Muzică / Protest
Cum cântă Piața
Filip Standavid, Larisa Baltă
Piața Victoriei vuiește în valuri, țiuie persistent și fără întrerupere și zumzăie de dezbateri.
Piața Victoriei vuiește în valuri, țiuie persistent și fără întrerupere și zumzăie de dezbateri.
★★★★★☆☆☆☆☆
Cine este Eugen Ovidiu Chirovici, autorul român de thriller scris în engleză vândut pe o sumă cu șase zerouri?
O săptămână cel puțin la fel de agitată, dar cu opțiuni de pauze.
★★★★★☆☆☆☆☆
O expoziție care pare să respire același aer contestatar pe care îl emană azi protestele de stradă din București și din toată țara.
Cum se văd protestele care au scos sute de mii de oameni în stradă, în ilustrații & gif-uri semnate de 10 artiști.
★★★★★☆☆☆☆☆
Două noi spectacole excepționale: „O mie de motive” și „O intervenție”.
5 personaje și tot atâtea noi începuturi, de la Lavinia Braniște, la Paul Auster.
★★★★★☆☆☆☆☆
Cronică de album: Ty Segall nu e doar suma drăgălaș produsă a influențelor sale, ci lipiciul improbabil dintre ele, artizanul capabil să-ți zgârie timpanul à la Sabbath.
Frig, dom'le, frig. Dar dacă am ieșit 90 000 de oameni în toată țara, sigur o să mai nimerim și pe la niște evenimente culturale săptămâna asta.
Pe 27 ianuarie a fost Ziua internațională de comemorare a victimelor Holocaustului, așa că am întocmit o listă de cărți scrise pe marginea acestui eveniment traumatic al secolului trecut.
★★★★★☆☆☆☆☆
Cronica unei expoziții interesate de problemele reale pe care le ridică producția de povești și imagini despre noi și despre ceilalți.
„cântă beth gibbons. iarba e verde ca crucile farmaciilor și puiul la grătar e portocaliu de la condimente.”
★★★★★☆☆☆☆☆
„6,9 pe scara Richter“, cel mai nou film al lui Nae Caranfil, ar trebui să stea în dicţionar la explicaţia cuvintelor „dumă” şi „harfă”.
★★★★★☆☆☆☆☆
„Open” nu e teatru documentar, e doar o încercare de a explica de ce oamenii apelează la servicii sexuale, la întâlniri cu necunoscuți, la a se umili sau a se deschide total în fața lor.
Niște ceva-uri mișto de văzut și ascultat săptămâna asta, pe mizeria asta de vreme care parcă nu se mai termină.
În recenzia numărului 2 din Iocan ziceam că prozatorii români sunt autobiografici și previzibili: o cred în continuare, dar recunosc că pe asta n-am văzut-o venind.
De-a lungul ultimului secol, muzica și puterea au avut o legătură complicată. Am încercat să o ilustrăm.
★★★★★☆☆☆☆☆
Cea mai nouă expoziție a artistului moldovean Pavel Brăila șterge cu detașare, umor și inteligență clișeele artei contemporane.
★★★★★☆☆☆☆☆
Cronică de teatru: „Fetița soldat” de Mihaela Michailov. „Eu când o să fiu mare, vreau să mă fac soldată”. Și fetele au râs. Și băieții au râs. Și doamna a râs.
De vorbă cu Molotov Cocktail, trupa înființată în frenezia rebelă din New York-ul anilor '90 de un român fugit în Vest înainte de Revoluție.
★★★★★☆☆☆☆☆
Cronică de album: După standardele The XX, „I See You” e ghiduș de-a dreptul.
Un poem-rețetă: supă de nap, morcov și ghimbir pentru cea despre care Camus a spus că va influența gândirea Europei postbelice.
În cele mai populare clipuri românești de pe YouTube din 2016 se mănâncă shaorma, se face sex și mai ales se iubește. (Și se mai și lasă.)
Am fost la Mall Plaza de Ziua Culturii Naţionale, unde o orchestră a făcut să răsune o oază de românitate într-o mare de branduri occidentale.
Un dialog deschis despre mâini, pian, vise, muncă și bucuria de a face ce-ți place.
