În lume / 2021
INFOGRAFIC Cu ce-am rămas din 2021
Andrei Măceșanu, Ioana Pelehatăi
Deși 2021 fusese declarat „anul internațional al păcii și încrederii”, pentru mulți a fost opusul.
Deși 2021 fusese declarat „anul internațional al păcii și încrederii”, pentru mulți a fost opusul.
La final de an facem o restrospectivă a textelor noastre preferate publicate anul ăsta pe Scena9.

Am ales să explorăm anul 2021 prin cinci cărți noi scrise de autori români.
Două performance-uri se mută din spațiul public colectiv în spațiul public individual al spectatorului sau în spațiul privat al acestuia.
Anul literar 2021 este bogat în cifre rotunde. Le-am trecut în revistă pe cele mai importante.
Cercetătorii avertizează de ani întregi că nivelul apelor subterane din nord-estul României este în scădere. Autoritățile reacționează cu întârziere, iar discrepanța dintre rural și urban îi împinge pe localnici într-o luptă pentru accesul la cea mai de bază resursă a vieții.
Un interviu cu antropologul Liviu Chelcea despre apa de la robinet și cea îmbuteliată, water grabbing și conflictele legate de apă.
Un interviu cu Bogdan Iancu, cercetător în antropologie, despre secetă, sisteme de irigații din trecut și prezent și competiția pentru apă.
Håkan Tropp, expert în politici legate de apă, vorbește despre rolul diplomatic al apei, în vreme de pace sau de război, de ce nu o valorificăm ca resursă și cum putem media riscurile legate de dispariția ei.
O fostă uzină de apă din Timișoara își deschide porțile pentru vizitatori și ne invită să ne gândim la relația noastră cu apa, patrimoniul industrial și modul în care vorbim despre toate acestea.
După invazia totală a Rusiei în Ucrainei, habitatul natural al Deltei Dunării a fost amenințat atât de război, cât și de creșterea traficului naval, redirecționat către această zonă. Acest reportaj analizează impactul, dar se uită și la soluțiile la care lucrează atât ucraineni, cât și români, pentru a proteja Delta.