Iată-ne ajunși și la aniversarea de zece ani de Scena9. (Internetul spune că e cea de tinichea sau aluminiu :)) Între timp, am publicat aproape 5.000 de materiale — cu precădere long read-uri, dar și video, audio & experimente multimedia. Am vorbit despre cultură & societate în primul rând, adică despre memorie, muncă, corp, migrație, internet, iubire, vârstă, inegalități. Am încercat să întoarcem pe toate părțile felul în care se schimbă lumea din jurul nostru. Unele materiale surprind tendințe, evenimente, un moment în timp: pandemie, războaie, tehnologii și discursuri în preschimbare. Altele se uită la comunități, la tineri, la vârstnici, la arhive sau la ființe non-umane. Multe dintre ele au rămas cu noi pentru că au reușit să spună ceva esențial despre cine eram sau cine deveneam.
Lista de mai jos nu e neapărat un „best of” definitiv și nici o încercare de a comprima un deceniu într-un clasament. E, mai degrabă, o formă de a privi înapoi (cu blândețe) la materialele despre care credem că sunt și rămân, fără falsă modestie, memorabile. Am ales câte cinci pentru fiecare an de existență Scena9, din 2016 până azi — o arhivă inevitabil subiectivă, dar construită cu aceeași curiozitate care ne-a ghidat de la început.
Printre autoare și autori vei regăsi nume care-au trecut prin redacția noastră, colaboratoare și colaboratori de nădejde, artiste & artiști, cercetătoare & cercetători. Sunt doar câțiva dintr-o listă de mii de oameni cu care Scena9 a împărțit un drum de-a lungul timpului.
Poate că ai citit unele dintre textele de aici când au apărut. Poate pe altele le descoperi abia acum. Sperăm doar că, puse cap la cap, spun ceva despre ce ne-a preocupat, ce am încercat să înțelegem și ce fel de conversații am vrut să ținem deschise în ultimii zece ani, chiar și atunci când lumea părea să se închidă, să se dezbine sau să devină opacă.
2016
Un creier la Muzeul de Artă de Andra Matzal, cu ilustrații de Sorina Vazelina și fotografii de George Popescu. Un experiment jurnalistic care îmbină arta și neuroștiința. Ce se întâmplă în creierul nostru când privim un tablou? Am întrebat în laboratoare de neuromarketing, muzee și discuții cu cercetători cum ne influențează arta emoțiile, corpul și percepția.
În căutarea timpului pierdut pe facebook de Luiza Vasiliu, cu ilustrații de Andy Sinboy. Un eseu reflexiv, autoironic și, pe alocuri, vulnerabil despre procrastinare, care pornește de la relația compulsivă cu Facebook-ul și ajunge la anxietate și perfecționism. Poate că amânarea e mai degrabă o problemă emoțională decât una de gestionare a timpului.
Români, când facem Marea Unire? de Răzvan Chiruță, cu ilustrații de Andy Sinboy. O lucrare monumentală pe bani publici, gândită ca un simbol al Unirii celor trei principate de la 1918, a dispărut în China, a fost sechestrată în Portul Constanța, apoi abandonată în curtea sculptorului care a creat-o, la sute de kilometri distanță față de orașul unde trebuia să fie amplasată. Aventura monumentului realizat de Florin Codre e „condimentată” cu o sesizare penală a Curții de Conturi, două dosare la DNA, mai multe procese, un lac secat și o cheltuială de peste 10.000.000 de lei din bugetul de stat.
Bucureștiul, un bătăuș care dă în lacrimi — video de Radu Ciorniciuc, text de Vlad Odobescu. Un timelapse haotic și poetic, exact ca orașul pe care-l imortalizează într-o zi de vară de-acum zece ani. „Iubeşte-i nopțile luminate de şaormării şi crâşme, iartă-i berile prea scumpe, la 0,33. Rezistă până la 3 dimineața, când Bucureştiul e dur şi vulnerabil, un bătăuş gata să dea în lacrimi.”
