★★★★★☆☆☆☆☆
Carte
Turcia: O introducere de Elif Shafak
Mihai Iovănel
Ca telenovelă, „Cele trei fiice ale Evei”, de Elif Shafak, e foarte în regulă. Pentru cei/cele care vor mai mult, e prea puțin.
★★★★★☆☆☆☆☆
Ca telenovelă, „Cele trei fiice ale Evei”, de Elif Shafak, e foarte în regulă. Pentru cei/cele care vor mai mult, e prea puțin.
★★★★★☆☆☆☆☆
Faptul că Traian Băsescu a avut de partea lui niște intelectuali prea admirativi nu înseamnă mare lucru, dincolo de virtuțile comice ale literaturii prezidențiale pe care aceștia au produs-o.
Vasile Ernu, Mihai Duțescu, Iulia Popovici, Elena Vlădăreanu și Matei Martin ne-au explicat pas cu pas 5 rețete la care, în timp ce le editam, ne-a lăsat gura apă.
Am stat de vorbă cu autorul cărții „Ruta subterană”, premiată în 2017 cu Pulitzer pentru cel mai bun roman, recent tradusă la Humanitas Fiction.
Trăim cu toții într-o oală de mazăre, iar Regele Piticuț încearcă să facă puțină lumină - într-o carte nouă&minunată pentru copii scrisă de Radu Vancu.
Vreau să te conving s-o citești pe câștigătoarea Nobelului pentru literatură din 2015, pentru că a scris cea mai complexă istorie emoțională a URSS, țesută din vocile martorilor dezastrelor sale.
În cartea „Ame matematice de distrugere”, Cathy O'Neil arată ce se întâmplă când unele dintre cele mai importante decizii pentru viețile noastre sunt luate de mașini.
Nora este prințesă în Regatul Norilor, acolo nu e frig niciodată și anul are doar trei anotimpuri. Cătălina Miciu a scris povestea ei.
David Foster Wallace, unul dintre cei mai străluciți scriitori ai ultimelor decenii din SUA, scoate din fiecare subiect nu doar o poveste, ci o sută de povești și de idei.
Citiți un text al jurnalistului Paul Mason, care răspunde, alături de alți 14 gânditori importanți, la întrebarea: Cum a ajuns lumea într-o mare regresie? Răspunsurile lor sunt adunate într-o carte recent apărută la Editura ART.
De ziua României, vă recomandăm 2 documentare esențiale, o carte despre dueluri românești, un canal de YouTube care povestește istoria fără clișee și un proiect artistic care updatează Coloana infinitului.
Dincolo de marile evenimente editoriale există o viață paralelă a târgului, cu edituri mărunte, titluri și personaje dubioase, lansate prin cuvinte mari în fața unor vizitatori rătăciți.
Rareori poezia contemporană este atât de distractivă ca în „Noaptea Sfântului Alcoolomeu” de Octavian Perpelea și „De ce pisicile n-au coadă”, antologie coordonată de Vasile Leac.
„O frescă succintă a unei societăţi şi a unei generaţii în derivă care caută să se salveze, caută un loc de refugiu şi sens”, scrie Vasile Ernu despre romanul de debut al lui Dinu Guţu.
Acum patru ani, jurnalista Elena Stancu și fotograful Cosmin Bumbuț s-au mutat într-o autorulotă și au plecat teleleu teleleu.eu ca să înțeleagă România de azi.
Citiți un fragment din „Ruta subterană” de Colson Whitehead, câștigătorul Pulitzer-ului pentru ficțiune în 2016, ce va fi lansat sâmbătă la Gaudeamus.
Nu-i o ediție care să strălucească prin mari evenimente, însă pot fi cumpărate câteva cărți excelente.
Aşa se numeşte cel mai nou volum de poezie al Elenei Vlădăreanu, care dă voce „frustrării, furiei și fricilor unor artiști care nu mai au timp să se ocupe de arta lor, fiind confiscați de știința supraviețuirii.” (Svetlana Cârstean)
La fel ca în filmele porno, Knausgård n-are nimic de ascuns: de la mirosul de urină emis de bunica alcoolică și descrierea travaliului de scriitor, „Lupta mea” își expune autorul cu o ferocitate de negăsit în altă parte.
„Tot spațiul dintre gândurile mele” e „o carte tonică, prin care autorul ne îndeamnă să ne bucurăm de viață și să facem ceva bun pentru viețile celor din jurul nostru” (Marin Mălaicu-Hondrari)
„Testamentul lui Abraham” este un thriller conspiraționist, care imaginează societăți secrete și povești cu Alexandru Macedon, papa Ratzinger și Donald Trump, Biblioteca din Alexandria, Eldorado, Holocaust ș.a..
Până la urmă, de la un volum de povestiri aștept și un pic de distracție, nu doar revelații de felul „pe lume sunt mulți oameni necăjiți”.
★★★★★☆☆☆☆☆
1.120 de pagini despre: începuturile Islamului, lumea kafkiană a spitalelor românești, cea și mai kafkiană a „politicilor” cu care medicii negociază ameliorarea sistemului; plus subteranele serviciilor secrete, tratate à la Pynchon.
M-am dus la Iași ca să iau pulsul scenei literare din România și m-am întors cu bagajul plin: poezii inedite, 4 romane bune și un muzeu posibil, memorabil.
Un dialog deschis despre mâini, pian, vise, muncă și bucuria de a face ce-ți place.