Filosofie / Eșec
Elogiu eșecului
Costică Brădățan
Citiți un fragment din „Elogiu eșecului”, una dintre cele mai revelatoare cărți de filosofie din ultimii ani, în care Costică Brădățan arată cum eșecul poate deveni o unealtă în viețile noastre.
Citiți un fragment din „Elogiu eșecului”, una dintre cele mai revelatoare cărți de filosofie din ultimii ani, în care Costică Brădățan arată cum eșecul poate deveni o unealtă în viețile noastre.
Promisiunile noastre de Anul Nou dau greș pentru că asta-i menirea lor. Pentru majoritatea dintre noi, ar putea fi singurul moment al anului când ne permitem să luăm în râs eșecul, râzând în același timp de noi înșine.
Filosoful Costică Brădățan și Julien Crockett, avocat și publicist, discută despre setea de succes și binefacerile ascunse ale eșecului, despre căutarea și crizele sensului, despre ratați fabuloși ai istoriei, de la care trebuie să ne însușim lecții de viață.
Marginali, alcoolici, mediocri, supărați pe lume, înghițiți de istorie, ratații noștri preferați din literatură vorbesc cu toții despre umanitate. Aia ne-strălucitoare, dar pe care-o purtăm cu toții în noi.
12 artiști și jurnaliști vorbesc despre eșecurile, regretele și speranțele lor la sfârșit de an.
E timpul să domesticim eșecul și să-l plasăm acolo unde îi e locul: în esența a ceea ce suntem.
Restauratorii care țin în viață obiectele valoroase din muzeele României lucrează în condiții proaste, care ridică riscuri pentru sănătatea lor. Amestecuri de substanțe chimice folosite în laboratoare nerenovate, cu dotări insuficiente, înseamnă boli pe care legislația deficitară nu le recunoaște ca boli profesionale.
Lucrătorii culturali din România semnalează o ruptură tot mai adâncă între discursul despre valoarea culturii și realitatea din instituții. Salariile mici, expunerea la riscuri profesionale și lipsa perspectivelor alimentează un sentiment de abandon sistemic. Am vorbit cu restauratori, muzeografi, cercetători, actori și regizori, despre munca lor și noile măsuri ale guvernului, motivate de austeritate,
Timp de nouă ani, CNDB a trăit cu speranța că va avea în sfârșit un loc doar al său. Au existat bani, proiecte, avize, dar nu și destulă voință politică.