Viața Cumințeniei Pământului într-o bandă desenată de Sorina Vazelina și documentată de Andra Matzal și Luiza Vasiliu. În 2016, statul român a derulat o campanie de donații, pentru a putea cumpăra celebra lucrare a lui Constantin Brâncuși. Numai că n-a prea explicat și „care-i faza cu Cumințenia pământului, care-i povestea ei și de ce-ar fi importantă. Or, tocmai povestea ei a rămas, pe toată durata unei campanii despre care s-a vorbit mult și zgomotos, în umbră, neglijată. Am încercat s-o rezumăm în imagini: am strâns informații risipite și contradictorii și-am invitat-o pe Sorina Vazelina să pună în imagini cei 109 de ani de Cumințenie”.
2017
Colegii mei mi-au spus să mor de Lina Vdovîi, cu ilustrații de Sorina Vazelina. Una dintre primele analize ample & documentate despre fenomenul bullying-ului în România, construit în jurul poveștii unei eleve de 12 ani care ajunge să se automutileze după ani de umilințe, agresiuni și indiferență din partea colegilor și a adulților care ar fi trebuit să intervină. Vă vine să credeți că vorbim despre bullying de mai puțin de zece ani?
Roșu de Adrian Cioflâncă. Un amplu material-document despre Pogromul de la Iași, care reconstruiește, prin mărturii, arhive și reconstituiri istorice, una dintre cele mai violente crime antisemite comise în România, încercând să recupereze atât memoria victimelor, cât și responsabilitatea colectivă față de un episod mult timp ocultat sau minimalizat.
„Acest muzeu va fi o baricadă” de Vlad Odobescu. Povestea șantierului de renovare a Muzeului Țăranului Român aproape că se suprapune cu povestea Scena9. În 2017, lucrările începuseră de abia un an și aveau să se încheie în 2025. Într-un interviu cu muzeografa Ioana Popescu, așezat în dialog cu însemnările regretatei Irina Nicolau, Vlad Odobescu face un portret al muzeului și al oamenilor care l-au reinventat după 1989, ca spațiu viu, poetic și profund anti-dogmatic.
Viața@pensie.ro de Ionuț Dulămiță și Vlad Odobescu, cu ilustrații de Sorina Vazelina. După ce-am căutat intrări în lumile vârstnicilor care trăiesc în orașele din România, am înțeles că trebuie mai degrabă să vorbim despre singurătate și despre feluri de-a o depăși. Dincolo de descrierea prin cifre și informații a pensionarului, am vorbit cu trei oameni din București care au trecut peste moartea partenerilor de viață, peste singurătatea și izolarea asociate vârstei.
VIDEO Dă Bacul la română cu Psihotrop de Veioza Studio, Andra Matzal & Luiza Vasiliu. De departe cel mai vizionat video produs de Scena9, un interviu cu rapperul Mihai Preda, pe atunci de 19 ani, care reușise ceva ce zecile de manuale, alternative sau nu, nu doar că n-au reușit, ba chiar au sabotat. Tânărul a făcut textele clasice din literatură licean-friendly. Una e să-ți bați capul cu limba de lemn a culegerilor de comentarii, alta e să dai boxele la maxim și s-asculți cum „Omu' meu, Bacovia, nu a scris de pomană / A descris decoru' cu termeni gen cavou, coroană, / Sicrie, flori de plumb și chestii mormântale / Care corespund cu eul căzut în disperare”.
2018
Sindromul Italia de Diana Meseșan, cu ilustrații de Roma Gavrilă. Linkul duce către prima parte a unui proiect mai amplu, care încearcă să explice ce este această suferință colectivă prea puțin văzută sau înțeleasă. Materialele documentează viețile femeilor din România, Republica Moldova și Ucraina care au plecat să îngrijească bătrâni în Occident și au ajuns marcate de depresie, anxietate și traumă.
„Eu n-am mai fost niciodată aplaudat” de Delia Marinescu, cu fotografii de Ehsan Ghoreishi. Cum a ajuns un bărbat dintr-o comunitate tradițională din Ploiești, rom, heterosexual, cu trei copii acasă, să joace rolul principal dintr-un film cu o iubire gay? Portretul lui Vasile Pavel „Digudai”, care a debutat în film cu rolul din Soldații — Poveste din Ferentari.
