd ce se întâmplă acum cu el, am senzația că mi s-a luat ceva personal.” Să vadă zona, odată verde, amenințată de rechini imobiliari, incendiată și golită de vegetație e cu-atât mai trist cu cât amândoi spun că ce i-ar ajuta, pe ei și pe alții de vârsta lor în confruntarea cu căldura, e tocmai un oraș cu mai multe parcuri.
Cât de puternic simți efectele schimbărilor climatice are legătură și cu locul unde te afli. Vârstnicii de pretutindeni sunt vulnerabili la schimbările climatice, dar cei din marile orașe tind să fie și mai lipsiți de apărare în fața caniculei, din cauza urbanismului prost.
„Efectul căldurii e intensificat, pentru că foarte multe din orașe nu se adaptează cum ar trebui să se adapteze. Și atunci, efectul insulei urbane de căldură, plus alți factori locali, nu fac decât să crească, aș putea spune aproape exponențial, efectele asupra vârstnicilor”, explică Alex Trandafir, climatolog. „În orașe, toate suprafețele au un albedo (conform Wikipedia: măsura puterii de reflexie a unei suprafețe, reprezentând fracțiunea din lumina incidentă, în special cea solară, care este reflectată în mod difuz, n.r.) care să reflecte radiația solară. Toate suprafețele astea funcționează ca niște baterii. Și atunci, pe lângă faptul că temperaturile sunt oricum ridicate și poate nu scad sub 20 de grade Celsius noaptea, în orașe s-ar putea să nu scadă sub 25-26 de grade Celsius, ceea ce e foarte, foarte rău, pentru că noaptea, cumva, era portița prin care organismul se mai reglează.”
Mai multe spații verzi, țâșnitoare și puncte de răcorire ar face viața tuturor cetățenilor mai ușoară, dar pentru vârstnici diferența poate fi colosală.
Un viitor și mai cald
În cartea sa, Căldura te va ucide prima, Jeff Goodell scrie: „Pe termen lung căldura extremă este o formă de extincție”. Nu suntem programați să facem față căldurii extreme, fie tineri sau bătrâni. Dar căldura extremă va face parte din viața noastră. De ani întregi, oamenii de știință avertizează că dacă nu schimbăm ceva vom vedea o încălzire și mai accelerată – și, cu toate astea, avertismentele lor nu au schimbat prea mult modul în care funcționează lumea. Aceiași oameni de știință spun acum că vom depăși pragul de 1,5 grade stabilit de Acordul de la Paris și că în cel mai optimist scenariu vom ajunge la 1,8. În practică, asta înseamnă mai multe inundații ca cea din Nepal, mai multe uragane precum Katrina și mai multe valuri de căldură ca cel din Paris 2003.
„În cazul celor mai multe valuri de căldură, primele au murit persoanele în vârstă, care locuiau singure, erau prea sărace pentru a-și permite aparate de aer condiționat sau aveau probleme medicale care le făceau vulnerabile”, rezumă Goodell în cartea sa. „În acest sens, un val de căldură este un eveniment rapace, care îi elimină pe cei mai vulnerabili oameni.”
În România avem mulți oameni vulnerabili și mulți vârstnici. În următoarea perioadă, vom avea și mai mulți. Situația economică împinge în precariat tot mai multe persoane, iar curând vor intra la pensie decrețeii și vom deconta explozia demografică din anii ’70, dar cu o populație activă pe piața muncii în scădere.
E greu să schimbi realitatea îmbătrânirii populației și a schimbării climatice, dar modul în care răspundem la aceste fenomene, în care îi protejăm pe cei vulnerabili, este un țel mai accesibil, atât pentru individ, cât și pentru societate. Numai că, în primul rând, trebuie să vrem.
„Mă îngrijorează egoismul. Pandemia, schimbările climatice, situația financiară, situația geopolitică îi face pe oameni bună dreptate să se gândească să fie ei bine prima dată, ceea ce este ok. Dar mie mi se pare că facem asta și când nu e cazul”, spune Georgescu, directorul Niciodată Singur. „Ajungem să ne gândim doar la noi, în caz că se întâmplă ceva. Și ăsta e cel mai mare dușman al comunităților. Ultimii ani mi-au dovedit cât de important este și cât de bine este să ai comunități. E primul lucru de care avem nevoie în situații mai extreme. Să pot să mă bazez și pe vecinul de lângă mine, să nu fiu singur.”
Pentru climatologul Alex Trandafir, o soluție simplă și la îndemână este să ne uităm în jurul nostru. Să ne cunoaștem vecinii și dacă știm că avem persoane în vârstă în bloc, să-i căutăm când e caniculă, să vedem dacă sunt bine, să-i întrebăm dacă au nevoie de ceva. „Noi de multe ori uităm că bunicii noștri sunt expuși semnificativ mai mult în fața schimbărilor climatice decât noi. Și atunci să punem mâna pe telefon și pur și simplu să-i sunăm două minute să vedem că sunt ok. Să-i întrebăm dacă au băut apă suficientă, dacă îi deranjează ceva, dacă au nevoie de ceva. Sunt niște chestiuni care poate iau câteva minute, dar pot să aibă un impact pozitiv extrem de mare.”
