
Remix / Femei
De Ziua Fetelor
Diana Meseșan
Am rugat două ilustratoare tinere, Milena Mistodie și Livia Fălcaru, să vorbească despre prietenia lor într-un schimb de scrisori ilustrate.
Am rugat două ilustratoare tinere, Milena Mistodie și Livia Fălcaru, să vorbească despre prietenia lor într-un schimb de scrisori ilustrate.
„Dancer in the Dark” este un musical neobişnuit în care lumea nu e roz, iar cântecul are rol de sedativ şi refugiu.
Zgâlțâită nouăzecist, muzica Screaming Females n-are nevoie de hashtaguri ipocrit ori oportunist-feministe.
Un meniu cald cu evenimente culturale pentru ultimele zile de frig.
Romanul Porecla, de Jhumpa Lahiri, povestea unei cuplu bengalez care se stabilește în SUA, începe în 1968 (anul revoluțiilor ratate) și ajunge până în 2000 (anul apocalipsei amânate).
O cafenea din East Village, cușca lui Ai Weiwei, cuvântul „solidaritate”, trei poeți, Alexandra Pirici la New Museum, „Visages, villages”, căței și-o ninsoare.
Noul film al lui Paul Thomas Anderson, „Phantom Thread”, vorbește despre mitul creatorului, relațiile de putere dintre bărbați și femei și despre cât de departe poate să ducă dorința de dominație.
De la un techno groove de cea mai bună calitate, trecem printr-o adolescență deprimantă, prin întuneric și frig, și-ajungem până la jazz latino și-un răsărit la mare.
În „Tot spațiul dintre gândurile mele”, lui Bogdan Răileanu îi ies fazele comice, erotice, sociale, subtile, îi ies sarcasmul și ironia, îi iese LGBT-ul, îi iese chiar și delicatețea.
Dacă vă hotărâți să vă luați multe straturi de haine și să ieșiți din casă zilele astea, vă dăm și noi câteva sugestii de locuri în care să vă adăpostiți.
Dacă știți tineri care n-au prins comunismul, dar sunt curioși să afle mai multe despre el, trimiteți-i pe 2 martie la evenimentul „Partidul te vrea tuns”.
Expoziția „Attempts, Failure, Trials and Errors” propune o breșă în jetul maniacal de cuvinte pe care îl proiectează asupra noastră ideologia câștigului material, dar și mesianismul științei si tehnicii.
Afrofuturism + spectacol vizual. „Black Panther” e un șoc cultural - neașteptat de politic pentru un film Marvel. Cum ar fi putut arăta Africa fără colonialism, sclavie și rasism?
Ce se întâmplă atunci când, vrăjiţi de ecrane şi epuizaţi de muncă, ne pierdem reactivitatea? Efectele sunt deprimante, dar invitaţia pe care ne-o lansează spectacolul „via negativa” este incitantă.
Albumul Twin Fantasy tocmai ce-a devenit unul dintre cele mai energice și mai convingătoare albume de rock ale ultimilor ani.
Am rugat poete&poeți să intre în pielea unui șofer de autobuz, ca-n „Paterson” al lui Jarmusch, să oprească la prima și să scrie un poem.
Într-un fragment din „Trezirea leilor”, de Ayelet Gundar-Goshen, un roman recent apărut la Nemira, un tânăr neurochirurg se confruntă cu reacțiile creierului pus în fața morții.
Se anunță sezonul de festivaluri, cu un mini sezon de pre-festivaluri. Între timp, lansările, conferințele și spectacolele își văd de ale lor.
Cutremurul din 1977. Sinucideri, împușcături, înecuri, ocluzii intestinale, congestii pulmonare. O antologie a morții în literatura română.
Mergeți la Galeria Anca Poterașu, să vedeți expoziția lui Belu-Simion Făinaru, unul dintre acei intelectuali de naționalitate română preocupați de lucruri despre care nimeni nu vrea să vorbească.
Ți-am pregătit din nou un platouaș cu bunuri de larg consum cultural: două articole despre distopia în care trăim, un film de Oscar și un podcast făcut în pușcărie.
Istoria cinematografiei queer este și o istorie a reprimării.
În ultimul film al lui Jim Jarmusch, poezia se naște din forme atât de simple, încât pare să împrumute din când în când ochii unui copil care abia a descoperit răsăritul.
Forțăm primăvara și ne veselim cu indie și electro disco, și dacă nu merge, ne ascundem undeva la munte cu o tipă din Norvegia care cântă folk.
Un creative director și un designer grafic vorbesc deschis despre design, despre arta, munca și ideile care încap într-un poster bun, și locul acestuia în spațiul public.