Ca pe tine însuți, text & foto de Diana Meseșan. Portretul lui Cristi Marcu, țăran român, ortodox și gay. Cantor la biserică timp de 20 de ani, Marcu le-a bifat pe toate trei, până când a înțeles că trebuie să renunțe la una.
Vaccinul care n-a străpuns de Cecilia Laslo, cu ilustrații de Wanda Hutira. Un text personal și documentat despre eșecul campaniilor anti-HPV din România și dificultatea accesului la vaccin într-o țară cu una dintre cele mai ridicate rate ale cancerului de col uterin din Europa. Citit azi, materialul funcționează și ca mărturie a unei schimbări importante: dacă în 2018 vaccinul era înconjurat de panică morală, dezinformare și acces limitat, între timp România a extins gratuitatea vaccinării pentru fete și băieți, iar interesul pentru imunizare a început lent să crească.
Alina Șerban: „Vreau o revoluție culturală” de Ioana Pelehatăi, cu fotografii de Vlad Bâscă. Portretul primei artiste rome al cărei spectacol, Marea rușine, scris și regizat de ea, a intrat în repertoriul unui teatru de stat din România. Alina Șerban povestește despre drumul ei, dintr-o casă de chirpici până la New York, și despre ce a motivat-o să creeze o piesă de teatru despre cele cinci secole de sclavie a romilor în România.
2019
Nobelul fals care a păcălit Academia Română de Andra Matzal, Ioana Pelehatăi, Ionuț Sociu și Luiza Vasiliu, cu ilustrații de Sorina Vazelina. O investigație culturală despre un fals „premiu Nobel pentru filologie”, acordat, chipurile, președintelui Academiei Române de-atunci, Eugen Simion, dar și unor somități precum Noam Chomsky. Totul s-a dezvăluit a fi invenția unui francez pasionat de SF, care, spoiler, 7 ani mai târziu este investigat de justiția franceză.
Condamnații de Ioana Pelehatăi, cu ilustrații de Ioana Șopov. Istoria articolului 200, care a incriminat homosexualitatea în țara noastră până în 2001, și spune trei poveşti dintr‑o Românie foarte apropiată în timp de a ta, în care a fi homosexual era interzis prin lege — inclusiv a ultimei persoane condamnate sub prevederile acestui text de lege.
Pacientul și sistemul sanitar. Scurtă comparație între două sisteme de sănătate de Vintilă Mihăilescu, cu ilustrații de Mircea Pop. Un eseu autobiografic, comparativ, despre experiența de pacient între sistemele medicale din România și Franța, care face și subiectul ultimei cărți publicate de antropologul Vintilă Mihăilescu în timpul vieții, În căutarea corpului regăsit. O ego-analiză a spitalului. Puteți citi aici și un fragment din volum.
Angela, la Mostovoi. Un alt amplu material de investigație istorică semnat de istoricul Adrian Cioflâncă, despre masacrele și deportările evreilor din Transnistria, centrat pe lagărul și zona Mostovoi. Cioflâncă reconstruiește prin mărturia unei supraviețuitoare, dar și prin documente de arhivă, participarea jandarmilor români, a structurilor SS și a coloniștilor germani locali la exterminarea sistematică a zeci de mii de oameni în timpul Holocaustului din România.
Seria video „Meșteșug” de Black Horse Mansion. Într-o lume tot mai digitală & online, cine mai sunt cei care lucrează cu mâinile și corpurile, indiferent că fac păpuși, țesături, pâine, cărți sau coregrafii? Seria video, care s-a întins pe parcursul a trei ani, îți aduce sub ochi scurte portrete video ale makerilor care ne înconjoară.
2020
Viețile Blocului Liric de Ionuț Sociu, ilustrat de Sorina Vazelina. În anul COVID-ului, reporterul Ionuț Sociu a profitat de cele două luni de izolare ca să-și cunoască vecinii, să afle istoria blocului pe care-l împart și să înțeleagă cum funcționează locuirea la comun în centrul Bucureștiului, lângă Grădina Cișmigiu. A ieșit un material multimedia viu, colorat, nu lipsit de umor, dar nici de lirism.
