O retrospectivă ambițioasă, reunind copii rare în 35mm și noi restaurări în 4K, a trasat anul acesta la Bologna drumul sinuos către maturizarea artistică al genialului Serghei Parajanov.
În programul amețitor al celui mai important festival dedicat filmului de patrimoniu, și-au făcut loc două titluri despre box și wrestling. Dar nu cu pumnii și picioarele.
„A fost ca-n filme. Cea mai mare afacere a Securității”, de Liviu Tofan și Stejărel Olaru, este o nouă lucrare ce aspiră să facă lumină pe piața VHS-urilor circulate din mână în mână prin ultimii ani ai Republicii Socialiste România.
★★★★★☆☆☆☆☆
Poate „regele” Elvis Presley să fie vreodată personaj secundar? Mai mult, să se lase detronat chiar de către femeia menită să îl aștepte cuminte acasă? Cu „Priscilla”, proiectat în premieră în România în cadrul cineclubului F-SIDES pe 15 iunie, Sofia Coppola testează limitele biopic-ului.
★★★★★☆☆☆☆☆
Filmul belarusului Nikita Lavretski „A Date in Minsk” a constituit, probabil, highlight-ul Festivalului Filmului European. Un nume deja încetățenit prin cercurile mai hip ale cinefiliei, Lavretski practică o artă a efemerului și a jetabilului, în priză cum nu se poate mai directă cu timpul său.
★★★★★☆☆☆☆☆
Alături de co-regizoarea Tsou Shih-ching, premiantul recent de la Cannes Sean Baker urmărea, în „Take Out” (2004), du-te-vino-ul unui livrator chinez pe bicicletă, prin New York. O călătorie la capătul nopții care nu are nimic glorios în ea.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Le deuxième acte” al lui Quentin Dupieux a deschis anul acesta Festivalul de la Cannes. O recompensă meritorie pentru acest maestru prolific al satirei, care riscă totuși să cadă uneori pradă propriei agilități.
★★★★★☆☆☆☆☆
„One from the Heart”, un film mai vechi al lui Francis Ford Coppola, ne ajută să retrasăm genealogia acestui profet al grandorii, unica sursă de lumină care a amenințat de atâtea ori să îi ardă cu totul aripile.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Yannick”, noua vinietă minimalistă a prolificului Quentin Dupieux, e o reducere la nu-chiar-atât-de-absurd a contractului social pe care ne-am clădit viețile.
★★★★★☆☆☆☆☆
Ilie Năstase: un băiat catapultat din bezna unei țări comuniste pe scena mare a lumii. „Nasty”: un film de băieți catapultat din ethosul unei țări turbo-capitaliste direct la Cannes. Iar între ei, o mină de posibilități ratate.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Los delincuentes”, unul dintre hiturile cinefile ale lui 2023 sosește tocmai din Argentina, durează mai mult de trei ore și e despre un jaf de bancă atât de lipsit de suspans, încât devine de-a dreptul filosofic.
★★★★★☆☆☆☆☆
Éric Toledano și Olivier Nakache se agață în noul lor „Une année difficile”/„Un an dificil” de una dintre cele mai urgente cauze politice: climatul. Rezultatul vorbește mai mult despre neputințele genului decât despre happy end.
★★★★★☆☆☆☆☆
Între alegorie a pandemiei și examinare de laborator a violenței sociale, „Să moară Vincent!” reușește să fie mai mult decât un gând abstract pus în imagini. Pe urmele unui erou agresat de toți semenii, filmul găsește salvarea într-o improbabilă poveste de iubire.
★★★★★☆☆☆☆☆
Cineasta austriacă Jessica Hausner revine în săli cu „Club Zero”, o demonstrație despre control (regizoral) și autocontrol (alimentar). În forma lor patologică, ca aici, ambele ucid – ba filmul, ba propria persoană.
De mai bine de 10 ani, actrița Isabelle Huppert s-a impus drept icon al cinemaului de autor european și nu numai. Două filme reconfirmă această poziție, care merită explorată și celebrată fără ocolișuri.
★★★★★☆☆☆☆☆
Totul începe și se termină în același cătun din nordul Franței pe care Bruno Dumont îl cartografiază de ani de zile. Dar, între genericele „L’Empire”, cineastul ne va fi permis să întrevedem, în plus, străfundurile cosmosului.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Săptămâna mare” al lui Andrei Cohn, singurul film românesc prezent la Berlinale anul acesta, e un proiect ambițios. Păcat însă că ține să ne reamintească asta la fiecare cadru.
★★★★★☆☆☆☆☆
Prezentat în competiția principală de la Berlin, filmul lui Olivier Assayas „Hors du temps” este doar crochiul stângaci, deși nu lipsit de emoție, al filmului-sumă cu tente autoficționale care ar fi putut să fie.
★★★★★☆☆☆☆☆
Lansat într-un moment istoric cum nu se poate mai oportun, „The Zone of Interest” al lui Jonathan Glazer își croiește un drum al său printre reprezentările audiovizuale ale Holocaustului.
★★★★★☆☆☆☆☆
Cineastul Wim Wenders revine cu „Zile perfecte” în Japonia îndrăgită, pe care o transfigurează într-o fantasmă dulceagă, fără prea mare legătură cu realitatea.
Un interviu cu regizorul filmului „Mrs Buică”, unul dintre cele mai originale și emoționante documentare românești din ultimii ani.
★★★★★☆☆☆☆☆
Familiar, noul film al lui Călin Peter Netzer, își poartă spectatorii pe urmele unui alt bărbat obsesiv, prins în alte relații disfuncționale (dar, în fond, mereu aceleași).
★★★★★☆☆☆☆☆
Discret și fără emfază – dar cu o deschidere uimitoare față de tot ceea ce, pe ecran, nu „dă bine” –, cineastul Eugene Buică semnează, cu „Mrs. Buică”, unul dintre cele mai tulburătoare documentare românești ale ultimilor ani.
★★★★★☆☆☆☆☆
Două surori tunisiene au plecat să facă Jihadul. Au lăsat acasă, deliberat sau nu, multă neînțelegere, și mai multă durere, un maxim de revoltă – și, în fine, un film: „Les Filles d’Olfa”/„Patru fiice”, de Kaouther Ben Hania.
Un dialog necesar cu cercetătoarele Amelia Bonea & Irina Nastasă-Matei, despre munca din spatele volumului „Negotiating In/visibility”, pe care l-au editat. Cartea e dedicată femeilor din inginerie, medicină și alte științe, ale căror contribuții importante au fost trecute cu vederea.
Am invitat patru autoare să vorbim despre lipsa femeilor din manualele de literatură română și despre efectele acestei absențe.
Despre forța unui protest istoric, cu Pamela Hogan, producătoare și regizoare americană care a documentat în Ziua în care Islanda a stat pe loc un moment decisiv pentru drepturile femeilor din Europa.
