Carte / Identitate
Genul e ca o culoare
Maggie Nelson, Sorina Vazelina
Cartea „Argonauții”, recent publicată în România, ne pune pe gânduri: ce înseamnă o familie? Dar o familie queer? Cum ne raportăm la căsătorie sau ce presupune să fii mamă?
Cartea „Argonauții”, recent publicată în România, ne pune pe gânduri: ce înseamnă o familie? Dar o familie queer? Cum ne raportăm la căsătorie sau ce presupune să fii mamă?
La ce evenimente culturale am vrea să mergem săptămâna asta, într-o lume în care n-am duce lipsă de timp.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Notes on the Afterlife” e o expoziție impecabilă, dar față de care nu pot să-mi maschez aversiunea.
O expoziție foto născută pe un grup de Facebook intră voyeur prin scările de bloc ale românilor și dă iama în cristoșii, piticii și anunțurile de la avizier din ele.
Dacă aveți puțin timp, noi avem câteva sugestii: un serial brici și-un documentar revelator, un joc aproape imposibil, un album melancolic și-o țară pe care s-o descoperi în ritmul tău.
Citiți un fragment din cartea dulce-amăruie a cărei adaptare pentru cinema rulează duminică la București.
Am ales 14 bucăți de lume, povestite, analizate, fotografiate și comentate de jurnaliști, fotografi și publiciști - iar apoi premiate de comitetul Pulitzer.
★★★★★☆☆☆☆☆
DAMN., proaspăt lansatul album al lui Kendrick Lamar, e un rezumat: avântat, inegal și adesea nesigur, însă direct, vivace și extrem de onest.
O carte clasică ce explică copiilor (și nu numai) o ditamai istoria de mii de ani. Citiți un fragment despre cuvinte, limbaj și hieroglife.
Acest proiect foto este o căutare a propriei identități. Încerc să îmi descopăr rădăcinile și să răspund la întrebarea „Ce ne face să numim acasă locul în care am crescut?”.
★★★★★☆☆☆☆☆
Expoziția britanicului Ross Taylor de la București e aerisită și plăcută la vedere. Cu toate astea, îi lipsește ceva.
Serge Latouche crede că e important să ieșim din cultura în care consumăm prea multe obiecte făcute să se strice din ce în ce mai repede.
★★★★★☆☆☆☆☆
Doi preoţi portughezi cu caş la gură, Rodrigues (Andrew Garfield) şi Garupe (Adam Driver), pătrunşi de credinţa lor, dar prea puţin versaţi în ea, pleacă în 1643 în Japonia.
★★★★★☆☆☆☆☆
Arca iese din ghetoul minorităților delimitate strict și al (sub)genurilor subculturale grație vulnerabilității împinse la extrem și a confuziei atotcuprinzătoare.
De săptămâna asta, redactorii Scena9 îți fac personal program cultural - doar cu chestii la care ne-am duce, pe bune, și noi.
★★★★★☆☆☆☆☆
În volumul „Sergio Leone”, poetul Vlad Drăgoi își dă singur la operație; își trimite o cameră video în propriile măruntaie.
★★★★★☆☆☆☆☆
Cea mai nouă expoziție a Aurorei Kiraly explorează ceea ce are fotografia de oferit astăzi ca mod de a privi lumea.
„Scăparea mea din liniște/e absența inversată/în compania altora./Sosirea mea e intermediată/din întunericul din care îți scriu.”
Best of primăvara lui 2017: doamna președinte din „Homeland”, testosteronul din „Billions” și rollercoaster-ul de violență din „Fortitude”.
★★★★★☆☆☆☆☆
Radu Afrim, Irina Moscu și echipa maghiară a teatrului din Târgu Mureș au construit un spectacol cinematografic, duios și melancolic, ca o zi de vară din '75.
★★★★★☆☆☆☆☆
Noul album Goldfrapp, „Silver Eye”, e mai degrabă un soi de best of destins și detașat, cu aceeași producție elegantă, ca un costum englezesc la comandă.
De ce discuțiile pentru crearea unei uniuni a artiștilor din teatru ajung aproape inevitabil într-o fundătură.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Apostolatul antisocial” de Alexandru Racu e o lectură foarte catchy pentru toți cei interesați de ideologii, istoria ideilor sau postcomunismul românesc.
Ce să facem în pauzele dintre plimbările pe-afară.
Poposim în biblioteca scriitoarei Ruxandra Burcescu pentru o discuție despre cel mai nou roman al acesteia: „Greu de pătruns în pădurea de mesteceni”. O conversație despre istorie, iubire, proces creativ și planurile Ruxandrei Burcescu pentru o nouă carte, dedicată prieteniilor între femei.