Film / Cinema
Samuraiul
Victor Morozov
Cu poezia publicitară a gadgeturilor scumpe și conflictul lui tâmp, arondat în jurul unor valori băiețești tari ca piatra, „F1: The Movie” este blockbusterul ideal pentru amurgul umanității.
Cu poezia publicitară a gadgeturilor scumpe și conflictul lui tâmp, arondat în jurul unor valori băiețești tari ca piatra, „F1: The Movie” este blockbusterul ideal pentru amurgul umanității.
Il Cinema Ritrovato e mai puțin un eveniment și mai mult un templu imaginar. An de an la Bologna cinefili din întreaga lume fac din film un instrument de cunoaștere, un pretext de nostalgie, un fetiș. Odată intrat în hora asta, greu să mai privești istoria cinemaului fără să te năpădească o emoție puternică.
Pornind de la un incident cât se poate de banal – amorezarea neîmpărtășită –, filmul „Drømmer/Visuri – Jurnalul primei iubiri” țese o ditamai dezbaterea despre implicațiile etice ale situației, pendulând fără scăpare între despicarea firului în patru și teoria chibritului.
„Eephus”, o observație blândă, camaraderească a unei comunități de amatori de baseball de pe coasta de est a Americii. Înainte ca terenul local să fie transformat în școală, oamenii se întâlnesc pentru o ultimă partidă în care își varsă tot sufletul.
Prezentat ca ultimul titlu al seriei „Mission: Impossible”, acest „The Final Reckoning” îl angrenează pe nemuritorul Ethan Hunt într-o luptă împotriva tehnologiei monstruoase. Franciza întoarce astfel armele împotriva lumii pe care, într-un fel, a pregătit-o.
„1489”, titlul documentarului regizat de Vardanyan, nu e o aluzie la Evul Mediu târziu. E un număr de identificare dintr-un război actual. Îi aparține fratelui cineastei Soghomon, muzician mobilizat cu forța în conflictul nesfârșit din Nagorno-Karabakh, care a dispărut pe front.
Cineastul brazilian Karim Aïnouz filmează, în „Motel Destino”, o îmbârligătură amoroasă pe sub neoane stridente, ceva între Gaspar Noé și Cartoon Network.
„Clasat” reprezintă debutul în lungmetraj al unui duo regizoral, George ve Gänæaard și Horia Cucută. Cei doi s-au descurcat bine având la dispoziție puțini bani și mult chef de cinema – suficient pentru a o pune de-un film. Un semn încurajator al descentralizării industriei de film românești.
„Julia Loktev: Counter-information”, un mini-focus desfășurat la Festivalul Cinéma du Réel a trasat o buclă documentară prin filmografia cineastei americane. Preocuparea de lungă durată a acesteia de a înregistra un eroism mundan, cotidian, a căpătat astfel o nouă coerență.
„Caught by the Tides”, cel mai recent film al chinezului Jia Zhangke, este o splendidă meditație despre timp și ravagiile sale sistemice.
Îi putem fi recunoscători cineastei Maura Delpero că a mers pe firul trecutului cu subtilitate și discreție. A reușit să profileze astfel, în „Vermiglio”, drama unei familii pe care nici măcar izolarea montană nu o ține la adăpost de vicisitudinile timpului său.
A fost nevoie de maestrul Bong Joon-ho pentru ca Hollywoodul să ne ofere iarăși un spectacol grandios și, în același timp, coerent. Raportat la starea ambientală a industriei cinematografice, „Mickey 17” e o revelație.
„Queer”, adaptarea lui Luca Guadagnino după Borroughs, e un totem alcătuit din imagini febrile care, uneori, parcă prind viață.
Lumea sportului ca ghem încâlcit de disciplină, autodepășire, traumă, abuz: în cinemaul belgian recent subiectul pare că s-a încetățenit prin capacitatea sa de a cristaliza falii sociale contemporane. Acum, este rândul lui „Julie zwijgt/Julie nu vorbește”, debutul promițător al lui Leonardo Van Dijl.
Pentru debutul său „Armand”, cineastul norvegian Halfdan Ullmann Tøndel pune în scenă o discuție complicată despre devianță sexuală, dar se rătăcește până la final în piruete psihologizante trase de păr.
Souleymane Cissé, unul dintre papii cinemaului african, s-a stins subit, în somn, pe 19 februarie 2025, la vârsta de 84 de ani. A lăsat în urma sa câteva filme mari, prin care am putut vedea în sfârșit Africa existând pe cont propriu, nu „vorbită” de omul alb.
În noul film care a avut zilele acestea premiera mondială la Berlinale, Radu Jude renunță la decorul bucureștean. În „Kontinental ‘25”, faptul divers dă naștere unei glose despre peisajul multietnic al Clujului surprins într-un moment de criză acută.
Cinemaul ca opération-séduction: actorul și regizorul Gilles Lellouche romantizează tot ce prinde în filmul său „L’amour ouf”/„Iubire fără limite” – de la spirala violenței la iubirea nebunatică menită, chipurile, să ne izbăvească.
„Presence”, un film unde premisa aduce cu sine promisiuni frumoase, dar rezultatul se dovedește până la urmă neconcludent.
Inventând de la zero biografia unui personaj – arhitect evreu ajuns în America post-Holocaust –, „The Brutalist” se ambiționează să spună lucruri grave despre artă și istorie. Însă manierismele cineastului Bradley Corbet dezvăluie mai degrabă o construcție chinuită, departe de armonia visată.
The Substance, noul film al regizoarei Coralie Fargeat, e o meditație nerușinată despre îmbătrânire cuplată la o dorință aproape infantilă de a figura ireprezentabilul. Rezultatul depășește așteptările.
„All We Imagine as Light”, regizat de cineasta Payal Kapadia (din 24 ianuarie în cinematografe), pune în scenă experiența imanentă a sororității pe fundalul unei țări în plină mutație socială.
Socotelile testamentare ale lui Clint Eastwood lasă loc, în „Juror #2” (disponibil pe Max), unei dileme morale clasice din care a dispărut orice urmă de sfătoșenie.
Anul 2025 a început cu „Nosferatu” de Robert Eggers, o dihanie de imagini mișcătoare care concretizează o idee mare și fixă: să urle cât mai tare. Cinematografic vorbind, vestea bună pentru lunile următoare e că după catastrofa asta nu se poate merge decât în sus.
Ediția aniversară de 20 de ani a Nopții Muzeelor va fi marcată anul acesta printr-un protest fără precedent pentru lumea culturală din România. Angajați din muzee și biblioteci din toată țara vor ieși în stradă la București, iar instituțiile pe care le reprezintă vor fi închise în noaptea în care, în mod obișnuit, primeau sute de mii de vizitatori. Lucrătorii din muzee și biblioteci spun că sunt în acest moment de departe pe ultimul loc în sistemul salarial public din România și că s-a ajuns la „un moment de tensiune maximă”.
Am vorbit cu mai mulți artiști și operatori cultural implicați în protestele care au loc în sectorul independent.
Ilustratoarea Sorina Vazelina a creat o serie de benzi desenate pe tema reducerilor de fonduri din cultură.