Tot ce ți-ai dorit să știi despre vaccinurile ANRM de Emanuel Fertig, cu ilustrații de Giulia Angheluță. Scris în primul an al pandemiei, materialul cercetătorului în biologie celulară și moleculară a funcționat ca un mega-ghid publicat în primele luni ale campaniei de vaccinare anti-COVID din România. Într-un moment dominat de panică, conspirații și foarte multe necunoscute, explica riguros, dar și accesibil cum funcționează vaccinurile cu ARN mesager, ce se știa atunci despre ele și ce întrebări rămâneau încă deschise la începutul lui 2021.
Să naști în anul morții de Luiza Vasiliu, ilustrat de Wanda Hutira. Tot în primele luni ale pandemiei, ba chiar în plin lockdown, colega noastră Luiza Vasiliu a născut. Dar înainte de asta, a scris despre sarcină în acea perioadă, încercând să înțeleagă cum au transformat izolarea și frica de boală, dar mai ales restricțiile din spitale și lipsa informațiilor clare, un moment vulnerabil într-unul și mai nesigur.
Grădinarul udă toate florile, chiar și pe cele ce nu înfloresc de Diana Meseșan, cu fotografii de Andrei Becheru. Un sensibil portret al pictorului Vasile Mureșan „Murivale”, un outsider care transformă centrul orașului în pânza proprie, dar care nu se dă în lături nici de la a întreține o prezență activă pe rețelele de socializare + a unei prietenii între un sexagenar și o tânără reporteră.
Te-am văzut goală pe pagina „fete cuminți” de Venera Dimulescu, cu ilustrații de Wanda Hutira. Tot pe timp de pandemie, când ne-am mutat viețile și mai mult pe net, a explodat și pornografia neconsensuală. Reportera a urmărit timp de trei săptămâni mai multe conturi de Instagram și un chat privat de pe aplicația Telegram, care înlesnesc pornografia infantilă și pornografia fără consimțământ. Victime sunt zeci de adolescente care, pe lângă violarea vieții private și hărțuirea online, au de-a face și cu reacția lentă din partea rețelei de socializare unde au fost expuse imaginile lor.
2021
Acasă la Copiii Soarelui de Delia Marinescu, cu fotografii de Bogdan Dincă. Primul episod dintr-o investigație mai amplă asupra sectei din Munții Apuseni, prezentată la momentul respectiv drept o comunitate alternativă pentru oameni obosiți de zgomotul vieții la oraș, marcați de crize personale sau aflați în căutări spirituale. La pachet cu liniștea meditației și cu viața aproape de natură, primesc o doză zdravănă de pseudoștiință și teorii ale conspirației. Reportajul are o serie de follow-up-uri, care arată cum a continuat și s-a încheiat povestea sectei.
Rușine de Ionuț Sociu, cu ilustrații de Mircea Drăgoi. Un text autobiografic și confesiv în care autorul încearcă să dea un nume rușinii care i-a traversat copilăria, adolescența și relația cu alcoolul și dependența, transformând o experiență intimă și adesea ascunsă într-o reflecție mai largă despre traumă, vulnerabilitate și felul în care rușinea poate modela o viață întreagă.
Tratamentul pentru ură de Venera Dimulescu, cu ilustrații de Andy Sinboy. Într-un proces de șase ani, Lucian* a primit prima condamnare cu executare din România pentru instigare la ură pe net, pentru câteva postări pe Facebook de când era licean. Cazul lui arată însă un eșec al instituțiilor în fața violenței online, înfiptă din ce în ce mai adânc în spațiul public. În loc de măsuri educative, un judecător i-a dat pedeapsa maximă cu închisoarea. În loc să primească terapie, un diagnostic fugar l-a condamnat la tratament psihiatric pe termen nedeterminat. Cum l-a transformat pe Lucian procesul pornit de postările sale cu arme și svastici?
Paznicii vremii de Ionuț Sociu, cu fotografii de Vlad Petri. Un reportaj la stația meteo de pe Vârful Omu, despre cum se măsoară vremea mereu schimbătoare, ce înseamnă să trăiești permanent în izolare, cum locuiește pisica de la cea mai mare altitudine din România, dar și ce înseamnă schimbările climatice pentru meteorologii din Bucegi.
