Editor coordonator Scena9. Citește poezie, citește non-ficțiune, ascultă podcasturi. Gătește mult.
Mai multe despre Ioana, aici. O găsiți la ioana@scena9.ro.
O expoziție momentan inaccesibilă publicului, asumată nu de unul sau mai mulți curatori, ci de o instituție diplomatică de stat, ridică întrebări despre folosirea artei ca vehicul pentru narațiuni politice.
Dacă arhivele nu spun (tot) adevărul, iar prezentul nu e atât de liber pe cât am crede, de unde ne mai luăm speranța? Am stat de vorbă cu una dintre cele mai titrate filosofe și scriitoare contemporane despre memoria incomodă a Europei de Est și despre motivul pentru care speranța nu e o formă de optimism, ci o datorie.
În 2019, Scena9 publica o investigație despre o distincție prezentată drept un „Nobel pentru filologie”, pe care Eugen Simion, președintele Academiei Române la momentul acela, anunțase că urma s-o primească. Ancheta scotea la iveală că această medalie a fost inventată de un profesor francez de literatură, care a păcălit mai multe personaje importante din mediul academic internațional. Șapte ani mai târziu, francezul este anchetat de justiția franceză.
Am vorbit cu cinci jurnaliști din țări unde presa a fost pusă sub asediu. I-am întrebat cum se simt făcându-și onest meseria, zi de zi, în contexte nedemocratice, ce îi motivează să continue și, mai ales, cum s-a ajuns aici?
În ultimul episod, trag linie după călătoria în Zona de Excluziune: cum rămâi cu ceva care nu poate fi cuprins în imagini sau în cuvinte? O încheiere despre memorie, absență și responsabilitate, dar mai ales despre cum a continuat timpul, atât după aprilie 1986, cât și după martie 2022.
În acest episod, ascultăm mărturiile celor care au fost reținuți și amenințați sau care au pierdut sub ocupația rusă a centralei nucleare de la Cernobîl oameni dragi.
Ocupația rusă a centralei de la Cernobîl, în primăvara lui 2022, a lăsat urme invizibile, dar apăsătoare. În acest episod, vorbim despre soldați iradiați, echipamente distruse, urină pe pereți și pagube ale devastării care însumează milioane de euro. Ce înseamnă securitatea nucleară într-un război în care nimic nu mai e sigur?
Ajungem la centrala de la Cernobîl, unde mii de oameni încă lucrează. Ce înseamnă să intri într-o centrală nucleară scoasă din uz, dar nu și din pericol? În acest episod, vorbim cu angajații care păzesc zi de zi ruina activă a reactorului 4 și cu cei care trăiesc cu urmele adânci ale ocupației ruse din 2022.
În satele din Zona de Excluziune Nucleară din jurul Cernobîlului mai trăiesc câțiva oameni care nu au vrut să plece. Sunt samoselî, locuitorii reîntorși mai mult sau mai puțin legal pe pământurile lor contaminate. Le ascult poveștile din timpul invaziei Rusiei în Ucraina, în 2022.
Zona de Excluziune începe discret, cu păduri tăcute, puncte de control și rămășițele unor sate pustii. În acest episod, intrăm oficial în spațiul contaminat, acolo unde fiecare copac, clădire sau obiect e un potențial purtător de radiație – și de memorie. Cernobîlul de azi nu e turistic, ci suspendat între interdicție, rușine și uitare.
În primul episod al acestui podcast, explorăm fantoma unui oraș. Prîpeat, construit special pentru centrala nucleară de la Cernobîl, seamănă cu orice cartier-dormitor construit sub URSS. Doar că acolo viața umană a dispărut cu desăvârșire, iar cea a naturii a luat locul în stăpânire. Totul, însă, s-a schimbat, odată cu invazia totală a Rusiei în Ucraina.
Opt refugiate din Ucraina stabilite la Rădăuți mi-au povestit de unde le-a adus războiul, ce le-a furat, cum s-au adaptat în cei trei ani de România și ce le lipsește încă.
Marina Iliuc, o refugiată ucraineană de etnie română, le-a adus laolaltă pe ucrainencele din Rădăuți, le-a ajutat și continuă să le ajute în toate, fără preget, și a creat acolo comunitate despre care spune că e ca o familie.
Am vorbit cu unul dintre cei mai statornici exploratori ai propagandei despre cum mai putem vorbi cu „ceilalți”, despre ce pierdem în negura algoritmilor netransparenți și despre unde mai putem găsi speranță. (Spoiler: în Europa de Est.)
De Ziua Culturii Naționale, la 175 de ani de la nașterea lui Eminescu, s-au ținut discursuri, copiii și actorii consacrați au recitat poezii, s-a ales Frumoasa Oltului și câte altele. Dar s-a și mâncat colivă.
Peste 3.000 de angajați ai muzeelor, bibliotecilor și caselor memoriale din țară au protestat pe 15 ianuarie cerând echitate salarială și mai mulți bani la Cultură.
Am stat de vorbă cu trei regizori care au făcut filme despre trei războaie, despre violul folosit ca armă, despre cum un președinte își persecută cetățenii queer și despre cei care sfidează logica colonialistă prin simpla lor existență.
Atunci când ne gândim la muzeografi, curatori, restauratori și bibliotecari, probabil că nu ni-i închipuim cu vuvuzele, pancarte și tricouri cu mesaj, protestând în fața clădirii guvernului până la 11 noaptea. Însă exact asta au făcut câteva sute dintre ei sâmbătă, de Noaptea Muzeelor.
Am stat de vorbă cu fotograful britanic afiliat Magnum Photos Stuart Franklin, despre adevăr, etică și cum ne uităm la natură. Mi-a zis că lui nu-i place deloc imaginea care l-a făcut celebru.
Actrița și regizoarea romă Alina Șerban povestește despre drumul ei, dintr-o casă de chirpici până la New York, și despre miza artei sale.
De doi ani de zile, o tânără jurnalistă și fotografă călătorește în toate punctele nevralgice de pe harta Ucrainei ca să ne arate războiul de la ea de acasă.
Am făcut 1.600 de kilometri în două zile, de la București până aproape de linia frontului din sudul Ucrainei, alături de Gabor Petru – omul-ONG care de doi ani nu s-a oprit din ajutat țara vecină.
Am stat de vorbă la București cu „ambasadorii culturali ai Ucrainei”, care colindă lumea întreagă de mai bine de un an și jumătate, înarmați cu cea mai eficientă apărare a identității lor – muzica.
A venit din nou vremea pentru DokStation, singurul festival de la noi dedicat filmelor documentare despre muzică. Iată o listă de priorități, de la Little Richard până-n Anatolia, din Ucraina la Nick Cave.
Un dialog necesar cu cercetătoarele Amelia Bonea & Irina Nastasă-Matei, despre munca din spatele volumului „Negotiating In/visibility”, pe care l-au editat. Cartea e dedicată femeilor din inginerie, medicină și alte științe, ale căror contribuții importante au fost trecute cu vederea.
Am invitat patru autoare să vorbim despre lipsa femeilor din manualele de literatură română și despre efectele acestei absențe.
Despre forța unui protest istoric, cu Pamela Hogan, producătoare și regizoare americană care a documentat în Ziua în care Islanda a stat pe loc un moment decisiv pentru drepturile femeilor din Europa.
