Am fost la Târgu Ocna și am vorbit cu o mână de adulți și copii care dau viață culturii în oraș.
Despre școala de arte din România și lucrurile de care ai nevoie ca să devii artist în lumea lui 2019.
A încetat din viață Laura Albulescu, redactor-șef al Editurii ART, una dintre cele mai creative și relevante apariții de pe scena culturală românească din ultimii 20 de ani.
Sibi-Bogdan Teodorescu, profesor educație vizuală la două licee din București, arată la ce folosesc artele într-o programă sufocată și acaparată de materiile de bac.
„Notes on the Afterlife” e o expoziție impecabilă, dar față de care nu pot să-mi maschez aversiunea.
Faceți cunoștință cu zece artiști tineri, cu lucrările și întrebările lor, în expoziția „Young Connections 2020”, deschisă la MNAC până pe 1 noiembrie.
Aprilie începe în forță cu idei & arte pe toate fronturile, de la cursuri de filosofie până la evenimente și discuții despre rețele, sculptură și fotografie.
Am stat de vorbă cu o artistă a preciziei sisifice despre educație artistică, (auto)biografie, comunicare unu-la-unu și influența culturii & geografiei asupra practicii ei.
Ce facem online după despărțiri? De ce dăm block și unfollow? Am stat de vorbă cu zece oameni, ca să aflu despre negocierile lor post-relație, pe net.
Un proaspăt absolvent al Universității de Arte din Iași se întoarce la Combinatul de Utilaj Greu din oraș, care în copilărie îl impresiona cu vuietul lui. Azi, peste „Ultimul colos” s-au lăsat ruinea și liniștea.
Newsletterele sunt pe val, așa că am rugat redacția și câteva curatoare de buletine informative să-ți recomande ce citesc pe mail, de la noi sau din afară.
O discuție cu un artist american stabilit în România, despre sculpturile lui preferate din București, despre viața pe care și-a făcut-o aici, dar și despre cartea lui, scrisă din perspectiva unui istoric de artă român fictiv.
O conversație cu Martin Puchner despre cartea „Lumea scrisă. Povești care au schimbat oamenii, istoria și civilizația”, apărută la Editura Polirom
În inima sezonului de autoizolare, antropologul și profesorul Vintilă Mihăilescu, în jurul căruia s-a creat o uriașă rețea de oameni, a încetat din viață. Cum și-l amintesc câțiva dintre cei care l-au cunoscut?
Expoziția „Notes on a Landscape” scrie istoria artei contemporane din România, într-un târg al cărui model care deschide discuții importante despre artă și bani în 2017.
Dacă vă hotărâți să vă luați multe straturi de haine și să ieșiți din casă zilele astea, vă dăm și noi câteva sugestii de locuri în care să vă adăpostiți.
Un artist croat încearcă să afle ce mai înseamnă faptul de a fi împreună, într-o lume unde cuvintele sunt confiscate de retorica politică și comercială.
Expoziția lui Julian Mereuță de la Muzeul Național de Artă Contemporană recuperează munca unui artist prea puțin cunoscut și, pe alocuri, înțeles în cheie reducționistă.
Magazinul de suvenire din Sibiu, pe fațada căruia supraviețuiește o lucrare a artistului Mircea Nicolae, a fost resuscitat ca spațiu de artă. Am aruncat un ochi la primele semne de viață ale galeriei independente Artă.nonstop.
Chiar dacă murim de cald, putem ieși din casă să mai vedem un film sau să vorbim despre etică și gastronomie.
Doi tineri artiști din Cluj își pregătesc cariera în artele spectacolului. Pe lângă resursele puține cu care trebuie să se descurce, mai au de înfruntat acuzațiile conservatorilor, care au depus plângere la poliție împotriva lor.
Timp de o săptămână, 20 de apropiați ai artelor din toate colțurile lumii au explorat la Școala curatorială de toamnă întrebări despre ce mai înseamnă o expoziție, despre provocările curatoriatului contemporan și relațiile sale cu tehnologia.
Am vorbit cu actrița Ilinca Manolache despre teatru limitele lui și Insula Iubirii, societate și TikTok, misoginie și violență banalizată, dar și despre rolul ei în cel mai recent film al lui Radu Jude, „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii”.
Cei puternici nu vor ca aceste conversații să aibă loc, iar celor vulnerabili e mai ușor să le închizi gura dacă nu există solidaritate.
Activista pentru drepturile femeilor care redactat plângerea penală împotriva vloggerului „Colo”, care instiga la violență împotriva femeilor, povestește despre valurile de ură pe care le-a primit de la urmăritori ai acestuia.
Artiștii de la Reactor de Creație și Experiment Cluj lucrează la proiectul Zona de siguranță, în care investighează abuzurile din lumea artelor prin crearea unui spectacol și a unei campanii de informare în trei episoade.