Domnul Dan, explorator și nu prea de Ionuț Sociu, cu fotografii de Andrei Becheru. „De ce închidem ochii la fapte atunci când ni se spune o poveste frumoasă despre turul lumii în opinci?”, se întreabă reporterul, pornind pe urma lui Dumitru Dan, globe-trotter și explorator născut în 1890, într-un sat de lângă Bacău, „omul care a făcut înconjurul lumii pe jos”. Personajul fascinant consemnat de istorie, care i-a inspirat pe mulți, se dovedește a fi trăit o realitate mult mai puțin spectaculoasă.
2022
„Sunt viu, am mâncat, am dormit”. Scrisoare de pe frontul din Donbas, text și fotografii de Larisa Kalik. O tânără reporteră născută în Transnistria, dar stabilită la Kyiv, se duce în inima războiului declanșat de Rusia în Ucraina, pe frontul de est din regiunea minieră Donbas. Descoperă acolo umanitate și speranță, între salve de mortiere și distrugere.
Mama avea mâini foarte albe, text și fotografii de Ioana Cîrlig. „După ce medicii nu mai au ce să încerce să vindece, pacientul ar trebui ajutat să trăiască fără dureri mari și să moară cu demnitate. Adică să intre pe tărâmul medicinei paliative. La noi însă bucata asta e aproape inexistentă. Textul ăsta e despre cum am trăit cele cinci luni dinainte de moartea mamei mele și despre rănile pe care le-a lăsat perioada aceea.” Materialul a fost urmat de publicarea altor 9 mărturii-pledoarii pentru îngrijire paliativă în România.
Clujul imobiliar de Vlad Odobescu, cu fotografii de Raul Ștef și colaje de Sorina Vazelina. O serie de reportaje și analize despre cum e să trăiești în cel mai scump oraș din România, cum s-a ajuns la acest boom imobiliar și ce spun experții despre abandonarea locuirii de către autorități în mâinile „pieței libere”.
Baronul Nopcsa, între Kafka și Indiana Jones de Ionuț Sociu. O altă epopee prin arhive, de data aceasta pe urmele baronului transilvănean Francz Nopcsa, „cel mai interesant om de care n-ai auzit: descoperitor de dinozauri pitici, călător, etnograf, fotograf, spion, candidat la tronul Albaniei”. Un personaj deloc lipsit de controverse, a cărui viață ar putea lejer inspira o franciză cinematografică.
Unii zic că e băiat ca lumea de Venera Dimulescu, cu fotografii de Andrei Becheru. În România știm că avem o problemă cu violența domestică — atât cu prevalența ei și reacțiile, adesea anemice sau chiar inadecvate ale autorităților în a proteja victimele. Însă ne întrebăm prea puțin ce se întâmplă cu făptașii: pot ei să fie reabilitați social? O psihologă din Slobozia face educație emoțională cu agresorii, în încercarea de a reduce fenomenul violenței domestice. Cum se traduce munca ei în viața unei familii zdruncinate de scandaluri?
2023
Romany Marie de Cosmin Nicolae, cu colaje de Oana Barbonie. O importantă recuperare istorică, a unei figuri legendare pentru boema newyorkeză, însă prea puțin documentată și prea mult lăsată pradă legendelor și ocultărilor. Portretul lui „Romany Marie”, în fapt artista romă Marie Marchand, urmărește traseul ei dintre România și lumea artei din New Yorkul de început de secol XX, vorbind totodată și despre sărăcie, discriminare și felul în care arta poate deveni atât formă de supraviețuire, cât și revendicare a propriei istorii.
Offline de Constantin Vică, cu ilustrații de Ioana Trușcă - TRSC. Într-o lume tot mai conectată, mai online, ce pierzi dacă nu participi?, te-ai putea întreba. Filosoful Constantin Vică, în schimb, s-a întrebat ce câștigă dacă oferă internetului o bucată cât mai mică din viața sa. (Spoiler: printre altele, oamenii.)
