
Film / Istorie
Kristallnacht at the Museum
Dragoș C. Costache
Un film cu daci și domnitori, pentru toată familia (tradițională), anunță un nou viitor de AUR pentru propaganda naționalistă.
Un film cu daci și domnitori, pentru toată familia (tradițională), anunță un nou viitor de AUR pentru propaganda naționalistă.
Primăvara asta, înainte de Campionatul European de Fotbal din Germania, microbiștii și nu numai au fost răsfățați cu două documentare: „Hai, România!” și „În inima Naționalei”, despre două Naționale: cea a așa-zisei „generații de aur” și cea din prezent.
Poate „regele” Elvis Presley să fie vreodată personaj secundar? Mai mult, să se lase detronat chiar de către femeia menită să îl aștepte cuminte acasă? Cu „Priscilla”, proiectat în premieră în România în cadrul cineclubului F-SIDES pe 15 iunie, Sofia Coppola testează limitele biopic-ului.
Filmul belarusului Nikita Lavretski „A Date in Minsk” a constituit, probabil, highlight-ul Festivalului Filmului European. Un nume deja încetățenit prin cercurile mai hip ale cinefiliei, Lavretski practică o artă a efemerului și a jetabilului, în priză cum nu se poate mai directă cu timpul său.
E un pic straniu să mă gândesc că s-au scurs cinci ani de la prima dată când am aterizat pe boulevard de la Croisette și la toate lucrurile care s-au schimbat între timp la mine, la lume, cât și la microuniversul care se adună în fiecare lună de mai în jurul Palais des Festivals.
Alături de co-regizoarea Tsou Shih-ching, premiantul recent de la Cannes Sean Baker urmărea, în „Take Out” (2004), du-te-vino-ul unui livrator chinez pe bicicletă, prin New York. O călătorie la capătul nopții care nu are nimic glorios în ea.
Am stat de vorbă cu trei regizori care au făcut filme despre trei războaie, despre violul folosit ca armă, despre cum un președinte își persecută cetățenii queer și despre cei care sfidează logica colonialistă prin simpla lor existență.
Cum să te bucuri etic de filme proaste, pornind de la patru exemple recente din cinematografia românească.
„Le deuxième acte” al lui Quentin Dupieux a deschis anul acesta Festivalul de la Cannes. O recompensă meritorie pentru acest maestru prolific al satirei, care riscă totuși să cadă uneori pradă propriei agilități.
„Furiosa” e un prequel care spune o poveste strălucitoare și cromată despre cruzime și răzbunare la sfârșitul lumii. O să aprecieze, însă, publicul un film de două ore și jumătate, ce nu doar cere, ci invocă activ memoria mai faimosului său frate, „Fury Road”?
„One from the Heart”, un film mai vechi al lui Francis Ford Coppola, ne ajută să retrasăm genealogia acestui profet al grandorii, unica sursă de lumină care a amenințat de atâtea ori să îi ardă cu totul aripile.
Regizorul Emanuel Pârvu vorbește despre cel mai nou film al său: „Trei kilometri până la capătul lumii”, selectat în Competiția Oficială a celei de-a 77-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, importanța imaginii și speranța pentru o lume mai bună.
„Yannick”, noua vinietă minimalistă a prolificului Quentin Dupieux, e o reducere la nu-chiar-atât-de-absurd a contractului social pe care ne-am clădit viețile.
Patru recomandări de povești de neratat la Festivalul Filmului European.
Am fost la „Buzz House” (filmul) și am scris la patru mâini despre el, despre „Buzz House” (serialul) și despre „Buzz House” scandalul.
Ilie Năstase: un băiat catapultat din bezna unei țări comuniste pe scena mare a lumii. „Nasty”: un film de băieți catapultat din ethosul unei țări turbo-capitaliste direct la Cannes. Iar între ei, o mină de posibilități ratate.
Din când în când, e bine să mai vezi un „Lassie” nemțesc sau un „Star Wars” de pe Temu ca să-ți reajustezi așteptările de la cinema.
„Los delincuentes”, unul dintre hiturile cinefile ale lui 2023 sosește tocmai din Argentina, durează mai mult de trei ore și e despre un jaf de bancă atât de lipsit de suspans, încât devine de-a dreptul filosofic.
Un film ca o poveste magică dintr-o frescă antică ascunsă sub cimentul orașelor italiene.
Un road movie de consum ușor intelectual, despre maturizare și motoreta Mobra, „Horia” e genul de film de care are multă nevoie cinematografia românească.
Éric Toledano și Olivier Nakache se agață în noul lor „Une année difficile”/„Un an dificil” de una dintre cele mai urgente cauze politice: climatul. Rezultatul vorbește mai mult despre neputințele genului decât despre happy end.
Documentarele selectate pentru ediția curentă a festivalului de film și drepturile omului reflectă tensiunea dintre individual și colectiv și vorbesc despre solidaritate și empatie, într-o lume în care crizele de tot felul se succed cu din ce în ce mai mare repeziciune.
Între alegorie a pandemiei și examinare de laborator a violenței sociale, „Să moară Vincent!” reușește să fie mai mult decât un gând abstract pus în imagini. Pe urmele unui erou agresat de toți semenii, filmul găsește salvarea într-o improbabilă poveste de iubire.
Frank Spotnik, realizator Dosarele X, vorbește despre prezentul televiziunii și poveștile care ne ocupă ecranele.
Un creative director și un designer grafic vorbesc deschis despre design, despre arta, munca și ideile care încap într-un poster bun, și locul acestuia în spațiul public.