Film / Festival
TIFF 2017. Alain Delon își face iarăși rolul
Vlad Odobescu
Invitatul de onoare al TIFF nu zâmbește prea des și nici n-are nevoie.
Invitatul de onoare al TIFF nu zâmbește prea des și nici n-are nevoie.
Când nu tai drumuri prin Piața Unirii, strâng însemnări pe teme de interes general și nu numai cu privire la atmosfera de festival.
★★★★★☆☆☆☆☆
A cincea porție din franciza cu pirați e incapabil să spună o poveste coerentă şi, în lipsa ei, te bombardează cu o muzică bombastică.
InfiniTIFF: O clădire comunistă întunecoasă din centrul Clujului s-a transformat într-un spațiu al inovației și experimentelor.
Cu o lună înaintea sezonului 7, am stat de vorbă cu 6 dintre actorii care joacă în cel mai popular serial al momentului.
Niște filme bune ce riscă să treacă neobservate și câteva cifre legate de festival.
★★★★★☆☆☆☆☆
David Lynch e un cineast convins că viața n-are noimă, și, pe deasupra, e capabil și doritor să se joace cu creierele „spălate” care tot caută un sens.
A şaisprezecea ediţie TIFF scoate din nou atletismul din cinefili, care se vor perinda dintr-un loc în altul în viteză pentru a vedea cât mai multe din cele 225 de filme. Am selectat cinci titluri care nu trebuie ratate.
★★★★★☆☆☆☆☆
Serial nou de #cincistele: „The Handmaid's Tale”, după romanul distopic al lui Margaret Atwood, despre o lume în care femeile au pierdut orice drept, inclusiv cel la proprietate şi la propriul nume.
În toamna lui 2014, o sută de romi au fost evacuați din propriile case. Timp de un an, un italian din Marea Britanie a filmat lupta lor pentru dreptul la locuire în București.
Festivalul Filmului European debutează pe 4 mai și pune la bătaie peste 60 de „filme de tot felul”.
★★★★★☆☆☆☆☆
La fel ca în „Sieranevada” lui Cristi Puiu, personajele par nevorbite de veacuri de singurătate, și acum nu se mai pot opri, variind de la taclale până la cuvinte care schimbă vieți. Din nefericire, similitudinile se opresc aici.
★★★★★☆☆☆☆☆
Doi preoţi portughezi cu caş la gură, Rodrigues (Andrew Garfield) şi Garupe (Adam Driver), pătrunşi de credinţa lor, dar prea puţin versaţi în ea, pleacă în 1643 în Japonia.
Best of primăvara lui 2017: doamna președinte din „Homeland”, testosteronul din „Billions” și rollercoaster-ul de violență din „Fortitude”.
Îți recomandăm 5 filme din competiția BIEFF, festivalul care umblă prin cotloanele cele mai creative ale filmului contemporan.
★★★★★☆☆☆☆☆
Chiar nu ai nevoie să baţi toba în târg că ai creat primul moment exclusiv gay din istoria Disney, adică fix ceea ce a făcut Bill Condon, regizorul filmului „Frumoasa şi Bestia”.
Avem mai multe lucruri în comun decât ne-am închipui cu Brunhilde Pomsel, ultima supraviețuitoare din aparatul regimului nazist.
Am rugat trei critici să se joace de-a cine o să câștige și cine ar trebui să câștige la cea de-a XI-a ediție a Premiilor Gopo, cel mai important eveniment al industriei cinematografice din România.
5 întrebări pentru nominalizații de la Gopo - răspund o actriță, un designer de costume și un monteur.
Am stat de vorbă cu Cătălin Farcaș, regizorul documentarului „Frăția”, despre echipa românească de fotbal în care toți jucătorii sunt egali.
Deși este de obicei ruda mai săracă a sezonului de toamnă, primăvara lui 2017 vine cu un sortiment potabil de seriale, printre care şi unele noi.
Doi actori și o producătoare nominalizați la Premiile Gopo răspund la cinci întrebări.
Acesta este un text scris de un istoric despre un film experiment care scutură istoria.
5 întrebări și 3 nominalizați la Premiile Gopo de anul ăsta: un actor, o producătoare și o actriță.
Cercetătorii avertizează de ani întregi că nivelul apelor subterane din nord-estul României este în scădere. Autoritățile reacționează cu întârziere, iar discrepanța dintre rural și urban îi împinge pe localnici într-o luptă pentru accesul la cea mai de bază resursă a vieții.
După invazia totală a Rusiei în Ucrainei, habitatul natural al Deltei Dunării a fost amenințat atât de război, cât și de creșterea traficului naval, redirecționat către această zonă. Acest reportaj analizează impactul, dar se uită și la soluțiile la care lucrează atât ucraineni, cât și români, pentru a proteja Delta.
Schimbările climatice vin și cu anxietate, teamă și emoții complicate, nu doar cu dezastre naturale. Uite ce spune o psihoterapeută activistă de mediu despre asta.
Un interviu cu ecologul Tibor Hartel, despre cum ecologia trebuie să se uite și la bunăstarea oamenilor, nu doar a naturii. Vorbim și despre broaște, urși și pajiști.
Industria modei a ajuns a doua cea mai poluantă din lume, după industria energiei. Pe lângă impactul devastator pentru mediu, hainele de pe noi ascund adesea exploatarea muncitorilor din fabrici îndepărtate. Discutăm pe larg despre costurile ascunse ale hainelor și posibile soluții pentru un viitor mai puțin nociv al acestei industrii.
Tu arunci mâncare la gunoi? Uite aici câteva sfaturi care să te ajute să reduci risipa.
Al treilea articol din seria București înconjurător analizează care este calitatea aerului din județul Ilfov și ce măsuri se iau pentru îmbunătățirea situației.
Fântânele, un sat din județul Constanța s-a trezit în mijlocul unui parc de eoliene. Ce spun localnicii despre asta și ce efect au marile moriști de vânt asupra vieții lor?
Lecții care să ne ajute să fim pământeni mai buni.