Chiar dacă plâng, sunt o forță a naturii de Elena Andrei. Un tulburător eseu personal despre cum supraviețuiești unei relații abuzive. „Nu aș fi crezut vreodată că voi avea curajul să vorbesc public despre cum am supraviețuit unei relații de abuz. Nu aș fi crezut niciodată că voi putea să fac artă din asta, să transform atâta suferință în vindecare. Dar, câteodată, clișeele din filme funcționează. Te ridici, te scuturi și devii mai puternică decât ai crezut vreodată.”
Seria video „Și animalele?” de Mihai Gavril Dragolea. „Timp de aproape un an am lucrat la o serie video-documentară despre relațiile noastre cu animalele. M-a interesat să aflu cât loc ocupă animalele în viața noastră, ce roluri le-am alocat, care e impactul civilizației sapiens asupra lor și cum putem reclădi legăturile bazate pe respect dintre noi și restul animalelor non-umane”, scrie documentaristul. Cum salvăm sălbăticiunile din oraș sau din calea „civilizației” sub formă de autostrăzi? Cum ne împărțim locuirea și timpul cu non-umanii? Pe Dragolea îl mai poți cunoaște pe Scena9 și prin explorări ale vieților celor care au ales să trăiască la marginea societății sau ale parcurilor din orașe.
Vals cu tramvaiul prin București de Ioan Stoleru, cu fotografii de Cătălin Georgescu. Indiferent de vreme, sau că e weekend sau prima zi din an, angajații de la STB se trezesc la trei dimineața pentru a scoate tramvaiele și autobuzele pe traseele care împăienjenesc capitala. Am însoțit-o pe Elena Savu, o vatmaniță care conduce zi de zi un mastodont de 37 de tone.
2024
Corp străin: Cum este folosită tehnologia deepfake împotriva femeilor? de Andra Mureșan, cu ilustrații de Simina Popescu. Pornografia neconsensuală creată cu ajutorul deepfake reprezintă 98% din totalul video-urilor realizate cu acest tip de tehnologie. În 99% din cazuri victimele sunt femei şi fete: fotografii absolut banale sunt transformate în câteva minute în nuduri sau video-uri cu conținut sexual explicit și distribuite online. Am stat de vorbă cu părinții unei eleve care, la 13 ani, a aflat că în grupul de prieteni circulau nuduri deepfake cu ea, dar și cu activişti, psihoterapeuți şi reprezentanți ai instituțiilor, ca să aflăm dacă există sprijin pentru victimele acestui fenomen.
Vadim Ghirda: „Când pun aparatul la ochi, scap de frică”, text și fotografii de Ioana Cîrlig. Un interviu-eveniment cu fotojurnalistul român cu probabil cea mai vastă experiență în zone de conflict. Cu o carieră de peste trei decenii și, recent, un premiu Pulitzer pentru fotografie de breaking news, primit alături de echipa de la Associated Press, Ghirda vorbește cu onestitate despre toate tarele meseriei, de la impactul ei psihologic la munca „invizibililor” din domeniu.
La drum cu tata, spre o altă lume verde de Mihai Mincan, cu ilustrații de Matei Rădulescu. „Iulie 1998. Într-un Cielo roșu, aflat în drum spre București, cu un album Brian Eno care se auzea la casetofonul mașinii, am simțit că tata mă înțelege pentru prima oară cu adevărat.” Eseul face parte din seria Stereographia, în care jurnalistul și cineastul Mihai Mincan scrie despre albume care, într-un anumit moment al vieții, i-au vorbit și l-au învățat să trăiască.
Doctorii istoriei spun că sănătatea lor e în pericol de Oana Filip, cu ilustrații de Simina Popescu. Restauratorii care țin în viață obiectele valoroase din muzeele României trag de ani buni semnale de alarmă despre condițiile proaste de lucru și riscurile pe care le aduc pentru sănătatea lor, care uneori ajung să le amenințe viața. Laboratoare nerenovate, dotări insuficiente, amestecuri de substanțe chimice folosite în spații improprii sunt printre cele mai importante plângeri de pe lista lor. De-a lungul a doi ani, reportera a documentat problemele de care se lovesc acești specialiști, într-o lume aflată la intersecția dintre artă, istorie, chimie și birocrație.
