★★★★★☆☆☆☆☆
În 2012, Édouard Louis, tânăr scriitor francez provenit din clasa muncitoare provincială, încă nepublicat și în căutarea unei identități, a fost victima unui incident violent.
★★★★★☆☆☆☆☆
Spectacol explicit militant feminist, Apocalipsa gospodinelor este o combinație explozivă de istorii personale, ale artistelor și nu numai.
A 34-a ediție a Festivalului de Teatru de la Piatra Neamț (8 – 21 septembrie) a stat sub deviza „Zona de siguranță”.
L-am reîntâlnit pe Yury Kordonsky la Timișoara, unde a avut premieră la Teatrul German de Stat cu Dragonul de Evgheni Schwartz chiar în zilele în care armata rusă a atacat Odesa, orașul său natal.
În care un regizor român realizează în Norvegia un spectacol despre realitățile (perfecte? absurde?) ale lumii dominate de ecrane în care trăim.
Un regizor român și-a petrecut mai bine de trei săptămâni în Norvegia în preajma regizorului Tor Arne Ursin și a aflat că se poate face teatru cu mult calm și generozitate.
★★★★★☆☆☆☆☆
Coregrafii Gabriela Carrizo și Franck Chartier de la compania belgiană Peeping Tom sunt autorii unor universuri performative bizare, dark, la intersecția dintre realitate și imaginație.
★★★★★☆☆☆☆☆
Dincolo de interesul, real și/sau mimat, pentru un subiect care ne privește pe toți, artiștii exploatează performativ o poveste cu veleități teatrale: o catastrofă în derulare cu potențial tragic, însoțită de numeroase conflicte și cu un final incert.
★★★★★☆☆☆☆☆
Familie este un spectacol care recreează contextul sinuciderii unei familii, fără a intenționa să ofere mai multă lumină în ceea ce privește motivul și fără a cosmetiza în vreun fel finalul.
Un regizor român descoperă că mai există cel puțin un loc pe lume unde teatrul se face din pasiune: la StamFest, în Norvegia.
★★★★★☆☆☆☆☆
În /ne’li.niʃ.te/, Dorina Lazăr este o scriitoare aspirantă la Premiul Nobel pentru literatură, pe care are puține șanse să-l obțină din cauza unui scandal privind antisemitismul manifestat într-unul dintre romanele sale.
Cum arată o adaptare după Poartă-ți plugul peste oasele morților, de Olga Tokarczuk, în viziunea lui Simon McBurney?
Creat cu un actor, Valer Dellakeza, doi ofițeri de poliție și 23 de oameni obișnuiți, alții la fiecare reprezentație, Bros investighează, la un prim nivel, brutalitatea poliției.
★★★★★☆☆☆☆☆
Spectacolul „Nu vorbim despre asta" e bazat pe povești reale, documentate și ficționalizate, vizează un microcartier dintr-un oraș la începutul anilor '90.
★★★★★☆☆☆☆☆
Cel puțin în România, teatrul nu a fost suficient de prezent în realitatea spectatorilor săi.
Rimini Protokoll, compania de teatru fondată în 2000 de Helgard Haug, Stefan Kaegi și Daniel Wetzel, a avut mereu perspective surprinzătoare asupra actului performativ.
★★★★★☆☆☆☆☆
Dual este un performance despre prietenie, zic regizoarea Leta Popescu și instituția producătoare (Teatrelli).
Reactorul clujean seamănă cu unul nuclear, activitatea este continuă, generează energie și un oarecare pericol pentru formatele teatrale înțepenite.
O discuție cu regizorul Yuri Kordonsky despre cum războiul din Ucraina îi remodelează identitatea și îi schimbă relația cu Cehov, Bulgakov sau Dostoievski.
O retrospectivă a spectacolelor și evenimentelor dintr-un an cu mai puține restricții.
★★★★★☆☆☆☆☆
Spectacolul „Oameni. De vânzare" e despre vânzarea populației germane din România în timpul regimului comunist.
Ediția din acest an a Festivalului Național de Teatru, a XXXII-a a găzduit o mulțime de producții locale. Iată câteva care mi-au atras atenția.
Ediția a XXXII-a a Festivalului Național de Teatru, curatoriată de criticii Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari, a fost densă, cu multe spectacole și (parcă) și mai multe evenimente conexe.
★★★★★☆☆☆☆☆
În spectacolul „Băieții de zinc", vocile mamelor sunt mai puternice decât vocea narativă pentru că suferința lor zvâcnește și acaparează scena.
Un creative director și un designer grafic vorbesc deschis despre design, despre arta, munca și ideile care încap într-un poster bun, și locul acestuia în spațiul public.
