Are un urs polar de pluş numit Obama.
★★★★★☆☆☆☆☆
În /ne’li.niʃ.te/, Dorina Lazăr este o scriitoare aspirantă la Premiul Nobel pentru literatură, pe care are puține șanse să-l obțină din cauza unui scandal privind antisemitismul manifestat într-unul dintre romanele sale.
Am încercat să vedem aici care este stadiul acestei reforme acolo unde ea a început, ce se poate face, ce blocaje sunt și cum pot fi ele depășite.
Cum arată o adaptare după Poartă-ți plugul peste oasele morților, de Olga Tokarczuk, în viziunea lui Simon McBurney?
Creat cu un actor, Valer Dellakeza, doi ofițeri de poliție și 23 de oameni obișnuiți, alții la fiecare reprezentație, Bros investighează, la un prim nivel, brutalitatea poliției.
★★★★★☆☆☆☆☆
Spectacolul „Nu vorbim despre asta" e bazat pe povești reale, documentate și ficționalizate, vizează un microcartier dintr-un oraș la începutul anilor '90.
★★★★★☆☆☆☆☆
Cel puțin în România, teatrul nu a fost suficient de prezent în realitatea spectatorilor săi.
Rimini Protokoll, compania de teatru fondată în 2000 de Helgard Haug, Stefan Kaegi și Daniel Wetzel, a avut mereu perspective surprinzătoare asupra actului performativ.
★★★★★☆☆☆☆☆
Dual este un performance despre prietenie, zic regizoarea Leta Popescu și instituția producătoare (Teatrelli).
Reactorul clujean seamănă cu unul nuclear, activitatea este continuă, generează energie și un oarecare pericol pentru formatele teatrale înțepenite.
O discuție cu regizorul Yuri Kordonsky despre cum războiul din Ucraina îi remodelează identitatea și îi schimbă relația cu Cehov, Bulgakov sau Dostoievski.
O retrospectivă a spectacolelor și evenimentelor dintr-un an cu mai puține restricții.
★★★★★☆☆☆☆☆
Spectacolul „Oameni. De vânzare" e despre vânzarea populației germane din România în timpul regimului comunist.
Ediția din acest an a Festivalului Național de Teatru, a XXXII-a a găzduit o mulțime de producții locale. Iată câteva care mi-au atras atenția.
Ediția a XXXII-a a Festivalului Național de Teatru, curatoriată de criticii Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari, a fost densă, cu multe spectacole și (parcă) și mai multe evenimente conexe.
★★★★★☆☆☆☆☆
În spectacolul „Băieții de zinc", vocile mamelor sunt mai puternice decât vocea narativă pentru că suferința lor zvâcnește și acaparează scena.
★★★★★☆☆☆☆☆
Într-un București lovit de un atac nuclear, supraviețuitorii dezvoltă un cult sinucigaș.
★★★★★☆☆☆☆☆
Neobișnuit la o producție independentă, „Visul" este o creație amplă, construită într-un spațiu mic, cu 13 actori, 11 compozitori, coregrafie și pregătire muzicală, ale căror rezultate (bune) se văd în spectacol.
★★★★★☆☆☆☆☆
Exil este povestea unei familii care se întinde pe patru generații, dintre care trei emigrează, deși niciuna nu își găsește cu totul locul în altă parte.
★★★★★☆☆☆☆☆
Spectacolul „Prețul aurului" este o epistolă performativă post-mortem în care fiul face un efort de a-și înțelege părintele acum, din perspectiva adultului.
★★★★★☆☆☆☆☆
Spectacolul „Simfonia progresului” vorbește despre exploatarea muncitorilor din estul Europei în Occident în timpul pandemiei și despre cum se măsoară civilizația pentru est-europeni.
Recent înființatul Teatru Postnațional Interfonic are un proiect pe tema abuzurilor și două spectacole, create în parteneriat cu Institutul Polonez și Institutul Goethe.
Agresiunile sexuale, intimidările, umilințele și durerea fizică sunt instrumente de „educare” obișnuite în mai multe școli de teatru de la noi.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Pescărușul” (r. Eugen Jebeleanu, TNB) este acum unul dintre cele mai discutate spectacole din România. Reacțiile încep de la entuziasm torid și se termină cu contestare vehementă.
În spectacolele lui Bogdan Theodor Olteanu, discursul despre capitalism, profit, exploatatori și exploatați este direct în fiecare spectacol, doar că el nu minimalizează narațiunea.
Un dialog necesar cu cercetătoarele Amelia Bonea & Irina Nastasă-Matei, despre munca din spatele volumului „Negotiating In/visibility”, pe care l-au editat. Cartea e dedicată femeilor din inginerie, medicină și alte științe, ale căror contribuții importante au fost trecute cu vederea.
Am invitat patru autoare să vorbim despre lipsa femeilor din manualele de literatură română și despre efectele acestei absențe.
Despre forța unui protest istoric, cu Pamela Hogan, producătoare și regizoare americană care a documentat în Ziua în care Islanda a stat pe loc un moment decisiv pentru drepturile femeilor din Europa.
