Film / Romania
Cronici la dublu: Filme care fac ce vor ele, nu ce vreau eu
Dragoș C. Costache
La început de toamnă, două filme care oferă altceva decât aș vrea eu, în două moduri radical diferite.
La început de toamnă, două filme care oferă altceva decât aș vrea eu, în două moduri radical diferite.
Omagiat printr-o mini-retrospectivă (26-28 septembrie) în cadrul BIFF, cineastul israelian Nadav Lapid s-a impus în ultimii ani drept cronicarul iconoclast al derapajelor, psihozelor și intensităților morbide ale țării sale. Nu atât o unidimensională „critică din interior”, cum mulți au catalogat-o grăbit, cât o catalizare nebună a energiilor prezentului într-o formă contradictorie, aptă să încerce un răspuns la întrebarea: ce înseamnă să fii israelian azi?
A 15-a ediție BIEFF (Bucharest International Experimental Film Festival) propune „terenul comun” ca spațiu de (re)găsire. Din harta oficială a festivalului, am selectat câteva recomandări subiective.
★★★★★☆☆☆☆☆
Acum douăzeci de ani, filmul „Moartea domnului Lăzărescu”, în regia lui Cristi Puiu, schimba definitiv fața cinemaului românesc. Astăzi, acesta se pregătește de un turneu omagial prin sălile noastre, prilej să îi admirăm, de la adăpostul timpului, căutările obsesive de pionierat.
Despre filme horror, festivalul dedicat „Luna plină” de la Biertan și Jude, într-o vară înfiorătoare.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Sorry, Baby”, debutul salutar al cineastei Eva Victor, deschide o dezbatere despre reconstrucție în urma unui abuz – nu ca un kit de supraviețuire aplicabil în orice context, ci ca un studiu despre unelte cinematografice specifice, chemate aici să figureze ceea ce nu poate fi pus în cuvinte.
Câteva recomandări din programul Festivalului de Film Feminist, care va avea loc între 4 și 7 septembrie la Cinema Muzeul Țăranului Român din București.
★★★★★☆☆☆☆☆
Vara aceasta, pe marile noastre ecrane, o carieristă care se ocupă cu matrimonialele descoperă că dragostea nu înseamnă doar statistici și căsuțe de bifat, ci poate chiar un flux emoțional incontrolabil, situat mai presus de rațiune.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Sorella di Clausura”, mult așteptatul nou titlu al Ivanei Mladenović, este un periplu colorat și energic printr-o Românie alternativă, o reșapare a balcanismelor demult apuse, cel mai bun film pe care Lucian Pintilie nu l-a realizat și, în contextul cinemaului local recent, un mic miracol.
★★★★★☆☆☆☆☆
Jumătate midnight movie executat la mișto, jumătate bestie autoteoretică, noul film de Radu Jude, „Dracula”, constituie o hilară sinteză a preocupărilor recente ale cineastului și un unicat în cultura locală.
Documentarul „Lesvia”, lansat în 2024, lungmetrajul de debut al regizoarei, nu se rezumă doar la istoria absolut fascinantă, pe alocuri îmbătătoare, a comunității lesbiene din Eresos, ci, la fel ca realizatoarea sa, există concomitent și în lumea „localnicilor”, a ruralului mic din Mediterana.
Cum reprezinți ceva ce nu poate fi reprezentat? La școala de vară Linia Verde, 5 echipe de studenți au încercat să răspundă. Prin cadru a trecut și o turmă.
„Baloeiros” brazilieni creează artă fascinantă (și ilegală): lansează pe cer baloane cu aer cald, care transmit mesaje sociale, culturale, religioase. Am stat de vorbă despre ei și practicile lor cu documentarista daneză care i-a însoțit și filmat timp de mai bine de un deceniu.
Alegoria are vânt din pupa: două filme ieșite în cinematografe în ultima perioadă vorbesc mai mult sau mai puțin pe ocolite despre panici, norme și dileme sociale acutizate. Te-ai prins?
★★★★★☆☆☆☆☆
„Superman” e testul suprem pentru veteranul James Gunn – cum faci un film onest cu supereroi în epoca cinismului suprem?
★★★★★☆☆☆☆☆
Cu poezia publicitară a gadgeturilor scumpe și conflictul lui tâmp, arondat în jurul unor valori băiețești tari ca piatra, „F1: The Movie” este blockbusterul ideal pentru amurgul umanității.
Il Cinema Ritrovato e mai puțin un eveniment și mai mult un templu imaginar. An de an la Bologna cinefili din întreaga lume fac din film un instrument de cunoaștere, un pretext de nostalgie, un fetiș. Odată intrat în hora asta, greu să mai privești istoria cinemaului fără să te năpădească o emoție puternică.
★★★★★☆☆☆☆☆
Pornind de la un incident cât se poate de banal – amorezarea neîmpărtășită –, filmul „Drømmer/Visuri – Jurnalul primei iubiri” țese o ditamai dezbaterea despre implicațiile etice ale situației, pendulând fără scăpare între despicarea firului în patru și teoria chibritului.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Eephus”, o observație blândă, camaraderească a unei comunități de amatori de baseball de pe coasta de est a Americii. Înainte ca terenul local să fie transformat în școală, oamenii se întâlnesc pentru o ultimă partidă în care își varsă tot sufletul.
★★★★★☆☆☆☆☆
Prezentat ca ultimul titlu al seriei „Mission: Impossible”, acest „The Final Reckoning” îl angrenează pe nemuritorul Ethan Hunt într-o luptă împotriva tehnologiei monstruoase. Franciza întoarce astfel armele împotriva lumii pe care, într-un fel, a pregătit-o.
E greu să nu vezi marea pană de curent de pe Riviera Franceză ca pe un semn providențial – atât al crizei climaterice și politice și al ierarhiilor puterii (în timp ce orașul a rămas în beznă, festivalul s-a reluat repejor, grație unor generatoare puternice), cât și drept incident care încapsulează perfect sentimentul unei ediții nu slabe, ci în mare parte nicicum din punct de vedere al filmelor.
E plin Reddit-ul de speculații, și pe bună dreptate: parcă de mult n-a mai fost un serial atât de fresh și juicy distopic cum e „Severance”, disponibil pe AppleTV.
Anul acesta era cât pe ce să credem că nu vor exista filme românești în selecția festivalului de la Cannes. Au „scăpat turma” două scurtmetraje, dintre care unul a fost declarat câștigătorul competiției Semaine de la Critique.
★★★★★☆☆☆☆☆
„1489”, titlul documentarului regizat de Vardanyan, nu e o aluzie la Evul Mediu târziu. E un număr de identificare dintr-un război actual. Îi aparține fratelui cineastei Soghomon, muzician mobilizat cu forța în conflictul nesfârșit din Nagorno-Karabakh, care a dispărut pe front.
„Sunt foarte multe cărți pe care le iubesc și foarte multe cărți pe care abia aștept să le iubesc”, spune Marius Pop, electronist, psiholog și legător de carte autodidact din Cluj-Napoca.
