★★★★★☆☆☆☆☆
Totul începe și se termină în același cătun din nordul Franței pe care Bruno Dumont îl cartografiază de ani de zile. Dar, între genericele „L’Empire”, cineastul ne va fi permis să întrevedem, în plus, străfundurile cosmosului.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Săptămâna mare” al lui Andrei Cohn, singurul film românesc prezent la Berlinale anul acesta, e un proiect ambițios. Păcat însă că ține să ne reamintească asta la fiecare cadru.
★★★★★☆☆☆☆☆
Prezentat în competiția principală de la Berlin, filmul lui Olivier Assayas „Hors du temps” este doar crochiul stângaci, deși nu lipsit de emoție, al filmului-sumă cu tente autoficționale care ar fi putut să fie.
„Henry Fonda for President”, un film de debut lansat după aproape 40 de ani de carieră, rezumă prin figura sa centrală nu doar cei 120-și-un-pic de ani ai cinemaului, ci însăși întreaga istorie a Statelor Unite ale Americii.
Corespondență de la Festivalul de Film de la Berlin. Un documentar ne invită să ne întrebăm: cine sunt, de fapt, cei care au acces la arta patrimonializată?
★★★★★☆☆☆☆☆
Lansat într-un moment istoric cum nu se poate mai oportun, „The Zone of Interest” al lui Jonathan Glazer își croiește un drum al său printre reprezentările audiovizuale ale Holocaustului.
★★★★★☆☆☆☆☆
Cineastul Wim Wenders revine cu „Zile perfecte” în Japonia îndrăgită, pe care o transfigurează într-o fantasmă dulceagă, fără prea mare legătură cu realitatea.
★★★★★☆☆☆☆☆
Yorgos Lanthimos revine în cărți pentru Oscar cu „Poor Things” („Sărmane creaturi”), dar ne aduce și răspunsul la una din marile întrebări ale vieții: cum era dacă Frankenstein apuca să facă sex?
Un interviu cu regizorul filmului „Mrs Buică”, unul dintre cele mai originale și emoționante documentare românești din ultimii ani.
★★★★★☆☆☆☆☆
Familiar, noul film al lui Călin Peter Netzer, își poartă spectatorii pe urmele unui alt bărbat obsesiv, prins în alte relații disfuncționale (dar, în fond, mereu aceleași).
★★★★★☆☆☆☆☆
Discret și fără emfază – dar cu o deschidere uimitoare față de tot ceea ce, pe ecran, nu „dă bine” –, cineastul Eugene Buică semnează, cu „Mrs. Buică”, unul dintre cele mai tulburătoare documentare românești ale ultimilor ani.
★★★★★☆☆☆☆☆
Sezonul 4 al serialului HBO „True Detective” încearcă (din nou) să se reinventeze. Reușește, grație lui Jodie Foster și Kali Reis. Dar până când?
★★★★★☆☆☆☆☆
Două surori tunisiene au plecat să facă Jihadul. Au lăsat acasă, deliberat sau nu, multă neînțelegere, și mai multă durere, un maxim de revoltă – și, în fine, un film: „Les Filles d’Olfa”/„Patru fiice”, de Kaouther Ben Hania.
În documentarul „Camera 999”, regizori consacrați sau la început de drum se așază în fața camerei fixe dintr-o cameră de hotel din Cannes, ca să răspundă la întrebarea lansată de regizoare înainte să îi lase singuri.
★★★★★☆☆☆☆☆
„The Old Oak”, noua melodramă agit-prop a veteranului Ken Loach, sfârșește asfixiată de atâtea bune intenții introduse cu forcepsul în miezul acțiunii.
Pe sfârșit de an, două filme de acțiune redefinesc termenul de „imitație” în feluri total diferite.
★★★★★☆☆☆☆☆
Lucid și arzător de actual, May December al lui Todd Haynes se impune drept unul dintre marile filme americane ale ultimului deceniu.
★★★★★☆☆☆☆☆
Bradley Cooper se străduie să incarneze viața dirijorului Leonard Bernstein în „Maestro”, proaspăt intrat pe Netflix. Cum ne-au obișnuit recentele producții „prestige” ale platformei, rezultatul e complet lipsit de interes.
„Ăsta e ultimul film al lui Miyazaki, dar ar putea la fel de bine să fie și primul” – cu gândul ăsta am ieșit de la „Băiatul și stârcul”.
Retrospectiva Marguerite Duras organizată de Cineclubul „F-Sides” poposește între 14 și 16 decembrie la București. A nu se rata această întâlnire cu o lume secretă, plină de dorință.
2023 a fost, fără îndoială, unul dintre cei mai buni ani în materie de seriale, așa că a venit momentul unui scurt bilanț.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Napoleon” e un film biografic bântuit de spectrul unei epopei istorice. Niciunul din cele două filme nu se manifestă până la capăt, iar asta este, în mare, vina regizorului Ridley Scott.
★★★★★☆☆☆☆☆
Deși nu se numără printre titlurile memorabile ale filmografiei lui Aki Kaurismäki, „Frunze căzătoare” confirmă urgența acestei viziuni senin-umaniste în mijlocul unui cinema european de autor tot mai balonat.
Un dialog deschis despre mâini, pian, vise, muncă și bucuria de a face ce-ți place.
