Arte vizuale / Plante
Cum obții o inimă curată?
Lavinia Braniște
Scriitoarea Lavinia Braniște descoperă într-un dialog cu artista Floriama Cândea cum se îmbină arta cu chimia.
Scriitoare și traducătoare. Este autoarea romanelor Interior zero (2016), Sonia ridică mâna (2019) și Mă găsești când vrei (2021).
Scriitoarea Lavinia Braniște descoperă într-un dialog cu artista Floriama Cândea cum se îmbină arta cu chimia.
Un bilanț făcut de Elena Vlădăreanu, fondatoarea Premiilor „Sofia Nădejde”, înainte de a cincea gală a literaturii contemporane scrisă de femei.
În care se întâlnesc munca solitară și adesea lipsită de feedback a scriitoarei Lavinia Braniște cu cea, în multe feluri opusă, a muzicianului Eduard Gabia.
Scriitoarea Lavinia Braniște stă de vorbă cu artistul vizual Eduard Constantin în fața a patru sute de mii de cai.
Lavinia Braniște s-a întors în Brăila, orașul unde a crescut. Scrie despre îndepărtarea de București și apropierea de o Românie tristă, despre cum e să te întorci adult în locurile unde ai fost copil.
Am rugat-o pe prozatoarea Lavinia Braniște să ne trimită o depeșă de la Electric Castle 2017 și uite ce-a avut de zis despre festivalul de la Bonțida.
Citiți un fragment din primul roman al scriitoarei Lavinia Braniște, una din cele mai fresh voci din literatura română.
Restauratorii care țin în viață obiectele valoroase din muzeele României lucrează în condiții proaste, care ridică riscuri pentru sănătatea lor. Amestecuri de substanțe chimice folosite în laboratoare nerenovate, cu dotări insuficiente, înseamnă boli pe care legislația deficitară nu le recunoaște ca boli profesionale.
Lucrătorii culturali din România semnalează o ruptură tot mai adâncă între discursul despre valoarea culturii și realitatea din instituții. Salariile mici, expunerea la riscuri profesionale și lipsa perspectivelor alimentează un sentiment de abandon sistemic. Am vorbit cu restauratori, muzeografi, cercetători, actori și regizori, despre munca lor și noile măsuri ale guvernului, motivate de austeritate,
Timp de nouă ani, CNDB a trăit cu speranța că va avea în sfârșit un loc doar al său. Au existat bani, proiecte, avize, dar nu și destulă voință politică.