★★★★★☆☆☆☆☆
Film / Cinema
New York, ping-pong
Victor Morozov
Cel mai sprinten film american al ultimilor ani se numește „Marty Supreme” și e despre un puțoi acneic care-și pune lumea în cap de dragul unui țel absurd.
★★★★★☆☆☆☆☆
Cel mai sprinten film american al ultimilor ani se numește „Marty Supreme” și e despre un puțoi acneic care-și pune lumea în cap de dragul unui țel absurd.
Ianuarie strânge laolaltă în cinematografe mai multe filme regizate de femei, de la reveniri mult așteptate la debuturi în forță. Nu atât o aglomerare miraculoasă cu iz de coincidență, cât dovada faptului că sistemul cinematografic a început să propună și să încurajeze voci noi.
În „Damnation”, regizorul Béla Tarr (1955-2026) colaborează pentru prima oară cu viitorul nobelizat László Krasznahorkai, deschizându-și cinemaul către vibrații cosmice. Așa apare uneori culoarea: sub forma unui alb-negru neguros și sculptural, care ascunde în pliurile sale disperarea tăcută de a fi venit pe lume.
Noi filme de la doi piloni ai cinemaului american independent din ultimele decenii, Jim Jarmusch și Kelly Reichardt, punctează, cu reușite variabile, finalul de an.
Un top reprezentativ pentru anumite tendințe, de la vulgaritatea transformată în motor de creație potrivit timpurilor la încercarea cinemaului american de a traduce cacofonia prezentului în forme cât de cât mainstream, care se zbat în luptă corp la corp cu Zeitgeist-ul.
★★★★★☆☆☆☆☆
Dincolo de reflecția consensuală și cam stătută despre relevanță și declin la Hollywood, „Jay Kelly”, noul film al lui Noah Baumbach cu Clooney în rolul principal, afirmă în cele din urmă puterea regenerativă a bromance-ului.
Netflix continuă să colonizeze piața filmului așa-zis de artă, lansând, ca în fiecare toamnă, o importantă ofensivă cu autori care mai de care: de la voci consacrate și cadorisite cu carte blanche la noi talente dornice să impresioneze, platforma s-a impus în peisajul cinefil popular ca ceva mai profund decât un simplu supliment al marilor ecrane.
Un interviu cu documentariștii Mihai Dragolea și Radu Mocanu despre „După Cioate”, un documentar despre tăierile ilegale din pădure, un atac violent, pasivitatea statului și ce poți să faci când te lovești de toate astea.
Interviu cu regizoarea Julia Ducournau despre noul ei film, „Alpha”.
Ecranizarea romanului „Interior Zero” de Lavinia Braniște e un exemplu tragic al faptului că un film e mai mult decât suma scenelor și temelor lui.
★★★★★☆☆☆☆☆
Noul film de ficțiune al lui Serghei Loznița, „Two Prosecutors”, își croiește o cale prin străfundurile grotești ale Marii Epurări staliniste din anii ‘30. E cel mai kafkian film al anului.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Good Boy” e un horror ce reînnoadă firul unei tradiții de economie radicală a genului, teritoriu ideal de lucru pentru descurcăreții care vor să testeze idei năstrușnice pe bani puțini, pentru un maxim de efect. Filmul încă rulează în cinematografe.
Un interviu despre poezia și muzica unui film și cum construiești perspectiva unui copil.
Despre forța unui protest istoric, cu Pamela Hogan, producătoare și regizoare americană care a documentat în Ziua în care Islanda a stat pe loc un moment decisiv pentru drepturile femeilor din Europa.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Pădurea de molizi”, cel mai recent film de Tudor Giurgiu, își propune să discute un episod sângeros și prea puțin cunoscut din istoria neamului românesc.
Radu Jude a prezentat la The Film Gallery din Paris prima lui lucrare destinată spațiului expozițional, „Sleep #2”. De la filmul cu același nume, lansat la Locarno în vara lui 2024, și până la video-instalație, am putut observa incitantul traseu parcurs de această mare operă contemporană, care pare să anunțe noi prelungiri în activitatea lui Jude. Sleep #2 se proiectează pe 13 octombrie la Cinema „Elvira Popescu”.
La început de toamnă, două filme care oferă altceva decât aș vrea eu, în două moduri radical diferite.
Omagiat printr-o mini-retrospectivă (26-28 septembrie) în cadrul BIFF, cineastul israelian Nadav Lapid s-a impus în ultimii ani drept cronicarul iconoclast al derapajelor, psihozelor și intensităților morbide ale țării sale. Nu atât o unidimensională „critică din interior”, cum mulți au catalogat-o grăbit, cât o catalizare nebună a energiilor prezentului într-o formă contradictorie, aptă să încerce un răspuns la întrebarea: ce înseamnă să fii israelian azi?
A 15-a ediție BIEFF (Bucharest International Experimental Film Festival) propune „terenul comun” ca spațiu de (re)găsire. Din harta oficială a festivalului, am selectat câteva recomandări subiective.
★★★★★☆☆☆☆☆
Acum douăzeci de ani, filmul „Moartea domnului Lăzărescu”, în regia lui Cristi Puiu, schimba definitiv fața cinemaului românesc. Astăzi, acesta se pregătește de un turneu omagial prin sălile noastre, prilej să îi admirăm, de la adăpostul timpului, căutările obsesive de pionierat.
Despre filme horror, festivalul dedicat „Luna plină” de la Biertan și Jude, într-o vară înfiorătoare.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Sorry, Baby”, debutul salutar al cineastei Eva Victor, deschide o dezbatere despre reconstrucție în urma unui abuz – nu ca un kit de supraviețuire aplicabil în orice context, ci ca un studiu despre unelte cinematografice specifice, chemate aici să figureze ceea ce nu poate fi pus în cuvinte.
Câteva recomandări din programul Festivalului de Film Feminist, care va avea loc între 4 și 7 septembrie la Cinema Muzeul Țăranului Român din București.
★★★★★☆☆☆☆☆
Vara aceasta, pe marile noastre ecrane, o carieristă care se ocupă cu matrimonialele descoperă că dragostea nu înseamnă doar statistici și căsuțe de bifat, ci poate chiar un flux emoțional incontrolabil, situat mai presus de rațiune.
Poposim în biblioteca scriitoarei Ruxandra Burcescu pentru o discuție despre cel mai nou roman al acesteia: „Greu de pătruns în pădurea de mesteceni”. O conversație despre istorie, iubire, proces creativ și planurile Ruxandrei Burcescu pentru o nouă carte, dedicată prieteniilor între femei.
