Documentarele selectate pentru ediția curentă a festivalului de film și drepturile omului reflectă tensiunea dintre individual și colectiv și vorbesc despre solidaritate și empatie, într-o lume în care crizele de tot felul se succed cu din ce în ce mai mare repeziciune.
Pe durata monumentalului documentar „Direct Action” cei doi co-regizori oferă o demonstrație a ceea ce, de regulă, nu se filmează – fie că este vorba de cinemaul politic, fie de film în general.
De vorbă cu producătoarea documentarului estonian „Sauna secretelor”, care surprinde un spațiu de penumbre protectoare dedicat comuniunii dintre femei trecute de 40 de ani și poveștile lor despre maternitate, relația cu corpul, cu frumusețea, cu îmbătrânirea, cu boala, cu sexul, cu abuzul, cu pierderea.
Un interviu cu regizorul filmului „Mrs Buică”, unul dintre cele mai originale și emoționante documentare românești din ultimii ani.
★★★★★☆☆☆☆☆
Discret și fără emfază – dar cu o deschidere uimitoare față de tot ceea ce, pe ecran, nu „dă bine” –, cineastul Eugene Buică semnează, cu „Mrs. Buică”, unul dintre cele mai tulburătoare documentare românești ale ultimilor ani.
★★★★★☆☆☆☆☆
Două surori tunisiene au plecat să facă Jihadul. Au lăsat acasă, deliberat sau nu, multă neînțelegere, și mai multă durere, un maxim de revoltă – și, în fine, un film: „Les Filles d’Olfa”/„Patru fiice”, de Kaouther Ben Hania.
În documentarul „Camera 999”, regizori consacrați sau la început de drum se așază în fața camerei fixe dintr-o cameră de hotel din Cannes, ca să răspundă la întrebarea lansată de regizoare înainte să îi lase singuri.
Un drum prin arta documentaristului francez Nicolas Philibert, căruia Les Films de Cannes à Bucarest îi dedică o retrospectivă.
Am văzut documentare din Polonia și Columbia, din Taiwan până-n Rusia profundă și am revenit la concluzia îmbucurătoare pe care Astra ne-a oferit-o an de an: documentarul e un prilej excelent de a reflecta asupra lumii noastre.
Festivalul de documentar One World Romania propune o caravană de proiecții în câteva orașe din țară (Oradea, Brașov, Timișoara). Prilej numai bun de a revizita, prin trei filme, preocupările formale și politice ale care au consacrat în ultimii ani evenimentul.
A venit din nou vremea pentru DokStation, singurul festival de la noi dedicat filmelor documentare despre muzică. Iată o listă de priorități, de la Little Richard până-n Anatolia, din Ucraina la Nick Cave.
O manifestație culturală nouă dedicată actualei vârste a imaginii prinde contur. La Cinema „Elvira Popescu”, After x Image propune un double bill cu „Chronique d’un été”, piatra de temelie a cinéma-vérité-ului, și cu „Premières solitudes”.
★★★★★☆☆☆☆☆
Cel mai nou documentar al lui Alexandru Solomon, „Arsenie. Viața de apoi”, ne oferă un eșantion reprezentativ al credinței în România, dar fără să judece credincioșii, chiar și atunci când spun lucruri trăznite.
Documentarul „Nuclear Now” și „basmul” „Zăpadă de august” lucrează la capete opuse ale relației cinemaului cu lumea: primul speră să o influențeze în mod direct, al doilea vrea să se refugieze cât mai departe de ea.
★★★★★☆☆☆☆☆
Selecționat în cadrul „One World Romania”, documentarul „Divine Factory” al lui Joseph Mangat amestecă religie, marxism și queerness într-un gest de autor radical.
Am stat de vorbă cu Denis Duma și Mario Sandrino Rădulescu, doi tineri care apar în documentatul „Pentru mine tu ești Ceaușescu”, despre tinerețea dictatorului.
★★★★★☆☆☆☆☆
În peisajul cinematografic de la noi, documentarul „Pentru mine tu ești Ceaușescu” vine să confirme o benefică tendință mai generală de experiment și joacă cu coordonatele genului.
★★★★★☆☆☆☆☆
Cineastul brazilian Karim Aïnouz traversează țări și mări pentru a dibui locul în care s-a născut tatăl său. Dar pleacă înapoi așa cum a și venit: ca un turist.
Vineri, 13 mai, începe unul dintre cele mai importante festivaluri de film din România.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Spioni de ocazie” e mai puțin radical decât se pretinde, iar impulsul său de neastâmpăr în fața evenimentului e mai degrabă semnul unui impas al inadecvării.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Il n’y aura plus de nuit”/„Nu va mai fi noapte”, de Eléonore Weber, reprezintă unul dintre cele mai puternice gesturi documentare pe care le-am putut descoperi în ultimii ani.
Festivalul Filmului European perseverează și aduce la Cinema „Elvira Popescu”, pentru finalul acestui an pandemic, o mini-selecție de filme care altminteri nici n-ar fi luate în seamă de către distribuția eratică de la noi.
Într-o lume pandemică, în care avem din ce în ce mai mare nevoie unii de alții, cum facem să ieșim din cercurile în care ne plasează orașele, comunitățile și rețelele noastre de socializare?
★★★★★☆☆☆☆☆
Un tânăr cineast își amintește că are o soră și pleacă în căutarea ei. Sora e la fel de tânără, dar corpul ei poartă însemnele adicției
Cei puternici nu vor ca aceste conversații să aibă loc, iar celor vulnerabili e mai ușor să le închizi gura dacă nu există solidaritate.
Activista pentru drepturile femeilor care redactat plângerea penală împotriva vloggerului „Colo”, care instiga la violență împotriva femeilor, povestește despre valurile de ură pe care le-a primit de la urmăritori ai acestuia.
Artiștii de la Reactor de Creație și Experiment Cluj lucrează la proiectul Zona de siguranță, în care investighează abuzurile din lumea artelor prin crearea unui spectacol și a unei campanii de informare în trei episoade.
