Cine ești, București? / Cartier
Prin Centrul Vechi din București: imagini, vederi, zgâlțâituri
Cristian Drăgan, Oana Barbonie
Bucureștiul este un ecran. Oricât de multe filme ne-am lua, e de așteptat să intre din când în când și câte o reclamă.
Bucureștiul este un ecran. Oricât de multe filme ne-am lua, e de așteptat să intre din când în când și câte o reclamă.
Spațiul Gării de Nord din București încapsulează o anumită tensiune specifică orașului, și anume aceea dintre ceea ce mai este azi în fața noastră și ceea ce nu mai putem vedea.
Psihogeografia te invită să-ți reconsideri propria relație cu orașul. Principiul ei de bază este deriva. Facem un astfel de exercițiu de explorare în zona Pieței Unirii.
Un eseu foto despre urmele timpului în orașul unde se petrece romanul de debut al lui Bogdan Alexandru Stănescu.
În care un urbanist din Prelungirea Ghencea încearcă să-și salveze cartierul copilăriei din vârtejul interacțiunilor umane ce-l remodelează azi.
M-am plimbat cu un album de muzică ambientală prin Dudeștii care găzduiau odinioară Crucea de Piatră, dar și echipa de fotbal Maccabi Dudești (botezată dup-aia de comuniști Ciocanul București).
O urmăream cu adrenalina pompându-mi în încheieturi cum face fotografii și îmi părea rău că nu am un aparat mai bun, că nu sunt eu aparatul.
Puștiul din documentarul lui Alexander Nanau are o altă familie pe scenă. Timp de o săptămână, o să împartă cu ai săi colegi din trupa Playhood un cort la Ideo Ideis.
În ultimii 25 de ani, cât am stat cu nasul în ecrane, multe orașe din România au intrat în declin și au rămas fără locuitori.
Câtă muzică încape într-un cartier bucureștean?
Restauratorii care țin în viață obiectele valoroase din muzeele României lucrează în condiții proaste, care ridică riscuri pentru sănătatea lor. Amestecuri de substanțe chimice folosite în laboratoare nerenovate, cu dotări insuficiente, înseamnă boli pe care legislația deficitară nu le recunoaște ca boli profesionale.
Lucrătorii culturali din România semnalează o ruptură tot mai adâncă între discursul despre valoarea culturii și realitatea din instituții. Salariile mici, expunerea la riscuri profesionale și lipsa perspectivelor alimentează un sentiment de abandon sistemic. Am vorbit cu restauratori, muzeografi, cercetători, actori și regizori, despre munca lor și noile măsuri ale guvernului, motivate de austeritate,
Timp de nouă ani, CNDB a trăit cu speranța că va avea în sfârșit un loc doar al său. Au existat bani, proiecte, avize, dar nu și destulă voință politică.