Legionarul Corneliu Zelea Codreanu a fost comemorat cu salutul nazist în prag de alegeri de Venera Dimulescu, cu fotografii de Andrei Pungovschi. În perioada tulbure a alegerilor prezidențiale din 2024, care aproape l-au adus pe extremistul Călin Georgescu la conducerea României, circa 70 de persoane s-au adunat la Tâncăbești să-l comemoreze pe liderul legionar Corneliu Zelea Codreanu cu slujbă religioasă, cântece legionare și salutul nazist, interzis prin lege. Comemorarea liderului legionar are loc în fiecare an, încă din anii '90, însă aparent fără repercusiuni legale asupra participanților.
2025
De când a început genocidul din Gaza, Israelul ucide în medie 13 jurnaliști pe lună de Ioan Stoleru. „Omorât alături de nevastă și copil”, „împușcată”, „omorât în timpul bombardamentului spitalului în care primea îngrijiri medicale”. Așa sună, pe scurt, ultimele clipe ale jurnaliștilor palestinieni uciși în Gaza în ultimii aproape doi ani. Jurnaliști care, până să se stingă, au lucrat în condiții infernale: strămutați dintr-un loc în altul, adăpostindu-se în corturi și slăbiți de foame. Toate acestea se petrec pentru că una dintre politicile Israelului în cadrul acestui genocid este să îl facă mai puțin vizibil – motiv pentru care a ucis aproximativ 12% din jurnaliștii din Fâșia Gaza și nu permite accesul jurnaliștilor străini pentru a documenta ce se întâmplă acolo. Am vorbit cu o jurnalistă din Palestina și cu reprezentanți ai Comitetului pentru Protecția Jurnaliștilor (CPJ) pentru a înțelege mai bine situația îngrozitoare prin care trec lucrătorii media palestinieni și cum afectează asta starea presei de peste tot.
Sate însetate, orașe privilegiate de Adina Florea, cu fotografii de Cosmin Filișan. Criza apelor subterane din Moldova nu a venit de nicăieri – existau încă din 2019 avertismente ale cercetătorilor legate de scăderea nivelului acestora, ca urmare a încălzirii globale. Dar e o criză ușor de ignorat, nu putem vedea cu ochii liberi cum seacă acviferele și cei mai afectați sunt cei din mediul rural, unde apa subterană este folosită cu predilecție ca sursă de aprovizionare. În august 2024, am vizitat 11 sate din trei județe și am descoperit cum localnicii depind de fântâni deja secate ori pe punctul de a seca pentru că aprovizionarea din rețea a fost sistată ca urmare a secetei prelungite ori pentru că nu au fost niciodată racordați. În regiunea de nord-est, aproape jumătate din populație (47,5%) nu este conectată la rețeaua de apă, în vreme ce media națională este de 23%.
Despre întârzierea trenurilor de Iulian Bocai. Un eseu publicat între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidențiale „cu repetir” din România anilor 2024-2025. Pleacă de la un fapt banal — întârzierea trenurilor — pentru a ajunge la ceea ce ne doare, de fapt. De 35 de ani, românii speră să salveze țara de la colaps prin puterea deciziilor lor. Din punct de vedere social însă, colapsul deja s-a produs – el e singurătatea. Cum am ajuns aici?
Femei dezbrăcate și cadavre la chioșcul de ziare. „Infractoarea”, o revistă cum n-ai să mai vezi de Oana Filip, cu colaje de Oana Barbonie. Un tur fascinant și adesea grotesc prin presa tabloidal-erotică a anilor ’90, centrat pe revista „Infractoarea”, care explorează amestecul de voyeurism, sexualitate, violență, umor și libertate haotică de după căderea comunismului și felul în care această presă spune, simultan, o poveste despre emanciparea presei și despre misoginismul epocii.
Sunt oamenii mai importanți decât celelalte animale? de Andrada Stanciu. Când vine vorba de conflicte între oameni și animale, soluțiile propuse sunt adesea brutale: animalele trebuie să dispară. Sacrificiile sunt mereu de partea lor, decid oamenii. Dincolo de argumentele care fac apel la securitate sau la avantajele economice, aceste decizii implică o convingere înrădăcinată și foarte rar discutată critic – ideea că omul este, pur și simplu, mai important decât celelalte viețuitoare. Dar are sens să privim lucrurile așa?
