★★★★★☆☆☆☆☆
Cine l-a ucis pe tata? este un spectacol frumos despre identitate, precaritate și traumă familială, despre cum politica determină modul de a gândi și despre cum putem schimba propria mentalitate.
Spectacolele din acest an au fost un pic mai aproape de frământările momentului, nu doar politice și sociale, ci și etice și estetice.
Am văzut multe spectacole în ultima vreme în care am (re)întâlnit actori care m-au surprins în diferite feluri sau la care am remarcat o maturizare artistică.
Am ales câteva actrițe care mi-au atras atenția din acest punct de vedere în ultimii ani.
★★★★★☆☆☆☆☆
Proiectul de debut în regie al dramaturgei Petro Ionescu, Trilogia solidarității, a ajuns la al doilea episod.
★★★★★☆☆☆☆☆
Premiera din debutul noului festival de la Teatrul Excelsior X-FEST, Două ore cu pauză marchează revenirea Gianinei Cărbunariu după mulți ani într-un teatru bucureștean.
Festivalul Național de Teatru 2023 a adus spectacole variate ca formule și teme și asta, pe de o parte a atras publicuri diferite, pe de alta, a arătat că pe plan local, preocupările artistice se diversifică.
Criticul Oana Stoica scrie despre câteva din spectacolele care i-au atras atenția la Festivalul Național de Teatru.
★★★★★☆☆☆☆☆
Catarina... este o distopie în care extrema dreaptă câștigă alegerile în Portugalia, iar discursul populist cu accente extremiste ajunge în prim-plan.
★★★★★☆☆☆☆☆
Magyrosaurus Dacus este un spectacol unic în România prin modul în care jonglează cu documentarea și arhivele.
★★★★★☆☆☆☆☆
În 2012, Édouard Louis, tânăr scriitor francez provenit din clasa muncitoare provincială, încă nepublicat și în căutarea unei identități, a fost victima unui incident violent.
★★★★★☆☆☆☆☆
Spectacol explicit militant feminist, Apocalipsa gospodinelor este o combinație explozivă de istorii personale, ale artistelor și nu numai.
A 34-a ediție a Festivalului de Teatru de la Piatra Neamț (8 – 21 septembrie) a stat sub deviza „Zona de siguranță”.
L-am reîntâlnit pe Yury Kordonsky la Timișoara, unde a avut premieră la Teatrul German de Stat cu Dragonul de Evgheni Schwartz chiar în zilele în care armata rusă a atacat Odesa, orașul său natal.
În care un regizor român realizează în Norvegia un spectacol despre realitățile (perfecte? absurde?) ale lumii dominate de ecrane în care trăim.
Un regizor român și-a petrecut mai bine de trei săptămâni în Norvegia în preajma regizorului Tor Arne Ursin și a aflat că se poate face teatru cu mult calm și generozitate.
★★★★★☆☆☆☆☆
Coregrafii Gabriela Carrizo și Franck Chartier de la compania belgiană Peeping Tom sunt autorii unor universuri performative bizare, dark, la intersecția dintre realitate și imaginație.
★★★★★☆☆☆☆☆
Dincolo de interesul, real și/sau mimat, pentru un subiect care ne privește pe toți, artiștii exploatează performativ o poveste cu veleități teatrale: o catastrofă în derulare cu potențial tragic, însoțită de numeroase conflicte și cu un final incert.
★★★★★☆☆☆☆☆
Familie este un spectacol care recreează contextul sinuciderii unei familii, fără a intenționa să ofere mai multă lumină în ceea ce privește motivul și fără a cosmetiza în vreun fel finalul.
Un regizor român descoperă că mai există cel puțin un loc pe lume unde teatrul se face din pasiune: la StamFest, în Norvegia.
★★★★★☆☆☆☆☆
În /ne’li.niʃ.te/, Dorina Lazăr este o scriitoare aspirantă la Premiul Nobel pentru literatură, pe care are puține șanse să-l obțină din cauza unui scandal privind antisemitismul manifestat într-unul dintre romanele sale.
Cum arată o adaptare după Poartă-ți plugul peste oasele morților, de Olga Tokarczuk, în viziunea lui Simon McBurney?
Creat cu un actor, Valer Dellakeza, doi ofițeri de poliție și 23 de oameni obișnuiți, alții la fiecare reprezentație, Bros investighează, la un prim nivel, brutalitatea poliției.
★★★★★☆☆☆☆☆
Spectacolul „Nu vorbim despre asta" e bazat pe povești reale, documentate și ficționalizate, vizează un microcartier dintr-un oraș la începutul anilor '90.
Un dialog deschis despre mâini, pian, vise, muncă și bucuria de a face ce-ți place.
